Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Sala Armurilor

« Previous 1 2

/ Calatorie in oceanul trecutului(Concurs RPG)

OOC:Aici vom posta doar eu si Hermione McGonagall, pentru concursul RPG.





BIC:
O dupa-amiaza calda de primavara... Orele sa terminasera de putin timp, iar castelul, inundat de ultimele rasfrangeri galben-rosiatice ale soarelui, parea un loc desprins dintr-o alta lume, un univers al povestilor cu zane, al printilor cu parul de aur si al balaurilor infricosatori.Castelul Hogwarts oferea tuturor elevilor locuri incredibile, mistere ce asteapta sa fie descifrate, insa micii vrajitori erau cuprinsi de alte sentimente, uitand de locul magic in care se afla, de istoria lui si toti predecesorii care calcasera in aceleasi sali intunecate, se incalzisera la acelasi foc si incercasera sa realizeze vraji din ce in ce mai complicate.Iubirea, prietenia, ura, invidia sau dorinta de a fi liberi le ocupa intreaga fiinta, iar batranul castel ramanea undeva in umbra, veghind zi si noapte linistea celor care se perindau pe culoarele scolii, visatori cu gandurile in stele sau rationali, cu mii si mii de formule de aritmantie sau vraji abia invatate in minte.

Un colt al castelului, o poarta spre trecut, Sala Armurilor isi astepta zi de zi vizitatorii dornici sa priveasca un coif de alama vechi sau sa retraiasca in imaginatie vremuri de mult apuse.Rar, cateun grup restrans de elevi deschideau cu neincredere usa si paseau tematori, de parca din clipa in clipa armurile ar fi prins viata, iar zeci de soldati i-ar fi incercuit.Priveau fascinati in jur intelegand poate valoarea lucrurilor expuse sau treceau grabiti aruncandu-si ochii in dreapta sau stanga,citind o inscriptie sau atingand in treacat o armura veche, iar apoi plecau... Lasau in urma lor aceeasi incapere plina de mistere, peste care praful invizibil anilor se asternuse, o comoara nepretuita, insa neapreciata la adevarata ei valoare.

Mary nu aflase pana in acea zi de existenta acelei Sali.Oricat ar parea de ciudat, ea nu auzise vorbindu-se de ea si nu era nici de cum la fel de cunoscuta precum Camera Necesitatii sau Oglinda lui Erised, in care aproape toti elevi pasisera la un moment dat pentru a-si satisface curiozitatea sau pentru a descoperi tainele acestora.Insa, in acea zi, se intampla un lucru ciudat.Mary gasi pe o banca din cabinetul de Potiuni o hartie ingalbenita pe care erau scrise doar cateva cuvinte:
"Vino in Sala Armurilor, la ora 7.Te astept!"
Examinand-o cu atentie descoperi ca era o foaie rupta dintr-o agenda, iar spre mirarea ei, intr-un colt al paginii zari data: 3 aprilie 1976.Nu intelegea cine ar fi putut pastra un bilet atat de vechi; niciun elev nu il putea avea... Era un scris frumos si parea sa fie al unei fete si in mod sigur era o persoana ordonata.

Citind din nou scrisoarea, Mary descoperi un detaliu caruia nu ii daduse importanta prima data: locul de intalnire era Sala Armurilor,despre a carei existenta Mary nu stia prea multe lucruri.Gandindu-se ca ar fi o idee buna sa faca o vizita in aceea dupa-amiaza calda de primavara, incerca sa afle in ce colt al castelului se afla Sala Armurilor, insa niciun elev nu parea interesat sa o ajute sau pur si simplu nu stia. Ar fi putut sa intrebe un profesor, insa primul care se nimeri sa treaca pe coridor fu chiar profesorul lor de potiuni, Severus Snape.
"Domnule profesor, ati putea sa imi spuneti unde se afla Sala Armurilor, va rog?" il intreba Mary cu cel mai dulce zambet din lume, sperand ca astfel va primi raspunsul asteptat.Si avu noroc, razele soarelui il imbunasera pe Snape, care parea mai linistit ca niciodata si ii raspunse imediat la intrebare, uimit ca un elev vrea sa viziteze acel loc.

In cateva minute, Mary ajunse in fata Salii Armurilor, dupa ce isi lasa ghiozdanul pe un fotoliu din Camera de Zi, in grija Ameliei, colega sa de camera.Cercetasa privi timp de cateva secunde usa impunatoare, din lemn negru, pe care erau gravate cateva cuvinte intr-o limba necunoscuta.Fata atinse manerul negru din fier, rece precum un cub de gheata, si deschise cu teama usa, privind interiorul salii.Incet, neincrezatoare, facu cativa pasi in interior, admirand multimea de armuri impunatoare si respirand parca un aer antic, desprins dintr-o alta lume.Linistea apasatoare domnea peste intreaga incapere, iar armurile parea pregatite sa se miste in orice clipa, sa reinvie dupa sute de ani.

Tacerea de mormant fu intrerupta de scartaitul grav al usii, care se deschise din nou.Speriata, Mary se intoarse brusc, curioasa sa afle cine era cel care tocmai intra in Sala.

Hermione era pe culoarul de la etajul 2.Terminase orele si acum su uita pe fereastra.Era fereastra care dadea spre lac si spre Padura Interzisa.Vedea toti ceilalti copii fericiti ca inca o zi se terminase,iar acum incercau sa se distreze sau sa invete.Hermione isi dadu seama ca acea lume a lor se intindea spre viitor cu o viteza prea mare.Atat de mare incat copii nu mai aveau timp sa se uite inspre trecut.

Fata se gandi apoi la trecutul Hogwarts-ului.Se gandi la marii directori care au condus aceasta scoala...unul mai bine altul mai prost.Apoi se gandi la marii profesorii care au predat aici.La toate personalitatile importante care au invatat,si-au facut temele,au fost tematori si timizi in prima lor zi la Hogwarts asemenea elevilor de acum care,poate intr-o zi,vor ajunge mari personalitati asemenea celor din trecut.Fata se intreba cati oare din acesti elevi,care fugeau sau vorbeau fericit,nepasandu-le de ziua de maine,framantandu-se pentru ziua de ieri,cunosteau Sala Armurilor cu adevarat.

Hermionei ii lasa sa ii scape un oftat nostalgic apoi isi arunca privirea in zare.Isi aminti prima data cand venise la Hogwarts.Prima sala in care intra fu Sala Armurilor.Acolo avusese prima ei tema.In acea zi fata se plimba printre acele armuri si se gandea la toti cavalerii care au luptat poate pentru Hogwarts,pentru ca aceasta scoala sa supravietuiasca.Fata se gandi la cele doua razboaie mondiale care au facut ravagii in toata lumea...oare au afectat in vreun fel soarta sau istoria Hogwarts-ului?Fata nu avusese ocazia sa citeasca "Hogwarts istorie",asa ca nu stia mai nimic despre istoria castelului impunator in care invata.

Deodata Hermione se gandi la micile basme Incuiate pe care i le spunea mama ei in joaca.Asemuia castelul Hogwarts cu palatele de clestar ale regilor si imparitlor.Isi imagina printii si printesele,nuntile fastuase sau balurile de Craciun,atat de asemanatoare cu cele organizate de noi.

Brusc,Hermione se uita la ceas.Isi amintii de biletul pe care il lasa lui Mary.Hotrase sa se intalneasca cu cercetasa in Sala Armurilor.Era poate cel mai liber loc din castel asa ca puteau vorbii in voie.Isi puse ghiozdanul pe umar si o lua de-a lungul coridorului pana in sala.
Ajunse destul de repede si impinse usa grea.Descoperii ca fata era deja acolo.Ii zambi si se apropie de ea.

Mary descoperi ca cea care intrase in sala era chiar Hermione, una dintre prietenele si colegele sale.Ii sambi si se apropie de ea, uimita ca nu era singura care se hotarase sa se intoarca pentru cateva clipe in atmosfera vremurilor de mult apuse, printre armurile unor cavaleri, care probabil se odihnesc sub pamantul luminat de razele blande ale soarelui.
"Ce coincidenta! Ce mai faci? Nu ma asteptam sa mai intalnesc pe cineva aici, un loc atat de putin vizitat al scolii." ii spuse Cercetasa, in timp ce sustinea o armura putin cam prea veche, ce era gata sa se prabuseasca peste ea.Ajutand-o cu o mica vraja, Hermione o privi mirata, neintelegand de ce ii spusese acele lucruri.Doar ii lasase un bilet pentru Mary Ameliei, o alta Cercetasa, care promisese ca i-l va da imediat ce o va vedea, iar acum intelegea ca scrisoarea nu a ajuns la prietena sa.

Dupa o discutie de cateva minute, fetele intelesera ca se crease o confuzie, chiar amuzanta.Intr-adevar scrisoarea nu ajunsese la Mary, insa bucata de pergament gasita de Cercetasa in laboratorul de Potiuni o indrumse spre acelasi loc.Mary ii arata colegei sale biletul gasit, datat 1976.
"Ce ciudat, de ce ar pastra cineva o scrisoare asa de veche?" se intreba Hermione, in timp ce Mary impaturea pergamentul si il aseza din nou in buzunarul sau.
"Asta ma intreb si eu.Si mai ales, a cui este scrisoarea."

Pasind domol prin acea sala desprinsa parca din cartile de istorie ale Incuiatilor, pe care Mary le cunoastea atat de bine, fetele ajunsera in fata unei armuri impunatoare, ce se detasa din multime prin inaltimea sa si prin culoarea metalului folosit la faurirea acesteia, de un argintiu stralucitor, in care razele amurgului se rasfrangeau pe o fereastra micuta dintr-un colt al incaperii.La gatul armurii era agatat un medalion cu o forma ciudata, agatat de un lant lung de argint, un lucru neobisnuit sau cel putin in acea sala nu existau astfel de armuri.

Observand medalionul, Mary se apropie si incerca sa il atinga, insa imediat exclama, privind-o pe Hermione foarte speriata:
"E fierbinte! Nu pot sa il ating!"

Hermione era cufundata in ganduri.'Cine putea fi scris acel bilet?Anul 1975...Hm.hm.hm!Si scrisul acela atat de ingrijit si putin arcuit...il cunosc,dar nu stiu al cui este.Dumbledore scrie totusi mai frumos....McGonagall..nici nu se pune problema.Atunci....'
Hermione era atat de prinsa in gandurile ei incat tresari cand auzi vocea lui Mary.Nu auzise ce spuse fata asa ca intreba:
"Hm?Poftim?Ce ai spus,Mary?Scuze dar ma gandesc la acel bilet."
"Nu-i nimic.Acest medalion...este fierbinte.Nu il pot atinge."

Hermione se apropie de medalion.Se ridica pe varfuri pentru a putea ajunge la el.'De ce trebuie sa fiu atat de mica?'isi spuse fata in timp ce atingea mana.Si,desi simtea fierbintele medalionului,nu isi putea retrage mana.Era atat de fascinata de acel medalion vechi,dar cu un farmec aparte.'Ce cauta un medalion atat de frumos la gatul unui cavaler in lupta?Asta imi aminteste de bilet...ce cauta el in clasa dupa atata timp?'gandea fata.
Desi era atrasa de medalion fu nevoita sa retraga mana.In acel moment raspunsul o lovi ca un fulger.
"Stiu!"exclama fata entuziasmata."Stiu al cui este biletul!"adauga fata vazand privirea nedumerita a lui Mary.
"Al cui?"intreba Mary.
"Al lui Snape."spuse Hermione in timp ce se indrepta spre pergamentele de pe pereti.
"Snape?Nu are scrisul atat de frumos."spuse Mary neicrezatoare.
"Nu si cand era elev.Priveste!"
Mary se apropie de un pergament foarte vechi,datand din 1976.Era un pergament care vorbea despre Potiuni.Cel care il scrisese era intr-adevar Snape.
"Cand era elev,Snape a scris o multime de referate la Potiuni castigand puncte serioase.Acesta este singurul expus,fiind cel mai bun.Dupa cum vezi este scrisul lui."spuse Hermione.
Lui Mary nu ii venea sa creada.Stia ca Snape era destept,dar chiar atat de destept?

"Acum hai sa ne intoarcem la medalionul nostru."spuse Hermione usurata ca rezolvase misterul.
Fetele ajunsesera din nou in fata acelui misterios medalion.Nicio fata nu indraznea sa il atinga.Nu stiau ce sa faca.

Totul era mult prea ciudat... De ce ar fi atat de fierbinte un simplu medalion agatat de o armura?Doar daca nu era atat de neimportant pe cum parea.Atunci ce mister putea ascunde?
Tacerea se asternuse printre zecile de armuri impunatoare, iar praful neclintit ce acoperea fiecare centimetru patrat de bronz sau otel se odihnea in jurul celor doua fete.Amandoua se gandeau la acel misterios medalion.Mary se asezase pe o banca acoperita cu un material visiniu, de catifea, si privea pe fereastra in curta castelului, in care se perindau zeci de elevi, unii veseli, alergand cu ghiozdanele in spate, altii melancolici, privind o floare sau un nor albicios, abia deslusit pe bolta cereasca a amurgului.Ici colo perechi de indragostiti se plimbau tinandu-se de mana si admirand frumusetea peisajului sau alintandu-se cu vorbe dulci.

Desprinzandu-se cu greu de panorama contemplata timp de cateva minute, Mary isi fixa privirea asupra armurii argintii.Parea mult mai ingrijita decat toate celalate si ceva ii spunea ca asta nu se datora harniciei lui Flitch, caci era singura care stralucea mangaiata de ultimele raze ale soarelui, iar praful ii era strain.Forma ciudata a medalionului nu ii spunea nimic Cercetasei, insa cu siguranta putea atrage foarte usor privirile.Cel mai neobisnuit lucru era insa caldura neinteleasa a bijuteriei, pe care niciuna dintre fete nu mai incerca sa o atinga.Mary insa scoase bagheta si rosti doar doua cuvinte: Accio medalion! , insa vraja nu avu niciun efect, medalionul nu se misca nici macar un milimetru.Cercetasa incerca din nou, insa fara niciun rezultat.
"Ce vrei sa faci?" o intreba Hermione, iar apoi incerca si ea vraja, care nu avu nici de aceasta data efectul scontat.
"Nici eu nu stiu... Medalionul e protejat de un fel de vraja, altfel ar fi mers." ii spuse Mary, apoi se ridica indreptandu-se spre Hermione, care examina indeaproape armura.

Fara sa spuna niciun cuvant, Mary ridica incet bagheta si o apropie de medalion.Incerca sa o retraga, insa nu mai putu, o forta invizibila o impiedica, iar in cateva secunde Cercetasa simti ca se desprindea de pe sol.Instinctiv o apuca de brat pe Hermione, care pierduta printre ganduri nu observase ce se intampla. Intr-o fractiune de secunda se trezira in intuneric, zburand parca, iar apoi cazura pe podea.Fetele ridicara privirea tematoare, intrebandu-se ce se intamplase.In locul armurilor din otel, in fata lor se desfasura Sala Mare a castelului Hogwarts, plina de elevi voiosi de un amalgam de voci de copii.In mijlocul mesei profesorilor se afla Dumbledore, insa parea mult mai tanar.Langa el,profesoara de Transfigurare, Minerva McGonagall, vorbea cu un alt profesor necunoscut.La aceeasi masa se mai aflau alti cativa vrajitori, pe care cele doua fete nu ii mai vazusera pana atunci.Totul era atat de ciudat... Ce cauta acei vrajitori la masa profesorilor si cum ajunsesera ele in Sala Mare.

"Ce e asta?" ii sopti Mary lui Hermione in timp ce faceau cativa pasi, uluite de cele intamplate.

Hermione era speriata.Acel intuneric brusc parea ca de vid,ca atunci cand un vrajitor Apare sau Dispare.Bineinteles,Hermione nu avea de unde sa stie cum era.Inca nu invatase aceasta vraja mult visata de ea.
Cadere brusca in Marea Sala o soca si o lovi.Cazuse pe mana,iar acum o durea,dar nu era rupta.Era cu spatele la masa profesorilor si isi examina mana asa ca nu ii vazu pe profesorii prinsi intr-o discutie aprinsa.

"Ce e asta?"intreba deodata Mary.
Hermione se sperie si se intoarse.Vazand imaginea aceea...bunica ei mai tanara cu vreo 34 ani.Era atat de frumoasa.Dar ce o soca cel mai rau era Dumbledore,care arata mult mai tanar.

Hermione scutura capul,crezand ca daca face asta acea imagine va disparea,dar,spre dezamagirea ei,cand deschise ochii imagina inca domina mareata in fata ei.
"Ce s-a intamplat?"intreba deodata fata cu voce joasa.
"Nu stiu.Am atins medalionul impreuna,apoi totul s-a facut negru.Cand am deschis ochii eram aici."explica Mary cu voce la fel de stinsa ca a Hermionei.
Hermione intoarse privirea.In stanga ei era masa Astropufilor,iar in dreapta masa Cercetasilor.La masa Cercetasilor,erau 4 prieteni care vorbeau fericit.
"Mary....."spuse Hermione pitigaiat.
Mary intoarse privirea si ramasese socata.
Cei prieteni erau:Sirius,James,Lupin si Peter.
Fetele se uitara una la alta speriate,dar nu stiau ce sa isi spuna.

Mary nu intelegea nimic, nici cum ajunsesera acolo si nici de ce la masa Cercetasilor erau chiar James, tatal lui Harry,Sirius,Lupin si Pettigrew.Citise cu ceva timp in urma un articol despre cei patru in Zeflemistul si vazuse cateva poze cu ei in acelasi ziar.Semanau izbitor cu cei patru Cercetasi pe care Hermione i aratase uimita, iar acum nu putea sa inteleaga daca este un vis sau chiar se afla la cativa pasi de ei.
"Imposibil..." ii sopti Mary prietenei sale, insa ceva ii spunea ca ceea ce vede este mult mai real decat dorea sa creada.
"Atunci de ce bunica mea si Dumbledore par atat de tineri?" spuse Hermione privind inca o data spre masa profesorilor, iar apoi exclama si ii arata lui Mary un alt profesor mai mic de inaltime, ce statea in partea stanga a mesei.
"Flitwick? Dar... e mult mai tanar... dar la fel de mic." ingana Cercetasa privind uluita Sala Mare si pe cei patru cercetasi, care radeau de cateva minute bune.

Fetele nu realizasera insa ca statea langa usa Salii Mari de mai bine de cinci minute, iar cand un barbat imbracat intr-o roba neagra,lunga le intreba ce fac acolo, se speriara ingrozitor nestiind ce sa raspunda.Acel vrajitor era probabil un profesor, care observase ca priveau mult prea bulversate intreaga sala.
" A... voi sunteti noile eleve transferate de la scoala de magie din Estul Europei? Credeam ca veniti peste o luna." le spuse vrajitorul, privindu-le suspicios prin niste ochelari cu rame subtiri negre, ce aproape ii cadeau de pe nas.
"Pai... nhu... adica da, noi suntem." ii raspunse Hermione privind-o pe Mary, care aproba printr-o miscare a capului.

'Ce noroc!' isi spuse Mary in timp ce mergeau alaturi de acel profesor spre o incapere unde trebuiau sa fie sortate de Jobenul Magic deoarece profesorul nu putea sa inteleaga cum de aveau uniformele Cercetasilor, respectiv ale Astropufilor, din moment ce profesoara McGonagall ii incredintase lui aceasta sarcina.In cateva minute ajunsera intr-un birou cu mobilier din lemn visiniu.Pe pereti erau atarnate "tablouri" care infatisau in mod stilizat toate cele 10 cifre, iar pe o masa se aflau cel putin douazeci de fise cu formule de Aritmantie.Era clar! Acel vrajitor era profesor de Aritmantie la Hogwarts, insa nu semana absolut de loc cu cel pe care il cunosteau fetele.

"Ce se intampla?Vor sa ne sorteze, iar?" o intreba Mary pe colega sa, fara a mai astepta raspunsul, caci usa se deschise brusc, iar in prag aparu profesoara de Transfigurare, McGonagall, tinand in mana dreapta Jobenul Magic.Hermione o privi pe bunica sa uluita de ceea ce vedea, era mult mai tanara si mult mai frumoasa decat in prezent.Prezentul... cat de relativ spus... Ce insemna prezentul pentru ele?Prezentul in care traisera pana atunci sau prezentul in care ajunsesera prin acel medalion atat de ciudat.

In cateva minute fetele aflara casele la care erau sortite: Mary la Cercetasi, iar Hermione la Astropufi.
"Oh.. da, ce surpriza.Puteam sa pariez ca ma sorteaza la Viperini!" zise Mary razand pe infundate, de teama sa nu fie auzita de cei doi profesori care discuta la o distanta destul de mica de ele, langa una dintre ferestrele biroului.
"Ce coincidenta! Erau imbracate chiar in uniformele acestea." ii spuse profesorul de Aritmantie lui McGongall, privindu-le suspicios pe cele doua fete care se pregateau sa iasa din incapere pentru a merge in Sala Mare si a-si ocupa locuri la mese.

Mary si cu Hermione erau de-a dreptul bulversate.Lumea parca se schimbase in doar cateva ore.Hermione era sigura ca asta nu era o gluma de-a lui Pevees sau a altcuiva.Parea ca acel medalion le adusese in trecut...sau in prezentul in care traia James.James.....oare acel baiat cu parul ciufulit,si cu ochelari rotunzi traia cu adevarat sau era doar o festa a celorlalti elevi?

Fetele fusesre aduse in sala profesorului de Aritmantie...'Ce ciudat!Nu stiam ca exista Aritmantie pe vremea accea.Parca aparuse cu mult mai tarziu!'gandea Hermion in timp ce astepta jobenul.
Cand profesora McGonagall intra pe usa,frumusetea bunicii ei o izbi ca un glonte.I se taie respiratia si aproape lesina,dar uimitor reusi sa isi pastreze statura dreapta,si nimeni nu pare sa bage de seama ameteala fetei.
Dupa sortare,fetele fusesera sortate,evident,la Cercetasi si Astropufi.Pentru a doua oara,Hermione trai acea dezamagire.Nu suporta gandul ca inca o data fusese sortata la alta casa decat cea a bunicii ei.

Acum fetele statea de vorba intr-un colt al incaperii.McGonagall si profesorul acela ciudat,atat de asemanator lui Plesneala,vorbeau aprope de fereastra.
"Puteam sa pariez ca ma sorteaza la Viperini!"spuse Mary binedispusa.
"Mary,scuza-ma ca nu iti impartasesc entuziasmul,dar nu cred ca ceva este in regula.De fapt totul este pe dos."spuse Hermione cu o voce joasa.

McGonagall era de-a dreptul furioasa.Fetele puteau auzi clar ce vorbea cu acel profesor.
"Fetele acelea vin peste o luna,deoarece Stii-tu-cine,impreuna cu discipolii lui,le ataca familiile si nu pot pleca mai devreme."spuse McGonagall printre dinti.
"Si atunci,cine sunt aceste fete?"intreba profesorul incurcat.
"Probabil niste elevi pusi pe sotii.Nu vezi ca deja au uniformele scoalare.Nu cred ca asta este o coincidenta."spuse McGonagall."Cred ca domnul profesor de potiuni ne va ajuta cu putin Verritaserrum."
Hermionei si lui Mary le inghetase sangele in ele cand auzise de poiunea adevarului.

Nu avea incotro asa ca au mers impreuna cu McGonagall in biroul profesorului de potiuni.Acesta era scund,cu o barba deasa si alba si purta ochelari.Era evident ca nu era Plesneala.Dar ceea ce o facu pe Hermione sa ameteasca iar fu persoana de langa profesor.Era un baiat de la Viperini,probabil anul 4 sau 5,cu parul mediu,negru si slinos.Le privea pe fete atat de rece si plin de dispret incat Hermione se cutremura.
"Mary,este Plesneala!"sopti Hermione pentru Mary.
"Stiu!"ii raspunse fata la fel de incet.

"Stiu" ii raspunse fata la fel de incet, desi nu ii venea sa creada ca acel baiat era chiar Snape, profeosorul lor de Potiuni.Parea sa fie cam de varsta lui Mary, poate cu un an mai mare, insa avea aceeasi privire plina de dispret care te ingheta oricat de puternic ai fi fost.Indoielile Cercetasei se risipira in momentul in care profesorul de Potiunii i se adresa baiatului pe un ton foarte cald:
"Severus, baiete, adu o sticluta de Verritaserrum.Se pare ca ai niste colegi chiar glumeti!"
Auzind cuvintele profesorului, elevul de la Viperini, care era intradevar Snape, se indrepta cu pasi rari spre un dulap indepartat, privind inapoi chipurile celor doua fete.In mai putin de un minut se intoarse tinand in mana o sticluta in care se afla potiunea, care urma sa descopere adevarul, insa nu adevarul pe care il credeau profesorii, ci un altul aproape inexplicabil.Tematoare, Mary ii sopti colegei sale:
"Si acum ce facem? Ce le spunem? Cum le explicam ca pur si simplu am gasit un medalion, care ne-a adus din trecut? Eu, sincer, nu prea vreau sa gust potiunea..." si privi spre sticluta din mana lui Snape, " Trebuie sa ne intoarcem in Sala Armurilor, sa gasim medalionul si sa plecam."
"Dar cum scapam de aici, Mary?"
Cercetasa nu mai avu insa timp sa ii raspunda, caci profesoara McGonagall o chema si ii spuse sa se aseze pe un scaun, apoi sa indeparta pentru o clipa alaturi de profesorul de Potiuni.Mary auzi totusi ceea ce vorbeau si intelese ca McGonagall se temea ca aceasta sa nu fie o capcana pusa la cale de "Stim-Noi-Cine", iar fetele sa fie un real pericol pentru scoala.Pe Cercetasa o amuza aceasta posibilitate; cum ar fi putut ea sa il sprijine pe Voldemort?Insa altcineva parea foarte interesat de conversatia profesorilor si acela era chiar Severus, care o privea suspicios pe Cercetasa,intrebandu-se daca poate fi adevarat.Se apropie de scaunul ei si o intreba pe un ton grav, privind-o parca fascinat de posibilitatea ca un adept al lui Voldemort sa se afle langa el:
"Cine esti?" o intreba Viperinul, examinand chipul fetei.
"Mary Mystery! Incantata de cunostinta, sunt o noua eleva." ii raspunse fata rece, intinzandu-i mana, insa baiatul refuza sa observe acest gest, ci continua sa o priveasca, iar apoi brusc se intoarse si se apropie de cei doi profesori.De data aceasta Mary nu mai reusi sa asculte ceea ce vorbea asa ca se multumi sa astepte gandinudu-se cum ar putea ajunge repede in Sala Armurilor si reveni in prezent.

Spre surprinderea celor doua fete,profesoara McGonagall se intoarse foarte zambitoare si le ceru scuze pentru situatia jenanta prin care au trecut si pentru faptul ca s-a indoit ca ele ar fi fost elevele asteptate, iar apoi le lasa sa mearga in Sala Mare pentru a lua cina alaturi de noi lor colegi.
'Ceva o determinase sa isi schimbe parerea si in mod sigur are legatura cu Snape.Dar ce?' se intreba Mary in timp ce ii saluta pe profesori si inchise usa in urma sa si a lui Hermione, incercand sa ignore privirea insistenta a lui Snape.
Scapand ca prin minune, fetele se indreptara spre Sala Armurilor, singura lor speranta de a se reintoarce la vietile lor de pana atunci.Deschisera rapid usa salii si alergara spre armura la gatul caruia se afla medalionul magic care le adusese in trecut.
"Ce-i asta? Unde e?" exclama speriata Mary deoarece armura era la locul cunoscut, insa la gatul ei nu era niciun medalion si nicio urma care ar fi putut sa indice faptul ca s-ar fi aflat inainte in acel loc.Daca medalionul nu mai era insemna ca erau prozoniere in trecut, intr-un trecut care nu le apartinea, pe care nu il traisera niciodata si pe care nu si-ar fi dorit niciodata sa il traiasca.Ultima lor speranta de a se reintoarce era distrusa de absenta medalionului, iar in timp ce ele verificau fiecare colt al salii sperand ca il vor gasi, usa neagra din lemn se deschise brusc, iar inautru pasi Snape, elevul de atunci.Fara sa spuna nimic, se apropie de ele si le prinse de maini, pe care le examina tulburat.
"Nu e! Nu e!" sopti ca pentru sine Viperinul, privindu-le din nou dispretuitor, apoi se intoarse si incerca sa paraseasca sala, insa Mary il opri:
"Lasa-ma sa trec!" ii zise pe un ton clam Viperinul, incercand din nou sa deschida usa."Lasa-ma am zis, daca nu vrei sa..."
"Nu vrem sa iti facem nimic, vrem doar sa vorbim cu tine." ii spuse foarte cald Hermione, apropiindu-se se ei, insa baiatul nu intelese si scoase bagheta, amenintand ca o va folosi.

"Cine credeai ca suntem?Ce le-ai spus de ne-au lasat in pace?" incerca din nou Mary sa stabileasca un dialog cu Snape, iar de aceasta data ii lasa calea libera deoarece nu isi dorea un duele cu profesorul ei de Potiuni, fie el si mai mic cu vreo trezeci si ceva de ani.
"Nu e treaba ta!" ii spuse scurt baiatul, iar apoi disparu pe usa, fara a mai spune niciun cuvant.

Hermione era furioasa.Dar mai de graba tulburata.Nu intelegea ce se intamplasera cu ele,desi era evident.Medalionul acela,care probabil fusese pus cu mult timp dupa ce Snape avea sa termine scoala,le adusese cumva in acel trecut.Dar de ce?De ce tocmai acel trecut?Medalionul putea alege oricare alt an,dar de ce tocmai 1975.Poate ca acel medalion avea legatura cu Snape sau fusese setat pentru acea data.Dar cine ar seta un medalion,stiind ca putea fi atins de catre un elev,sa poarte oamenii spre trecut.Dar poate acesta era si motivul pentru care fusese pus la gatul unei armuri.Orice profesor si chiar si Dumbledore stia ca aproape niciun elev nu intra in Sala Armurilor.

Dar in anul 1976 viata decurgea altfel.Neavand tot felul de aparate de distractie,elevii isi petreceau timpul prin toate salile castelului.Chiar si astazi,desi fetele nu stiau ce zi este,dar probabil era o zi de scoala,elevii intrau si ieseau din Sala Armurilor.Hermione si Mary trebuira sa se ascunda intr-un colt mai intunecat pentru a nu fi loate la intrebari de elevii curiosi.'Daca acum,elevii intra in Sala Armurilor,inseamna ca ar fi o prostie sa pi un portal spre trecut aici.Dar daca acel medalion exista in acest an,inseamna ca este intr-un singur loc in care elevii nu pot intra cand vor:Biroul lui Dumbledore.'gandea Hermione,desi...nici ea nu prea credea ce spunea.Acesta fusese motivul pentru care nu ii impartasise si lui Mary ceea ce gandea.

Fetele auzisera clopotelul.Elevii iesira grabiti din Sala,ramanand numai ele.Stiau ca daca se intalnesc cu vreun profesor acesta le va lua la intrebari si le va trimite la ore.Hermione nici macar nu indrasnea sa se gandeasca ca ar ramane singura in acel castel imens,desi il cunostea ca pe propriul buzunar.Dar nu stia ce creaturi se ascund in salile acelea intunecate.

"Haide se iesim!Vom face in asa fel incat sa nu fim observate,"spuse Mary sigura.
Hermione incunviinta cu o miscare scurta a capului.
Fetele iesira din acea sala.'Ciudat!Am senzatia ca este mai mare decat cea de acum.Dar este in acelasi loc.'gandea Hermione.
"Vom merge in baia Plangacioasei Myrtle."spuse Mary,intrerupandu-i gandurile Hermionei.
Fetele facura stanga pe un culoar ce duce la Marea Sala.Cand ajunsera la Marea Sala urcara scarile spre primul etaj.Acolo facura stanga.Dupa colt,dadura nas in nas cu Snape.Avea bagheta scoasa si indreptata catre fete.
"Spuneti ca sunteti eleve noi,dar se pare ca stiti bine castelul."spuse acesta cu dispret.
"Am consultat o harta.Ne ducem la baie.Fiind fete ar fi trebuit sa cunoastem macar unde este baia."spuse Mary rece.
"Cat tupeu!In ce an sunteti?"intreba baiatul cu ochii sclipiti.
"Suntem....."incapu Mary,dar Hermione o ciupi de spate.
"Ce te intereseaza pe tine?"intreba Hermione cu o curiositate rece.
Snape ridica bagheta si spuse:"Stup..",dar fu oprit de o fata care ii striga numele.
"SNAPE!Ce iti veni?"spuse acea fata.
Cand Snape se intoarse,fetele putura sa vada cine era acea fata.Era chiar Lily,fata care v-a deveni femeie si mama celui mai celebru vrajitor din lume,Harry Potter.V-a deveni femeia care se v-a sacrifica pentru fiul ei.
Hermione isi incorda muschii si deveni rigida,de uimire.Vederea femeii pe care o admira,acum eleva in anul 4 sau 5,o facu sa se incordeze.
"Lily...."incepu Snape incurcat.
"Viperin viperin,dar chiar asa!Nu incerca sa iti gasesti scuze.Cum poti sa ataci niste eleve noi!"il certa Lily cu o privire de gheata."Haideti in baie,fetelor.Sa nu va speriati de fantomita din ea."adauga fata cu o voce blanda.
Mary incepu sa inainteze,dar Hermione nu se putea misca.Pur si simplu,picioarele nu o mai ascultau.Mary o apuca de mana si o trase dupa ea.Cumva,reusi sa se miste.

Fetele intrara in baie si se aseza pe chiuveta.Lily zambi calduros si spuse:
"Iertati-l pe Snape.Este un elev foarte ciudat.Pana si colegii lui de casa il evita.Bun venit la Hogwarts!Vad ca ati fost sortate:Cercetasi,ce bine! si Astropufi,mda..."
Lily nu prea aprecia casa Astropufilor.Acest fapt o rani rau pe Hermione.Isi dezamagise bunica de doua ori,iar acum o dezamagi si pe Lily,desi ea nu era constienta.

Lily se duse pana in Camera de Zi a Cercetasilor pentru a aduce o harta a castelului.Mary se intoarse catre Hermione si intreba:
"Ii spunem povestea noatra?"
"Si daca va spune tuturor.Ce vor crede ceilalti?"
Hermione nu stia daca sa ii impartaseasca povestea lor mult prea greu de crezut.