Cand Gheata se Sparge...

[Isabella River]

Capitolul II - Partea a II-a : Accidentul

Mã trezisem destul de devreme în acea zi, având în vedere cã era duminicã.
Când am coborât în bucãtãrie pentru micul dejun, am realizat cã eram singurã în casã. Un lucru cu care mã obiºnuisem, mai nou. Pe frigiderul înalt, alt, era lipit un bileþel împãturit în douã.
L-am luat ºi l-am despãturit. Era de la mama.

Dee, am fost chematã la cabinet, ia ºi mãnâncã. Mã întorc pe la 14.
Mama

Am lãsat biletul pe masã ºi m-am uitat la ceas. Era abia ora 9. Mi-am pus un pahar cu suc de portocale apoi am urcat la etaj.
Mã întrebam ce aveam sã fac în tot acest timp. Nu cã prezenþa mamei m-ar fi ajutat, în cazul în care ar fi fost acasã.
Sonia coborî din coºuleþul ei pufos ºi sãri lângã mine pe pat.
- Ce zici, Soni, mergem la o plimbare.. ?
Probabil cã mulþi ar spune cã sunt nebunã, cine mai vorbeºte cu un câine.. Dar eu nu mã simþeam aºa.. Sonia fãcea parte din familie de ºase ani, iar eu îi împãrtãºeam ei mai multe lucruri decât îi împãrtãºeam mamei..
I-am pus lesa ºi am ieºit din casã.. Când sã traversez strada..
- Debby! o voce vag cunoscutã, ºi apoi un strigãt de agonie.. A fost tot ce am auzit..

*

În amorþeala mea vizualizam iar ºi iar scena.. O maºinã neagrã venea spre mine.. Cerul albastru întinzându-se deasupra mea.. Multe voci strigând.. mirându-se.. Voiam sã mã ridic, sã vãd ce se întâmplã.. Simþeam cum o dârã subþire, fierbinte îºi fãcea loc pe pielea mea, de la frunte pânã la bãrbie.. Am încercat sã-mi þin ochii deschiºi.. Dar amorþeala mã cuprindea încet.. încet.. Ca un pãianjen cu prada sa..
Mi-am miºcat uºor degetele..
- Cred cã se trezeºte..
Tot ce mi-am putut da seama din respectiva voce, a fost cã era a unei fete, care nu pãrea sã aibã mai mult de.. 15, 16 ani.
Am deschis încet ochii.. La început, tot ce am vãzut a fost alb.. Privirea îmi deveni de la înceþoºatã la clarã, mai clarã. O fatã cu pãr blond-castaniu, cu ochi albaºtri mã privea îngrijoratã.
La început m-am încruntat puþin.. Ce era cu oglinda aceea deasupra mea.. ºi dacã era o oglindã, de ce faþa mea arãta îngrijoratã.. Eu eram derutatã..
Am privit în jur.. O camerã normalã, dar cam ciudatã din punctul meu de vedere, plinã de flori ºi pungi de cadouri.
Uºa se deschise brusc.
- Debby! În sfârºit!
Mama mã îmbrãþiºã.. Dacã aº ºti ce se întâmplã, m-aº bucura de reacþia ei.
- Ce.. Unde..
- Nu ºtii, nu îþi aminteºti ce s-a întâmplat, nu-i aºa?
- Nu.. mi-am auzit vocea ºoptitã ºi am rãmas ºocatã.. Pãrea atât de.. slãbitã..
- A fost un accident.. te-a lovit o maºinã..
În acel moment mi-am dat seama cã nu era o oglindã acolo. Dorinþa mi se împlinise, poate în alt mod, dar mi se împlinise.
- Angela.. am ºoptit eu cu aceeaºi voce slãbitã. Am încercat sã mã ridic pentru a o îmbrãþiºa, însã imediat am simþit o durere ascuþitã în piciorul drept, aºa cã mi-am aºezat din nou capul pe perne.
Angela observã acest lucru, ºi se aplecã pentru a mã îmbrãþiºa, fãrã ca eu sã mai depun efort.
- Draga mea.. þi-ai rupt piciorul.., spuse mama privindu-mã compãtimitor.
Am ridicat o mânã în semn de protest, însã am rãmas uitându-mã la ea. Era plinã de perfuzii sau aºa ceva ºi multe tuburi subþiri prin care trecea o substanþã transparentã ca apa, ieºeau din ele.
- Dar am Olimpiada.. eu nu pot.. vreau sã..
M-am încurcat în propriile cuvinte.. ªocul era prea mare.. nu puteam sã ratez Olimpiada..
Mama ieºi din camerã lãsându-mã cu Angela.
- Angela.. trebuie sã mã ajuþi.., am implorat-o eu.
- De ce.. ce vrei sã fac? din vocea ei mi-am dat seama cã voia din tot sufletul sã mã ajute, asta mã mai ajutã puþin.
- Trebuie sã mã înlocuieºti la Olimpiadã..
- Orice în afarã de asta.. Dee, habar nu am sã patinez.. mi-e ºi fricã sã pun piciorul pe gheaþã..
- Te rog.. Adela, prietena mea cea mai bunã, te va ajuta.. Dar în afarã de ea, nu mai trebuie nimeni sã ºtie.. Te rog, nu va fi cine ºtie ce.. Trebuie doar sã te antrenezi în astea douã sãptãmâni..
- Dar ce se întâmplã dacã.. dacã îºi vor da seama ceilalþi? în vocea ei se citea panica.
- Cum ar putea.. Arãtãm exact la fel, am zâmbit eu încurajator, deºi ºtiam cã în starea în care arãtam acum.. Zâmbetul era cam jalnic..
- O voi face.. zise ea rãspunzându-mi la zâmbet.
Eram foarte fericitã. ªtiam cã va fi greu pentru Angela.. din moment ce, din câte spusese, avea o oarecare teamã de gheaþã ºi patine.. Speram doar cã.. totul va fi bine..


Scuze de dublu post.. Dar daca tot Ginny voia atat de mult next.. Enjoy!