Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Aleea Nocturn / Borgin & Burkes / Blestemul lui Gregorovitch

ooc: Just me and Bell

Ploaia de afara nu il deranjase pe Salathiel atat de mult ca frigul care se pare ca daduse navala peste intreaga Anglie. Ud si infrigurat, baiatul pasi in sinistrul si totodata aglomeratul magazin de pe Aleea Nocturn, iar dupa ce folosi o vraja de uscare asupra robei pe care o purta incerca sa se strecoare printre rafturi si clienti care cautau cate ceva prin ele. Erau aici multi viperini, unii cu chipuri familiare pentru Sal, iar altii total necunoscuti, precum si elevi din alte case si vrajitori adulti.
'De cand a devenit locul asta atat de popular?' gandi el, privind un vrajitor cum parasea magazinul cu o amuleta foarte rara facuta din oasele vreunui vrajitor intunecat.
Isi roti privirea imprejur, spre a fi sigur ca niciun profesor de la Hogwarts nu se afla pe acolo, inainte de a continua inaintarea spre locul unde se afla vanzatorul.

• Usa se inchise in urma ei cu un mic zgomot; privi oarecum dezorientata aglomeratia din magazin, cu o expresie indiferenta. Nu mai trecuse de mult pe acolo - daca statea sa se gandeasca, se implineau destul de multi ani. Ultima data cand avusese treaba pe Aleea Nocturn era prin anul VII, iar atunci nu se simtea prea confortabil printre atat de multi adepti ai Intunericului. Pufni usor, dandu-si ochii peste cap; de parca nu se stia care erau sustinatorii Magiei Negre si care nu erau. Devenea patetic din punctul ei de vedere si in ultima perioada nici nu-i mai baga in seama.
  
  Se apropie cu pasi marunti de tejgheaua la care statea un batran, dandu-si gluga pelerinei jos. Suvitele de par ii incadrara chipul alb, revarsandu-se in valuri bogate pe spate. Macar nu se udase - avand in vedere ca afara turna cu galeata. Se stramba la amintirea picaturilor reci care pareau sa o izbeasca din toate partile si ajunse in urmatoarele clipe in dreptul vrajitorului. Il privi cu oarecare interes cand acesta isi ridica incet capul din niste pergamente ingalbenite.
  
  "-Domnisoara Evans" spuse el, cu o urma de zambet ironic pe chip; nu erau tocmai cei mai buni prieteni.
  
  "-Actuala Isildur" il corecta tanara, in urmatoarele clipe; reusi sa-i stearga o parte din surasul imbecil cand pronunta numele, iar asta ii dadu o oarecare satisfactie. "Sunt aici pentru a va returna acest..pachet" continua Bells, scotand o cutie mica, safirie, din buzunarul robei. Il puse pe tejgheaua cenusie, impingandu-l pana in dreptul mainii lui. Simti pe cineva in spatele ei si se intoarse brusc, dand cu ochii de insemnele casei Viperinilor - iar asta nu o mira deloc.
  

Singurul lucru la care Salathiel se putea gandi pe moment era daca sa-l salute pe vanzator cu bagheta ridicata sau coborata. In trecut prima optiune se dovedise plina de roade, dar Sal voia sa fie considerat mai degraba "cunostiinta" decat "tipul care vrea sa ma omoare mereu". Chiar cand se hotarase sa lasa bagheta jos, dar in mana stanga, observa o pereche de ochi privindu-l.

Ridica si el privirea din podea si ajunse sa o priveasca in fata pe...habar n-avea pe cine. Era frumoasa, ce-i drept, si nu parea sa fie din nicio casa de la Hogwarts. Se afla aproximativ intre el si vanzator si nu avea habar daca sa incerce sa treaca pe langa ea sau sa o intrebe daca se cunosc cumva.

Din pacate pentru baiat acesta avea obiceiul ca atunci cand analiza ceva sa continue actiunea pe care o facea inainte. In cazul de fata, privitul direct in ochii tinerei.

• Nu isi pleca privirile in momentul in care intalni ochii viperinului; arbora un zambet indiferent, intorcandu-i spatele in urmatoarele momente. Se uita din nou spre vrajitorul din spatele tejghelei, in timp ce acesta cauta ceva.
  
  "-Speram sa nu mai avem incidente de acest gen" spuse ea, cu o voce joasa, lipsita de inflexiuni. "Data viitoare va fi mai grav - pentru dumneavoastra si magazinul acesta, bineinteles. Nu ati vrea sa fie inchis din ordinul Ministerului, sunt sigura de acest aspect" continua tanara, ridicand o spranceana.
  
  Se intoarse din nou, observand putin derutata ca viperinul ramasese in acelasi loc, cu privirile inca staruind pe chipul ei. I se paru destul de dubios, dar si amuzant in acelasi timp; era un elev de la castel pana la urma.
  
  "-Treburi importante de rezolvat?" remarca Bell, intrebandu-se daca stia cine e; probabil ca nu - nu daduse nici cel mai mic semn ca o recunoscuse. Desi probabil o vazuse la masa unde stateau directorii si profesorii.
  Il privi la randul sau, incercand sa-si aminteasca de el; dar nu il vazuse prin castel. Nici pe holuri sau altundeva. Dar probabil era logic - cu sutele de elevi de la Hogwarts, ar fi fost ciudat sa ii stie pe toti.
  

Cuvintele vrajitoarei facura ca varianta trecutului pe langa ea sa nu mai fie valabila pentru Salathiel. Acesta privi intai chipul vanzatorului, apoi pe cel al persoanei din fata sa. Primul era ingrijorat dupa mica conversatie avuta cu vrajitoarea, pe care baiatul din pacate nu o auzise. Asta facea loc la doua posibilitati: prima era ca necunoscuta sa fie un vrajitor intunecat, si inca unul puternic. Sal o respinse, niciun vrajitor intunecat care se respecta n-ar fi venit prin aglomeratia aceasta. In plus, ei se ascundeau iar tanara nu dadea vreun semn ca s-ar fi ascuns.
Asadar ramanea varianta a doua: in cel mai rau caz Auror, in orice alt caz o persoana ce lucra pentru Minister.
Chipul vrajitoarei ii dezvalui mai multe. Nu ii lipseau parti anatomice cum des se intampla cu cei care purtasera dueluri cu Devoratorii si corpul parea sa nu fie schilodit sau chinuit de nicio vraja. Din nou doua posibilitati: noua in meserie sau al naibii de buna.
Ramanand cu varianta cea mai proasta, Sal avea in fata sa un Auror exerimentat. In orice alta situatie ar fi fost netulburat, dar scopul cu care venise aici incalca destul de multe din legile Ministerului. Rugandu-se ca vrajitoarea sa nu observe bagheta din mana stanga, ii raspunse cat mai politicos:
"Nimic mai important decat treburile oricarui client de aici. Dar dumneavoastra?"
Un raspuns sec ar fi dat de banuit, dar o provocare la dialog avea intentia sa stearga orice fel de suspiciune pe care cineva ar fi avut-o asupra viperinului.

• Observa bagheta din mana lui si continua sa-l analizeze, iar cand ii auzi vocea calma, indiferenta, aproape il crezu. Era un maestru in a disimula din cate vazuse pana acum - probabil deja luase in calcul varianta ca ea insasi sa fie o adepta a Intunericului, avand in vedere panica din privirile vanzatorului.
  
  Ii starnise curiozitatea - lucru ce se intampla destul de rar; nu era tocmai persoana care sa se intereseze de toata lumea. Prefera o existenta linistita, cat mai departe de probleme; bineinteles, acestea nu intarziau sa apara vreodata. Era constienta ca de ce fugeai mai mult, cu atat aveai parte de acel lucru - fie ca voiai sau nu. Ironia sortii.
  
  "-E de datoria mea probabil sa intreb un elev in calitate de director al Hogwarts'ului ce face intr-o asemenea..pravalie" murmura ea, cu glas scazut. "Daca nu sunt prea indiscreta, bagheta aceea seamana extrem de mult cu bagheta din soc" continua tanara, atenta la expresia lui faciala.
  
  Isi stranse mai bine pelerina in jurul sau, continuand sa zambeasca; isi aminti totusi ca nu ii stia numele.
  
  "-Bell Isildur" se prezenta ea.
  

OOC: Oh, modific daca vrei.

ooc: Bells, inca n-o am pe aia, dar las ca o scoatem noi la capat cumva.
bic:

De la temnitele intunecoase din Azkaban pana la plajele insorite din Hawaii, nu era vreun loc in care Sal sa nu prefere sa fie decat aici, fata in fata cu un director al scolii la care invata. Se hotari sa isi pastreze sangele rece
si sa termine repede dialogul cu vrajitoarea, apoi sa cumpere ceva oarecare si sa paraseasca magazinul.
Hotarase sa vina in timpul zilei tocmai ca sa nu dea de banuit, dar se pare ca daduse peste o persoana care banuia pe toata lumea. Pe deasupra ii mai vazuse si bagheta si comentase despre cum seamana cu acea bagheta renumita.
Existau deci doua variante: ori ii cunostea familia, ori...ei bine baiatul nu mai gasi a doua varianta pentru ca vrajitoarea se si prezenta.
"Salathiel Donnerkrieg, incantat de cunostiinta." ii raspunse baiatul, apoi incerca sa ii abata atentia tinerei de la faptul ca avea bagheta scoasa in primul rand:
"Foarte perspicace din partea dumneavoastra. Intr-adevar, e o bagheta facuta sa arate ca bagheta de soc, un obicei al familiei mele ce dateaza de vreo doua generatii. Se datoreaza unui eveniment neplacut din care bunicul meu a scapat cu viata."
Spera ca Bell, cu siguranta ocupata cu alte treburi, sa nu-l intrebe mai multe pentru ca ar fi fost nevoit sa inceapa cu inventatul lucrurilor. In niciun caz nu putea sa-i spuna ca motivul pentru care baghetele tuturor celor din familie aratau asa era pentru ca oricare din ei sa poata purta o anumita bagheta fara sa dea de banuit. O anumita bagheta a carei existenta era stiuta acum doar de Salathiel.

• Situatia ii trezea interesul din ce in ce mai mult; iar atunci cand voia sa afle un lucru, era persoana care renunta ultima. Mereu avea presimtiri care se adevereau, iar in momentul de fata stia ca era ceva necurat la mijloc. Era imposibil sa fie totul perfect - o pura coincidenta. Nu existau coincidente - doar fapte sigure.
  
  "-Pot sa o vad mai de aproape?" intreba ea, intinzand mana. Daca intr-adevar era o copie, un fals adaptat dupa original care ii lua acestuia doar forma, nu avea de ce sa-si faca griji posesorul sau. Vazu insa ezitarea, dar degetele ei lungi, albe, atinsera in cele din urma lemnul rece al baghetei.
  
  O analiza pret de cateva clipe, ramanand aproape socata; isi ascunse insa uimirea de pe chip, arborand un alt zambet malitios. Semana leit cu originalul - care era probabil pierdut. Si inca nu fusese gasit; auzise de mai multe copii facute, si nu avea idee daca acela era o copie anumita sau doar un fals.
  
  "-Nu stiu de ce nu te cred cand spui ca e doar o bagheta oarecare. Si povestea cu bunicul tau - as fi foarte incantata sa o aud" murmura Bells, returnand obiectul din mainile sale.
  
  Nu era prea sigura daca voia sa ii spuna; si daca isi incepea povestea, putea sa bage mana in foc ca avea sa il minta. Nu spuneai oricarui vrajitor necunoscut misterele propriei familii. Reflecta totusi pret de cateva clipe, incercand sa isi aduca aminte daca mai auzise acel nume. Si ii parea extrem de cunoscut - mai mult ca sigur avusese de a face cu el in trecut. Sau cel putin il vazuse trecut intr-un document; nu isi putea aminti pe moment.
  

Salathiel ii intinsese bagheta ingrijorat. Nu avea sa descopere nimic, cu siguranta, dar se intreba daca nu cumva vrajitoarea stia despre existenta celeilalte baghete, cea pastrata de familia sa. Povestea ei se pierdea in negura timpului.

Demult, pe vremea cand Grindelwald era tanar, furase adevarata Bagheta de soc de la Gregorovitch, un fauritor de baghete ce incerca sa ii reproduca capacitatile. Chiar inainte sa ii fie furata reusise sa creeze o bagheta foarte puternica dar care era departe de puterea originalului. Aceasta bagheta, cunoscuta sub numele de Ariadna, fusese multi ani mai tarziu furata, de data aceasta de catre sustinatorii lui Grindelwald, care tocmai fusese infrand de catre Albus Dumbledore in celebrul duel. Ariadna insa nu a fost folosita niciodata de catre vrajitorul intunecat. Patru din cei cinci care o furasera isi aflara moartea in urma unui blestem pe care Gregorovitch il pusese asupra ei. Ultimul, bunicul lui Salathiel, reusise sa o aduca la Grindelwald care, dupa o privi si il asculta, ii spuse ca niciun vrajitor intunecat nu putea folosi acea bagheta si ii porunci sa o ascunda, departe de cei care ar fi putut sa o foloseasca. De atunci si pana la intalnirea cu unchiul sau de la Azkaban, Salathiel nu voise macar sa auda despre soarta ei.

Desi putea sa minta foarte bine, baiatul se temea ca Bell ar fi putut sa vada prin minciuna lui, asa ca se hotari sa ii spuna adevarul doar pe jumatate.
"Demult, bunicul meu impreuna cu alti cativa vrajitori au incercat sa fure o oarecare replica a Baghetei de soc. Din pacate doar el a supravietuit, iar replica nu a putut fi folosita. Cam atat ar fi de spus despre asta." conchise Sal, cu un ton indiferent.


ooc: nu e nevoie sa modificam, doar sa stii ca aia nu e replica originala a lui Gregorovitch ci o bagheta care arata la fel.

• Facu ochii mari, amintindu-si ca citise despre asta intr-un volum vechi din Sectorul Interzis. Aproape nu ii venea sa creada ca era vorba despre aceeasi poveste; intr-o prima etapa o considerase doar un mit. Folosirea numelui lui Ariadna, incercarea de a copia puterile orginalului. Nu pareau elemente prea credibile - insa acum daduse peste inca un om care ii spusese asta. Si nu parea prea indiferent in legatura cu subiectul tratat.
  
  Aprecie brusc faptul ca fusese sincer; desi nu era sigura ca aflase chiar tot adevarul. O oarecare parte din el, da. Dar ceva ii spunea ca mai erau multe de zis; si probabil avea sa il faca pe Sal sa marturiseasca tot. Voia sa afle misterul baghetei - fusese intotdeauna interesata de el. Dar renuntase la un moment dat, pentru ca nu mai gasise niciun fel de informatii - iar asta se intampla in primul ei an ca Sefa de Casa la Hogwarts.
  
  "-Deci bunicul tau are replica originalului, iar bagheta ta nu e decat un fals foarte asemanator? Sau care e legatura?" intreba ea. Stia ca poate forta limitele, dar nu ii pasa.
  
  Facu cativa pasi, indepartandu-se de tejgheaua unde statea batranul vanzator; cu cat stia mai putina lume, cu atat mai bine. Nu ar fi vrut sa-si inchipuie nebunia starnita cand vrajitorimea ar fi auzit de replica Baghetei de Soc.
  
  "-Vreau sa spun; bunicul tau este cel care a pastrat-o pe Ariadna?" continua tanara, in soapta; isi pironi privirile pe chipul lui, incercand sa-l faca sa inteleaga ca stia deja povestea.
  

OOC: Ok ^_^