Cand ploaia inceteaza #3

[Samantha Hawkins]

OOC: Eu ma duc la culcare (ma rog, personajul meu ) Acesta vroiam sa fie ultimul meu post de pe aici.
Hai sa o asteptam pe Jessica sa mai posteze cum "a scapat de d-na pomfrey"(ca sa nu ramana in spital si sa se termine RP-ul xD), dupa aceea poate mai face Bell un post si inchid topicul. Nu as vrea sa trag de coada povestea. Maine vin cu un nou topic la bibli (cred)

Erau din nou acolo, Sam era sigura. Aceiasi scara spiralata din marmura, acelasi soim de bronz aproape ascuns intr-un colt... au revenit acolo de unde s-au intors pentru a vedea ce s-a intamplat cu Jess. L-a privit cu curiozitatea pe Mike ce, inaintand, a tras de ambele aripi ale impunatoarei pasari de prada, intorcandu-le una spre dreapta, alta spre stanga. Pentru o clipa, fata a crezut ca aude un scartait din susul scarilor.

Apoi, acesta a indemnat-o sa paseasca pe trepte. O privire fugara inapoi, si a vazut cum aripile revin la pozitia initiala. "Trebuie sa-l intreb cum functioneaza cand ajungem in camera", si-a spus Samantha in gand, uitandu-se si pasind cu cea mai mare grija.

Desi cate o fereastra arcuita, pusa aleatoriu, era vizibila la un anumit interval, focul tortelor era necesar, acum ca noaptea se lasase. Umbrele celor doi jucau sinistru alaturi de palpaiturile flacarilor.

Curand au ajuns in capat.

"C-cred ca glumesti!" a exclamat samantha, complet nedumerita. In fata nu era nimic, nimic inafara de o usa, daca se putea numi asa. Nu avea nici gaura pentru cheie, nici clanta.
"Asteapta si vei vedea" a rapuns baiatul, zambind si fara sa se uite la boboaca ce inca se mai holba dupa ceva.... ceva neregulat, mai iesit din comun, dar nu gasea. "Intrarea" era complet plata. In schimb, ceva neobisnuit atragea atentia. Era un maner de bronz, de tipul acelora pe care le apuci cu mana si bati la usa, avand, din nou, forma unui soim. Mike l-a luat, batand de 3 ori.

Si ca si cand ar fi fost viu, samantha a auzit o voce, dinspre soim, intreband:
"Care a fost primul: flacara sau pheonix-ul?"

"De fiecare data, Sam, ca sa intri, trebuie sa rspunzi la ghicitoare. Numai Casa noastra beneficiaza de un astfel de sistem de protectie"
"Si daca... daca cineva nu se prinde de raspuns?"
"Va trebui sa astepte pe altcineva care stie." a raspuns Mike, zambind, ca si cand ce a zis mai devreme ar fi devenit un lucru uzual.

"Ok, sa incerc" si verificandu-si vocea, a raspuns"Probabil ca flacara"
Liniste. Nu se intamplase nimic.
"Deci nu e acesta raspunsul?" a intrebat inca odata samantha, vadit dezamagita de rezultatul primei ei incercari.
"Hmmm, nu: Un cerc nu are inceput" a raspuns cu siguranta in voce, si usa s-a deschis instantaneu.
"Nu te intrista, am patit-o de nenumarate ori. Iar raspunsul il stiam deja. Ghicitorile noastre se schimba mai rar decat parolele."

camera in care au intrat... era magnifica. Parintii ii povestisera de cum arata camera Cercetasilor, dar nimeni din familie nu mai fusese la ochi de soim, iar aceasta era diferita. O camera larga, spatioasa, rotunda. Covorul era albastru ca cerul in miez de noapte, ferestrele, artistic arcuite si imbogatite cu perdele de catifea albe, albastre si portocalii. Tavanul, asemenea celui din Sala Banchetului, era pictat albastru inchis, cu stele. In camera se mai aflau, pe langa un semineu, scaune, mese, canapele, perne, si alte lucruri de-ale elevilor si niste biblioteci plasate intre coloane superbe de marmura.
Samantha s-a aruncat intr-un fotoliu. "Nu am stat pe ceva mai pufos in viata mea!" a exclamat luata de val pentru un moment, dar dandu-si seama ca in incapere se mai afla si Mike. A rosit, si ridicandu-se, i-a spus
"Hey, scuze... umpic cam entuziasmata, ce pot spune..."

I-a facut semn cu mana ca nu e nimic, si fata l-a urmat in tacere. Era aproape 11. Restul se culcasera. Curand au ajuns la camera Samanthei, unde, fata si-a gasit bagajele in plina forma. Pisica ei albastra de rusia, Yura, dadea nervoasa ocoluri prin camera. Cusca sa era deschisa. Usa fusese insa incuiata pana la venirea fetei. Cum reusise sa iasa din cusca de calatorie, Samantah nu s-a mai intrebat. Ignorand miorlaiturile "De ce am impresia ca seamana cu vocea mamei cand ma cearta?" si-a aranjat lucrurile, s-a schimbat, si s-a scufundat in pat. Avea nevoie de odihna. A adormit instantaneu, fara sa se mai gandeasca la altceva.

Iar luna continua sa straluceasca pe cerul instelat... ploaia incetase.

~*~

Se ridica din fotoliu si se indrepta spre fereastra. O deschise cu un scartait scurt si se lasa imbatata de aroma naucitoare a notpii. Plouase, iar aerul era curat si revigorant. Un vanticel rece ii insufleti suvitele de par.
Cineva cobori treptele in spatele ei..

"Cine este?" a intrebat Bell, curioasa.
"Eu... *huff, huff*, jes- *huff* -jessica" a raspuns o voce, intrerupta de gafaituri.
"Eu Bell, nu ma mai recunosti?" a intrebat Jessica cu un aer de amuzament.
"Jess! Trebuia sa fii la Spital!"
"Ei, da, sa-ti spun ce s-a intamplat.... si ce am avut..."

Sa continue June va rog (na' ca-ti spun pe vechiul "nume" )