Un drum presarat cu petice de frunze si praf de vise...

[Scarlett Soul]

Ema era atat de profunda, sau cel putin asa mi se parea mie...
Imi dadea un ciudat sentiment de liniste, de pace interioara, iar apoi mai era ceva : Prietenie, desi parea ca increderea o capata destul de greu.
Uneori chiar ma intrebam anumite lucruri, aparent absurde...

'Oare Soarele fuge de stele ?'

Era intr-adevar o intrebare buna, atat de buna incat nu se gasea raspuns, sau poate ma evitam eu gandul de a o descrie pe Ema ?
Hmmmmm... nu asta nu poate fi.
Am mai privit-o odata pe Ema, apoi pe Ruthie si le-am luat pe amandoua de mana indreptandu-ma spre misterul si intumecimea padurii.

"Am fost atat de singura inainte de a va cunoaste pe voi... atat de singura si peirduta in mine.
Singuratatea - ... ochiul tau priveste inghetat in ochiul gandului neimprastiat..."

'Oare ma intelegeau ? Sau spuneam doar vorbe-n vant ? '