Timp, incotro mergi ?

[Scarlett Soul]

"Nu stiu nimic sigur, dar cu toate astea sunt atat de convinsa ca el face parte din Profetie, este EL, cel care a murit odata, fara a fi pretuit de nimeni, doar de mine.", i-am soptit eu incet, plina de incredere.
"Si spui ca eu as putea sa te ajut ? Dar cum .... ? E atat de ilogic.", se planse Bell, determinandu-ma s-o inteleg.
"Ei bine, Profetia nu se incheie niciodata, nu stiu cum se face, dar Soarta ne-a ales sa facem asta, sa o facem in numele lui Aerys si a intregii lumi. Trebuie sa omoram Dementorul ce va sosi Miercuri noapte sa-l omoare pe ...Neville Poponeațã,el fiind considerat una dintre prazile usoare. Dar apoi totul va continua prin .... poate McGonagall !", i-am mai spus eu, facand-o sa tresara la numele sefei de casa a cercetasilor.
"Acestia nu sunt doar simpli Dementori pe care sa-i invingi cu un Patronus, UITE !", mi-am intins eu mana, simtind ca Bell nu mai reactiona si ca vorbeam singura de cel putin jumatate de ora. Mana mea era crestata de niste crapaturi dure, doar rani artificiale, insa aceste mici "dureri" erau scrise cu sange. Cu sangele meu.

Profetia.
Nu ... singura.
Bell Evans , ea e una dintre solutii.
Tu, esti urmatoarea.
Pericol .... Neville... mier...

Priveam la fel de socata ca si prima oara randurile pline de sange intarit, mai tragand cu ochiul la expresia lui Bell, ce parea extenuata. Simteam cum i se facea rau. Se sprijini incet de primul copac si suspina ceva ce nu puteam intelege.