Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout
« Previous 1 2 3 4 5 … 16 Next »
/ O viata de vampir

**Katya Sokorov** · 26 Dec 2011, 20:38

Oh hey, fic nou-nout! Scriam istoricul unui personaj pentru un forum roleplay si m-am gandit ca ar fi o poveste buna de facut din asta! Momentan ce e aici e cam situatia de la care pornim. Se intampla cu 1013 ani in urma.

------------------------------------------------

Niklaus provine dintr-o familie de asa-zisi fermieri, de unde insa nu a mostenit niciodata trasaturile bune ale familiei sale. De mic copil il atragea vederea animalelor suferinde, precum si arme precum sulita, arcul cu sageti. A dovedit inteligenta prin manevrarea si uneltelor strambe, indoite - instinctiv, isi putea da seama unde avea sa ajunga sageata. Cand a implinit varsta de sapte ani, a aflat ca el fusese copilul unei femei vecine asa-spusilor sai parinti, cu care nu semana deloc. Mama sa adevarata murise, iar tatal sau nu fusese niciodata cunoscut de nimeni din sat. Aceasta i-a starnit o puternica ura fata de familia in care fusese crescut ceea ce l-a determinat sa plece de acasa la frageda varsta de opt ani - fara bani sau haine, numai cu un zambet fals pe fata si acoperit cu un cocon de inocenta falsa, pornind satul asezat unde e Euskirchen in ziua de astazi, ajunge la Bonn. Dupa ce ajunge la Bonn, reuseste sa devina ucenic intr-o fierarie, fara mare succes fiind considerat "un baiat razletit care nu face niciodata ce i se cere". Dupa mai multe incercari de a obtine bani ori hrana, niciuna cu succes, Klaus, la varsta de aproape zece ani, pleaca din Bonn, lihnit de foame si bolnav.

Ajunge inapoi inapoi in satul natal, unde familia sa pretinde sa uite de plecarea sa brusca de acasa si il trateaza. O data pus pe picioare si in deplinatatea puterii sale, drept 'recunostinta', la unsprezece ani, isi omoara cei opt frati cand acestia, crutandu-si sora, fiind singura persoana la care a tinut vreodata. Presupusii sai parinti cad la pat bolnavi de tuberculoza. Klaus are acum doisprezece ani iar sora sa saisprezece; si ea se imbolnaveste iar Klaus ramane cu ei numai de dragul Katerinei (sora sa), care insa moare repede. Pleaca din Euskirchen pentru totdeauna si se indreapta spre Linz, in Elvetia, calatoria urmand sa dureze mai mult de doi ani, datorita conditiilor nefavorabile, si cand ajunge acolo are deja cincisprezece ani. Nu s-ar putea pune problema ca "acum e in stare sa isi poarte singur de grija", deoarece Klaus a fost intotdeauna o personalitate puternica, in stare sa obtina tot ceea ce si-a dorit. Nu este un las, si nu a fost, dovada fiind puterea sa de a pleca de langa 'familia sa' si a merge pana in Bonn si inapoi de unul singur, ramanand in viata. Ajuns in Linz, se hotaraste sa dea uitarii trecutul sau si sa isi construiasca o noua viata.

----------------

Nuuu, nu e Niklaus din TVD. Doar numele si actorul pentru ca am o pata pe ei.

Poza.
[Image: 001_%282%29.jpg]

Asta e Klaus. Sper ca va place ;D Restul vine asta-seara sau maine! Kiss

PS. cine vrea un roleplay cu mine? deschid eu.

**Katya Sokorov** · (This post was last modified: 27 Dec 2011, 20:14 by Katya Sokorov.)

Hey! Capitolul unu a veniiit Kiss

-------------------------------------

Mi-am desfacut bocceaua in care aveam o bucata de branza, niste paine si o un iepure mort, pe care il curatasem singur. In curand aveam sa raman fara mancare, iar pana in Linz mai aveam peste doua saptamani de mers. Desi aveam arcul si cateva sageti, nu ma puteam baza numai pe carne, iar restul mancarii nu mai avea sa ma tina decat pana maine. Poate prada de asta seara avea sa fie mai mare si o puteam vinde intr-un targ pe langa mergeam, ori sa o dau la schimb pentru niste ceapa si paine; problema mea cea mai mare nu era asta, acum.

Stateam intre crengile unui copac la baza caruia era un urs si latrau cativa lupi. Situatia nu era chiar roz pentru mine, chiar dimpotriva. Nu puteam risca sa raman fara sageti, iar blana ursului si stratul de grosime erau deajuns sa il protejeze si de niste lovituri precise. Am inaintat pe creanga cea mai solida, ca sa ajung la alt copac. Puteam sa cad in orice moment - la cei aproape saisprezece ani ai mei sunt un baiat solid, insa si greu. M-am concentrat pe inaintarea de-a lungul crengii, apoi urmatoarea si urmatoarea... Un val de usurare m-a cuprins cand m-am vazut la vreo cincisprezece copaci distanta de monstruoasele creaturi. O data la nivelul solului am rupt-o la fuga in directia opusa, sperand ca nu sunt auzit. Aparent eram si aproape de marginea padurii - am ajuns la lumina destul de rapid. Mi-am pus o sageata in arc, asteptandu-ma la iepuri sa misune pe-acolo. In seara aceea am prins cam sase, destul cat sa mananc si eu, dar sa pot sa si obtin ceva mancare pe ei. Norocul facu astfel incat langa padure traiau un padurar si familia lui; am batut in usa si un batran, aparent destul de tafnos, deschise usa. Nu se uita urat la mine, nu imi vorbi urat, ci doar dadu sa imi tranteasca usa in nas.

"Karl, dragule, cine era?" se auzi din casa. O femeie frumoasa, care desi parea de varsta mijlocie, timpul nu ii rapise frumusetea. I-am zambit amabil, desi voiam orice dar sa zambesc.

"Am pornit spre Linz, insa am ramas fara mancare; mai am numai carne, insa niciun strop de paine, legume ori branza. V-as putea da carne de iepure, pentru macar o ceapa si o bucata de paine."

Femeia imi zambii si ma invita inauntru. Barbatul o chema si incepura sa vorbeasca intr-o limba pe care nu o cunosteam. Poate era un dialect, ori nu erau originari din acea zona. Pareau sa se certe.

"Puiule, pastreaza carnea pentru tine. Hai si mananca." ma invita ea. M-am abtinut sa nu stramb din nas sau sa comentez cand mi-a spus puiule.

O ora mai tarziu, ieseam pe usa casutei bine hranit, cu bocceluta plina si cu inca o pereche de haine. Niciodata nu am inteles de ce fac oamenii asta, de ce sunt asa de amabili, insa in acest moment era destul de fericit ca mancasem si ca mai aveam si pentru urmatoarea saptamana, cel putin. Am innoptat intr-un copac, la cam trei ore de mers de la casa padurarului. Mi-am scos cartea cu pagini goale pe care o luasesem de 'acasa'. Mi-am scos calimara cu cerneala si mi-am infundat pana in ea, sperand ca aceasta sa nu cada, si am inceput sa scriu tot ce mi se intamplase in acea zi. Pe langa intamplarea cu lupii si ursul, mai devreme in acea zi fusesem fugarit afara dintr-un sat de o baba cu o matura care fugea extraordinar de rapid pentru varsta ei, niste pusti, nici jumatate din mine cel mai mare, se luasesera de mine, din pacate eu eram in inferioritate numerica, eu fiind unul, ei cam douazeci. M-am obisnuit. Pe drumul spre Linz am mai intalnit astfel de probleme; totusi astazi parea putin prea mult. N-as putea numara pe toate degetele pataniile din ziua aceea.

Insa, ce conteaza? O sa ajung la Linz, si poate reusesc sa imi gasesc ceva de lucru acolo. Am incercat sa devin fierar, cand eram mai mic, insa mi se spunea ca nu lucrez cum trebuie. Evident, dar ceea ce faceau parea sa fie oarecum inutil. Mi-am dat ochii peste cap, si am inchis cartea pe care scrisesem. Am indesat-o in bocceluta mea supra-aglomerata acum, si am inchis calimara, si pana. Le-am pus langa carte. M-am rasucit pe-o parte si am incercat sa adorm. Am tras o gura din aerul curat si am inchis ochii.

------------------------------------------------

Sper ca va place!