Un drum presarat cu petice de frunze si praf de vise...

[Ruthie Allen]

„O lume ce de mult n-a mai scos-o la lumina.”

Cuvintele se impregnara in adancul fiintei ei,supunandu-i eul suferintei de a isi privi,intr-o maniera atat de directa,propriul intuneric,inauntrul caruia zacea cufundata de atat de mult timp.
Sufletu-i palid si sters,infasurat in pustiu,se stingherea la atingerea oricarei franturi de lumina,tresarind in fata unor fericiri necunoscute,fugind de ele in jalnicul comfort al umbrelor.
Isi abandona trupul in stransoarea propriilor sale brate,parca pentru a se adaposti de vreun curent ce i-ar putea imprastia eul,fortandu-l sa isi paraseasca brusc starea sa constanta,atat de familara.
Freamatul mainilor trada nesiguranta ce puse stapanire pe ea,ezitand a se lasa prada instinctului ce-o imbia spre taina acelui drum,din teama de a pierde vreo frantura din ea in necunoscut.
Vocea aceea hotarata,ce le indemna a isi urma calea,ii accentua imobilitatea din pricina constrastului,neindraznind a mai face vreo miscare.
Perspectiva unei cunostiinte intr-atat de profunde a propriului eu,incat sa ii faca imposibila gasirea vreunui ascunzis prin vreun colt de sine,ii trezea un tremur de necontrolat.
Impulsiv,o atinse pe Crystal,aproape agatandu-se de ea cu degetele-i subtiri,un mod disperat de a isi reprima frica,preschimband-o intr-o aprobare chinuita.
Un multumesc soptit ii aduse un calm aparent,caruia ar fi vrut sa ii raspunda cu un alt semn de recunostiinta,insa reusi doar sa ii arunce un zambet fugar,temandu-se ca nu cumva,prin rostirea acelor cuvinte,pe buze sa i se rostogoleasca intregul zbucium ce-l traia.
Pleca capul,stingherita de vorbele celorlalte fete,ce purtau in ele un curaj ce ei ii lipsea,atat de dornice de a isi recunoaste si accepta vulnerabilitatea in fata a ceea ce numeau destin,fara a incerca sa fuga,sa se ascunda,asa cum ea obisnuia atat de des.
Pasi alaturi de ele fara a incerca a isi masca nesiguranta,inaintand in mers sovaielnic,inchizandu-si ochii,ca si cum ar fi fost ultima data cand ii putea ascunde dupa zidul pleoapelor.
Intensitatea unei subite rafale de vant aproape ca o dezechilibra,reusind cu mare greutate a isi sustine trupul marunt spre a nu se lasa prada frunzelor uscate,lipite de pamant.
Pentru cateva momente,purtate de vant,trei petale dansara haotic in juru-i,aproape pierzandu-si culorile in celelalte,dizolvandu-se intr-o sclipire omogena,din care abia reusea a destinge vreo urma de unitar.
Acest amestec ce nu parea a ingadui vreun soi de fragmentare,o coplesi prin complementarul lor;ardea de dorinta de a le separa,de a le dilua intensitatea,caci fiinta-i fusese dintotdeauna prea slaba pentru a indura o forta intr-atat de amplificata prin colectiv.
Se lasa prada unui moment de nebunie,in care lovi aerul cu bratele-i plapande,in ridicola incercare de a le opri,de a prinde macar o frantura din ele,spre a le diferentia sau macar sa le alunge departe de fiinta ei,insa,in schimb,parca le simti si mai vehement,mai aprig.
Incerca a se intoarce,insa isi simti corpul mai greu ca nicicand,parca fixat in acel loc de o entitate cu totul autonoma ei.
Se zbatu,in speranta de a se rupe de acele lanturi invizibile,insa in van,renuntand si in cele din urma,parasindu-se fiarelor propriului eu.
Simti,intr-un mod straniu,un soi de ezitare facandu-se prezent si in universul celorlalte doua fete,insa era intr-atat de coplesita de propria-i realitate,incat nu izbuti a le arunca vreun cuvant.
Privirea-i fu captivata de o planta marunta,aflata la oarecare departare de ea,aproape uscata in intregime,afara de cateva frunze ce mai sclipeau,timid,a un verde de-un proaspat ce nu il mai cunoscuse de atata vreme.
Se abandona intr-o fuga aproape nebuneasca,mistuita de dorinta de a cuprinde aceea urma de vitalitate din ea.
Prea tarziu,insa,o trecu printre degetele-i palide,intrucat se uscase in intregime,risipindu-se in bataia apriga a vantului.
Cuprinsa de-un plans necontrolat,intregul trup ii tremura in ritmul gemetelor ei sterse,inauntrul carora se afla intregul pustiul in care zacea de atat de mult timp.