Bella Emily Rose

[Bella Emily Rose]

Ploaie de Vara


[URL=http://picasion.com/][img]<span style="color:#f00">[Trebuie sa fiti <a href="/profile.forum?mode=register&/register?redirect=%2Ft2230p75-bella-emily-rose">inscris si <a href="/login.forum?/login?redirect=%2Ft2230p75-bella-emily-rose">conectat pentru a vedea acest link]</span>


Intotdeauna I'a placut singuratatea. Nu facea mari eforturi sa socializeze, I se parea inutil sa intre in contact cu oameni care nu ii intelegeau dorintele. Dorinta de a trai, nu a exista. Dorinta de a vrea, nu de a stagna. Dorinta de a iubi, nu de a proteja…
Insa el o tachina mereu, incercand intr'un mod copilaros sa ajunga la ea. Azi un mesaj, maine o floare culeasa din Cismigiu…Nu o intelegea, si acest fapt il intriga.
Noptile nu o speriau. Pe el, insa, teroarea noptii si linistea adiacenta ii dadeau fiori. Ea il lua in brate, ii soptea "dormi", si el pica intr'un somn greu al regretelor. Ea ramanea cu ochii fixati pe acel punct de pe perete, si astepta un crepuscul mai bland, mai ingaduitor cu ochii ei obositi. Insomnia nu insemna pentru ea o noapte nedormita. Nici resemnare. Insemna o forta a creativitatii nebanuita, in care'si picta viata pe foi goale. Spera ca intr'o zi totul sa ramana intiparit undeva, apoi venea Indoiala si ii soptea "Esti un nimic, cine o sa citeasca ce scrii tu, de parca esti mai speciala cu ceva."
Asa ca inchidea ochii si incerca sa viseze, treaza fiind. Si, in visare, ii simtea mainile violandu'I intimitatea atat de mult dorita. Maini murdare, de lut si clei, care nici macar nu o doreau, ci o dominau.
Se trezea din vis cu o transpiratie rece care'I penetra corpul obosit. "Ce mizerie", isi spunea. Si asa si era. O mizerie existentiala, in care nici somnul nu'I aducea alinare. Acel somn adanc si profund, care'ti lasa gandurile din subconstient sa se refuleze si sa piara in intunericul noptii…
***
Ploua. Ploua peste orasul gri, peste oamenii grabiti care se duc in nicaieri'ul lor. In vestminte gri si negre, ploua neincetat peste ei si ii imbiba in regrete si melancolii. Insa ei nu'I pasa. Goala de remuscari, se plimba in neconcordanta cu repeziciunea celor din jurul ei. Stie ca timpul este inventat de om, asa ca nu'l ia in considerare. Ajunge in parc, se aseaza pe iarba uda si huma alunecoasa, si se culca. Ochii I se inchid, si, facand dragoste cu ploaia, care o mangaie pe gat si pe picioarele goale, adoarme in somnul atat de mult ravnit.