Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Coridoare
1 2 3 4 5 … 7 Next »
/ born to be wild

**Lexie Stryder** · 23 Sep 2012, 13:02

Lexie privi în jur, cu o expresie aproape prea calmă ca să fie naturală. Îşi ridică bagheta la nivelul ochilor, aşa încât lumina să îi cadă în faţa ei, ca să vadă ce face. Tresări violent când Julieta început să vorbească, din cauza faptului că fusese mult prea concentrată pe gândurile ei şi avusese ca scop să îşi ţină faţa calmă, să fie stăpână pe ea. Nu se putu abţine să nu zâmbească uşor când îi auzi vorbele.
'Nu ne putem despărţi,' spuse ea, ridicând din umeri. 'Dacă tu găseşti ieşirea, nu ai cum să mă anunţi pe mine şi invers. În plus, am putea amândouă să ne pierdem şi să nu ne găsim una pe alta şi nici ieşirea. Două capete sunt mai bune decât unul singur, aşa că eu zic să mergem împreună.'
Creierul viperinei începuse să se limpezească şi să se calmeze, chiar dacă era tensionat. Cu toate astea, încordarea pe care o simţea femeia acum era productivă pentru că o ajuta să gândească mai repede sub influenţa adrenalinei şi a fricii. Ăsta era secretul, să gândeşti limpede. Atunci e imposibil să nu reuşeşti să rezolvi orice problemă ai avea.
Vor ieşi de acolo, trebuiau să gândească astfel, altfel se pierdeau pe ele însele şi motivul pentru care trăiau.
Viperina îi făcu semn Julietei să o urmeze şi o luă pe coridorul din faţa ei, fără să se gândească. Oricum nu avea de unde să ştie în ce parte mergea, aşa că era singura opţiune.

**Julieta D. Thibault** · 23 Sep 2012, 13:15

Dadu usor absenta din umeri la vorbele viperinei, ii era tot una daca mergea cu Lexie sau nu. Orice labirint avea si o iesire, trebuia sa aiba altfel nu mai avea rost sa fie facut, dupa parerea cercetasei. Isi lua de la incheietura maini un elastic mov si prinse parul intr-un coc lejer apoi zambi multumita, era frig pe coridoare insa o enervau firele rebele de par care ii tot intrau in ochi. Bun, expresia fetzei ei deveni mai calma caci acum aveau..un inceput de plan macar si nu se aflau in aer cu ideile, lua o gura mare de aer si apoi se intoarse spre viperina, murmurand:

- Bine, mi-e indiferent. Schita un zambet vag si o urmari pe viperina indeaproape, isi scoase bagheta din buzunar spunand "Lumos" pentru a face putina lumina pe unde mergeau, sa fie atente sa nu cada pe cine stie unde. Isi umezi buzele simtind un gust sarat, insa nu baga de seama ci statea in spatele lui Lexie nescotand un cuvant. Observa intr-o parte ceva stralucitor, un roz stralucitor insa care batea ochiului:
- Hei, uite!

**Lexie Stryder** · 23 Sep 2012, 21:25

Lexie îi răspunse cercetaşei la zâmbet, apoi încercă să nu se gândească la faptul că abia aştepta să iasă din acel loc ca să nu trebuiască să forţeze o politeţe aparentă cu Julieta. Atunci când te aflai într-o astfel de situaţie nu îţi permiteai să te porţi urât cu persoana de lângă tine. Era mult prea periculos şi înşelător ca să te laşi condus de orice antipatie sau simpatie pe care o aveai pentru cineva. Era extrem de periculor să te joci cu astfel de chestiuni pentru că puteai sfârşi singur într-o situaţie fără scăpare.
Lexie încă înainta în faţa Julietei fără să aibă vreo urmă de plan sau simţ al direcţii. Îşi ţinea bagheta cu vârfu-i luminos în faţă ca să o călăuzească prin întunericul fără scăpare a coridorului îngust. Se întoarse brusc la auzul cuvintelor Julietei, urmărindu-i privirea pentru a afla despre ce era vorba. În dreapta lor se afla o ciudată lumină roz, care sărea în ochi. Era imposibil să nu o fii observat, şi totuşi viperina aproape trecuse pe lângă ea.
Viperina era destul de speriată să se apropie de acea lumină ciudată, care o intriga în acelaşi timp.
'Hommenum Revelius' rosti Lexie, cu bagheta întinsă. Nimci nu ieşi de acolo, aşa că lumina avea o sursă neomenească, care o băga în încurcătură nu mai văzuse aşa ceva. 'Ce crezi că ar trebui să facem?' întrebă ea, fără să o privească pe Julieta. Ura să recunoască faptul că avea nevoie de ajutorul ei.

**Julieta D. Thibault** · (This post was last modified: 23 Sep 2012, 21:31 by Julieta D. Thibault.)

Probabil ca nu era cel mai bun lucru sa fie amandoua acolo, sa stie ca avea nevoie de ajutorul viperinei in permanenta. Insa nici sa fi ramasa singura nu i-ar fi placut, cand sunt doi puterea creste si dusmanul nu sporeste, cam asa era vorba. Si avea mult adevar in ea, cel putin saptezeci la suta, deoarece daca sunt mai multe persoane intr-o incurcatura ies mai usor, doua capete gandesc mai bine decat unul singur. Ofta, arunca privirea cand la bagheta ei, cand la viperina si cand la lumina aceea rozalie care venea de pe podea, deci trebuia sa fie un obiect ce stralucea asa puternic.

Inghiti in sec si se intoarse spre Lexie, mirata de faptul ca o intreba asta. Deobicei viperina era stapana pe situatie, stia ce trebuia sa faca si mereu o vazuse ca lidera unui grup, chiar era Sefa de Casa a Viperinilor.
- Este un singur mod sa aflam. Spuse ea si se lasa pe vine, se apleca sa vada ce era si observa un pandantiv de lantisor in forma de bufnita, frumos insa nu il atinse de frica sa nu pateasca ceva.
- E un pandantiv, insa nu stiu daca il putem atinge...nu pare prea sigur.

**Lexie Stryder** · 23 Sep 2012, 22:22

Lexie privi cu atenţie pandantivul roz şi pufni. Era atât de ironic. Un lucru roz şi feminin, luminos şi ciudat într-un loc atât de straniu şi întunecat. Îşi luă bagheta şi atinse cu lemnul ei lanţul pe care era agăţată piatra roz. Îl ridică în aer, studiindu-l cu o atenţie interesată.
'Nu ştiu ce să zic,' medită viperina pe un ton nehotărât.
Problema ei era că nu ştia dacă putea să aibă suficientă încredere încât să atingă acel obiect ciudat şi nelalocul lui, însă îi era frică să îl lase acolo şi să plece mai departe pentru că era o şansă destul de mare ca acel lucru să fie cheia ieşirii lor.
Lexie îşi drese discret glasul, apoi, simţi cum borboane de transpiraţie i se formară pe frunte. Era stresată şi începea să se alarmeze. Dar nu, nu trebuia să facă asta. Trebuia să se concentreze şi să îşi urmeze intinctul. Atunci când nu ştiai ce să faci, soluţia era să aflii ce vrea instinctul tău să facă.
Viperina îşi întinse mâna aproape inconştient şi prinse pandantivul în palma albă. Îşi închise ochii pentru o secundă, pregătită pentru ce era mai rău. Însă piatra era în mâna ei, împrăştiind lumină roz printre degetele strânse ale tinerei. Lexie scoase un râset fără umor de uşurare, apoi inspiră adâc aer în piept. Obiectul era foarte rece în comparaţie cu lumina care inspira căldură şi însufleţire.
Simţi cum obicetul se zbătu în mâna ei şi îl lăsă să îi iasă din palmă. Se ridică în aer, stând suspendat pentru câteva clipe. În el se citea, ca între nişte nori de abur alb o săgeată care indica direcţia dreaptă. Gâtul lui Lexie pocni când îşi întoarse privirea în acel loc.
'Se pare că ne va arăta drumul spre ieşire,' spuse viperina, cu un zâmbet fericit.

**Julieta D. Thibault** · 24 Sep 2012, 16:43

Privi si ea cu atentie medalionul care licarea incet insa in acelasi timp avea culoarea roz, un roz pal frumos care inspira feminitate si nicidecum nu avea ce sa caute in acel loc intunecat, friguros si mai ales pe un coridor din castel. Isi indrepta privirea catre viperina cand vorbi, de ce mereu oamenii nu stiau ce sa zica si ea trebuia sa gandeasca sau sa zica prima ceva? Nu o interesa faptul ca incepea prima o chestie, insa daca gresea sigur avea sa fie data vina pe ea si atunci ea trebuia sa-si asume vina, patise asta de multe ori insa nu credea ca era cazul lui Lexie. O vedea pe tanara o femeie puternica care stia ce voia, stia unde sa mearga cand avea nevoie de ajutor si iesea din situatiile cele mai grele, dupa parerea tinerei cercetase.

Dadu usor absenta din umeri si dadu sa ia aer medalionul care era suspendat de degetele lungi si fine ale viperinei, insa observa ca acesta indica o sageata, o directie spre partea dreapta care putea fi salvarea lor, niciodata nu puteai stii ce noroc iti surade sau apare in cale.
- Haide sa-l urmam, altceva mai bun nu avem. Ii raspunse Julieta cu un zambet fericit pe buze, insa sec in acelasi timp. Se ghida dupa Lexie care tinea medalionul inspre partea dreapta.

**Lexie Stryder** · 24 Sep 2012, 21:27

Lexie ezită o secundă, întrebându-se dacă nu era ceva cursă. Însă nu vedea ce alternativă avea. Oriu urma indicaţiile pandantivului, ori mergea din nou orbeşte prin coridoarele acelui labirint ciudat şi, cel mai probabil inexistent. Viperina înaintă, simţind-o pe Julieta în spatele ei. Era complet împotriva instinctelor sale să îi întoarcă spatele cuiva în acel loc întunecat, mai ales că cercetaşa nu era chiar prietena ei cea mai bună. Însă se mai gândise la asta, şi hotărâse deja că trebuia să aibă încredere în ea pentru că erau băgate împreună în acea mizerie şi împreună va trebui să şi iasă.
Urmă coridorul din dreapta, după cum arăta săgetuţa roz,a poi, văzând că aceasta nu se schimba, luă şi următoarea cotitură la dreapta. Imediat după aceea, săgetuţa se îndreptă brusc în stânga şi cele două fete îi urmară instrucţiunile.
După mai multe cotituri de acel gen, Lexie se întrebă dacă nu se vor învârti la nesfârşit pe acolo. Totuşi, părea că ceva îi citise gândurile dat fiind că, după următoarea curbă, în faţa lor se înfăţişă o uşă mare din lemn de ulm, cu o clanţă simplă şi argintie. Viperina schimbă o privire uşor nesigură cu tovarăşa sa, însă se hotărî că merita să rişte. Nu venise atâta drum numai ca să se oprească aici.
Apăsă pe clanţă, încet şi blând. Avea o ciudată impresie că după acea uşă va fii 'libertatea' lor, însă speranţa i se spulberă încă o dată când se găsi într-o cameră circular. Pereţii erau vopsiţi într-o culoare deschisă, însă erau la fel de murdari ca şi cei de pe coridoare. Încăperea era goală în afara câtorva scaune şi a unei mese de cafea dintr-un colţ. Lexie ridică din sprâncene, confuză.
'Ce ar trebui să facem acum?' întrebă ea, ridicând din umeri. Nu avea habar care era ideea acelei camere. Cu toate astea, intră în ea, cu bagheta aprinsă în faţa ei. Tresări brusc când o bufniţă mică şi maro zbură pe neaşteptate dintr-un colţ al camerei. O privi cu dispreţ, însă expresia i se schimbă imediat.
'Are o scrisoare legată de picioruş! spuse viperina, cu speranţa reînnoită. Se apropie de pasăre, care întinse piciorul demnă. Dezlegă plicul, apoi se postă lângă Julieta. Citi cu un sentiment sumbru ce scria pe el. Lexie Stryder şi Julieta Thibaul, Camera Oaselor, Hogwarts.
Viperina se încruntă. Deschise plicul îngălbenit şi în următoarea secundă, cu un zgomot insuportabil, din tavan şi pereţi găzură oase, de diferite animale, şi, unele după mărime, chiar de om. Lexie scoase un mic scâncet de frică. Plicul din mâinile ei dispăruse.

**Julieta D. Thibault** · 24 Sep 2012, 21:59

Inghiti in sec, nu stia ce sa faca sau daca aveau sa mai iese vii din asta. Insa stia ca trebuie sa iasa de acolo, impreuna cu Lexie. Cum era si in armata, nimeni nu era lasat in urma si mai ales o colega de la Hogwarts, chiar daca nu erau la aceleasi case. O urma pe Lexie indeaproape fara sa scoata un sunet, considera ca daca taceau amandoua nu aveau sa se ia la harta prea curand si era bine asta, pentru moment. Nu ii putea intoarce spatele in situatiile de genul, nu avea sa o faca desi poate viperina in gand voia sa ii faca asta ei, nu avea de unde sa stie ce gandea tipa din fata ei. Insa, se invatase cu timpul sa accepte si oamenii cu care in trecut avusese divergente, iar Lexie era un bun exemplu pentru asta. Aveau sa iasa impreuna din asta, daca tot impreuna intrasera in prostia asta sau ce o fii dincolo de ea. Inghiti in sec si urmari cu atentie fiecare coltisor si curba ce o luau, incepea sa creada ca isi batea joc de ele aceea sagetuta roz spre o culoare albicioasa.

Ofta si apoi se opri brusc cu un sunet al tocurilor ei destul de prompt insa nu baga de seama asta, ci imensa usa din lemn de ulm care parea veche, nefolosita de secole insa in stare destul de buna, cat sa nu cada pe cele doua profesoare. Isi umezi buzele si intra in urma viperinei, ramase din nou blocata vazand camera decorata de zici ca stateau aici niste soareci de secole, doar ca aici vorbim de soareci imensi, cam cat ele. Isi scutura capul pentru a nu mai gandi atat de aiurea si apoi analiza fiecare lucru din camera, inclusiv peretii care erau murdari si lipsiti cu o culoare de galben deschis deschis, groaznic dupa parerea ei. Se intoarse cand auzi vocea viperinei si spuse:
- Nu stiu, poate sa asteptam sa vina un semn ceva...si uite-l. Nici nu apuca sa termine bine de zis caci o bufnita micuta si simpatica isi afacu apritia cu un plic, il lasa viperinei sa-l deschida insa in momentul celalalt se auzi o injuratura din partea ei:
- Holy shit! Ce sunt astea? Adica stiu ce sunt, insa pentru ce sunt. Si unde e scrisoarea? Murmura ea in cele din urma acum stand spate in spate cu Lexie caci camera era acoperita de oase dintr-o parte in alta. Nu stia ce sa zica, insa analiza fiecare os in parte si apoi zise:
- Pe plic scria, camera oaselor, hogwarts. Poate ca astea ne vor conduce inapoi la castel, de unde am venit. Zise ea si lua un os, acesta se rupse instantaneu in doua lasand o foita mica, pe care scria un citat in franceza.
- Grozav, mai rau de atat nu ne putea merge? Continua ea cu o spranceana ridicata si apoi sari peste viperina la pamant cand observa un laser rosu care era sa le reteze capurile insa cercetasa fusese pe faza.

**Lexie Stryder** · 27 Sep 2012, 20:42

Lexie îşi stăpâni cu greu un strigăt în momentul în care o ciudată rază laser tăie aerul chiar deasupra capetelor celor două tinere femei. Viperina îşi lăsă mâinile pe lângă corp, neputincioasă după acea sperietură. Nu ştia ce să mai facă. Nici nu îi trecea prin minte să se lase bătută, voia să iasă de acolo întreagă şi nevătămată, însp avea nevoie disperată de un moment de pauză din acea nebunie continuă şi sufocantă.
Lexie privi noua bucăţică de pergament care ajunse în mâinile Julietei, însă refuză să o citească. Tânăra nu făcuse niciodată franceză, ci alesese să înveţe germana şi finlandeza. Acea limbă a oamenilor sofisticaţi şi rafinaţi îi era complet necunoscută şi nici nu avea cea mai mică intenţie să se apuce tocmaia cum să o înveţe.
'Sper că ştii franceza, pentru că eu nu o cunosc deloc,' spuse Lexie pe un ton pe jumătate temător pe jumătate obosit.
Mai exista totuşi o urmă de optimism în tonul şi privirea viperinei, care nu avea să dispară până ce ultima urmă de speranţă şi de fericire se va scurge din sufletul ei. Şi mai era mult până atunci. Deci energia ei era departe de a fii consumată, însă psihicul ei părea că explodează de atâtea gânduri într-o învălmăşeală cumplită.
'Crezi că această cameră ne va duce înapoi la Hpgwarts ?' întrebă ea, privind din nou spre Julieta cu o strălucire nouă în ochi. De ce nu citea biletul odată ? Trebuiau să se grăbească şi să ajungă înapoi în castelul sigur, dacă cumva nu se mai aflau acolo încă. Deşi pe plic scrisese Hogwarts, aşa că asta dovedea faptul că, oriunde ar fii fost, se aflau tot în castel.

**Julieta D. Thibault** · (This post was last modified: 27 Sep 2012, 21:38 by Julieta D. Thibault.)

Nu, raspunsul ei avea sa vina negativ. Nu stia franceza, ura limba aceea desi Parisul il iubea, la fel ca si minunatiile Frantei. Insa pur si simplu nu putea suporta accentul ala, nici macar sa pronunte cuvantul "limba franceza", insa se resemna doar la a zambi vag. Oricum avea sa-i spuna viperinei ca defapt aveau ghinion enorm, amandoua nu stiau franceza iar acele litere frumoase, rosii cu tente de galben pe ele nu aveau sa fie descifrate prea curan, cel putin nu de ele.
- Defapt nu, urasc franceza desi iubesc Parisul. Ghinioul nostru! Murmura ea in cele din urma dand usor absenta din umeri, era plictisita si nu avea chef de o expeditie nebuna ci sa iasa de acolo. Insa, beculetul ii se aprinse cercetasei, pentru ce mama naibi existau dictionare daca nu pentru a le folosi?

- Haide, am o idee. Spuse ea si o prinse pe Lexie de mana, se incrunta si cu o unduire a baghetei dadu sa dispara, insa se pare ca nu functiona. Murmura de cateva ori din nou vraja si nimic, se intoarse spre viperina zicand:
- Mai bine am gasi iesirea, nu merge vraja si se face tot mai frig aici. Nu vreau sa inghet si cred ca nici tu. Spuse ea zambind si dadu sa mearga spre iesire.

Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Coridoare 1 2 3 4 5 … 7 Next » //  / born to be wild

Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Coridoare
1 2 3 4 5 … 7 Next »
/ born to be wild