Timp, incotro mergi ?

[Bell Evans]

Bell continua sa'si tina privirile atintite asupra Dementorului. Spre surprinderea ei, acesta plutea inert la cativa metri in fata ei, raspandind un aer rece, plin de resentimente si durere. Vroia sa fuga..de fapt, mintea ii urla asta in tot corpul. Doar ca picioarele nu vroiau sa o asculte. Se simtea prinsa intr'un cosmar..unul din care se ruga sa iasa vie. Vrajitorul statea nemiscat langa Dementor, privindu'le cu dispret. Un zambet sarcastic era intiparit pe chipul lui ars de soare, pe care cercetasele il examinau cu atentie.
Brusc, dupa o remarca sadica a acestuia, Cryss incepu sa rada. Bell o privi mirata, intrebandu'se daca din cauza socului si'a pierdut mintile. Dar scutura usor din cap si se intoarse la planul ei.
Planul.. se gandi ea. Poate ar fi trebuit sa faca un Patronus, care sa le protejeze de furia Dementorului. Dar nu se simtea in stare nici sa vorbeasca, sa faca un farmec era deja efort supra-natural.
Nu facu decat sa ofteze usor si sa'si plece privirile. Dar apoi, isi ridica incet capul si privi moartea in ochi. Nu vroia sa fie lasa, nu vroia sa moara ca o fricoasa.
Vrajitorul le privi pret de cateva secunde, dupa care spuse, cu o voce harsaita.
"-Am sa va las pe mana lui..sunt sigur ca se va descurca..si oricum nu ati aflat cum poate fi omorat..Deci, mult succes.." sfarsi el, zambind.
Disparu cu un mic pocnet; Bell observa ca aerul din jurul ei se facu si mai rece, iar sentimentele de tristete o napadira brusc. Dementorul incepea sa vina spre ele, cu o mana cadaverica intinsa in fata.
"-Asta e.." sopti Bell, cu un ultim oftat.