Epilogul amintirilor.

[Mylene Lycoris OddCat]

One-shots, ce altceva pot spune? Menþionez cã ideea one-shotului Îndesarea e luatã de la o persoanã care a luat-o dintr-un film. Criticaþi - ºi enjoy..-aþi.

Îndesarea.

Iau imaginile, amintirile, imaginaþia, sentimentele, le îndes într-un sertar ºi le închid pe viaþã. Apuc inteligenþa, mãrinimia, altruismul, curajul ºi bravitatea, le arunc peste hainele de pe podea. Fur aerul, apa, creierul, ochii, nasul, vãzul, mirosul, iau þãrile lumii, dragonii morþi de mii de ani, osemintele dinozaurilor ºi le înfãºor în jurul unei furci. ªterpelesc poveºtile, filmele, condeiele, cãrþile, foile. Hãrþuiesc moartea sã-mi dea dulcegul miros al sãu ºi incredibila sa îmbrãþiºare, iau ghearele sale ºi le arunc pe geamul invizibil al singurãtãþii. Adun rãutatea, viclenia, laºitatea, egoismul, supãrarea ºi le trântesc în foc. Culeg roadele cãrþilor, creierele lumilor de demult, zeii, norii, iarba ºi le plantez în dulap. Iau viermii ºi ºerpii, iau maimuþele ºi hipopotamii, îi îndes în pãlãrie. Îmi iau viaþa ºi plec.

*

Morsmordre

Cicatricea nu-l mai duruse de nouãsprezece ani. Nu mai ºtia ce însemna durerea, nu mai ºtia ce însemna neputinþa ºi nu mai ºtia ce însemna junghiurile chinuitoare ale conºtiinþei. Nu mai ºtia ce însemna rãutatea, nu mai ºtia ce însemna bunãtatea, nu mai ºtia ce însemna sã te bazezi pe cineva, nu mai ºtia ce însemna prietenia. Nu mai ºtia ce însemna sã fi de partea rãului, nu mai ºtia ce însemna sã fi de partea binelui – pentru el, nu mai exista nimic, decât un Univers paralel. Nu ºtia ce însemna sã zbori, sã zâmbeºti, sã trãieºti, sã plângi, sã iubeºti. Nu mai ºtia ce însemna sã ai un scop în viaþã, nu mai ºtia de ce nu murise. Nu mai ºtia de ce mai respira, nu mai ºtia ce însemna viaþa. Se uitã la Semnul Întunecat imprimat pe antebraþul stâng ºi zâmbi ºters cãtre negrele contururi animalice. κi ridicã mâna cãtre cer, privi cu ochii-i verzi contururile neregulate ale norilor ce formau exact semnul de pe antebraþul sãu, se întoarse pe cãlcâie ºi Dispãru.

*

Cãzând spre niciunde.

Vedea o hoþoaicã aurie plutind în faþa sa, zbârnâind jucãuº, scãpãrând. κi vedea viaþa în jurul acestui obiect mic, insignifiant, pe care, însã, trebuia sã-l prindã. Trebuia sã prindã hoþoaica cu orice preþ. κi ºterse ochelarii în mod fugitiv, alungând picãturile ploii de pe aceºtia. Fãcu un pas, apoi altul ºi altul. Nu vedea distanþa dintre el ºi pãmânt – dintre marginea Turnului ºi noroiul negru. Simþea cã era în pericol, dar trebuia sã prindã hoþoaica. Trebuia. Ridicã o mânã ºi pãºi înainte din nou, capabil sã prindã mingea aurie. Cãzu brusc, cu mâna încleºtatã în jurul obiectului preþios. Simþea o îmbrãþiºare rece închegând aerul lui jurul lui, mirosea parfumul mortuar al abisului negru. Strânse hoþoaica la piept, ºtiind cã avea sã fie mort înainte sã atingã pãmântul, înainte sã mai poate clipi o datã. Zâmbi ºi îºi grãbi moartea, închizându-ºi ochii.