Moarte. Durere. Lacrimi.

[Veronique A. Dupont]

Silueta lua plicul din mainile lui Crystal si incepu sa citeasca ce era scris in scrisoare. Cand termina isi scoase bagheta de sub roba lunga si o apropie de bucata de papirus. In urmatoarele secunde toate literele se schimbara dand nastere unui text ce avea o alta semnificatie decat cel precedent. Silueta ii inmana scrisoarea lui Crystal si intra in casa cu numarul 21.

"Ce-a durat atat?" intreba Ronnie printre scancete cand cercetasa ii inmana plicul
Crystal nu raspunse, ci se uita putin ciudat la Ronnie, iar apoi se apropie de Lily care din diferite motive parea destul de speriata.

Nu inteleg de unde a pornit aceasta mila. Tu nu esti asa. Nu uita ce ai fost invatata: Nicio viata nu este mai pretioasa decat a ta, iar eu sunt sigur ca nu tu esti cea mai slaba dintre ele. Oriucm, daca ai de gand sa salvezi niste vieti mai bine ai folosi vraja MACRA NIX. Spune-o incet incat sa nu te auda nimeni.
Acestea erau scrise in scrisoarea care nu era semnata de nimeni, dar Ronnie stia bine cine era destinatarul.

"Macra Nix" spuse fata in soapta, asteptand sa se intample ceva
In mai putin de un minut o lumina puternica invalui camera, iar trupurile celor trei fete devenisera translucide, lasand acea lumina sa le cuprinda. Un tipa se auzi din departare, iar viperina stia ca cineva pana la urma murise.
"Ce se intampla aici?" intreba infirmiera cand vazu niste fascicule de lumina penetrand usa cu sticla a biroului sau
"Nimic" raspunse Ronnie scurt, iar infirmiera paru s-o creada. Sa fi aruncat viperina o vraja asupra ei? Greu de spus.
Un singur lucru era sigur, un baiat roscat, cu multi pistrui si ochi verzi precum prazul, zacea neinsufletit in asternuturile de langa ultimul geam al camerei.
"Il chema David" sopti Ronnie cand vazu tristetea din ochii celor doua vrajitoare