Calauziti de felinarul noptii

[Steve Wandcore]

Era Stefan, prietenul lui Bell, impreuna cu Tom, motanul sau albastru de Rusia. Pisica se uita lung la locul in care se aflau cele doua fete, sub pelerina invizibila. Bell si Helena iiesira linistite de sub pelerina.
"Doar nu credeai ca am uitat de ’ritualul’ lunar al escapadelor nocturne, nu ?' intreba acesta.
"Hmmm… pai, sincer…" incepu Bell, dar fu intrerupta de Helena :
"Buna ! Eu sunt Helena Granger !"
"Stefan Wandcore, incantat !” raspunse prompt baiatul
“Aaa… si acesta e motanul meu, Tom.” Adauga acesta, indicand spre pisica.
Helena se apleca si mangaie motanul, iar acesta incepu sa se alinte.
"Ok, destul cu prezentarile ! Unde sa mergem acum?" ii intrerupse Bell.
"Hmmm… poate la biblioteca ?" propuse Helena.
"Uh… prea… Mi-Shil.” Spuse Bell.
“Apropo, de ce nunima ta nu e cu voi?” intreba Stefan.
"Cine ?" intreba Helena nedumerita.
“Sora mea, Rose, obsedata de coreeana. Nu stiu unde e si de ce nu a venit, dar presupun ca e inca in dormitor. Doar s-a despartit de Alexander, nu ?" ii lamuri Bell.
"Asa am auzit si eu. In plus, Alexander e si el in dormitorul cercetasilor, ceea ce e un adevarat miracol!" chicoti Stefan.
Deodata, cei 3 auzira…