Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Marea Sala

1 2 3 4 5 6 Next »

/ Back to where we started

Fosta Cercetasa zambea poate mai mult decat era posibil,aproape fiecare persoana cunoscuta si draga ei era prezenta. Era ceva ce o facea sa se simta bine. Iar faptul ca pe langa ele mai ajunsesera si Jenn Tora,Ev si Melisse,o facu sa se simta din nou ca si cand ar fi fost eleva.
Sa se simta ca acasa,sa se simta entuziasmata de inceperea noului an scolar,desi nu va fi eleva. Era ceva de care te desprindeai greu,insa timpul nu aveai cum sa il opresti. Nu aveai cum sa ramai la o anumita varsta oricat de mult iti doreai.
Le zambii fetelor si le imbratisa pupandu-le pe obraz pe fiecare,apoi isi indrepta atentia catre intrebarea Melissei.
Chicotii fericita si isi trecu mana prin par privind-o.
-Eh si cu tine acum,ne trebuie o parola te bagi?
Ridica din sprancene si se uita la fiecare cu o figura malefica. Ii fusese dor de toate astea. Ii fusese dor sa stea la o masa alaturi de prietenele ei si sa povesteasca,si sa rada impreuna. Era ceva de care pur si simplu nu puteai sa te desparti.

- E o farsa sau .... , se intreba Scarlett in vreme ce se indrepta spre Marea Sala. Oare avea sa le gaseasca intr-adevar pe fete acolo sau era doar o pacaleala de prost gust. Era curioasa sa afle, motiv din care nici nu incercase sa fie subtila, prefacandu-se ca are treaba in alta parte sau alte scuze asemanatoare. Nu, de data aceasta se indrepta tointa spre " locul intalnirii "
Apasa incet pe clanta, deja inchipuindu-si ca nu avea sa gaseasca pe nimeni in sala, sau ca cei care vor fi acolo vor rade de ea fiindca muscase momeala. Scutura scurt din cap, incercand sa alunge gandurile rele si pasi in sala. La inceput parea sa fie exact asa cum isi inchiuise, nimeniin stanga, nimeni in dreapta ... nimeni nici unde.
- Scars ? Auzi o voce cunoscuta si se linisti. Bun, deci nu era o farsa. Macar era cineva care sigur se astepta ca ea sa apara pe usa.
- Ginny ? Tora ? Jenn ? ... Ev ? Cat de tare ma bucur sa ma vad.
Era atat de uimita de primirea aceea calduroasa incat putea spune ca aproape uitase cum era sa fii iubit, pretuit, sa-i pese cuiva de tine.
- Ma bucur ca sunteti aici, continua Scarlett, uimita. Un zambet sincer ii inflori pe buze. Avea sa fie o zi pe cinste.

• Grupul lor se marise considerabil - de la ea si Alice, mai venisera o multime de alte fete; ofta dezamagita cand realiza cat timp trecuse de cand nu mai fusese alaturi de prietenii sai. Le dusese dorul, dar acum stia ca putea sa se revanseze. Probabil avea sa fie o dimineata perfecta pentru rememorarea unor amintiri din trecutul indepartat.
  
  "-Ma bucur mult ca suntem toate aici" murmura ea, cu o urma de zambet trist; se simtea ciudat. De parca locul ei nu ar fi fost acolo; nu ar mai fi fost acolo. Poate le pierduse prietenia sau increderea. Nu avea de unde sa stie asta - spera doar sa se insele. Ar fi dat orice sa fie din nou eleva de la Cercetasi sau Sefa de Casa. Chiar daca acum avea alte lucruri - poate de un milion de ori mai bune; mereu exista acea urma de indoiala. Mereu clipele din copilarie ii invaluiau amintirile intr-o lumina blanda, plina de dragoste. Amintiri pe care avea sa le pastreze pentru eternitate.
  
  Incerca sa se faca sa realizeze singura ca prezentul era de o mie de ori mai bun decat trecutul; si era constienta de asta - in fiecare moment al vietii ei. Cu fiecare clipa care trecea simtea totusi ca se indeparteaza mai mult de ceea ce a fost si se apropie mai mult de ceea ce devenise. O persoana mult mai puternica, cu un caracter bazat pe principii morale solide; dar in strafundurile fiintei ramasese aceeasi copila sensibila, plina de temeri si inspaimantata de decizii si de asumarea unor riscuri. Stia ca asta nu se va schimba niciodata si o linistea oarecum acest gand.
  
  "-Ce ati mai facut in ultima perioada?" intreba ea, ridicandu-si privirile.
  

- Eu nu imi amintesc sa fi facut ceva remarcabil. Am incercat sa traiesc pentru ziua de azi, fara sa ma gandesc prea mult la ceea ce s-a intamplat ieri. Sau ceea ce se va intampla maine. Hoinaresc si eu in rand cu lumea ...
Dupa ce i se stinse vocea, inabusita intr-un suspin profund, Scarlett is relua activitatea initiala. Cand reusi sa iti desfaca si ultimul nastur al paltonului sau negru, zambi multumita, asezand haina pe spatarul unui scaun.
Se intreba uneori daca ii simtise cineva absenta, dar se temea sa afle si raspunsul acestei intrebari, era mai bine asa, in bezna, traind cu convingerea ca cuiva ii pasa de ea, ca cineva o iubea. Ofta incet, aproape neauzit, iar apoi o privi pe Bell. Nu se schimbase mult de ultima data cand o vazuse, era aceasi Bell draguta, mereu amabila si zambitoare. Ce-i drept cu nu prea multa incredere in sine, dar cu toate acestea ... aceasi Bell pe care o iubea atat de mult. Era ceva in ochii aceia, o duritate care nu fusese acolo si inainte, ori asta, ori doar isi inchipuia. Mintea ii jucase feste de multe ori, iar gesturile si mai ales privirile erau greu de interpretat, asa ca nu ar fi de mirare sa nu fie totul asa cum credea ea ca este.

- Si ... chiar asa, voi ce ati mai facut ? rupse Scarlett tacerea, doar de dragul de a spune ceva. Se simtise vinovata pentru curmarea bunei dispozitii de mai inainte, asa ca hotari sa-si pastreze problemele existentiale doar pentru sine. In felul asta era doar ea cea ingandurata, mereu insetata sa afle adevarul, sa faca urmatorul pas si invarta problema pe toate partile inainte de a lua o decizie.

Nu vroia sa admita, dar adevarul era ca nu se simtea tocmai in largul ei, era ca si cum le privea pe fete din spatele unei ferestre de sticla. Vroia atat de mult sa le vorbeasca, dar cuvintele se izbeau de geamul rece. Daca incerca sa ajunga la ele, simtea cum sticla dura ii taia prin piele. Era un sentiment ciudat. Cineva trebuia sa sparga sticla. Dar cine ?!? 'Stiti ... ' isi spuse Scarlett in gand, viata intr-un cerc nu este deloc usoara. Se intreba uneori, printre suspine, daca mai avea rost sa inainteze, oare nu era tot una daca statea in loc sau daca isi taraia picioarele de-a lungul cercului ? 'Voi continua alta data. Voi continua maine. M-A-I-N-E. ' se consola ea, dar intrebarea era de fapt : intr-un cerc exista " maine " ? Nu. Intr-un cerc nu exista decat amintiri pe care calci mereu ca pe soparle.

• O privi cu blandete pe cercetasa, amintindu-si de clipele petrecute impreuna; daca statea sa se gandeasca, legase prietenii stranse cu multi dintre elevii de la Hogwarts. Si incercase sa le pastreze pe cat posibil, chiar daca stia ca pe unele le pierduse; si oarecum avea momente in care se simtea vinovata. Poate daca ar fi luptat mai mult, acele persoane inca ar mai fi fost langa ea. Insa totul era sfarsit acum, iar zarurile erau de mult aruncate; nu puteai schimba trecutul, puteai doar sa faci prezentul mai bun. Iar pentru asta isi dadea toata silinta.
  
  Se uita la toate, analizandu-le tacuta; se schimbasera - timpul isi spune cuvantul asupra tuturor - dar totusi pastrasera acele trasaturi si insusiri care o facusera sa le considere prietene. Spera doar sa nu fie inca o data prea tarziu.
  
  Un zgomot puternic ii intrerupse insa meditatia; privi putin dezorientata in jur, pentru a observa cum tavanul Marii Sali se intuneca, inecand ultimele raze de lumina uscata intr-o bezna glaciala. Incepea sa se raceasca in incapere si observa cu stupoare ca usile masive de la intrare se inchisera. Cineva avea chef de glume proaste?
  
  "-Ceva nu e bine aici" sopti ea, ridicandu-se de la masa. Incepu sa mearga printre sirurile paralele de mese, pana cand ajunse in fata usilor. Isi indrepta bagheta spre ele, dar vraja nu functiona; isi indrepta bagheta spre inaltul nemarginit al tavanului, dar nici acolo nu functiona farmecul. "Verificati fiecare daca puteti face vraji" spuse Bells, intorcandu-se la grupul adunat in acelasi loc in care il lasase. Tinerele incepusera sa sfichiuiasca propriile baghete, dar nu se intampla nimic - ceva le impiedica. Ceva le blocase acolo; sau poate era cineva.
  
  Se gandi totusi ca magia veche a castelului nu ar fi putut face una ca asta; Hogwarts'ul manifestase intotdeauna simpatie fata de elevii sai si locuitorii care traiau in interiorul sau. Ceva se intamplase - ceva foarte rau din cate putea ea ghici. Incerca totusi sa isi mentina calmul - nu ar fi rezolvat nimic daca s-ar fi panicat.

OOC: Ma gandeam sa facem ceva interesant - eu v-am dat o intriga.

Tora o privi pe Bell ingrijorata. Isi scoase bagheta incercand sa faca cea mai simpla vraja pe care o stia. Nu se intampla nimic. Era o senzatie ciudata. Se simtea neputincioasa. Ca si cum cineva i-ar fi supt toata viata din ea. Privi de-a lungul Marii Sali. Parca devenise mai intunecata. Aerul devenise mai incarcat si totusi mai rarefiat. Se chinuia sa respire.

"Ce se intampla?!" spuse ea exasperata. Nu suporta acea senzatie. Se sprijini de masa. Incerca sa se calmeze. Inspira profund. Respiratia ii deveni mai normala.

Orice sau orcine ar fi fost cel care provoca asta, parea ca isi ia puterea din disperarea lor. Din sentimentele negative ce pluteau in sala ca niste ganduri nerostite. Din frica.

Cerceta cu privirea fiecare coltisor al salii. Trebuiau sa gaseasca faptasul. Insa, inafara de faptul ca incaperea era mai intunecata, nu gasi nimic ciudat, care sa-i atraga atentia. Atunci ii veni o idee.

"Bell!" Se apropie de ea, ca si cum n-ar fi vrut ca discutia lor sa fie ascultata de vreun intrus. "Langa masa profesorilor mai este o intrare in sala. Una mai mica, dar totusi o intrare. Nu'i asa?" Vazu cum fata incuviinta. "Poate persoana care a provocat asta a uitat acest mic aspect. Stiu ca e o mica probabilitate, insa putem incerca." Astepta sa primeasca un acord sau orice semn ca fosta cercetasa era de aceeasi parere cu ea.

Alice isi incerca si ea bagheta, la fel ca celelalte fete, incercand sa arunce o vraja deasupra usii. Bagheta ei nu functionase. In toti acei ani petrecuti la castel, se simti pentru prima oara neputincioasa, si simtea cu spaima o cuprindea din ce in ce mai repede. Arunca o privirea in jurul Salii, si vazu cum ceilalti elevi priveau ingrijorati tavanul, dar grupul lor era ingurul in picioare. Privi masa profesorilor, si isi aminti de intrarea de acolo. Se intoarse catre Bell, pentru a o chema catre usa, dar Tora i'o lua deja inainte, dand glas gandurilor sale. Astropufa nu statu o clipa pe ganduri.
"E singura noastra optiune. Hai sa mergem pana acolo, dar fara sa facem prea mare scandal, sa nu'i panicam pe ceilalti, deocamdata e liniste." rosti ea precauta, dupa care se intoarse, si incepu sa mearga cat de calma putea catre capatul Salii. Masa profesorilor era goala, asa ca o ocoli, si incerca usa micuta, din lemn.

• Le privi pe cele doua indepartandu-se, dar ea ramase pe loc; usile masive de la intrare se inchisesera un un zgomot puternic, iar frigul lasat brusc in incapere incepea sa le deranjeze. Ceva era ciudat, ceva nu mergea bine; cineva fermecase pana si tavanul Marii Sali - era compact, de un cenusiu aproape nepamantesc. Nuantele se pierdeau in vartejuri mari, care pareau a absoarbe toata caldura din Sala. Trebuiau sa gaseasca o solutie - si repede.
  
  "-Spune-mi ca e deschisa usa aia" mormai ea, cand vazu expresia dezamagita de pe chipul astropufei; Alice dadu usor din cap in semn de nu, iar neputinta incepu sa o cuprinda din toate partile. Erau practic blocate acolo.
  
  Incepuse sa se gandeasca la faptul ca cei din afara nu puteai intra nici ei; deci probabil aveau sa-si puna un semn de intrebare. Trebuia sa ii anunte cumva ca erau inchise acolo; si deja incercase Patronusul vorbitor - veverita sa de zapada nu strabatuse insa zidurile incaperii. Se pierduse in scurt timp prin ceata ciudata si groasa care se asternuse.
  
  "-Bun..are cineva vreo idee?" intreba Bells, intorcandu-se spre fete.
  

Statuse in umbra in tot acest timp inghetata,totul se intamplase brusc. Mult prea brusc ca sa isi dea seama ce se intampla. Insa acum dupa cateva minute mintea incepu sa prelucreze tot ce se intamplase.
Se ridica de pe banca si se indrepta spre Bell. Nu putea sa nege era speriata si incercand sa faca si ea o vraja o lumina nedeslusita iesii din bagheta apoi se pierdu in neant. Injura pe sub barbie. Si totusi daca Devoratorii voiau sa atace? Asta ar fi fost un moment foarte prost,nu erau toti in sala,si puteau fi multi raniti.
-Bell,daca...daca cineva incearca sa ne atace din interior?

• Ginny dadu glas celor mai mari temeri pe care le avea in momentul de fata. Se temea parca sa spuna cu voce tare gandurile care ii salasluiau in minte, temandu-se sa nu devina realitate. Un comportament copilaresc, dar frica schimba mult caracterul uman. Cateodata nici nu se recunostea in asemenea momente.
  
  "-Te gandesti la Devoratori, Ginny?" intreba ea, tematoare; glasul nu ii era mai ridicat decat o soapta.
  
  Era foarte posibil - luandu-se in considerare ca multe dintre ele fusesera membre ale Ordinului. Si totusi, trebuia o magie prea Intunecata pentru niste elevi de la castel pentru a vraji in acel stadiu Marea Sala.
  
  "-Si chiar daca ar fi Devoratorii - ne-au inchis pe noi aici cu un scop. De ce? Trebuie sa gasim iesirea inainte sa fie prea tarziu. Nu vreau sa va sperii; dar nu stam tocmai bine pe aici" continua Bells, ingandurata. "Alte idei?" intreba ea din nou.
  
  Incepea sa se gandeasca haotic la diverse motive; unele erau total lipsite de sens, altele pareau plauzibile. Si totusi, simtea in adancul sufletului ca niciunul nu era cel adevarat. Poate era mai usor decat se astepta - mai evident decat credea. Uneori lucrurile din fata ochilor nu erau luate la socoteala, ci se cautau cele ascunse si interzise.