Moarte. Durere. Lacrimi.

[Briana Brighton]

... si aparu Bree, ducand cateva cutii de metal in mana, si incercand sa isi mentina echilibru.'Madame Pomfrey m-ar concedia daca as mai rasturna inca o potiune' isi spunea Cercetasa inainte de a privi peisajul inspaimantator: pe un pat zacea o fata al carui chip distorsionat de durere o inspaimanta. Cearceaful de o invelea era patat de sange, iar mana ii atarna inerta deasupra podelei, cateva picaturi rosi scurgandu-se in aceeasi clipa pe podea.Langa pat, o alta fata cu rani pe fata si pe maini o privea disperata.

Bree se opri socata si fu cat pe ce sa scape cutiile din mana.Auzi o voce, dar nu reusi sa desluseasca sensul cuvintelor.Probabil fata de langa pat ii spuse ceva, dar Cercetasa ramase impietrita, nestiind ce sa faca.
'O, nu! Asta chiar e un cosmar! Urasc sangele si acum... acum... trebuie sa le ajut. Si Madame Pomfrey... O,Nu! Madame Pomfrey nu e in scoala!'
Toate acestea ii treceau prin minte in timp ce incerca sa isi revina.Pentru prima data trebuia sa isi infrunte acea temere nejustificata din cauza careia se gandise sa renunte de multe ori la slujba sa.