A new hope

[Bell Evans]

Capitolul 22 ~ Cea din urma noapte..

Part I – Revenge [Lisa]

Stephan ma privi atent, in timp ce ii explicam procedeul prin care aveam sa’i dau jumatate din sufletul meu, abtinandu’se din rasputeri sa nu ma intrerupa.
“-Deci batranelul ala e bunicul meu” spuse el, in cele din urma.
“-Da..si sincer, ii sunt foarte recunoscatoare” i’am replicat eu, cu un zambet.
“-Lisa..chiar nu cred ca e buna ideea asta. Mai bine ar fi ca Josh sa se intoarca” incepu el, dar l’am intrerupt, punandu’i doua degete pe buzele calde.
“-Josh e o amintire..m’am convins de lucrul asta cand am mers zilele trecute la mormantul lui” am soptit eu, cu vocea limpede. Ramase usor incurcat, dar se dezmetici rapid.
“-Dar tot nu pot face asta. Nu pot sa’ti iau sufletul. Nu pot, Lisa, intelege’ma. Esti singurul lucru de pret pe care il am..si te iubesc mai mult decat pe propria viata. Nu te pot lasa sa faci asa ceva..” insista el. Albastrul din adancul ochilor ii ardea mocnit, incercand sa ma convinga. Dar aveam lectia invatata, si nu aveam de gand sa ma las influentata de nimic.
“-In primul rand..si eu te iubesc mai mult decat imi iubesc viata” am raspuns eu, ridicandu’ma sa’l sarut. Dupa ce buzele noastre se despartira, am continuat. “In al doilea rand, nu pot sa imi imaginez viata fara tine. Iar in al treilea rand, nu imi iei tu sufletul..eu ti’l dau, de buna voie si nesilita de nimeni! Chiar e atat de greu sa intelegi asta?!”
“-Nu e vorba de asta..”
“-Atunci despre ce e vorba, Stephan? Ai ocazia sa ramai om..in viata..alaturi de mine..De ce nu vrei sa profiti de sansa asta?” l’am intrebat eu, incepand sa ma enervezi.
“-Imi place atat de mult cand esti nervoasa si iti sustii punctul de vedere” chicoti el, privindu’ma cu blandete.
“-Nu schimba subiectul” am mormait eu, incercand sa nu ma las distrasa de frumustea chipului ca de alabastru. Simteam batalia ce se dadea dincolo de privirile calme si obiective, dar stiam ca voi iesi invingatoare. Nu se putea altfel..Trebuia sa se intample asa!
“-In plus, tu mi’ai salvat viata o data..ia asta ca pe o revansa” am chicotit eu.
“-Santazista mica” sopti el, incepand sa ma gadile.
“-Deci accepti?!” am intrebat eu, cu pulsul sangelui sunandu’mi aproape dureros in urechi.
“-Am de ales? Cum sa te las singura..” murmura el, cu buzele in parul meu.
“-Noop” am replicat eu, zambind.
“-Te iubesc..mult” murmura el, luandu’mi chipul in maini.
Afara incepea deja sa se innopteze..Curand, ora 3 avea sa bata in orologiul de pe hol, anuntand ultimele clipe din viata noastra.
“-Lisa! Hai, trezeste’te” murmura o voce calda in urechea mea.
“-Cat e ora?” am intrebat eu ridicandu’ma alertata. Stephan imi dadu bluza lui de pijama si ma informa ca e abia ora 1.
“-Mai e timp” sopti el, vesel.
“-Mai bine o lasam pe mai tarziu” am chicotit eu, dar ma privi atat de dulce, incat nu m’am putut abtine. “Trisezi” am mormait eu, ridicandu’ma dintre asternuturi.
“-Ok, ok, hai sa preparam chestia aia” spuse el, invins. “Dar apoi primesc ce vreau” spuse el, cu un zambet ironic.
“-Uite cine vorbea de santaj” am spus eu, vioaie.
½-Da’ti jos medalionul½ murmura Stephan, luandu’ma in poala lui.
L’am deschis impreuna si am scos micutul ~S~. Intr’adevar, era o pulbere fina ce inconjura peretii interiori de Lazurit pe care am impartit’o in cantitati egale si am pus’o in doua pahare de cristal.
“-Ok, partea asta e cam neplacuta” spuse Stephan, dandu’mi un mic bisturiu.
“-De unde il ai?!” am intrebat eu, socata.
“-Aa, sunt in anul 2 de rezidentiat?!” chicoti el, inmanandu’mi micutul cutit.
Mi’am intepat usor incheietura mainii si am picurat un strop de sange in paharul lui. Facu si el acelasi lucru, dupa care aduse sticluta cu apa de topaz.
“-10 picaturi” i’am amintit eu.
Amestecul era gata, iar orologiul de pe perete indica aproape ora 3. Mai era atat de putin timp..
“-Inca 5 minute si vei fi al meu pe veci” am spus eu, zambind.
“-Sunt deja al tau” chicoti el, lipindu’si buzele de fruntea mea.
“-Mmmm, mai e putin” am spus eu, eliberandu’ma din imbratisarea lui.
Pendula batu de trei ori in linistea deplina a noptii; am inghitit in graba continutul paharului si am asteptat. O durere crunta imi izbucni in piept, dar buzele moi ale lui Stephan ma ajutara sa indur toata suferinta..

Part II – A new Hope [Stephan]

Durerea era naucitoare. Ma simteam de parca mii de ace veninoase imi strapungeau corpul in timp ce pieptul mai avea putin si exploda. Lisa parea la fel de chinuita, dar buzele ei se miscau armonios peste ale mele, asa ca am incercat sa las in urma durerea.
Nu stiu exact cat a durat procesul de transformare. Stiu doar ca a doua zi m’am trezit cu Lisa in bratele mele.
“-Esti bine?” ma intreba ea, ridicandu’se intr’un cot.
“-Perfect..tu cum te simti?” am chicotit eu, incercand sa fiu atent la orice detaliu ce mi’ar fi sugerat contrariul.
½-Implinita½ sopti ea, zambind.
½-Dar oare chiar a functionat ?½ am intrebat eu, razand. Stiam ca mersese, deoarece ma simteam ca ieri.
“-Sigur ca a functionat. Nu ti’e foame” chicoti ea.
“-Asa e..sunt om in continuare. Un om care te iubeste enorm” am spus eu, vesel.
Ramase in bratele mele, respirand usor pe pieptul meu. Am adormit amandoi din nou, pana cand un zgomot de usa trantita ne trezi pe amandoi.
“-La multi ani fratioare” incepu Luke sa cante.
“-Si bun venit printre noi” continua Edward.
“-Frate, pana si eu cant mai bine” mormai Lisa, punandu’si o perna pe cap.
“-Aa, ati pierdut noutatile. Sunt tot om” chicoti Stephan, amuzat.
“-Poftim?!” intreba Luke, aratand ca speriat de bombe.
“-Cum se poate asa ceva” murmura Edward, uimit.
“-Bunicul Williams a facut’o..iar eu i’am urmat modelul” le’am raspuns eu, razand.
“-Aha..pai, noi ne retragem acum” mormai Luke.
“-Poti sa lasi prajitura” striga Lisa, de sub perna.
Ramasi singuri, Lisa se ridica si se indrepta spre masuta unde Edward asezase micutul tort.
“-Vrei?” chicoti ea, manjindu’ma cu frisca.
“-Nu, hai sa ne imbracam si sa mergem la o plimbare” am sugerat eu, nerabdator.
Lisa se arata entuziasmata. In timp ce se imbraca, am luat cutiuta din satin albastru ce statea in sertarul noptierei si am strecurat’o in buzunar.
Cateva secunde mai tarziu priveam rasaritul, de pe valea unui rau, imbracata in racoarea diminetii. Departe, in zare, se vedea marele fluviu, desfasurat ca o panglica de argint.
“-Vrei sa fi sotia mea?” am intrebat eu, deschizand micuta cutie si asezandu’ma in genunchi in fata Lisei. Ramase surprinsa in timp ce i’am pus inelul pe inelarul mainii stangi si i’am sarutat mana. “Te anunt de pe acum ca nu accept refuzuri” am chicotit eu.
“-Da..vreau” sopti ea, cu ochii plini de lacrimi.
Buzele ei le gasira pe ale mele, insotite de cativa fluturi reci de zapada..
_________________
Ok, sa nu ma bateti
mai este un capitol + epilogul si gata fic'ul
asta e inelul de logodna al Lisei