Anathema

[Christianne Floreine du Val]

Nici nu puteam să mă concentrez la persoană din fața mea, când atenția îmi era înmărmurită pe mânecă mea plină de sânge. Cum se face că mereu se întâmplă nenorociri de genul? Nu. Reformulez. Cum naiba mi se întâmplă mereu mie?
Mi-am mutat ochii pe fata care stătea fix în bătaia Lumosului meu. Avea părul blond frumos și ochii îi sclipeau cu amuzament, în timp ce se uită la mine. Cred că m-a întrebat ceva, dar eram prea prinsă în capul meu. Ah, ce era? Da! M-a întrebat dacă mă poate ajută cu ceva ierburi.

M-am uitat lung la ea, cântărind-o din priviri. Cu siguranță mă consideră nebună, având în vedere că o evaluăm din cap până în picioare. Ce caută aici? Bine, asta e irelevant, ce căutăm amândouă aici ... Dacă e vreo psihopata care vrea să îmi facă rău? Sau dacă e vreo nălucă, ceva fragment imaginar al minții mele? Mi-am mijit ochii și m-am apropiat mai tare de ea cu bagheta. Nu. Sigur e aici. Am încercat să schițez un zâmbet tamp și i-am răspuns:

-Ah, da, sigur, o încropeală cu ierburi dintr-un loc cel mai probabil blestemat, sună bine, am zis, amuzându-mă și eu de prostiile pe care le scot pe gură. Deși, nu îmi era pe lista din această seară magnifică să fiu otrăvită.

Mi-am lăsat bagheta mai jos, chiar nu îmi doream să o orbesc, nălucă psihopata sau ce o fi fost și m-am întors cu spatele către ea, căutând așa-zisele ierburi.

-Cine ești? și cum ai ajuns aici? Dacă nu te supără interogatoriul meu, am întrebat-o privind-o peste umăr.