Cand ploaia inceteaza #3

[Anaella L. Hathway]

Janella se impotrivea. Spunea intr-una "Sunt bine nu trebuie sa merg la doamna Pomfrei", dar nu o ascultam. Am mers de-a lungul coridoarelor intunecoase, am urcat pe scarile de marmura pana am ajuns in fata unei usi din lemn de stejar. Am batut si am intrat.
"-Buna seara!" ne intampinao doamna (nu mai stiu daca era batrana) cu ochii de smarald si cu parul prins intr-o coada.
"-Buna seara! Prietena noastra Janella a lesinat. Inainte de a lesina tot spunea "sange" si zicea ca aude pe cineva cerand ajutorul."
"-Nu am nimic nu ar trebui sa fiu aici!" se impotrivi din nou Janella.
"-Domnisoara, din cele spuse de colegele tale reiese ca trebuie sa stati chiar sa ramaneti un timp aici. Va rog sa luati loc pe acest pat."
"-Janella, noi cred ca ar trebui sa mergem la culcare. Stii doar ca nu mai avem voie pe coridoare pana la ora zece.
"-Nu, va rog, mai stati un pic.
"-Bine, dar daca vom fi pedepsite iti vom face zile fripte.
Ne-am luat fiecare cate un scaun si ne-am asezat in dreptul Janellei. Am privit cum doamna pomfrei o ingrijea. In acest timp Janella tot mormaia cate ceva de genul "Ajutor!"
Dupa cam o ora Janella in sfarsit adormi.
-Bell, nu crezi ca acum trebuie sa plecam? intreba Helena.
-Ba, ar cam foarte trebui. La revedere, doamna Pomfrei!
Am iesit pe coridor si ne-am indreptat spre camera de zi a Cercetasilor. A trebuit sa o trezim pe doamna grasa si nu a fost deloc incantata.