Un Craciun plin de amintiri

[Rose Evans]

Rose observa iesirea stranie a surorii sale. Iar se gandeste la el. Trebuie sa o gasesc. isi spuse Rose dupa care se ridica din fotoliul calduros. Cobori scarile circulare din stejar si se duse pe hol. Isi lua pe ea paltonul negru pana la genunchi, fularul si caciula rosu cu galben, si isi incalta bocancii negri. Deschise usor usa pentru a nu fi auzita si porni prin zapada inalta. Oare unde o fi?? Cutreiera gradina in lung si-n lat apoi se ghemui langa o salcie tanara. Se gandi unde ar merge ea daca ar vrea putin timp singura, ca sa se gandeasca la o persoana draga. Hmmm…un loc tacut, linistitor. Un loc numai bun pentru amintiri. Asta era – cimitirul. Cu siguranta o voi gasi acolo. Deschise portita si iesi pe stradutele pustii ale satului. Merse timp de 2 minute pana cand ajunse in fata unui gardulet din piatra, scund, pana la genunchi, care ducea in curtea bisericii. Intra pe portita din lemn de ulm si traversa aleiile inzapezite. Se apropia din ce in ce mai mult de mormantul bunicului, asa ca incepuse sa paseasca cu atentie. Nu vroia sa o sperie pe Bell. Ajunse la 2 metri de ea si tusi bland, anuntandu-si prezenta. Fata se intoarse putin surprinsa si isi vazu sora stand in spatele ei. Rose se apleca si se aseza langa ea.
“ – Scuze, nu am vrut sa te urmaresc. Dar mi-am facut griji pentru tine deoarece nu mai veneai.” isi ceru iertare Rose.
“ – Nu e nimic. M-am pierdut printre ganduri si amintiri ca nici nu am vazut cat de repede a zburat timpul.”
“ – Te gandesti la el, nu?” o intreba Rose, dar continua stiind deja raspunsul…“ Si mie mi-e dor de el, dar incerc sa imi amintesc lucrurile frumoase si sa rad. Pentru ca stiu ca asta ar fi vrut si el. Bunicul e sus, Bellyshor, printre ingerii cei buni, si se uita la tine, si se intristeaza cand te vede plangand. Vrea sa te bucuri de sarbatoarea sfanta a Craciunului impreuna cu familia ta. Asa va putea fi si el fericit.”
“ – Dar nu pot sa nu ma intristez cand ma gandesc ca nu va mai fi niciodata langa mine.” Sopti Bell, lacrimi proaspete siroindu-I pe obrazul ceratic.
Spre mirarea lui Rose, o lacrima fierbinte ii cazu pe mana ca gheata. Nu plansese niciodata dupa moartea bunicului sau, deoarece nu putuse. Suferise si mai mult tinand totul in ea. Dar acum putea si ea sa planga. Nu se obosi sa-si stearga lacrimile ce veneau una dupa alta. Era o senzatie placuta, se descarca. Isi lua sora in brate, instinctiv, apoi o privi in ochii caprui patrunzatori si ii spuse:
“ – Totul va fi bine. Bunicul ne pazeste. El este ingerul nostru pazitor.”
“ – Da…” adauga si Bell printre sughituri.
Dupa ce se mai linistira se ridicara de pe zapada scartaitoare si se plimbara prin gradina cimitirului. Rose isi lua sora de mana, si se indreptara impreuna spre casa.
Afara se innopta. Soarele inghetat se retragea dupa dealurile cu nameti. In urma lui, ultimele raze verzui bateau bland la casele oamenilor. Noaptea se napusti asupra satucului, anuntand venirea reginei intunericului, venirea lunii. Bataia aspra a vantului iti dadea fiori, trimitandu-te langa semineele primitoare. Toti locuitorii micului oras stateau in jurul bradului petrecandu-si seara magica a Craciunului cu cei dragi. Rose si Bell cutreierau agale stradutele singuratice, ajungand intr-un sfarsit in fata casei lor. Deschisera portita care scoase un scartait familiar apoi traversara aleea ninsa. Intrara in casa, dezbracandu-se de hainele groase apoi mersera in sufragerie. Mama, tata si Nate le asteptau deja acolo si fura incantati cand le vazura mai linistite. Cele doua surori se alaturara restului familiei si se asezara toti langa bradul frumos impodobit.