Nisipuri miscatoare

[Briana Brighton]

M-am hotarat sa fac si eu un fic.Stiu ca este o stupiditate, insa nu am de gand sa fie ceva in genul compunerilor de la romana, cu multe figuri de stil si imagini artistice. ^^ Sa spunem ca il scriu de plictiseala...

Actiunea se defasoara in capitala Frantei si are ca protagoniste pe 2 surori gemene foarte diferite.
O mica introducere a personajelor care vor aparea la inceput pentru a va fi mai usor sa il cititi:
- Emilie Villion & Ophelia Villion sunt cele doua surori gemene;
- Margarette Villion, mama celor doua;
- Pierre Villion, tatal;
- Josephine Villion, bunica lor si mama lui Margrette.

I.Viata de familie

- Emilie! Emilie!
- Da, mama! Vin acum!
- Emilie!
- Am spus ca vin!
Am mai citit cateva randuri dintr-un trat vechi de anatomie, iar apoi l-am lasat pe pat, hotarata sa ma intorc imediat si sa imi continui lectura.Am coborat in sufragerie, unde mama ma astepta nu tocmai bine dispusa, insa de cand locuiam cu ea si cu tata nu o vazusem niciodata altfel.
- Tu ai de gand sa mai mergi la cumparaturi anul asta sau chiar trebuie sa fac eu totul in casa asta? Nu iti ajunge faptul ca te-am adus sa locuiesti cu noi? mi-a spus de indata ce m-a vazut intrand pe usa.Nu alesese insa momentul potrivit pentru ca dorinta ei de a se certa cu mine avea sa ramana fara niciun rezultat.
- Margarette, las-o sa faca ce vrea!Pana la urma nu v-a sta mult pe aici, ii spuse tatal meu vitreg, un barbat fara loc de munca si un fost alcolic, care o influenta mereu pe mama in deciziile ei.
- Nu vezi ca nu face nimic toata ziua, Pierre?De ce trebuie sa muncesc eu mereu? Ai putea sa te angajezi si tu ca vanzatoare sau ospatarita vara asta.Ai mai castiga si tu un ban cinstit, fetito!
- Mama…
Sa fi incercat sa ii reamintesc a mia oara faptul ca peste cateva zile trebuia sa dau examentul pentru admiterea la facultatea de medicina dentara din Paris parea un lucru facultativ, daca nu zadarnic.Nu era vina mea ca in Reims, unde traisem pana atunci cu bunica mea, nu erau universitati bine cotate si ca, din intamplare, aveam doua rude foarte apropiate chiar in capitala.
- M-am saturat sa te vad toata ziua inchisa in camera ta inconjurata de carti de anatomie!Crezi ca vei avea bani sa iti deschizi un cabinet particular?Bineinteles ca nu!Va trebui sa te multumesti cu un salariu amarat, fetito!Daca ma ascultai pe mine, puteai sa ajungi avocata sau menager la o firma importanta, insa tu te-ai incapatanat sa faci ce ai vrut tu.Ai inceput sa semeni atat de mult cu ea.Parca vad ca peste un an te duci si tu la “studii” in Anglia.
I-am ascultat discursul patetic, hotarata sa ii vorbesc cat se poate de frumos, iar imediat ce a facut o mica pauza, m-am scuzat si m-am intors in camera mea la mormanele mele de carti de anatomie.Eram hotarata sa iau examenul si sa invat temeinic.Nu ma interesa faptul ca nu aveam bani sa imi deschid propiul meu cabinet imediat ce as fi iesit de pe bancile scolii, insa aveam de gand sa lucrez din anul 4 intr-unul particular pentru a capata experienta.Mi se facuse deja o oferta, desi inca nu dadusem examenele de admitere.Ceea ce nu intelegea mama era faptul ca eu chiar imi doream sa fac ceea ce imi place in viata si nu credeam ca voi muri de foame ca stomatolog.
Atmosfera din noua mea casa era mult prea incarcata pentru a o suporta prea mult timp, iar firea mea hipersensibila nu era facuta pentru a locui in aceeasi casa cu doua persoane care se gandesc numai la ele si uita ca eu o fiica de care s-au multumit sa stie timp de 18 ani ca are numai note de 10 la scoala, ca este ascultatoare si cuminte.Ii vedeam doar in weekend cand veneau la casa bunicii mele pentru a ii lasa niste bani pentru intretinerea mea si pentru a ma asigura ca le este foarte dor de mine, insa nu pot veni mai des.Tot ei ma despartisera de sora mea geamana, Ophelia.Am trait atat de mult timp separat incat aproape ca o consider o straina.In primii ani ai copilariei am locuit impreuna, iar bunica mea avea grija de amandoua.Ophelia era mereu vesela si jucausa, imi fura jucariile si nu ma lasa niciodata sa ma joc cu ale ei.Eu plangeam, iar ea radea de mine si totul se sfarsea printr-o imbratisare a bunicii.Pe la 5 ani, cand trebuia sa mergem la gradinita, parintii mei au venit sa ne ia acasa, la Paris, insa au plecat doar cu sora mea, sub pretextul ca nu doreau sa o lase pe bunica mea singura, scuza pe care in acel moment am crezut-o.De atunci pana la 15 ani ne-am intalnit doar in unele weekend-uri si in vacante, insa de fiecare data povestea era aceeasi.Ophelia venea la bunica, inspecta casa si o gasea infiorator de urata si invechita, imi critica toate lucrurile si imi prezenta atmosfera deosebita a Parisului.Pana pe la 10 ani semanam destul de mult desi ea avea intotdeauna o coafura diferita de a mea, isi taia mereu parul si nu il lasa sa creasca mai jos de umeri.Eu in schimb il purtam lung, in codite si nu vroiam in ruptul capului sa ma tund.Cand ma duceam in vizita la parintii, plangeam 70% din timp pentru ca toata lumea se purta cu mine cu indiferenta.Mama parca uitase ca mai are o fata, iar tata imi da de inteles ca este mai bine sa ma intorc in Reims cat mai repede.Lucru pe care il faceam in cel mai scurt timp posibil deoarece nu ii considerasem niciodata familia mea si nu credeam ca voi fi vreodata nevoita sa locuiesc cu ei mai mult de o saptamana.
Pe la 13 ani, Ophelia a inceput sa devina foarte rebela, pleca de acasa, mergea in cluburi si se imbraca doar in haine foarte ciudate.Avea mai mereu parul vopsit negru si cu cateva suvite colorate si se hotarase sa isi faca un tatuaj.In vara, cand am vizitat-o am descoperit ca se schimbase foarte mult, se inaltase si nu mai semana deloc cu mine nici macar fizic, avea multi prieteni si statea toata ziua in parcuri, iar seara iesea in oras si se mai intorcea pe la 2-3.Eu o asteptam treaza,privind pe fereastra si facandu-mi griji pentru ea, insa in cele din urma adormeam, trezindu-ma abia in zori zilei, cand observam ca Ophelia se intorsese demult.
Asa decurgea viata familiei mele si probabil ar mai fi fost inca la fel, daca Ophelia ar mai fi locuit inca aici.Ei bine, sora mea cea rebela a parasit casa parinteasca la 15 ani, dupa ce a terminat scoala generala pentru a merge in Anglia impreauna cu gasca sa si a studia acolo Liceul de Arta Teatrala.Socul plecarii sale a fost cu atat mai mare cu cat Ophelia nici macar nu si-a anuntat parintii ca are de gand sa plece, ci pur si simplu si-a facut bagajele si a plecat cu trenul, dupa ce il pacalise pe tata sa semneze un act prin care era de acord ca fiica lui sa paraseasca granitele tarii.De atunci nu am mai vorbit niciodata cu ea, nu mi-a trimis nicio scrisoare si nu cred ca si-a mai amintit de mine.Am aflat de la mama cateva amanunte despre locul in care statea si modalitatea in care se descurca acolo.Parintii mei i-au trimes in fiecare luna banii de teama ca fiica lor sa nu apuce pe cai gresite, insa brusc si-au mutat interesul de la Ophelia la mine.Deodata am devenit fiica lor preferata si au incercat sa ma determine sa ma mut la ei, insa nu eram pregatita sa o parasesc pe bunica mea si sa ma despart de Reims, asa ca am preferat sa imi continui liceul in provincie, inconjurata de caldura si bunatatea bunicii Josephine, singura figura bland din familia mea si cea careia i-a pasat cel mai mult de mine in acesti 18 ani.Imi amintesc si acum povestile ei, al caror final niciodata nu il auzeam pentru ca glasul dulce al bunicii ma adormea de fiecare data, acompaniat de focul care ardea necontenit in vatra.Caldura din casa se transfigura si imi ajungea in suflet, vindecandu-mi toate ranile.Acolo, intr-o casa micuta din Reims am avut cea mai frumoasa copilarie pe care o persoana o poate avea si tot acolo ma voi intoarce mereu pentru a-mi improspata mintea si sufletul cu mirosul imbatator al florilor din gradina noasta.Sincer vorbind, niciodata nu mi-am dorit sa plec din Reims si aveam de gand sa ma intorc acolo dupa ce voi termina facultatea. Pana atunci insa trebuia sa raman in capitala,in apropierea scumpilor mei parinti si chiar in casa lor pentru catva timp, pana cand mi-as fi gasit o garsoniera mai ieftina la periferia Parisului.