Viata, asa cum e...Sau nu?

[Kasumi Mikoto]

Capitolul 9







-ªi totuºi… accentuã domnul Nemlen, ar trebui sã
vã trimit un ajutor. Brauchen helf ist nicht gut…Aber… zum Connie…Jeff…Ah Ja!
Gordon! Nein…



-Ce zici acolo, moºule?



-NU MÃ ÎNTRERUPE!



-Nea’ caisã, amice, dacã n-ai observat, suntem cam
disperaþi aici!



-NU MÃ ÎNTRERUPE! urlã el din nou.



Clar. Se pierduse cu firea. I se întâmpla rar ºi îi trecea
repede, aºa cã mai treceam ºi cu vederea câteodatã.



-Bine, bine… am cedat eu, în cele din urmã.



-Gata. conchise Jorg Nemlen. Am gãsit. Sheema.



-Cine?



-Sheema Klouer.



-Shee…? îngâimã Thunder.



-Da, da, Sheema! râse,cu satisfacþie, Jorg.(nu ºtiu cum a
fãcut, da’ îl auzeam amândoi) Ex-pri…iu…(apoi, observând expresia contrariatã
ºi, în acelaºi timp rugãtoare, de pe chipul prietenului meu: ) Mã rog….aia cu
care te certaºi.



L-am auzit pe Thunder ºoptind ’Slavã Cerului!’ º-am
început sã râd.



-Când vine? am vrut eu sã ºtiu.



-Acum. mi-a rãspuns o voce impasibilã.



M-am întors. Sheema, era o fatã cam de vârsta mea cu niºte
plete castanii împletite într-o coadã incredibil de lungã la spate, cu niºte
ochi…Ãããã…Staþi un pic. Era oarbã. Ce?! Da, în situaþia datã, m-a mirat la fel
de mult ca pe voi.



-Seem-m-ma? începu din nou Thunder.



-Uh, da. Je. Când am auzit cã eºti bãgat în bãlãria asta
am decis sã trec misiunea pe lista mea de prioritãþi. Da’ oricum nu puteam sã o
refuz. Apoi spre mine, în ºoaptã: Dragã, ºtiu cã e îngrozitor sã vezi cum alþii
suferã din cauza ta…



-Este. Urãsc asta. am fãcut eu, impasibilã, fãrã sã las
impresia cã ºtiu cã mã ia peste picior. ªi totuºi(cu toate cã eu ºi Thunder suntem
cei mai buni prieteni) nu mã ascultã când îl rog sã nu se mai punã în pericol.



-Nu ai apucat sã mã rogi vreodatã, Rainie! ªi….doar cei
mai buni prieteni?



-Rainie…? fãcu Sheema. Ã…ªi cum adicã ‘doar’?



-Pãi…Pãi…Pãi…Ãããã…încercã prietenul meu, încurcat. Pâff…
Nu mã ucide!



-Nu fi prostuþ, iubire! începu Sheema sã râdã. De ce
te-aº…?



Eram în ceaþã la modul cel mai
serios.



-Mi-a scãpat ceva? L-am întrebat eu, bãnuitoare, pe
Thunder.



-Multiºoare. Am crezut ca Sheema a murit în ultima
misiune. Pe deasupra, Shee, dacã-þi mai aduci aminte, ultima datã aproape m-ai
ucis.



-Dar tu ai… începu revoltatã Sheema.



-Eu am ce? A uitat cã sunt OM? Îmi e imposibil
sã respect anumite ordine. Pe de altã parte, nu vãd de ce cineva s-ar supãra pe
mine pentru încãlcarea acelui ordin.



Simþeam cã nu e nicidecum treaba mea, dar curiozitatea mã
împingea sã întreb. ªi…:



-Acel ordin…?



-Shee m-a luat cu ea într-o misiune imperialã…



-…da’ treaba luase o întorsãturã…uh…ããã…Te-ai prins tu. ªi
atunci i-am zis lu’ Thundy sã mã lase acolo, da’ lui îi cam place sã se bage în
probleme pânã-n gât ca sã salveze ‘domniºoarele la ananghie’…



-Da, ºtiu, am asigurat-o eu.



-…aºa cã, dupã ce m-ai lovit tu însãþi cu jucãria aia pe
care-o þii la spate ºi m-ai aruncat 200 de metri peste un vulcan în care exista
riscul sã cad ºi sã ard de viu, dar datoritã mie eºti vie, mã acuzi ºi-n ziua
de az` de…nimic! J



Acum cunoºteam o altã laturã a lui Thunder. Pe
aceea lipsitã de modestia ‚Nu face nimic!’-urilor ºi a acelor atât de dese ‚Plãcerea
mea!’.



-ªi n-am dreptate? În situaþia aia ar
fi trebuit sã fugi mâncând pãmântul!



-Aºa e. cedã, în mod surprinzãtor,
el, pentru ca mai apoi sã continue: Mãcar aºa nu ai mai fi putut sã urli la
mine acum!



Pentru prima datã în acele 15 minute
de când o cunoºteam, am vazut-o pe Sheema întristându-se. Ea fiind oarbã, ºtiam
cã nu mã vede ºi cu atât mai puþin mã aºteptam sã mã dibuiascã, ceea ce totuºi
am simþit cã fãcuse.



κi întoarse privirea spre Thunder(care,
în mod ciudat, abea atunci observã ochii Sheemei, ce nu mai puteau vedea decât
negru).



-Doamne iartã-mã! Ce-ai pãþit?
exclamã el.



-Contele de Windher.



-Cu blestemãþia aia de maºinãrie?!



-Da, chiar aia.



-Da’ era orb?



-ªi eu m-am mirat. Nu pãrea.



-Nici tu nu pari.



-Mã strãdui, a zâmbit Sheema.



-Alte peripeþii? se interesã Thunder.



-Oho! Cu nemiluita! îl asigurã ea, dând
la ivealã un braþ mecanic care îl înlocuia pe cel drept, organic, despre care
banuiam cã îi aparþinuse în original.



-P-ãsta cum îº cãpãtaºi? vru el sã
ºtie.



-Yanyz Kemms.



-Thunder îºi anunþã mirarea ºi o
uºoarã nedumerire printr-un incurcat fluierat admirativ.



-Uuuu...fãcu el, încruntându-se.
Urâtã treabã!



-Urãte treburi, sublinie Sheema
râzând.



Apoi fãcu acea figurã de karate pe
care o vezi în filmele cu Jackie Chan, aia, frate, de genu’ tipu’-se-învârte-în-mâini-ºi-lr-trage-ãlora-cate-una-peste-glezne-iar-când-se-ridicã-Paf!-patru-adversari-sunt-jos,
având ca þintã un nefericit de copac, care...cãzu la pãmânt. Da, ºi eu mã cam
aºteptam sã-ºi rupã piciorul.



-Nici ãla nu mai e al tãu de mult,
aºa-i?



-Te miri? râse Sheema.



Thunder mi-a aruncat, peste umãrul
ciudatului personaj feminin, o privire plictisitã. Aºadar, nici lui nu îi
plãcea sã i se rãspundã cu întrebare la întrebare.



-Conan Howler... îl lãmuri ea.



-Cine?



-Nugget.



-Aa... El... Cum aºa? Parcã mãcar ãla
nu avea nimic cu tine.



-Nu poþi ºti. Da’ asta a fost doar
încãlzirea uºor eºuatã a unui antrenament.



Am ridicat din sprâncene. Dacã o
eroare de calcul la un antrenament putea sã ii provoace Sheemei pierderea unui
membru, de care-o fi el, atunci viaþa ciudatei nou-venite atârna oare pe o muchie
de cuþit?



-Nu chiar, zâmbi Sheema.



Ei, la naiba! Sigur nu spusesem asta
cu voce tare! Îmi citise, oare, gândurile.



-Da. ªi scrie clar si frumos, ca
într+un jurnal. Atât faptul cã mã crezi ciudatã ºi uºor dificilã, cât ºi
sentimentele tale pentru Thundy.



-N-ai îndrãzni!



-Ooooooooo, ba da!



-Chiar aº vrea sã o vãd ºi pe asta!
m-am împãunat eu.



-N-o provoca, ma sfãtui, amical,
Thunder. N-ar ezita o secundã sã facã publice nici cele mai intime sentimente
ale cuiva.



-CE!? protestã Sheema. Eu n-aº...!
Niciodat’! Cum sã...!? Ok, bine, ai dreptate.



-Normal cã n-a murit nimeni! fãcu
Thunder.*





Am început sã
râdem.


-Ce...?


-E o expresie!
i-am explicat eu. Adica „E în regulã”.


-ªtiu! spuse
Thunder printre lacrimi de râs.


-Atunci nu m-am
prins.


-E o ghicitoare.


-Doar nu vã
duceþi acolo!








*Aluzie la originea expresiei, ºi
anume ‚0 killed’, adicã niciun ucis, formulã pe care era de obicei gravatã pe o
piatrã, pe câmpul de bãtãlie, pentru a þine evidenþa morþilor cu care se soldau
rãzboaiele. Dar v-aºi dat seama din ce urmeayã cã Thunder vorbea despre
altceva, nu? (Bine, nu ºtiu dacã definiþia asta e corectã 100%, da’ eu aºa am
citit)N.a.



-Cum altfel? întrebã Thunder, devenit
brusc serios. Plantele mãnâncã Magia lui Rainie.



-E Nizek?



-E Nimfã.



-Ah...



-Apoi un strigãt, nu de groazã, ci de
durere, al lui Thunder, îmi îngheþã sângele.