Equinox

[Desiree Rose Goth]

Hope you'll like it



Capitolul 26

“-Deci…pânã la urmã trebuie sã angajez FBI ca sã aflu identitatea tipului?”întrebã Josh, cu mâna stângã aruncatã neglijent peste volan.Am încercat sã mã concentrez, sã analizez motivele pro ºi contra; ºi, bineînþeles, scopul din spatele cuvintelor lui.Dar mai ales obiectivul la care vroiam sã ajung eu.
M-am uitat absentã pe geamul aburit al maºinii.O ceaþã neobiºnuitã se lãsase pe strãzile aproape pustii, lãsând impresia cã un vãl glacial, distant, a acoperit împrejurimile.Exact aºa mã simþeam ºi eu acum…rece, goalã, fãrã niciun chef de shopping, ceea ce era grav.Mã simþeam inexplicabil de incomod ºi nici mãcar nu gãseam un motiv plauzibil pentru asta.
“-Deci nu se începe niciodatã o propoziþie cu deci”, i-am rãspuns eu sarcasticã, ca o concluzie.
Mi-am rotit ochii înspre el ca sã-l vãd cum începea sã bãlmãjeascã o replicã pe mãsurã.
“-Stai…gata, ºtiu,am gãsit!”Am rânjit (semn de rãu),iar Josh îmi zâmbi înapoi nerãbdãtor- probabil cã în sinea lui era îngrozitor de exasperat.M-am abþinut de la un râs malefic de isteric ºi am continuat.”Vreau sã-þi retragi toate declaraþiile acelea stupide cu sclãvia pe viaþã.”
Josh îºi fãcuse datoria; am chiulit prima orã fãrã pic de probleme.Dar la faza cu sclãvia…probabil cã îºi va bate joc de mine pentru tot restul vieþii lui.
Se întoarse spre mine ºi m-am fãcut micã.Acum urma replica.
“-Stupidã eºti tu.Planul meu e stilat, ingenios… spre deosebire de tine.”
Da, m-am aºteptat la asta, dar nu puteam sã mã resemnez sub niciun chip.Deºi din perspectiva altor oameni, partea cu stupidã era cam adevãratã (sounds so stupid)…Nu sunt eu cea mai potrivitã persoanã care sã mã judec, dar totuºi cred cã micile mele dependenþe constituie o micã-mare problemã.
“-Vrei sã auzi cine era tipul sau nu?”l-am întrebat eu din nou, jucând cea mai importantã carte pe care o aveam la dispoziþie.ªtiam cã îl rodea curiozitatea pe dinãuntru, pe lucrul acesta mã bazam.
“-ªi ce garanþii îmi oferi?De unde sã ºtiu eu cã minþi sau cã spui un adevãr…pur nevinovat?”
“-Eu spun mereu adevãrul”,m-am lãudat eu.
“-ªi asta e una din multele tale minciuni.Chiar crezi cã nu îmi dau seama?”mã tachinã el, încercând sã fie atent la drum ( ceea ce era cam dificil având în vedere persoana care stãtea în dreapta lui).
“-Bine,nu mai abera atâta.Hai sã ajungem la un compromis”, am sugerat eu.”Îþi zic versiunea identitãþii tipului…iar tu o sã analizezi situaþia singur ºi o sã-mi spui dacã crezi cã e adevãrat.If everything is ok…îmi retragi toate chestiile cu sclãvia.”
Am schiþat un zâmbet atotºtiutor.Ironia sorþii: eu ºi Josh ne-am întâlnit fiecare cu foºtii iubiþi la depãrtare de câteva milisecunde.Ha.Sã vãd ce replicã o sã ai la asta, îngâmfatule.Abia aºtept sã-þi vãd faþa.Ah, ºi sã-þi aud explicaþia.
“-Ascult”, spuse Josh îndeajuns de tare încât sã mã trezeascã din fanteziile mele malefice.
Am tras adânc aer în piept.Oare ce reacþie va avea?
Trei…doi…unu….Mã simþeam de parcã aº fi strigat numãrãtoarea inversã în noaptea de Revelion.Patetic.De ce trebuia sã fiu atât de stresatã pentru un lucru insuportabil de insignificant?
Am tras adânc aer în piept.Deja prevedeam interminabilele bâlbâieli.
“-Þi-ai dat seama cã în momentul acela l-ai vãzut pe unul din foºtii mei iubiþi?”
Wow, cât de simplu a fost.M-am grãbit, am vorbit cât mai repede- de parcã asta ar fi putut schimba faptele.Dar pur ºi simplu nu aº fi suportat sã-I vãd faþa.Mãcar am fost demnã: nu m-am ascuns sub scaunul ºoferului, nu am fãcut gesturi care sã-mi dezvãluie nervozitatea.Deºi mi-am înfipt unghiile în podul palmei din cauza suspansului ce se mãrea considerabil de mult.
Am încercat sã pãstrez o expresie nepãsãtoare, impenetrabilã privirii lui.Întotdeauna am urât momentele în care mã citea patetic de uºor.Mã fãcea sã mã simt dezbrãcatã ;chiar mai rãu decât dacã ar fi fost vorba de haine.
Sincer, mã aºteptasem sã primesc o expresie de genul: What the fuck…? sau ªi tu îi zâmbeºti fostului tãu iubit, eh, profitoarea?.Dar nu am luat în considerare partea în care Josh…ei bine, era Josh.
Chicoti într-un mod aproape obscen.Sau cel puþin aºa mi se pãrea mie.
“-Eram sigur 99,9 % ca aºa era”,mã aprobã el, râzând din cauza expresiei mele perplexe.”Acum chiar cã spui adevãrul.”
Se pare cã nu prea mi-a reuºit tactica nu-arãta-niciun-sentiment.La naiba.
Ar fi trebuit sã mã aºtept la asta.Nu era prima oarã ºi probabil cã nici ultima când îmi replica pe un ton enervant de sec.
“-ªi ce, chiar nu îþi vine sã crezi cã pot spune ºi altceva în afarã de minciuni?”l-am întrebat eu rece, un fel de rãspuns al privirii lui pãtrunzãtoare.M-am uitat la el urât, aproape încruntatã.Nu reuºea niciodatã sã fie serios, nici mãcar nu încerca sã fie serios.
“-Pãi”,îmi explicã Josh”, nu prea mã aºteptam la versiunea adevãratã a…adevãrului.Eu cel puþin mi-aº fi ascuns toate trebuºoarele astea murdare.Ar fi trebuit sã vezi ce expresie aveai pe faþã când l-ai vãzut pe… fostul tãu iubit.”
Privire de vânãtoare?
Da, sunt de acord, dar tu ar trebui sã te îngrijorezi de Sean acum,nu de foºtii mei iubiþi…
Sperând sã mã observe, mi-am dres cu nonºalanþã glasul.
“-Eu spun întotdeauna adevãrul”, am repetat eu zâmbind.”Uite, am ºi dovada pregãtitã pentru data urmãtoare când ai sã mã ataci cu supoziþii.ªi, apropo, acum mi-am achitat datoriile sclãviei.I’m so fucking free now”, am adãugat veselã.
Râse ºi el.Am sperat cã va schimba subiectul acum.Sau poate cã voi schimba eu tactica…
“-Dragostea ucide…în râs”, concluzionã Josh simplu, încã chicotind.
“-Dragostea ucide banii…cuiva anume”, am decis eu, fãcând referire doar la o anumitã persoanã.”Sã te îndrãgosteºti doar din cauza banilor respectivului…e gravã treaba.”
Spre surprinderea mea- de fapt,eu eram mai mereu surprinsã-Josh mã privi suspicios.Adicã mai suspicios decât de obicei, vroiam sã spun.
“-Ai o idilã cu banii mei”, decretã el îngrozit.”Exact în spatele meu.”
“-Nu, exact în faþa ta”, am rectificat eu.”Dar nu e vorba de asta.Dacã nu mi-ai fi dat acei 2000 de lei, la început, probabil cã nu aº fi…”
M-am oprit derutatã.Era ceva în neregulã cu Josh.El nu era niciodatã luat prin surprindere, ce naiba.
Dar expresia feþei lui indica o uimire uºor deconcentratã.
“-Am zis ceva rãu?Am vobit prea direct despre idila mea cu banii tãi?”
“-Nu.”Clãtinã aproape imperceptibil din cap.
Mi-am amintit brusc cã din ziua în care am primit acei 2000 de lei…nu am vorbit cu nimeni despre asta.Josh nu-mi ceruse banii înapoi- eram mulþumitã.
“-Îmi pare rãu fiindcã nu pot sã þi-I dau înapoi”, am ºoptit.De fapt nu simþeam niciun regret- fiindcã…haine,haine,haine.
“-Ããã….aici e o micã problemã” ,continuã el.”Niciun prost de pe lumea asta nu þi-ar da atât de mulþi bani.Nici dacã te duci la Crucea Roºie sau mai ºtiu eu la ce organizaþie caritabilã.Nici dacã îi ceri lui Sean”, adãugã el rânjind diabolic.”ªi în niciun caz nu þi-aº fi dat eu atâþia bani.”
Am pãlit.
“-Nu..tu..mi-ai..dat?”am rostit eu încet, punând accent pe fiecare cuvânt.
“-Eºti nebunã?2000 de lei?Ce-ai fãcut toþi banii ãºtia?”
“-Am dat o raitã prin Mall ºi în mai puþin de douã ore i-am cheltuit pe toþi.”
“-Ar fi trebuit sã-mi imaginez”, zise Josh, dându-ºi din nou ochii peste cap.”Numai tu ai face aºa o risipã.Probabil cã ai golit vreo douã-trei magazine.Faza e cã nu eu þi-am dat banii.”
“-Dar atunci ai cui erau banii ºi de ce au ajuns în buzunarul meu?”Am înghiþit în sec.Nu era posibil sã merg în somn ºi sã fur banii vecinilor,nu-I aºa?
Nu, Josh trebuia sã glumeascã.Fusese doar o glumã de prost gust.
Fiindcã nu puteam sã-mi imaginez faptele altfel.Josh era singurul care avea atât de mulþi bani ºi care era în acelaºi timp dispus sã-mi dea bacºiº.
Sau poate…
“-ªtii, probabil cã þi-a dat Sean toþi acei bani.”Vocea lui era inexpresivã, dar cu o anumitã nuanþã gânditoare.M-am simþit brusc mizerabil de iritatã.
“-Josh…de ce te gândeºti mereu la trecut?Crezi cã doar eu sunt singura cu…ããã…istoric romantic dubios?S-au terminat toate astea- îmi pare rãu fiindcã nu am curaj sã-þi spun ºi data asta adevãrul- ºi tu o ºtii bine.Dar poate…îmi explici ºi mie ce este între tine ºi Aoede?”
Am schiþat un zâmbet scurt, sarcastic.Cine râde la urmã râde mai bine…