Piatra de aur

[Katya Sokorov]

Capitolul II

Partea II - Go to past ...

[peste o jumatate de an]
- Deci... am gasit pe cineva care sa ne ajute, concluziona Matt. Alicia ridica usor capul din carte si il privi scurt pe sub sprancene, si apoi isi intoarse privirea in carte si continua sa citeasca, ganditoare.
- Si daca nu merge bine ? intreba ea scurt, cu ochii inca in carte.
- Atunci greseala noastra... zise el si apoi inghiti in sec, neputand sa continue. Numai gandul ca ar putea sa distruga omenirea dar sa si genereze un paradox era devastator.

La usa lor se auzi un usor ciocanit.
- Da? intreba Alicia, deschizand usa. Un barbat gras si pipernicit, parca umflat cu pompa, cu parul alb si ochii gri, statea in fata lui.
- Profesorul de fizica... bombani el, intrand in casa si scotand din haina niste planuri mari.
"Unde au incaput alea?" se intreba Alicia, apropiindu-se de masa pe care el se facu (,) comod, fara sa 'se simta' prea tare.
Alicia se uita nedumerita, fara sa inteleaga nimic.
- Astea-s coordonatele exacte, explica Matt, evident mult mai la curent decat Alicia. Indica niste cifre.
- Acum ramane sa construim asta, continua profesorul pe aceeasi voce care iti dadea impresia ca bombane, apoi scoase inca niste planuri care ilustrau o masina a timpului. Din pacate, continua el, nu putem sa stabilim coordonatele exacte decat foarte greu, dar gratie ideii mele - aici scoase din buzunarul jachetei lui aparent peticita o hartiuta - acum putem sa aflam unde se afla piese care ne pot ajuta si sa avem coordonate care se intind pe o arie de decenii sau chiar secole deci putem sa alegem bine coordonatele. Problema este ca posibilitatea sa atermizam intr-un spatiu gol este foarte mare, asa ca exista o posibilitate de 80% sa murim, facu profesorul. Vocea ii era ciudat de linistita, chiar daca stia ca s-ar putea sa moara.

Alicia se uita nedumerita la Matt, care ii facu semn ca daca isi dau toata silinta, totul va fi bine. Fata mormai ceva si trase aer in piept.
- Atunci sa ne apucam de treaba, spuse ea cu greutate.

[peste cateva luni]
- Asa... acum e gata... a mia parte din asta. zise Alice, dezamagita.
- Alice, asta e aripa stanga, ca acolo zice ca aripa stanga arata exact ca una dintre micile bucati care compun partea de sus a aripei drepte... explica Matt, oftand, imbinand aripa stanga cu aripa dreapta si potrivind o piesa care trebuia sa tina stranse cele doua bucati.
- Mai avem numai piesa asta, zise profesorul cu vocea care te facea sa crezi ca bombanea.

[mai tarziu]
- Asa... trebuie sa avem planurile cu noi mereu, spuse fizicianul indesand grav planurile in buzunar, dar apoi acestea picara pe jos cand Matt pusese o melodie nu chiar pe placul fizicianului - mai exact, era rock, si era, dupa parerea lui Matt, un cantec chiar acceptabil.

[si mai tarziu]
Alice batu infrigurata la o usa groasa de lemn.
- Cine e ? se auzi o voce care vorbea in franceza. Alice se uita nedumerita, iar profesorul explica in soapta ca erau in Franta. Alice se concentra putin si ii raspunse in franceza ei stricata.
- Oameni buni, se stradui ea sa zica si sa 'respecte' cum se vorbea atunci.

O doamna inalta, plinuta, cu o rochie cu crinolina pe ea, ii deschise usa. Inauntru totul era prafuit si se potrivea cu hainele si fetele palide si cenusii.
- Multumesc ca ne primiti... zambi ea, uitandu-se usor la batranul care se potrivea cel mai bine in peisaj. Batranul fiind desigur fizicianul geniu care ii adusese acolo.