Equinox

[Desiree Rose Goth]

Sper numai sa nu va plictisiti.


Capitolul 28


Mã uitam în ochii lui, sfidând orice urmã de raþiune- dacã avusesem vreodatã aºa ceva.Va trebui sã se resemneze cu dovada cã nu eram atât de copilãroasã pe cât credea.Era nociv sã gândeºti cã puteai câºtiga întotdeauna- era incredibil de prostesc sã te amãgeºti cu cuvinte false.
O bilã albã pentru mine.
ªi când mã gândeam cã momentul acesta nu va veni niciodatã!Mã înºelam asupra oricãrei perspective pe care o sugerasem, voluntar sau involuntar.
Aºtepta cu un calm mascat cu uºurinþã de indiferenþã.Dacã ºtiuse cât aºteptasem ocazia sã-i zic cã era un prost, un idiot…dar mai ales sã-i spun cã se înºela amarnic în privinþa mea ºi a lui Sean.Avea dovezile în jurul lui, împingându-i constant conºtiinþa, dar se încãpãtâna sã creadã cã într-adevãr era ceva.
Era la fel ca ºi bãbuþele bârfitoare de pe marginea trotuarului ce nu încetau sã discute primele veºti ce le auzeau.Mã simþeam oarecum trãdatã pentru cã nu avea cel mai mic strop de încredere faþã de mine.Pãream atât de labilã psihic la prima vedere?Mã îndoiam de afirmaþia întrebãrii, dar totuºi…
Mã simþeam ca ºi când toate modele de sentimente mã rodeau pe dinãuntru: neîncredere, urã, iubire, dezinteres, agitaþie, furie...toate atât de diferite, dar împletite simultan.Aproape cã-mi vedeam inima zvâcnind din cauza emoþiilor împreunate.Eram obiºnuitã cu monotonia aceea dizgraþioasã, ce naiba!
Gândeam mai iraþional decât de obicei, trebuia sã admit.
Sã zicem cã voi reuºi peste câteva luni, ani…ããã…zile sã reuºesc sã cuprind cu mintea un nou caracter.O nouã eu, cu altã perspectivã asupra lumii, cu altã perspectivã asupra persoanelor din jur…
Pur ºi simplu nu reuºeam sã-mi imaginez aºa ceva, era peste puterile mele.Sã-mi înglobez cu forþa o altã personalitate, total diferitã de punctele mele de vedere iniþiale.Cineva care sã iubeascã necondiþionat, fãrã a cere nimic în schimb.Cineva care sã nu fie atât de vulnerabil la deciziile lui.Cineva care sã gândeascã înainte sã vorbeascã.
Mã rog, ultimele câteva cuvinte le voi percepe ca o micã aluzie indirectã.De fapt chiar mai conta ºi asta?Nimeni nu auzea lupta interioarã ce o pierdeam încetul cu încetul.
Eram atât de aproape unul de altul încât ºuviþele mele de pãr aproape cã-i atingeau faþa.
M-am întrebat brusc cum reuºea sã arboreze expresii atât de indiferente.Furia mea puerilã nu reuºea sã penetreze absolut nimic, oricât mi-aº fi dorit asta.Bineînþeles, el nu avea acelaºi efect ºi asupra mea.
Mã privea deja triumfãtor; gata sã rãcneascã Ai pierdut jocul!, iar eu eram gata sã admit cã avea dreptate.Mã rog, aºa s-ar fi întâmplat dacã nu aº fi fost al naibii de încãpãþânatã, pregãtitã sã-i demonstrez cã se înºela.
În mod absurd, irealist, începeam sã ies din starea de stand-by.
Aº fi vrut sã-l mai las câteva momente sã se amãgeascã, dar suspansul era dureros ºi pentru mine.Vroiam sã vãd finalul pe care încã nu îl prevedeam.
Sean era departe acum, îl priveam de dupã un vãl depãrtat, un vãl de nepãtruns.Ce rost avea sã iubeºti dacã nu erai iubit în schimb?Deºi…ah, dragostea e atât de aiurea- te face sã te dai cu capul de pereþi din cauza frustrãrii.
Nu, nu mã gândesc la asta acum…mai târziu.Pot rezolva ºi mai târziu, peste câteva minute, dilema asta.
Am zâmbit slab, împingând buba deciziei mele undeva în strãfundurile subconºtientului meu.Cine zicea cã soluþiile de moment nu sunt bune?Dimpotrivã.
“-Nu îl iubesc pe Sean.”
Glasul meu suna tremurãtor ºi totuºi neobiºnuit de puternic.Hotãrãrea mea era tremurãtoare ºi totuºi neobiºnuit de puternicã.Era totul sau nimic.
Bineînþeles, mã aºteptam ca riposta lui sã fie la fel de promptã ºi directã.Eram convinsã cã de data aceasta aveam totalã dreptate.
Josh ridicã cu o oarecare absenþã din umeri înainte sã rãspundã:
“-Eh, se mai întâmplã uneori…”
Am simþit cum îmi cãdea faþa odatã cu demnitatea.Îmi venea sã-l dau naibii.Pentru atâta lucru m-am înjosit secunde întregi?
M-am tras cât mai departe de Josh, atingând cu spatele portiera maºinii.Mã privea de parcã descoperise cel mai interesant specimen de pe întreaga planetã.M-am uitat disperatã în direcþia lui, aºteptând o scuzã sau ceva de genul acesta.
Râse.Sunetul îmi zgâria timpanele ºi mã fãcea sã-mi doresc sã-l pocnesc.
“-Du-te dracului de idiot cu diplomã”, am mârâit nervoasã.
“-Poftim?”
Vocea lui suna politicoasã deºi era zguduitã de hohote de râs.
“-Du-te dracului de portierã care nu se deschide”, am continuat rânjind sarcasticã.M-am prefãcut cã umblam pe la portierã ca sã par mai convingãtoare.
“-Mã bucur cã mãcar ºtii sã minþi”, oftã Josh în timp ce-mi deschidea uºa.”Aproape m-ai convins la faza cu Sean…aproape.”
Am rãsuflat uºuratã când am realizat cã nu ºi-a dat seama de frustrarea mea fonicã de înainte.Am zâmbit, adoptând o expresie mai relaxatã.
“-M-am chinuit o mulþime de secunde ca sã fac declaraþia aceea siropoasã”, am mârâit, examinând timpul pierdut.”Speram cã mãcar o sã ai puþinã stimã faþã de gestul meu.”
“-Speranþele tale sunt mereu fondate pe ceva inexistent”, zise el indiferent.Am simþit cum mã traversau valuri sufocante de apatie.”Ar fi bine sã revii cu picioarele pe pãmânt.”
“-Eu am vorbit serios mai înainte”, am ºoptit jignitã.”Al naibii de serios, pe cuvântul meu…
“-…care nu are nicio valoare”, mã tachinã Josh candid.”Pe bune, chiar vrei sã te cred?”
M-am oprit din încercarea jalnicã de a-i da o replicã pe mãsurã.
“-M-ai obligat sã-þi zic asta”, i-am zis eu cu aceeaºi politeþe simulatã.”Rãmâne la latitudinea ta întrebarea despre adevãrul din cuvintele mele.”
Suna prea poetic, recunosc asta.Mi-era fricã sã nu devin lacrimogenã sau ceva de genul ãsta.
Oricum,îl spulberasem.Exact ceea ce am urmãrit.
“-Dar dacã te-aº lãsa sã dai fuguþa la Sean, fix în momentul acesta, fãrã sã comentez absolut nimic…ai încerca?” continuã Josh laconic ,de parcã nu aº fi zis nimic acum câteva secunde.
Nu am rãspuns.Mã gândeam la cât de tentantã putea fi ideea privitã din toate perspectivile.Numai cã avea ºi dezavantaje, la pachet cu propriile ei consecinþe nevãzute…
“-Tãcerea spune tot”, concluzionã el rânjind diabolic.
Ar fi trebuit sã-l pocnesc mai devreme, când aveam chef.
“-Mmm…tãcerea mea înseamnã cã nu mai e nimic de spus”,am adãugat, clãtinând din cap.”Þi-am zis, e hotãrârea ta.”
“-Da, e adevãrat”, aprobã Josh.”Numai cã decizia mea depinde de tine.”

*

Meditam la cuvintele lui în timp ce-mi scoteam neîndemânaticã cheia din geantã.Mai aveam puþin ºi mã dãdeam bãtutã- recunosc, uneori îl iubesc la nebunie pe Josh, exceptând momentele în care era enervant ºi doream sã-l dau naibii.
Dar Sean, unde a rãmas?Scopul de a fi cu el s-a rãtãcit undeva pe drumul pe care îl parcursesem împreunã cu Josh.Eu nu înseamnam nimic pentru Sean dacã mã comparam cu Melissa.Cel puþin nu arãta nimic dubios la prima vedere…
Rãsuceam încontinuu cheia în broascã, fãrã sã obþin vreun rezultat concret.Enervatã, m-am sprijinit de vechea clanþã ruginitã.Uºa se deschise, iar eu m-am strecurat rapid în casã.
Ce naiba, nimeni nu ar fi trebuit sã fie acasã la ora asta.
Ei bine, mã înºelasem.Melissa umbla ca o furtunã prin bucãtãrie, dãrâmând cu stil câteva scaune în timpul în care apucasem sã o vãd.
Mi-am lãsat geanta pe cuier ºi am înaintat spre ea.Nu mã observase încã.
“-Bunã seara”, i-am zis imitând un sarcasm amar.”Deretici ºi nu gãseºti instrucþiunile?”
Melissa tresãri ºi îmi aruncã o privire gen: “Du-te naibii mai repede ºi lasã-mã în pace.”
“-Poþi face tu asta dacã vrei”, îmi spuse ea indiferentã.
“-Nu, mã refer…adicã…”, am început eu bolborosind.”Mi-ai zis cã nu vii decât mai târziu, trebuia sã ieºi cu Sean.”
Am oftat când am rostit ultimele cuvinte- iar eu oftam numai când eram nevoitã sã renunþ la ceva preþios.
Era le fel de încurcatã în cuvinte ca mine.
“-Hmm…pãi…eu cu Sean ne-am despãrþit.”
Totul se opri brusc.Inima mea se opri cu zvâcniri încete.
Soarta e aºa o jigodie uneori.Iar eu cunosteam asta cel mai bine.