Împotriva vântului.

[Mylene Lycoris OddCat]

S-ar putea sã nu fie impresionant, dar SPER cã vã va plãcea!
___________



Prolog.

Ceasul bãtea de mult ceasul doisprezece al nopþii, însã el tot mai reflecta la spusele prietenului lui, plimbându-se pe coridoarele ºcolii la ore târzii ale nopþii, cu degetele încleºtate în jurul bãþului magic, desenând un arc invizibil cu acesta, în timp ce-l scoþea din buzunarul inferior al robei sale. ªfichiui bagheta, iar un murmur imperceptibil controlã magia, fãcând o ceaþã difuzã sã se învârtã în jurul vârfului, incapabilã sã pluteascã în aer fãrã voia maestrului magiei. Bagheta îi pulsa în mânã, aºteptând sã îndeplineascã fãrãdelegile elevului care o controla; însã, acestea nu începeau niciodatã..

Lumina se contorsionã în fel ºi chip, propulsând razele sale în aer, atingând contururile feþei celui care privea scrisoarea din mâna sa tremurândã, cu ochii pe jumãtate închiºi, acoperiþi parþial de cãtre ºuviþe lungi, castanii, care se curbau la bazã ºi la vârf, cãdeau greoi peste figura tânãrului, fluturând în briza rece a nopþii. κi ridicã privirea, în ochii sãi de un albastru scãpãrãtor fiind cititã agonia ºi durerea pe care scrisoarea i-o provoca, dar nu rezistã mult ºi miºcã lumina baghetei pe fiecare rând, în timp ce citea poate a mia oarã.

Ochelarii sãi în formã de semilunã alunecaserã pânã la jumãtatea nasului sãu, însã el pãrea neobosit, sprijinindu-se de pervazul ferestrei din turnul de Astronomie, cu mâinile tremurându-i în timp ce privea rândurile scrise repezit, pe pergamentul vechi. Se uita însã la un punct fix pe cer, cu ochi întredeschiºi, care pãreau acum lipsiþi de viaþã, fãrã sclipirea jucãuºã obiºnuitã în aceºtia; dãdu cu mâna prin pãrul sãu lung, castaniu, dându-ºi capul pe spate.

- Nox.
Lumina baghetei se disipã de-ndatã, în timp ce ecoul unor paºi apãsaþi fu auzit peste tot, reverberând, undele sunetului lovindu-se încontinuu de pereþi ºi de planetele din sticlã, spãrgându-se în alte mii de ecouri. Atunci, o siluetã înaltã urcã scara, înspre tânãrul cu pãr castaniu, care reveni la poziþia iniþiatã, uitându-se peste umãr.. Nu trebuia sã fie acolo, mai ales cã era un Perfect al ºcolii, iar un Perfect nu trebuia sã încalce vreo regulã.

Clipi ºi se întoarse brusc, devenind palid, ochelarii cãzându-i ºi aterizând pe dãlþile de piatrã ce formau podeaua turnului de Astronomie, spãrgându-se cu un zgomot asurzitor – nu-i pãsa, vedea destul de clar persoana din faþa sa, care era cu bagheta întinsã, aþintintã cãtre el. Un fior rece îi trecu pe ºira spinãrii ºi se dãdu în spate, lovindu-se de peretele din stânga ferestrei, lipindu-se de acesta. Un aer glaciar pãtrunsese în camerã, sudoare rece începând sã capete formã pe fruntea tânãrului, care-ºi scoase bagheta ºi el – vedea puþin ca prin ceaþã, dar putea sã ghiceascã cine ºi unde era cel care tocmai intrase.

Acela ºfichiui bagheta, iar bãþul magic din mâna tânãrului cu ochi albaºtrii zburã, aterizând pe podea cu o bufniturã micã. κi lãsã în jos bagheta ºi pãru cã ezitã între a-l omorâ pe cel lipit de perete ºi între a-l lãsa în pace, dar fu doar o secundã nesigur.. Murmurã ceva scurt ºi dispãru pe scarã în jos, în timp ce acela cu pãr castaniu cãzu în genunchi, cu ochii întredeschiºi, chinuit de o emoþie care-ºi împlânta rãdãcinile în mintea sa, corpul lui tremurând incontrolabil, fãrã ca el sã poatã sã bâjbâie dupã bagheta.

- Grindelwald... ºopti tânãrul, încleºtându-ºi pumnii.