Interviu de batranete

[Helena Daphne Rose]

Bestial. Deci imi place. Sa numai mentionez ca eu ador ficurile/povestirile despre perioada nazista.

Imi aduc aminte de o zi, destul de grea pentru mine,surorile mele si mama mea. In acea zi, tata venise la fel de imbatat ca si datile trecute, insa mult mai rau. Mama, o fire calma, iubitoare, inteleapta, ne-a luat pe mine sip e surorile mele si a fugit cu noi. Norii incepusera sa se adune,tunetele se auzeau ca niste biciuri si de fiecare data cand noaptea era luminata de fulgere, ne acopeream urechile si fugeam cat ne tineau picioarel.
Ne-am pierdut, unii de ceilalti, si nici pana in momentul asta nu stiu ce sa intamplat cu mama si cele doua surori. Norocul nu mi-a suras, sau poate ca da si eu nu mi-am dat seama. Am fost gasit de catre germanii nazisti care incepusera sa misune prin Varsovia.
Era toamna din 11 septembrie 1896, ploaia nu dadea pace cetatenilor, iar SS-ul umbla peste tot. Nimeni nu mi-a stiut nationalitatea, nu avea acte de identitate, asa ca SS-ul ma numit EVREU.

Cata emotie. Mai ales in primul paragraf. Aproape ca imi vine sa plang , cu asa intensitate ai scris randurile astea...

Ma uitam la soldatii germani, chipul lor era atat de dur si de bolnav de atata rautate.

Cat sange rece. Astia cred ca duc lipsa de un suflet.

Verdict: Mi-a placut la nebunie
Intrebare: E un one-shot , right?