O nouã erã [Fantasy, Drama, Romance]

[Raizen Isildur]

Capitolul 3. Rãpirea.

Elphias ridicã o mânã, buzele i se mișcarã, iar în clipa urmãtoare peste douã sute de oameni furã mãturați de pe câmpul de luptã de parcã ar fi fost niște pãpuși. Îi scãpã un hohot dement dupã care începu sã zboare în cercuri pe deasupra unui rând lung de orci și goblini, ce se întindea pânã la orizont. Erau atât de mulți încât Thoren nu putea înțelege cum de au putut ajunge atât de departe fãrã ca vreo iscoadã de-a lor sã îi vadã.

Brusc, Elphias porni în zbor spre cetate, cu vitezã uimitoare. Într-o clipã era deja deasupra acesteia, și în urmãtoarea trecuse deja de ea. Thoren se îngrozi când un gând oribil îi trecu prin minte. Dar nu, era doar în imaginația lui bolnavã. Așa ceva nu se putea întâmpla. Pur și simplu nu se putea ! Și dacã totuși….

Cu mințile aiurea, Elful începu sã fugã cât de repede îl ținurã picioarele. Spre deosebire de Elphias, el nu putea zbura. Intrã în cetate, și se repezi pe strãzile încã pustii,rãsuflând cu greu. La un moment dat i se pãru cã se rãtãcise, mai apoi gãsind din nou drumul cel bun. Era ca într-un labirint, nimic nu mai pãrea sã fie cum era o datã. Apoi, se întâmplã lucrul de care se temuse cel mai tare. Unuk câte unul, farmecele care o apãrau pe Miya era îmfrânte de o putere uriasã. Încercã sã îi ținã piept, însã era prea departe.

O luã din nou la fugã, și fugi cum nu mai fugise niciodatã pânã atunci și într-un final vãzu porțile uriașe care duceau afarã din cetate. Se repezi în fața ei și îi strigã strãjerului sã o deschidã. Dupã o serie de proteste scurte, acesta se supuse, și împreunã cu partnerul sãu de turã, începurã sã învârtã mânerele care acționau mecanismul de deschidere al porții. Cu un sunet lung, aceasta începu sã se deschidã, puțin câte puțin. Îndeajuns de mult pentru ca Thoren sã poatã ieși.

Atunci vãzu cea mai oribilã priveliște din viața lui. Miya era plinã de sânge, din creștete pânã în vârful tãlpilor. Era plinã de râni pe toatã fața, iar armura îi era zdrobitã și ruptã într-o mulțime de locuri. Elfa zãcea fãrã conștiințã la picioarele lui Elphias care își tot dãdea capul pe spate și hohotea ca un dement.

Ca un nebun, Thoren își scoase sabia din teacã și se repezi urlând spre Elpias. Acesta se opri din râs, o apucã pe Miya de mijloc cu mânã și își desfâcu aripile înãlțându-se în aer. Rânji și îi nãvãli lui Thoren în minte, doborându-i toate zidurile de apãrare cu ușurințã. „Nu acum frãțioare, nu acum… ” și începu sã hohoteascã din nou în timp ce se pierdea în orizont.

Thoren se prãbuși în genunchi și scoase un strigãt de jale, atât de puternic, încât pentru câteva clipe armatele din cealalatã parte a cetãții se oprirã din luptã, ascultându-l. Dupã câteva clipe, elful cãzu inconștient la pãmânt. Ultimul lucru pe care îl vãzu fu o altã oaste de goblini venind în fugã spre el. În jurul sãu se aflau o mulțime de rãzboinici, însã asta nu mai vãzu.