Ganduri

[Matt I. River]

Era o dimineaþa superba de sâmbãta la Hogwarts, Scoala de Magie, Farmece si Vrãjitorii. Camera de zi a cercetaºilor era cufundata intr-o liniºte deplina, la fel ca si dormitoarele acestora. Toata lumea dormea…toata lumea in afara de un cercetaº din anul patru care nu avea somn la acea ora. Deºi de obicei acesta nu avea probleme cu somnul si se trezea abia pe la ora 11, acum nu putea sa închidã ochii. Gânduri, unele plãcute si luminoase, altele întunecate si dureroase, nu ii dãdeau pace si îl þineau treaz. De când venise la aceasta scoala, viata lui se schimbase complet. Isi fãcuse o grãmada de prieteni care þineau la el la fel de mult cat þinea el la ei…si totuºi, ce gânduri puteau sa îl chinuie pe bãiatul acela care trãia o viata fericita si lipsita de griji?...
Minutele treceau cu greu si Ichigo inca gândea de zor. Hotãrându-se ca nu mai putea sa stea þintuit in turnul Cercetaºilor, se imbraca in liniºte si ieºi din dormitor iar apoi din camera de zi prin portretul Doamnei Grase de la etajul 7. „Si acum?” se întreba acesta. Nu ºtia unde sa se duca si ce sa facã. Era ca si cum pusese piciorul pentru prima oara in acel castel imens si nu cunoºtea nimic. Ii apãru in minte Camera Necesitaþii, doar ca in acel moment nu ii trebuia o camera care ii oferã orice obiect ci mai mult, ii trebuia o persoana de încredere cu care sa vorbeascã. Se gândi instinctiv la Alice, Isa si Bell, dar era sigur ca acestea dormeau, la fel ca si Nate. Defapt, era absolut sigur ca toata lumea dormea. Era totuºi ora 6 dimineaþa. Cobora scãrile încet si ajunse intr-un final la uºile masive din lemn de stejar. Le deschise încet si paºi afara…
Cerul era de un albastru nemaivãzut iar priveliºtea din fata sa era la fel de liniºtita ca si castelul. Nici mãcar vântul nu îndrãznea sa deranjeze acea armonie desavarsita. Pãdurea Interzisa era si ea cufundata in tãcere, iar cercetaºul o lua ca pe un semn bun pentru ca acolo vroia sa meargã el. O mica aventura când nu poþi dormi nu strica niciodatã. Se lãsa purtat de picioare pe scãrile de marmura de la intrare si apoi pe iarba umeda. Cat de curând ajunse la marginea pãdurii. Se întoarse sa mai priveascã o data scoala si apoi se avânta sigur pe el in marea deasa de copaci din fata sa.
Rãmurelele trosneau firav când Ichigo calca pe ele, acesta fiind singurul sunet care ii acompania paºii. Intra in pãdure tot mai adânc, iar decorul rãmânea neschimbat. Nu ii venea sa creadã. Mai fusese si alta data prin aceste locuri dar niciodatã nu ii mai fusese dat sa nu intalneasca nici o creatura pentru atât de mult timp, chiar si la ora aceea din zi. Era ciudat…
Tocmai când se gândea la acest lucru, in stanga lui se auzi un zgomot si in câteva secunde fata unei persoane apãru intre doi copaci, la mica distanta de el. Nu…nu era om, cel puþin nu in întregime. Pana la mijloc era om, cu o barba lunga si o coama de par roºu, dar de la mijloc in jos era cal, unul puternic a cãrui coada era tot roºie. Centaurul înainta spre bãiat si întinse mana spunând:
-Salut Ichigo. Nu ne-am vãzut de mult. Ce mai faci?
Numele centaurului era Nessus. Era unul dintre cei mai intelepti si mai prietenoºi centauri pe care ii întâlnise, de aceea cei doi deveniserã buni prieteni. Adesea, Ichigo venea in pãdure doar ca sa mai schimbe o vorba cu Nessus.
-Buna, Ness. Ce sa fac, am ieºit la o mica plimbare. Nu prea am somn la ora asta.
-Ti-am spus sa nu îmi mai spui aºa, spuse centaurul supãrat dupã care începu sa rada.
-Scuze, scuze nu am vrut, spuse repede bãiatul. Mereu uit ca nu iþi place sa iþi spun aºa.
-Lasand gluma la o parte Ichigo, ce cauþi prin pãdure la ora asta?
-Nu ti-am spus? Nu am putut sa mai dorm aºa ca m-am hotãrât sa ies la o plimbare.
-Si sa înþeleg ca ti-sa pãrut o idee buna sa te plimbi prin pãdure de unul singur?
Cercetaºul ii arunca centaurului o privire cercetãtoare. Era ciudat sa îl vadã atât de protector fata de el. Si totuºi era fericit, gândindu-se la faptul ca nu numai oamenii ii purtau de grija ci si alte creaturi magice.
-Nu-ti mai face atâtea griji Nessus. Ce as putea sa patesc?
-Ai putea fi mâncat de acromantule, ai putea fi doborât si ucis de un cãpcãun ba chiar ai putea fi sãrutat de unul din Dementorii care umbla pe aici. Am auzit ca sunt cativa prin zona.
„Dementori” se gândi Ichigo cu dezgust. Ura acele creaturi. A avut probleme cu ei de 2 ori: o data in anul 2 când unul din ei la vãzut umblând singur prin pãdure si l-a atacat, dar a fost salvat de Nessus si o data la începutul anului 4 dar atunci s-a aparat sigur, folosind un patronus.
-Nu te teme. Acum pot sa mã apar mai bine decât in anii trecuþi.
-Hmm, fãcu centaurul. Totuºi ar trebui sa ieºi din pãdure cat mai repede. Am un presentiment rãu.
-Ce s-a întâmplat? ªti ceva si nu vrei sa îmi spui Nessus?
Centaurul isi întoarse privirea de la el si se uita înspre cer, lucru care îl fãcu pe Ichigo sa se gândeascã ca stelele ii spuseserã si de data aceasta ceva.
-Ar trebui sa te scot de aici, repeta centaurul. Cu cat ieºi mai repede din pãdure cu atât o sa fie mai bine.
-Dar…încerca Ichigo sa protesteze.
-Te rog, Ichigo. Nu iþi pot da explicaþii acum dar iþi promit ca o sa o fac cat de curând.
Intelegand ca nu are rost sa se contrazicã cu Nessus, Ichigo accepta sa fie escortat înapoi la castel. Pornirã la drum, centaurul puternic in fata si bãiatul cu parul portocaliu in spate. Copacii deveanu din ce in ce mai rari si cat de curând razele soarelui pãtrunserã printre crengi.
-S-a întâmplat ceva? întreba Nessus intr-un final. Nu iþi sta in fire sa te plimbi de unul singur la ora asta. De obicei ai ceva pe suflet. Poþi sa îmi spui despre ce e vorba?
Ichigo nu rãspunse imediat. Pãstra tãcerea timp de câteva secunde ceea ce îl fãcu pe centaur sa creadã ca acesta nu avea sa ii rãspundã la întrebare dar avu parte de o surpriza:
-Printre multe altele este vorba despre varul meu.
-Yagami?
-Da, aproba bãiatul pe un ton grav. A fãcut unele lucruri…care m-au pus pe gânduri.
-Ce lucruri?
-Imi pare rãu, Ness, nu cred ca pot sa iþi spun. Nu as vrea sa mai afle nimeni.
-Inteleg, zise însoþitorul lui Ichigo dupã o scurta pauza. Aproape am ajuns la coliba lui Hagrid, adãuga acesta. Aici eºti in siguranþa.
-Multumesc pentru tot, Nessus. Ne mai vedem. Ai grija de tine.
-Si tu la fel, ii rãspunse centaurul dupã care se întoarse si începu sa alerge printre copacii întunecaþi. Cat de curând nu îl mai vãzu. Gândindu-se ca nu se purtase corect fata de prietenul lui, Ichigo scoase un mic oftat dupã care porni cu paºi mici spre marginea Pãdurii Interzise. Discuþia cu Nessus ii alungase gândurile triste din minte si i le înlocuise cu unele confuze. De ce anume se temea acesta? ªtia ceva dar nu vroia sa ii spunã si prietenului lui, elev la Hogwarts. Oare ce putea sa fie…
Tot gândind de zor nu isi dãduse seama ca ieºise din pãdure si nici nu observase persoana care venea spre el, dinspre castel. Auzind zgomot, isi intoarse privirea si o vazu pe Bell, care ii facea vesela cu mana...

OOC: O sa modific ultima fraza in funcþie de cine scrie in continuare De asemenea as vrea sa va rog sa lãsaþi un mesaj înainte sa postaþi ca sa nu iasã neînþelegeri. Adicã daca o persoana vrea sa posteze si se apuca de scris, dupã 2 ore vrea sa trimitã RPg-ul si vede ca altcineva a postat deja…se duce tot cheful