Redrum

[Sophia Mason]

Eram în taxi ºi aºteptam sã ajung mai repede acasã la bunica. Drumul pânã acolo, de la penitenciar, dureazã vreo douã ore, plus cele douã ore la venire, plus cele zece minute petrecute înãuntru, cred cã îi datorez omului ãsta vreo 200 de dolari. Nu am niciun ban la mine. O sã-l plãtesc când ajung acasã.
Trecuse jumãtate de orã de când am plecat din locul ãla oribil ºi infect. Încã îmi clocotea sângele în vene. Poate Dave va spune totul ºi mã vor aresta înainte sã apuc sã fac ceva. Dar nu prea cred cã va face asta. Dupã el, eu nu sunt în stare sã omor nicio muscã.
"-Puteþi sã daþi muzica mai încet vã rog!"
"-Ce pãpuºã, nu-þi place muzica tare?" rãspunde libidinosul ãsta de taximetrist. M-am uitat urât la el ºi am încercat sã ignor faptul cã a dat muzica ºi mai tare privindu-mi reflexia în oglinda retrovizoare. Eram tot eu. Acelaºi pãr ºaten, aceiaºi faþã albã ºi pistruiatã. Chiar dacã toate astea erau la fel, ochii erau diferiþi. Se putea citi în ei dorinþa de rãzbunare. Aveau în ei o strãlucire ciudatã pe care nu o mai vãzusem înainte. Pupilele dilatate, înconjurate de un inel verde smarald începeau sã-mi dea fiori. Eram tot eu, dar eram diferitã. Eram mai maturã, mai neîncrezãtoare, mai puþin inocentã, mai tristã.
Am încetcat sã-mi mai privesc reflexia în oglindã cãci atenþia mi-a fost atrasã de altceva. În spatele taxiului era o maºinã de teren mare ºi neagrã. La volan era tipul în costum din sala de vizite. M-am speriat. Poate e o coincidenþã. Dar mergem pe autostradã ºi taximetristul ãsta se miºcã cât de încet poate ca sã scoatã mai mulþi bani de la mine. A avut un milion de ocazii sã îl depãºeascã dar stã pur ºi simplu în spatele taxiului ãsta care se miºcã ca un melc.
Ne urmãrea? Dar oare de ce? Era foarte aproape de mine în sala de vizite. Poate a auzit ce am zis.
Trebua sã mã asigur cã într-adevãr mã urmãreºte sau doar dacã are acelaºi drum.
"-Puteþi vã rog sã faceþi un ocol pe acolo?" l-am întrebat eu pe omul de la volan.
"-Sunt banii tãi, pãpuºo. Dacã vrei, te duc ºi în Hawaii."
A întors brusc la dreapta ºi a luat-o pe un drum lãturalnic care duce cine ºtie unde. M-am uitat în spate ºi am vãzut cã jeep-ul a schimbat ºi el direcþia ºi mã urmãrea în continuare. Dar poate era tot o coincidenþã.
"-Vã rog, când aveþi ocazia, sã intraþi din nou pe autostrada."
"-Pãpuºã, nu prea ºtiu ce e în capul tãu. M-ai pus sã o iau pe aici ºi acum mã rogi sã mã întorc iar?"
"-Tu ai zis-o, eu plãtesc. Aºa cã taci din gurã ºi fã ce-þi zic."
Taximetristul a ridicat din umeri ofensat, ºi a întors la stânga. Am ieºit din nou pe autostradã ºi apoi m-am uitat rapid în spate. Nu era nici urmã de maºina neagrã. Mi-am fãcur prea multe iluzii. Cum puteam sã cred cã eu sunt aºa de interesantã încât sã mã urmãreascã cineva.
Restul drumului a mers fãrã peripeþii. Aºa am avut timp sã mã gândesc la ce vroiam sã fac. Nu ºtiam în ce mã bag. Nici mãcar nu-i cunoºteam familia. Nu ºtiu ce fel de oameni sunt. Ceva rãu se poate întâmpla. Dacã familia lui e plinã de mafioþi sau dacã sunt oameni periculosi? Nu-mi era fricã de oameni periculoºi. Eu sunt destul de micã pentru vârsta mea. Asta mã face destul de alunecoasã. De asemenea, am fãcut doi ani karate ºi trei ani parkour. ªi deºi eu nu prea mã consider frumoasã, nu pot sã merg pe stradã fãrã ca mãcar zece bãieþi sã întoarcã capul dupã mine. Eu consider chestiile astea avantaje. Sigur îmi vor fi de ajutor.
Mai e o problemã. Eu vreau sã omor cu sânge rece o familie întreagã ºi este un aspect la care nu m-am gândit: poliþia sigur îºi va bãga coada în toatã povestea ºi trebuie sã fac ceva sã scap de asta. Bunicul meu din partea mamei a fost agent FBI. Înainte de a muri într-un schimb de focuri, stãtea la noi ºi avea un atelier secret la subsolul vechii noastre case. Specializarea lui era psiholog criminalist. Dintr-un simplu interviu el îºi putea da seama dacã un suspect are ceva de ascuns doar observând gesturile lui. Dupã ce a murit ºi noi am început sã ne mutãm eu am studiat dosarele lui ºi ºtiu absolut toate greºelile care îi pot da de gol pe criminali. Sunt sigurã cã el nu s-ar supãra dacã le folosesc pentru a face tocmai ce el încerca sã descopere. În plus sunt sigurã cã dacã el ar fi trãit, ar fi fãcut exact acelaºi lucru pe care vreau ºi eu sã-l fac acum.
Mii de planuri încep sã se înfiripe în mintea mea meschinã. Primul lucru pe care trebuie sã îl fac este sã mã interesez despre familia lui. Sã fac puþine cercetãri ca sã vãd câþi membri are, unde este. Apoi trebuie sã vãd cum sã fac ca sã îi omor pe toþi. ªtiu cã nu o sã fie uºor, dar o s-o fac din rãzbunare. Mã încântã gândul cã Dave va suferi la fel de mult ca ºi mine.
Mai e puþin pânã ajung acasã. Abia aºtept sã o vãd pe Sammy. Când am plecat eu, ea încã dormea. Sora mea era tot ce mi-a mai rãmas pe lume ºi mã doare sufletul cã va trebui sã plec ºi sã o las la bunica. Sincer, mi-ar plãcea s-o iau cu mine, dar nu pot s-o bag în toatã povestea asta. ªtiu cã îi va fi greu fãrã mine, dar pentru cã singura persoanã pe care o iubesc ºi de care îmi pasã cu adevãrat, trebuie sã fac asta. Oricum, e micã ºi va uita de mine curând.
Ne apropiem de oraº ºi strãzile sunt din ce în ce mai aglomerate. Abia aºtept sã ajung acasã. Teoretic, nici acolo nu e casa mea, ºi bunica ne þine mai mult din milã.
"-Unde te las, pãpuºã? De unde te-am luat?"
Începea sã mã dispere taximetristul ãsta. Dacã îmi mai spune încã o datã "pãpuºã" o sã-l adaug ºi pe el pe lista mea.
"-Da!" am mârâit eu printre dinþi ºi apoi m-am uitat pe geam încercând sã-mi distrag atenþia. Nu mai vizitasem oraºul ãsta de când aveam zece ani. Atunci am început sã ne mutãm. ªi am pierdut rândul oraºelor ºi satelor în care am stat.
În sfârºit am ajuns. I-am zis ºoferului sã mã aºtepte sã-i aduc banii. Trebuie sã-i dau 234 de dolari. Jaf la drumul mare.
Mã grãbesc sã iau banii. În mijlocul sufrageriei, Samantha stãtea ºi se juca.
"-Unde-i buni?" o întreb eu.
"-Nu ºtiu." zice ea ridicând din umeri ºi continuând sã ofere ceai pãpuºilor.
Babã nenorocitã, sigur s-a dus iar sã joace bridge cu celelalte babe din cartier ºi a lãsat-o singurã. Am luat gentuþa în care aveam banii ºi am deschis uºa pentru a ieºi afarã. Dar taxiul nu mai era nicãieri. În faþa casei era jeep-ul negru ºi bãrbatul în costum se îndrepta pe alee, spre intrare. I-am trântit uºa în faþã ºi m-am dus în sufragerie.
"-Sammy, du-te repede sus ºi stai acolo."
"-De ce?" a întrebat ea inocentã.
"-Du-te ºi ascunde-te! Eu o sã vin sã te caut mai târziu. Ascunde-te bine!"
ªtiam cã ascunzãtoarea ei preferatã era în lada cu haine vechi ale bunicii, era aproape imposibil ca cineva sã o gãseascã acolo.
Bãrbatul a dat buzna în casã, eu am fugit imediat în bucãtãrie ºi am luat un cuþit.
"-Ce vrei de la mine?" am þipat eu.
"-Vreau sã discutãm afaceri!"
"-Ce fel de afaceri?" am reuºit eu sã întreb.
Dar bãrbatul nu a mai rãspuns. M-a lovit peste mânã ºi mi-a cãzut cuþitul, apoi m-a apucat de ambele mâini. Am încercat sã mã eliberez. Degeaba. El m-a prins în braþe. Eram speriatã. Nu ºtiam sã fac. Singurul lucru care îmi venea în minte era sã lovesc la nimerealã în stânga ºi în dreapta. Am reuþit sã-l lovesc în picior ºi mi-a dat drumul. Am urcat rapid scãrile ºi am luat-o se Sammy. L-am auzit pe omul ãla urcând aºa cã singura mea soluþie era sã cobor. ªi pe unde sã fac ieºirea într-un mod sofisticat dacã nu pe geam.
"-De ce sãrim?" întrebã speriatã Sammy.
"-Nu-þi face griji!" am strigat eu ºi m-am aruncat în gol.
Totuºi, toate încercãrile mele au fost în zadar. Din maºina tipului au mai ieºit douã matahale care m-au prins pe mine ºi pe sora mea imediat cum am început sã fugim. Ne-au urcat cu forþa în maºina lor ºi bãrbatul în costum s-a urcat la volan.
"-Nu-þi face griji!" zise el uitându-se la mine în oglinda retrovizoare. "Nu vreau decât sã discutãm afaceri."


multumesc mult pentru comentarii
sper sa va placa urmatorul capitol..... mie una nu prea imi place pentru ca nu se intampla nimic spectaculos, e mai mult un capitol de trecere de la o idee la alta si a iesit cum a iesit
inca odata ii multumesc mult lui Aly pentru ca a scris la calculator si sper sa nu fie nici o greseala