A new hope

[Bell Evans]

Capitolul 9 ~ “Pe aripile vantului” [Lisa]

O lume disparuta pe aripile vantului..
Am inchis micuta carte si am asezat’o pe noptiera. Incepusem sa devin prea pasionata de continutul ei, dar eram mandra ca primisem rolul Melaniei. Iar Stephan era Ashley Wilkes. Scarlett avea sa fie interpretata de Natalie Hale, iar crudul Rhet Butler de nimeni altul decat Edward Rochester. Am ramas socata cand bibliotecara ne’a impartit rolurile si scenariile. De ce el??
Dar nu conta, mie imi convenea rolul lui Mel. Din cate citisem, era o fire blanda si calma, iubitoare. Nu as fi vrut pentru nimic in lume sa primesc rolul perfidei Scarlett O’Hara, ma multumeam sa fiu un personaj mai ascuns in intuneric decat sa domin scena prin actiunile mele lipsite de orice bun-simt.

Cu o saptamana in urma, mergeam la biblioteca impreuna cu Stephan sa returnam niste carti. Iar eu eram interesata de un alt roman, dat fiind ca “Intuneric si lumina” il terminasem. Asa ca am cerut “Pe aripile vantului” iar bibliotecara s’a aratat mai mult decat incantata.
“-Oh, ce noroc pe mine! Esti perfecta..iar domnul Williams, care frecventeaza poate la fel de des aceasta biblioteca..va fi o onoare pentru noi! Trebuie sa organizam o strangere de fonduri pentru copiii ce nu merg la scoala, si sunt lipsiti de educatie. Si ne’am gandit sa punem in scena o secventa din acest minunat roman. Chiar din primul volum, cea cu picnicul si balul. Ce ziceti, sunteti de acord?!” intreba ea, cu un suras.
Stephan ma privi usor incurcat. Stiam amandoi ca Ashley nu o iubea cu adevarat pe Melanie, dar totusi avea pentru ea niste sentimente de pura afectiune si sipatie. Asa ca am acceptat si incepand cu a doua zi ne’am apucat de repetitii.
Eram totusi curioasa cum de Edward primise rolul lui Rhett. Asa ca nu am ezitat sa il intreb pe el, cat si pe bibliotecara.
“-Si..cum ai obtinut rolul principal??” am intrebat eu, in timp ce curatam o rochie violet de praful ce se adunase pe volanele corsetului.
“-Simplu si usor. Bibliotecara a fost nasa mea de botez, deci nu era prea greu sa imi indeplineasca aceasta mica rugaminte” raspunse el, cu un zambet rece.
Bibliotecara imi dadu acelasi raspuns, dar era ceva in mine ce ma facea sa cred ca nu spun adevarul. Dar nu aveam de gand sa imi bat capul cu asta..
In fiecare dupa-amiaza ne intalneam toti la biblioteca orasului si ne distram, invatand putinele replici si ocupandu’ne de celelalte detalii.
“-Totul tine de decor. Trebuie restaurate toate costumele si rochiile trebuie sa arate impecabil. Replicile sunt prea putine pentru a consta in cel mai important lucru al scenetei” spunea bibliotecara, invaluindu’ne pe toti intr’o privire protectoare.
“-Si cum se simte viitoarea mea sotie in dimineata asta?” sopti Stephan, apropiindu’se de mine. Era imbracat intr’un costum alb, cu cateva volane si un guler apretat.
“-Ok, o sa’mi ia ceva timp sa ma obisnuiesc cu imbracamintea asta” am chicotit eu.
“-Stai sa te puna si pe tine sa te imbraci, atunci sa vezi..Corsetul ala iti va da de furca” murmura el, aplecandu’se sa imi sarute mana.
“-Domnisoara Stryder!” tipa bilbiotecara.
“-Ti’am spus eu..” chicoti Stephan, in timp ce ma indepartam cu pasi grabiti de el.
Ajunsa langa femeia ce statea in fata unui manechin pe care se gasea rochia mea, am auzit’o citind incetisor din carte.
“-Rochia de organdi cenusie, cu cordonul de satin mov aprins, ascundea cu volanele si creturile sale pielea alba, ca de safir, iar palaria galbena cu panglicile lungi si mov facea sa’i straluceasca chipul palid. Cerceii grei, cu franjurile lor lungi din aur, atarnau din buclele cuminti ale parului, leganandu’se pe langa ochii caprui, care aveau luciul linistit al unui lac in timpul iernii, cand prin apa limpede se vad straluncind frunzele ruginii” incheie ea. “Ei, ce parere ai?” ma intreba, aruncandu’mi o privire atenta.
“-Perfecta” am soptit eu, admirand frumusetea rochiei ce se odihnea pe manechin.
½-Trebuie sa o imbraci, sa vedem daca mai trebuie facute sau nu modificari½ murmura femeia, in timp ce se agita cu un metru de croitorie in mana.
Sincer, mi se facu mila de mine inainte sa simt pe propria piele cum corsetul ala hilar se strangea in jurul meu. Frate, dar ce chinuite erau fetele inainte!!!
”-Inca putin, Lisa” mormai femeia, in timp ce tragea nemilos de sireturi.
“Asta spune de zece minute” m’am gandit eu, exasperata.
“-Gata!” anunta ea, in cele din urma. “Mai trebuie sa iti leg cordonul si sa incerci si palaria si gata” murmura ea, in timp ce se invartea in jurul meu. Am simtit un cordon dur strangandu’se in jurul taliei, luandu’mi inca putin din rezerva de aer. Simteam ca ma sufoc! “Asa, acum palaria si gata!” spuse ea, intinzandu’mi un obiect la fel de ciudat ca si un ciomag.
“-Si ce ar trebui sa fac cu asta?!” am intrebat eu, mirata.
Nu raspunse, ci imi trecu panglicile mov la spate, sub parul strans intr’un coc provizoriu.
½-Oo, dar ce frumoasa suntem½ se auzi un glas aproape sarcastic.
½-Sa sti ca da½ acompanie Stephan, dar diferenta din tonul vocilor era evidenta. Ochii lui albastri si calzi ma privira dulce, facand sa infloreasca pe chipul sau un zambet cald.
“-Arati perfect” murmura el, venind langa mine.
“-Si eu ce ziceam..” mormai Edward, care era imbracat intr’un costum cenusiu, cu manecile albe si pantofii lacuiti.
“-Rochia asta e prea ciudata!! Ma strange!!” urla Natalie, langa noi. Bilbiotecara ii strangea si ei corsetul. Dupa un sir lung de injuraturi, femeia termina si se apropie de noi. Natalie era aproape vanata. Rochia ei de un verde safiriu ii facea ochii sa straluceasca, iar masa de par saten i se revarsa in cascade bogate pe spate.
“-Bun..deci astea sunt costumele, decorul e gata. Sa facem o ultima repetitie pentru maine. Si apoi puteti pleca” anunta bibliotecara, agitata. “Tu, Lisa, stai aici, langa Stephan. Stiti ca voi trebuie sa vorbiti in soapta si sa va aruncati priviri dulci unul altuia, da? Natalie tu vei sta inconjurata de ceilalti adoratori, care au plecat deja. Iar tu, Ed, vei interveni doar la scena aprinsa dintre Ashley si Scarlett, care va avea loc dupa scena cu picnicul” zise ea, pe un ton aspru. “Sa nu vad greseli sau balbe!!”
A doua zi, sala din biblioteca era plina. Parinti, colegi, rude, tot ce vroiai.
“-Ai emotii?” sopti Stephan in spatele meu, aranjand o cuta a camasii.
“-Sincer..da, chiar daca nu spun nimic” am spus eu, zambind.
“-Te vei preface? Sau va fi adevarat” murmura el, apropiindu’se de mine. Un val de caldura mi se raspandi in corp, facandu’ma sa zambesc.
“-Asta ramane de vazut” am raspuns eu, vesela.
Sceneta incepu curand, aducand in prim-plan frumusetea rochiei lui Natalie. Si multimea de adoratori.
“-N’ai fi vrut sa primesti rolul ei?” imi sopti Stephan, in timp ce stateam langa el pe micuta banca sub umbrarul din decor.
“-Sincer, nu..Scarlett nu are scrupule, tot ce face e sa traiasca pentru o obsesie si sa renunte la toate principiile lumesti doar pentru a se salva. Melanie e o fire mult mai nobila” am raspuns eu, in soapta.
“-Asta cred si eu” spuse el, luandu’mi mana intr’a lui. Uhmm, asta nu facea parte din scenariu, dar nu ma deranja.
Cortina se lasa, iar Stephan mormai dezaprobator.
“-O sa am nevoie de mult noroc la scena asta..” spuse el, indreptandu’se spre marginea scenei.
Natalie se aseza pe un fotoliu, in intunericul camerei improvizate. Edward era deja acolo, bine ascuns pe o canapea. Stephan intra grabit in camera, iar schimbul de replici incepu.
“-Tu esti, Scarlett?” intreba el.
Natalie nu raspunse.
“-De cine te ascunzi, de Charles sau de baietii Tarleton?½ continua Stephan, cu tonul vocii usor tensionat.
Natalie se ridica si se apropie incetisor de el. Ii lua mainile in ale sale si ii spuse:
“-Trebuie sa iti zic un secret..te iubesc”
Tacerea se lasa pe scena, iar publicul izbucni in aplauze. Dar nu era gata.
“-Nu iti ajunge oare ca ai cucerit azi pe toti ceilalti barbati. Nu vrei sa’ti lipseasca nimeni? Stii insa ca inima mea ti’a apartinut intotdeauna..” sopti Stephan.
Dupa alte cateva vorbe, parasi furtunos camera, iar Edward se ridica usor din adapostul sau.
“-Asta e prea din cale afara” sopti el, cu un zambet ironic, iar Natalie se intoarse speriata. Juca foarte bine, intra cu adevarat in pielea personajului. Apuca o vaza de pe noptiera si o arunca furioasa in perete.
“-Destul de rau ca am fost deranjat din siesta, acum imi este si viata pusa in pericol!” continua Edward.
“-Domnule, ar fi trebuit sa’mi dai de stire ca esti aici” spuse Natalie, cu glasul spart.
Ed se ridica si pleca din incapere, aruncand cateva vorbe despre adevaratul caracter al domnisoarei O’Hara.
Ramasa singura pe scena, Natalie se aseza pe un fotoliu si incepu sa planga incet. Cortina se lasa, iar publicul fu cuprins de aplauze.
“-Si maine e o zi” spuse Natalie, venind spre noi, cu un zambet intiparit pe chipul dulce, aproape fals..
______________
Ok, deci asta e next'ul..sper sa va placa..si sa nu va plictisiti ca e mai lung
Si o poza cu personajul lui Edward Rochester