A new hope

[Bell Evans]

Capitolul 1 ~ Dragoste la a doua vedere [Stephan]

Draga jurnalule,
Astazi vreau sa fie diferit. M’am saturat de expresia mea plictisita si de viata mea monotona. De ce nu pot lasa trecutul in urma?! De ce nu pot sa’i uit chipul in seara cand am scos’o din masina in flacari?! Si ea striga doar un nume “Josh!”. Nici macar nu s’a uitat la mine. Si totusi, era atat de frumoasa. Un chip alb, asemanator unui inger, valuri bogate de casmir ce i se revarsau pe umeri si doi ochi tristi, lipsiti de orice expresie. Aproape ca ai mei. Stiu ca nu era treaba mea, dar trebuia sa o cunosc. Sa aflu cine e Josh si de ce ii striga numele cu atata dorinta. Presupuneam deja ca o fi iubitul ei, marea dragoste, dar nu eram sigur in totalitate. Si chiar daca ar fi fost asa, trebuia sa o intalnesc..o chema Lisa, Lisa Stryder. Pana si numele era frumos..

“-Stephan! Ai de gand sa ma ajuti sa’mi caut telefonul ala sau mai dormi cateva ore langa scumpul tau jurnal?!” striga o voce.
“-Sti ceva Luke, du’te si cauta’ti singur telefonul, chiar am altceva mai bun de facut” i’am raspuns eu, enervat. Ce frate mai aveam!
Un zgomot de pasi si o usa trantita de perete ma facura sa tresar.
“-Haide, fratioare, ajuta’ma sa’l gasesc” spuse el, cu un zambet idiot.
M’am ridicat absent de la birou si am inceput sa caut telefonul. Pe pat nu era, pe noptiera nici atat, pe dulap nimic. Doar praf.
½-Daca intarzi la facultate, am sa fac foarte urat½ l’am amenintat eu. Era prima zi din anul II si nu vroiam sa ratez orele chiar de la inceput.
“-Viitorul medic e nervos?!” intreba Luke, aparand brusc langa mine. Avea telefonul in mana si zambea sarcastic.
“-Eu am plecat!” am strigat, luandu’mi geanta de pe canapea. Ajuns in fata usii, m’am intors repede sus si am zbughit’o spre camera mea. Era acolo, bineinteles.
“-Cand ai de gand sa incetezi sa’mi mai citesti jurnalul?!” l’am intrebat pe Luke, insfacand micutul caiet din mainile lui.
“-Cand n’ai sa mai scri prostii in el. Lisa e timida facultatii, fata introvertita, care nu discuta aproape cu nimeni. Crezi ca tu ii vei dezvalui secretele?!” zise el, enervat.
“-Seamana cu Anabell, nu? De aia iti este atat de ciuda ca EU am scos’o din masina aia care ardea si nu tu!” i’am strigat eu, in timp ce am plecat din camera.
Nu imi venea sa cred ca am un asemenea frate. Chiar daca era cu un an mai mare, avea un comportament de’a dreptul ciudat si enervant.
Grabind pasul, am pornit spre facultate. Cladirea incepea sa se zareasca la orizont, cand cineva imi iesi brusc in cale.
“-Scuze” sopti o voce calda, ca o mangaiere de soare.
M’am uitat la fiinta ce statea in fata mea si am ramas socat. Ma privea cu ochii mari, uimiti. Nu se putea sa fie ea..
“-Esti la medicina?!” am intrebat’o eu. Cred ca as fi fost in stare de orice sa’i mai aud o data vocea catifelata.
“-Da, in anul II” raspunse ea, incepand sa mearga.
Am stat cateva secunde pe loc, dupa care m’am grabit sa o ajung din urma.
“-Hey, cum te cheama?!” am intrebat eu.
“-Lisa Stryder” sopti ea, cu vocea tensionata.
Am simtit cum mi se inmoaie genunchii, dar am incercat sa raman calm.
“-Eu sunt Stephan..Stephan Williams” am spus cu o voce tremuranda. Eram prea emotionat, trebuia sa’mi revin.
In timp ce mergeam langa ea, am inceput sa o analizez. Era foarte palida, culoarea din obraji lipsindu’i aproape in totalitate. Cearcanele de sub ochi erau singurele ce insufleteau chipul bland, iar buzele rosii ca sangele veneau in completarea tabloului unui inger.
Simteam o caldura ce imi invada intreg corpul si mii de fluturi agitati in stomac.
“-Esti bine?!” ma intreba ea, cand pasi in curtea facultatii. Avea o voce trista, melancolica.
“-Da, hai sa mergem” am raspuns eu, luand’o spre intrarea principala.
Prima ora am fost cu totul absent. Nici nu stiu despre ce a vorbit profesorul. Ii mai aruncam cate o privire fetei, pe furis. Statea in spatele meu, la o banca distanta. Parea foarte trista, pierduta in mii de ganduri. Chiar vroiam sa stiu cine ii tulbura linistea sufleteasca. Si totusi, abia o cunoscusem. Dar in anul care trecuse nu reusisem nici macar o zi sa mi’o scot din minte.
Am inceput sa ma gandesc la cat de idiot sunt. Cum aveam puterea sa’mi pun atatea intrebari, daca ea abia imi aflase numele?!
Cateva ore mai tarziu ma trezisem invitand’o la masa.
“-Heyy, poti sta cu mine daca vrei, e cam plin” i’am zis eu, zambind.
O durere violenta umbri pret de cateva secunde ochii obositi, pentru ca mai apoi Lisa sa se aseze in fata mea. Oare zambetul meu fusese de vina??
“-Doar atat mananci??” am intrebat’o, privind marul si sticla cu apa minerala ce stateau pe tava din fata ei. Isi ridica privirile spre mine si schita un mic zambet.
“-Sti, esti foarte frumoasa cand zambesti” am spus eu, neputandu’ma abine.
“-Pacat ca nu o fac prea des, nu?” ofta ea. O lacrima ii aluneca pe obraz, dar o sterse repede cu mana.
“-Imi pare rau, n’am vrut sa te intristez!!” am murmurat eu, cu o voce sparta. Nu vroiam sa sufere, sa planga in fata mea. Simteam cum sufletul mi se sparge in mii de bucati.
“-Nu esti tu vinovat” sopti ea, apucand marul intr’o mana.
“-Si atunci cine e?! Poate te pot ajuta cumva” am strigat eu, disperat.
Paream picat din cer, abia o cunoscusem, cum puteam sa’i cer asa ceva?
½-Anul trecut a fost un accident de masina in care a murit un prieten. Iar eu am supravietuit ca prin minune..iar baiatul pe care il iubeam a murit de leucemie cu putin timp inaintea lui½ spuse Lisa, cu lacrimi in ochi.
½-Baiatul acela se numea Josh ?!!½
½-Da½ raspunse ea, cu o nuanta de curiozitate in glas. “De unde sti?!”
“-Am auzit si eu” am raspuns, incercand sa nu ma dau de gol. “Il iubeai mult, nu?” am intrebat’o eu, desi stiam deja raspunsul. Nu faceam decat sa rasucesc cutitul in rana.
½-Da..dar viata l’a luat de langa mine. Si n’am putut face nimic..a murit in bratele mele½ izbucni ea, cu lacrimi arzatoare curgandu’i in valuri pe obrajii ca de portelan.
Se ridica brusc si o lua la fuga din sala de mese. Nu trebuia sa o intreb de trecutul ei, era evident ca fusese mult prea dureros pentru ea. Trebuia sa’mi tin gura.
Stephan Williams, esti un idiot!