Piatra de aur

[Helena Daphne Rose]

So...let's see

- Deci... am gasit pe cineva care sa ne ajute, concluziona Matt. Alicia ridica usor capul din carte si il privi scurt pe sub sprancene, si apoi isi intoarse privirea in carte si continua sa citeasca, ganditoare.
- Si daca nu merge bine ? intreba ea scurt, cu ochii inca in carte.
- Atunci greseala noastra... zise el si apoi inghiti in sec, neputand sa continue. Numai gandul ca ar putea sa distruga omenirea dar sa si genereze un paradox era devastator.

Alicia , cea care nu spera niciodata... Baiatul ala macar a gasit pe cineva sa-i ajute

Profesorul de fizica... bombani el, intrand in casa si scotand din haina niste planuri mari.
"Unde au incaput alea?" se intreba Alicia, apropiindu-se de masa pe care el se facu (,) comod, fara sa 'se simta' prea tare.

In buzunarul dinauntrul paltonului/hainei?

- Acum ramane sa construim asta, continua profesorul pe aceeasi voce care iti dadea impresia ca bombane, apoi scoase inca niste planuri care ilustrau o masina a timpului

Uuu...:> Vom avea parte in fic de calatorit in timp? (raspund tot eu) Daa

"Un barbat gras si pipernicit, parca umflat cu pompa, cu parul alb si ochii gri, statea in fata lui."

"Problema este ca posibilitatea sa atermizam intr-un spatiu gol este foarte mare, asa ca exista o posibilitate de 80% sa murim, facu profesorul. Vocea ii era ciudat de linistita, chiar daca stia ca s-ar putea sa moara."

O.o Poate sa moara din partea mea , numai sa-i ajute pe cei doi mai intai

"dar apoi acestea picara pe jos cand Matt pusese o melodie nu chiar pe placul fizicianului - mai exact, era rock, si era, dupa parerea lui Matt, un cantec chiar acceptabil.

Ei , si ce daca

- Cine e ? se auzi o voce care vorbea in franceza. Alice se uita nedumerita, iar profesorul explica in soapta ca erau in Franta. Alice se concentra putin si ii raspunse in franceza ei stricata.
- Oameni buni, se stradui ea sa zica si sa 'respecte' cum se vorbea atunci.

Deja au folosit masina timpului Proba , cred, nu? Tare

O doamna inalta, plinuta, cu o rochie cu crinolina pe ea, ii deschise usa. Inauntru totul era prafuit si se potrivea cu hainele si fetele palide si cenusii.
- Multumesc ca ne primiti... zambi ea, uitandu-se usor la batranul care se potrivea cel mai bine in peisaj. Batranul fiind desigur fizicianul geniu care ii adusese acolo.

Au ajuns cumva in perioada 1800-1900? Si mai tare
Mda , pana la urma , asta umflat cu pompa e geniu

Mi-a placut capitolul
Next!