Un Craciun plin de amintiri

[Bell Evans]

OOC: Doar eu si Rose Evans, nunima mea

Pestera lui Godric se afla sub acoperamantul iernii. Strazile adormite erau invaluite de o plapuma scanteietoare de nea, care scartaia daca mergeai pe deasupra ei. Soarele privea trist cum norii cenusii il alunga de pe bolta cereasca, iar vantul vajaia pe sub podurile vechi si abandonate. Nimeni nu era pe strada, fiind aproape seara. Se apropia Craciunul, asa ca toata lumea statea in casa.
In casuta de la numarul 28, locuia familia Evans. O casa mica la prima vedere, cu doua etaje si o gradinita invesmantata in zapada sclipitoare.
Bell statea in camera sa, cufundata in lectura unei carti despre Spiridusii de casa. Rose si tatal sau se jucau cu Nate in curte, bulgarindu'se si bucurandu'se de atingerea rece a cristalelor de gheata.
Bell fu trezita din visare de un ciocanit scurt la usa, care o facu sa tresara.
"-Intra" spuse ea, curioasa. In micuta camera cu pereti azurii intra o femeie slaba, inalta, cu ochi negri si o privire adanca. Avea parul castaniu deschis, cu reflexe rosiatice, ca si cel al fetei.
"-Bell, tu de ce nu iesi putin afara? Ai mai prinde culoare in obraji" spuse o voce calda.
"-Uhmm, mai bine stau in casa. E mai placut pentru mine, si in plus, nu ma simt atat de bine.." raspunse fata, cu un glas aproape soptit. O lacrima se scurse pe obrazul alb, iar Blair Evans isi lua fata in brate.
"-Bell, gata, stiu ca iti este greu. Dar nu poti sa stai asa, in fiecare vacanta de iarna pe care o petreci acasa. Incearca sa uiti!!" spuse femeia, ingrijorata.
"-Mama, nu vreau, nu pot si nici nu am de gand sa'mi uit bunicul!!!!" spuse Bell suparata, dupa care se ridica din pat, isi lua o haina groasa, papucii si un fular.
"-Unde pleci?" intreba mama ei.
"-Merg sa iau o gura de aer curat..Te rog, lasa'ma sa ma plimb putin singura.."raspunse Bell.
"-Nu stai mult, da? Si ia'ti bagheta cu tine" ii raspunse Blair, dupa care se ridica si o conduse pana la usa. Pe scari se intalni cu sora sa Rose, care isi scutura zapada din parul scurt. Nate incerca sa se descalte, iar tatal ei o privea cu interes.
"-Pleci undeva???" o intreba el, cu un ton ciudat.
"-Vreau sa ma plimb putin..Singura" raspunse fata, accentuand ultimul cuvant.
"-Ai grija de tine" fu singurul lucru pe care i'l spuse tatal sau, cand trecu pe langa el.
Iesita afara, Bell se simti revigorata. Aerul rece ii ingheta simturile si nu o lasa decat sa suspine incetisor. Fulgii argintii i se prindeau in par, si se topeau pe fata ei calda.
Se plimba minute in sir, cu pasi mici si nehotarati, pana se vazu ajunsa in fata unei portite mici. Portita cimitirului. Uhmm, cum de am ajuns tocmai aici? Cred ca nu mi'am dat seama isi spuse ea, dar deschise usita si pasi in cimitir. Mormintele pustii se insirau in mai multe randuri, dar fata se indrepta spre unul aflat in partea superioara, cu multe ghirlande prinse de o cruce alba de marmura. Se apropie nesigura, si mangaie suprafata rece a crucii. Simti in acel moment ca lumea ei se prabuseste, dorindu'si sa fie alaturi de bunicul ei. Nicaieri altundeva, acolo. Nu mai conta nimeni si nimic. Nu'i pasa de nimeni. Vroia doar sa stea acolo, in compania stelelor si a fulgilor de zapada. Orhidee sopti ea, si un buchet frumos de orhidei aparu langa cruce. Erau florile lui preferate, mereu gaseam cate un buchetel dimineata, cand ma trezeam se gandi Bell, si lacrimi fierbinti ii inundara toata fata. Nu putea lupta impotriva valurilor de amaraciune care o trageau la fund, vroia doar sa ramana acolo. Se simtea protejata, in universul ei, si avea impresia ca nimeni nu ii poate face rau, deoarece bunicul era alaturi de ea, ca spirit daca nu ca prezenta umana.
Lacrimile calde topira o mica portiune de zapada, iar Bell ingenunche langa mormant. Ramase asa multa vreme, pana cand auzi zapada scartaind in spatele ei..