The painful return

[Carolina Rossen]

Ceasul suna pentru a nu stiu cata oara in ziua aceea. Carolina nu mai suporta nici macar sa isi intinda mana sa il opreasca din nou. Si-ar fi dorit sa nimereasca de data aceasta butonul de “stop” astfel ca somnul ei sa nu mai fie deranjat.
Nu mai tinea socoteala de cate ore sta in pat. Parca nimic n-ar fi putut-o face sa se ridice. Si ce daca era o zi frumoasa ? Termenul de frumos pentru ea insemna altceva. Insemna sa fi implinit, si implinita se simtea doar alaturi de persoanele importante din viata ei. Inca nu-i venea sa creada ca parasise scoala de incuiati doar pentru a fi un vrajitor cu diploma. Studiase atat arta vrajitoriei acasa incat probabil era cu mult peste jumate din elevii cu doi ani mai mari.
Ii placea printre incuiati. Ii aprecia atat de mult pentru viata pe care o duc. Se chinuiau cu orice, si traiau asa. Vrajitorii erau ceva mai lenesi, desi cu o treapta mai sus (defapt cea mai de sus) in scara evolutiei, parca nu puteau sa se descurce fara puterile lor. Erau slabi din acest punct de vedere. Carolina avea acest atu. Era un incuiat cu puteri magice, nu un vrajitor care daca nu isi folosea puterile putea fi numit incuiat.
Simtea ca se sufoca sub acea plapuma. Defapt simtea ca se sufoca de ceva vreme. Isi trase plapuma de pe cap si fu nevoita sa stranga din ochi cat putu de tare. Lumina o orbise.
“Nu a-ti auzit de draperii oameni buni !?” zise ea nervoasa, mai mult pentru sine.
Alte colege viperine chicoteau langa ea, pline de dispret.
“Cine se gandea ca la ora asta cineva mai poate dormi?”
“Parca e un liliac !”
“Doamne si cum ii sta parul”
Carolina nu mai putea cu astfel de replici. Ii venea sa se ia de ele, sa le lase fara par. Dar niciuna nu merita efortul. Cobori din pat si le trase o privire superioara ce le impunea sa taca. Se imbraca rapid, nici nu avea inca emblema casei cusuta, si cobori din dormitor.
Sari peste majoritatea scarilor pana sa ajunga in camera de zi.
‘De ce oare ii spune camera de zi !? E mai plina noaptea ! ‘ gandul asta nu facu decat sa ii sporeasca nervii inutil.
Ajunsese undeva pe coridoare, picioarele mergeau fara ea si mintea inca ii era buimacita, netrerzita din somn. Seara trecuta fusese una groaznica. Incerca din rasputeri sa nu-si aminteasca nimic din ea. Plansese mult, ceea ce nu face deobicei. Isi intrepta acum pasii spre cea mai apropiata baie. Isi privi chipul in oglinda si era exact asa cum se astepta. Ravasit si palid si fara viata. Incerca sa zambeasca, era atat de evident ca se forta..
Cu o scurta miscare de bagheta isi sterse tot rimelul imprastiat in jurul ochilor. Macar decent sa para.
Pielea-i alba ,si acum curata, arata oarecum sanatoasa. Poate asa putea trece neobservata. Isi prinse tot parul intr-o coada, isi aranja putin gulerul de la roba.
Acum sigur putea trece neobservata. Sa treaca neobservata unde ?
Nu avea nici cea mai mica idee unde vroia sa ajunga.
‘Si cand nu stii unde sa mergi... te duci la lac.’Cu acest gand facu stanga-mprejur si iesi din castel. Si ce bine mai era sa simti tot acel aer rece de seara. Facu cativa pasi si un boboc o lovi din plin. Stranse din dinti cat putu de tare.
‘Astropufii astia !! Gata Carolina, nu e momentul sa faci pe viperina, tineti coltii acasa’,gandi acestea si il inghionti umpic mai incolo. Nu era momentu potrivit sa fie autoritara, avea prea multi nervi care trebuiau descarcati si un biet boboc, oricat de tentant ar fi, nu era solutia potrivita.
Pasii ii erau apasati, dar asta numai pentru ca daca nu pasea hotarat era o mare posibilitate sa cada. Ii era foame si sete si nu stia de ce merge la lac !
‘Trebuia sa mananc ceva’
Gandul acesta-i strabatu mintea doar pentru ca un zgomot ciudat se auzi de undeva din interiorul sau.
Privi inspre lac. Vazu o silueta stand in fata lui. Partea buna era ca nu erau mai multe.
Primul impuls fu sa mearga cu vreo 10 metrii mai incolo. Asa si facu.
Carolina se tolani pe spate, isi scoase bagheta si incepe sa adune pietre cu ajutorul ei.
Dupa ce aduna o gramajoara consistenta se ridica-ntru-un cot si privi suprafata netulburata a lacului.
Cerul era frumos, si peisajul, si parca de undeva se auzeau pasarele. Si ea nu putea aprecia nimic din toate astea.
Trase o scurta privire inspre persoana din apropierea ei. Conta parul si roba. Trase imediat concluzia ca e fata si la cercetasi.
Lua o piatra-n mana. O tinea atat de strans ca parca avea impresia ca o poate strivi doar cu puterea mainii. A inceput sa o doara mana asa ca isi lua avand si arunca piatra.
Se auzi acel “pleosc” specific. Sunet atat de cunoscut inca din copilarie.
Ce se mai distra cu prietenii facand concurs care arunca mai departe. A castigat si ea o singura data.. juca cu baietii deobicei deci nu avea prea mari sanse.
Isi arunca bagheta jos langa ea si incepu sa arunce din nou. Una dupa alta pietrele jburau apoi se inecau in lac.
Mai vru sa adune pietre, dar parca singura nu avea nici un haz.
Se uita intrejur “Aici ar trebui sa fie pusa sala de lectura. Asa toti am citi mai cu drag” se trezi ea spunand cu voce tare.
Stranse din nou din dinti. Acum sigur atrasese atentia fetei de langa ea. Poate nu va fi asa rau sa aiba pe cineva cu care sa mai vorbeasca. Poate nici macar nu va reactiona.