Iubire purtata de vant ...

[Alathea Joy]

Capitolul I
Visand in ploaie

23.ianuarie.1992
20:45 P.M


Fugeam prin acel ocean de lacrimi … De doua zile , cerul nu-ncetase a plange . Ploua cu picaturi mari , poate chiar enorme , ce se inlantuiau intr-un dans haotic al vantului ce parca muta totul din locul sau firesc . Abia ma mai tineam pe picioare , dar continuam sa alerg . Imi simteam intregul corp inghetat … Si asta durea …
Soseaua era pustie .. de-as fi ignorat cele cateva masini ce se grabeau catre destinatie , as fi zis ca era chiar liniste . O liniste profunda ; sacaitoare . In contrast cu durerea de cap ce nu imi dadea pace , devenea insuportabil . Impactul picaturilor de ploaie cu asfaltul rece , murdar … era tot ce se mai auzea , dar cine ar fi bagat de seama ?
Strada , orasul … devenisera un labirint urias .
M – am oprit din alergat curand , amestecandu-ma printr-un mic grup de persoane , ce ramasesera ca si mine , prizonieri ai furtunii . Priveam in gol si asteptam …Autobuzul ce avea sa ma duca acasa nu mai venea . Am injurat in gand . Incercam sa fiu stapana pe situatie .
Fiecare picatura ce se lovea de hainele mele , de chipul meu , ma facea sa ma simt si mai rau . “ Ce frumos trebuie sa troneze umbrela pe masa din sufragerie … Exact acolo unde am lasat-o … Sau mai bine zis , unde am uitat- o !
Fosnetul frunzelor ce se desprindeau de coroana copacilor , odata bogata sau zgomotul ramurile ce se indoiau in bataia vantului , suna ciudat in mintea mea … “ Dintr-o data , parca nu mai e deloc asa de liniste ! “ mi – am spus . Ceata era asa de deasa , abea mai zaream luna ce nu intarzie sa apara … Ce n-as fi dat sa fiu acasa .
Dintr-odata , am simtit o mana aspra , rece , pe umarul meu … Mi-am intors privirea …
Andy era acolo , langa mine si imi zambea , amuzat de situatie … Tocmai pierdusem autobuzul si nici nu realizasem , fiind pierduta in gandurile mele . Parea ireal … El , langa mine . N-am mai avut nici o stapanire de sine si i-am sarit in brate , incercand sa imi stapanesc lacrimile . Era un amestec de sentimente … De cand nu ne mai vorbisem ? Acum puteam sa aud vocea pe care o iubeam , sa ii vad chipul si sa ma pierd in ochii sai . Ochii sai albastri …

" Aveline ... ce-ar fi ...

Se oferi sa ma duca acasa cu masina … stia drumul . Prea bine poate . Era atat de aproape de mine , dar totusi atat de departe . Si de ce ? La cine se gandea atat de concentrat ?

N-am scos nici un cuvant ... Am privit pe geam absenta , urmarind cum se lovesc picaturile de ploaie violent de geam . Asta ma facu sa imi aduc aminte ; de ceea ce ma urmarea si nu voia sa imi dea un ragaz . Nu ma lasa sa gandesc logic atunci cand trebuia . Cand era nevoie de mine , el era acolo ... incoltindu-ma .

~ Flashback ~

“Aceasi camera ticsita de carti si praf … aceasi voce rece ce se auzea incet pe fundal . De cate ori asistase la aceasta scena ? El privea asa cum facea mereu ; cu dispret . Ce n-ar fi dat sa ii vorbeasca … sa ii poata spune macar o vorba , dar nu . Tacea si asta nu era tot . Parea o papusa in mainile unui maestru papusar … Intinsa pe jos … fara suflu . Nemiscata . “ Secrete … secrete ! Asa-i ca si tu le urasti ? Ziua adevarului va veni curand “ Aceleasi cuvinte ce pentru fata nu aveau nici o noima . Cate repulsie ii putea provoca acea voce odioasa .
Dar nu fu de ajuns decat de un fior rece ce ii sageta trupul … si –n toiul noptii iata-o treaza cu un tipat intiparit pe buze si o figura schimonosita . Suspinand il striga pe Andrei … ar fi fost placut sa fie acolo , langa ea . Dar si asta ii era interzis ...

~ End of flashback ~

Acel cosmar ... imi transforma viata intr-un cosmar .

***

Andrei ma conduse cu zambetul pe buze pana la usa apartamentului . Nu ! Nu avea sa se termine la fel ...

- Nu ... nu ... nu ai vrea sa ramai ? am rostit incet si rar .

Asteptam sa raspunda , cu ochii umezi si tristi .

So ... this was the first chapter ! Sper ca v-a placut ! O sa pun si capitolul doi ... Sambata ... I think