Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Sala Armurilor

« Previous 1 2

/ Calatorie in oceanul trecutului(Concurs RPG)

OOC:Am modificat postul ca sa mearga cu ceea ce ai spus tu.

BIC:Ajuns in dormitor, Mary se aseza langa fereastra si privi in liniste stelele.Camera era goala cand intrase si in cele douazeci de minute pe care le petrecuse privind pe geam, niciuna dintre colegele sale de camera nu isi facuse aparitia, asa ca Cercetasa continua sa priveasca cerul instelat, gandindu-se la parintii, bunica sa si la varul ei.La un moment dat isi cobori privirea in curtea castelului si observa doua siluete plimbandu-se una langa alta.Parea doi indragostiti care admira visatori luna, iar in acel moment fata isi aminti de Lily si de Severus.In timp ce ea privea pe fereastra, ei probabil discutau pe marginea lacului.
'Ce-ar fi daca as face o mica vizita in curtea castelului?'se intreba Mary, iar in secunda urmatoare isi puse pelerina si cobori scarile spre Camera de zi a Cercetasilor.Acolo, pe doua fotolii langa foc erau James si Lupin.Cand o vazu, James se ridica grabit si, inainte ca aceasta sa poata iesi din camera, o prinse din urma.
"Mary, ai vazut-o pe Lily?"
"Nu, adica da...Mi-a spus ca trebuie sa vorbeasca cu McGonagall.Oh, scuza-ma, trebuie sa plec, ma asteapta cineva pe coridor." ii spuse Mary grabita.Nu ii placea sa minta si ii detesta pe cei care faceau asta, iar aceea era deja a doua minciuna in acea zi.Insa nu avea timp de ramuscari deoarece trebuia sa ajunga in apropierea lacului.Ceva ii spunea ca toata acea poveste dintre Lily si Snape are legatura cu ea.Nu intelegea de ce simtea acest lucru si stia foarte bine ca niciodata nu avusese premonitii, dar totusi simtea ca trebuia sa afle ce s-a intamplat.

In cateva minute ajunse in fata castelului si cu putin noroc nu intalni niciun profesor.Pentru o secunda ii fu teama sa nu o vada Snape si sa ii scada puncte de la Cercetasi, insa realiza imediat ca Snape era acum doar un adolescent.Se apropie incet de lac, incercand sa nu faca zgomot cand zari in departare, pe marginea lacului doua siluete care probabil erau ale lui Lily si Severus.Pasi domol pe iarba si ajunse foarte aproape de ei, langa un copac.De acolo putea auzi ceea ce discutau, dar ei nu o puteau vedea.Stia ca nu este un lucru frumos sa isi spioneze "profesorul" insa acel dentiment ca ceea ce v-a vedea este foarte important nu ii dadea pace.
"Intelege, Severus, eu chiar tin la tine si nu imi pasa ce spun ei."
"Ba iti pasa, stiu asta.Toti stiu ca ei nu pot sa ma suporte si sincer, sentimentul, este reciproc.Ce imi pasa mie de niste Cercetasi amarati?"
"Severus! Cum poti sa spui asta? Si eu sunt Cercetasa!"
"Ai fi putut sa nu fi, daca... Daca..."
"Hai, spune-o!Daca nu aveam parinti Incuiati, nu?Si ce conteaza asta?"
"Lasa... S-o lasam balta! De ce ai venit aici?"
"Pentru ca... pentru ca..." ii spuse Lily incet, apoi se apropie de el si il saruta pe obraz.

Mary ramase uimita vazand gestul noi sale prietene.Nu ii venea sa creada ca Lily chiar il iubea pe Snape.Dar atunci ramanea intrebareae ce s-a casatorit cu James?Pentru cateva clipe isi indrepta privirea spre cer, apoi cand ii privi din nou pe cei doi, observa ca Lily ramasese singura, iar Severus alerga prin noapte si se indrepta spre castel, fara a privi in urma.
Mary astepta cateva minute pana cand si Lily parasi malul lacului pentru a putea intra in castel fara a fi vazuta.Lucrurile care le vazuse o tulburasera si nu putea sa isi explice de ce Snape fugise.

Ajungand in dormitor, Mary o vazu pe Lily stand pe marginea patului.I se paru ca fata plange, iar dupa ce mai facu un pas intelese ca nu era doar o parere, ci cateva lacrimi ii curgeau pe obraji.Mary se apropie de ea in tacere, nestiind ce sa ii spuna.
"Ai patit ceva, Lily?" ii spuse fata, incercand sa treaca peste acel moment de tacere.
"Nu chiar... Nu a iesit tocmai cum as fi vrut intalnirea cu Severus."
"Off... Stai linistita!" ii zise Mary, asezandu-se pe marginea patului, langa ea, iar apoi o intreba foarte emotionata:
"De aceea plangi?"
"Da... nu cred ca va mai vorbi vreodata cu mine.L-am sarutat pe obraz pentru ca sa inteleaga ca eu ii sunt alaturi, insa atunci a fugit pur si simplu."
"Off... stai linistita!Poate nu era obisnuit cu afectiunea celorlalti."
"Dar eu chiar tin mult la el si nu vreau sa sufere.Este prietenul meu de mult timp si persoana care mi-a aratat multe trucuri inainte de a afla oficial ca sunt vrajitoare."
"Cred ca cel mai bine ar fi sa te odihnesti... Maine e o noua zi!" ii spuse Mary, apoi se indrepta spre patul ei hotarata sa se gandeasca serios la ce vor face ea si Hermione in continoare.

In acea noapte, Cercetasa nu dormi aproape deloc, gandindu-se la clipa in care urmau sa se intoarce acasa si care parea inca destul de indepartata.Isi aminti de ceea ce se intamplase in acea seara si regreta faptul ca o facuse pe Hermione sa sufere.O intelegea mai bine decat astropufa si-ar fi inchipuit deoarece si ea avea o bunica pe care o iubea nespus si pe care nu ar fi fost in stare sa o minta vreodata.Mary era insa hotarata sa discute a doua zi cu Hermione si sa ceara ajutorul cuiva pentru a reusi sa se intoarca la familiile lor deoarece acea situatie devenea din ce in ce mai complicata.

Razele soarelui inrau nestingherite in incapere ajungand pe fata astropufei.Uitase sa inchida fereastra noaptea trecuta,iar acum soarele isi facea loc pe fata ei.Nervoasa,se ridica din pat si se duse la fereasta.Frumusetea peisajului,parca rupt din paradis,o izbi brusc.Hermione ramase uimita de frumusetea peisajului care se intindea semet in fata ei.Aerul era caldut,ca de primavara.Pasarelele cantau vesele pe crengile copacilor din Padurea Interzisa.Lacul domina intreaga imagine.Totul parea un tablou in care totate prindeau viata.Toata furia Hermionei se risipi in aerul caldut.Somnul,inca ne facut,se risipi si el asemenea unei pulbere de praf dusa de o adiere inocenta.Hermione ramasese nemiscata,absorbita de frumusetea acelui tablou.Fata statu atat de mult in fata ferestrei,incat pierdu notiunea timpului.Deodata auzi fosnind ceva in patul de alaturi.Se intoarse,putin suparata ca ceva ii distra privirea de la peisaj,si observa ca Sarah se trezi.Atunci isi dadu seama ca este timpul sa se imbrace,sa se spele,sa isi faca ghiozdanul si sa coboare in Sala Mare pentru a-si lua micul dejun.

Hermione cobora vesela scarile.Frumusetea peisajului o facu sa uite de intamplarile petrecut cu o seara inainte in biroul lui McGonagall.Credea ca nimic nu o mai putea supara atat.Era atat de fericita si de visatoare,incat se impiedica pe scari.Din fericire,Sarah o prinse inainte ca fata sa cada pe scari.
"Hermione,ce s-a intamplat?"intreba aceasta ingrijorata.
"Nimic.Sunt doar fericita.Nu iti este foame?"spuse Hermione zambind.
"Ba da..."

Astropufa reusi sa isi manance si ultima bucata de clatita cu cirese si sa isi bea si ultima gura de suc de portocale.Simtea ca explodeaza,dar nu avea timp se stea si sa se planga.Isi lua cartea de Potiuni si incepu sa citeasca lectia care urma si o lectie in urma.Deodata o pasare-bilet ateriza pe carte.Hermione o deschise si citi:

"Ce absorbita esti de lectura.Imi pare rau pentru aseara!Trebuie sa iti spun ceva!Te astept afara din Marea Sala!"

Hermione recunoscu scrisul lui Mary,asa ca isi baga cartea in geanta,apoi iesi cu biletul in mana.Hermione o gasi pe Mary langa usa de la intrare.Zambi si se apropie.
"Chiar sunt prinsa in lectura.Ce doreai sa imi spui?"
"I-am vazut aseara pe Lily si pe Snape langa lac.Lily l-a sarutat pe Snape pe obraz,iar acesta a fugit in castel.Chiar tine mult la el,atunci...de ce s-a maritat cu James?"explica Mary.
"Pai...tine la Snape ca la un prieten,dar nu a spus ca il iubeste...adica....poate chiar il iubeste,asa ca..de ce s-a maritat cu James?"incerca Hermione sa rezolve enigma,fara succes insa.
Mary dori sa mai adauge ceva,dar tocmai atunci suna clopotelul,iar fetele fura nevoite sa plece la ore.

Hermione se plimba pe malul lacul,cu gandurile departe.Se gandea la cate lucruri ar fi facut daca ajungea in acest trecut mult prea indepartat pentru ea.
Aceasta plimbare ii aminti de peisajul vazut dimineata.Nu stia cum sau de ce,dar simtise ceva ciudat cand il vazu,parca zbura intr-un loc departat,intr-un timp departe de al ei,departe de cel in care se afla.Avea o fereastra,asa ca se hotara sa o pretreaca pe malul lacului.
In timp ce statea si se uita,Mary aparu deodata langa ea,speriind-o pe fata.
"Mary,te rog,data viitoare sa ma anunti cand te apropii!Eu ma sperii foarte usor."spuse Hermione usurata.
"Scuze!Ce faci aici?Eu am acum o fereastra si ma gandeam sa caut medalionul."spuse Mary,usor nervoasa.
"Si eu am o fereastra,asa ca il vom cauta impreuna.Dar nu putem pleca acum,deoarece vom trezi suspiciuni."spuse Hermione plina de intelepciune.
Mary o aproba,apoi se aseza pe malul lacului,uitandu-se spre lac.Hermione facu si ea la fel,asezandu-se langa Mary.
Stateau in liniste.Deodata Mary vorbi,iar tonul fetei o intrista pe Hermione:
"Stii,stand aici si privind acest peisaj ma gandesc ca totul nu a fost decat un vis urat.Ca daca voi deschide ochii voi fi tot pe malul acestui lac,care a stat aici nemiscat timp de mii de ani,dar voi fi in prezentul nostru.In timpul in care ar trebui sa fim.Nu stiu cum putem trai aici...parintii nostrii nici macar nu s-au nascut,sau sunt foarte mici."

Fetele mergeau pe culor in cautarea medalionului.Intrau din clasa in clasa,acolo unde nu auzeau fosnete sau voci.Cautarea fusese in zadar.In timp ce alergau pe culoar,deodata auzira niste voci ce pareau a se certa.Cele doua prietene se ascunsera dupa o perdea grea,rosi si de catifea,ascultand:

"Cum poti spune una ca asta?Eu tin foarte mult la tine si la imi pasa de ceea ce ti se petrece,dar nu sunt de acord cu alaturarea lui Voldemort."
"De cand imi trebuie parerea ta?Esti o ipocrita.In fata mea imi spui ca tii la mine,iar pe la spate ma barfesti cu James si ceilalti.Cercetasa proasta!"
"Te urasc,Snape!Daca imi mai iesi in cale,jur ca folosesc ultimul blestem de neiertat."

Fetele ramasesera uimite de ceea ce auzisera.Cum a putut Snape sa spuna una ca asta?Doar Lily tinea sincer la el.Feele,insa nu putura sa intervina,astfel ca vazura silueta lui Lily fugind,cu lacrimile ramanandu-i un urma.

Fetele isi continuara calatoria,alergand pe culoar.Deodata Snape le iesi in cale.Fetele se oprira ramanand blocate.Nu stiau ce sa faca.

Mary o privi pe Hermione, intrebandu-se ce ar trebui sa faca in acele momente: sa incerce sa treaca pe langa el nepasatoare sau sa il salute.Severus le-o lua insa inainte si le saluta rece, apoi, privindu-le destul de ciudat si suspicios le spuse:
"Nu credeti ca deranjati celalte ore?Unii poate vor sa invete si sa se concentreze..."
Cercetasa nu se astepta la o astfel de replica, insa ii raspunse rapid, incercand sa para la fel de rece ca si Viperinul:
"Doar ne plimbam, daca prin asta intelegi tu deranj..."
"Va plimbati alergand, a? Ce mod ciudat de a te plimba.Acolo de unde ati venit voi asa era obiceiul?"
Pentru prima data Hermione interveni in discutie si ii spuse baiatului ca nu doreau sa deranjeze pe nimeni si ii pare foarte rau ca a facut-o.Uimita, Mary o privi ciudat pe colega sa.De cand ii vorbea ea asa de frumos, insa din ochii prietenei sale intelese imediat ce dorea sa faca.

"Stii, Severus, noi am pierdut un medalion.Mary, ai desenul la tine?" ii spuse Hermione, in timp ce Cercetasa scotocea prin ghiozdan dupa un desen in care incercase sa schiteze medalionul in seara trecuta.Dupa ce il gasi, i-l inmana prietenei sale, care la randul ei il arata lui Severus.Viperinul ramase nemiscat si privi desenul cu o fata uluita, apoi, tulburat, le intreba cu un ton ciudat:
"Pentru ca va trebuie voua medalionul acesta?"
"L-ai vazut undeva?Avem nevoie de el... pentru un proiect. Stii unde este?"il intreba Mary, convinsa ca Severus stia ceva, insa nu dorea sa le spuna.
Baiatul se intoarse si incerca sa se departeze de ele, insa Hermione il opri si il intreba din nou daca stie unde este.De aceasta data, Severus nu mai ocoli raspunsul, ci le spuse pe un ton rece, aproape inuman:
"Eu stiu ca este la subsol, intr-un pasaj secret.In apropierea Salii Mari este un tablou cu niste flori, ciocanti de 3 ori in el, iar apoi spuneti Expositius, si va aparea o usa, care duce spre o alta camera in care se afla multe bijuteri expuse.Este si acest medalion printre ele."

Spunand aceste lucruri, Severus le saluta scurt apoi pleca, lasandu-le pe fete pe coridor.Dupa cateva secunde de liniste, Mary ii spuse prietenei sale:
"Tu il crezi?"
"Nu stiu... eu nu stiam de acest pasaj."
"Nici eu... Poate nu ar trebui sa mergem.Daca este cu totul altceva?Daca ne-a mintit?" incerca Mary sa ii explice temerile sale in legatura cu acea miraculoasa scapare ca ar fi venit chiar de la Snape.
"Si daca nu a mintit?Daca acolo se afla medalionul?Daca aceasta este singura noastra sansa sa ne intoarcem acasa?"

Mary nu stia ce sa creada, ii era teama sa se bazeze pe Severus, la acea varsta parea mult mai ciudat decat profesorul pe care il cunosteau ele, insa si-ar fi dorit foarte mult sa isi revada familia, prieteni, sa isi recupereze vechea sa viata.

Hermione nu stia daca sa il creada pe acel baiat.Un Viperin in toata puterea cuvantului,un Viperin care mai tarziu le va face viata amara in timpul orelor de Potiuni.Un Viperin care isi va dedica viata lui Voldemort.Oare puteau fetele sa se increada in cel care ba trada toata comunitatea vrajitoreasca?Hermione cazuse pe gandrui.Desi Snape le vorbise mult prea rece,chiar si pentru el,fata vzu ceva ciudat in privirea lui,iar sub acel ton rece o nuanta aproape imperceptabila de blandete.Cu toate acestea Hermione le observa si chiar le simti mai bine decat o facuse vreodata cu o alta persoana.Acel ton o facu pe fata sa creada ca acolo s-ar putea afla medalionul lor.Acol s-ar afla biletul lor spre vechile lor vieti.'Vechile noastre vieti...suna atat de ciudat in acest trecut indepartat!Pentru noi,acei ani sunt vechi,dar pentru cei de aici sunt niste ani noi.'gandi fata in timp ce se intoarse spre culoarul de unde venise.Privirea ii cazu pe Snape.Nu plecase,ci ramasese acolo ascultandu-le.Privirea ii era atintita asupra Hermionei.Fata observa o nuanta blanda in privirea cercetatoare de pe chip.Din acea privire fata isi dadu seama ca Snape auzise toata conversatia si aflase ca ele nu erau din acea lume.
"Mary...."sopti Hermione uimita.
Mary se intoarse si ea si observa ca Snape isi lega sireturile de la incaltari.Oare de ce nu il auzise nicio fata?
"Tu..nu trebuia sa pleci?"intreba Mary rece.
"Poftim?Este cumva culoarul tau?Este al tuturor...pot pleca cand vreau si unde vreau.Nu imi spui tu ce sa fac.Despe ce vorbeati?"spuse Snape iritat cu privirea atintita in continuare asupra Hermionei.
"Te intereseaza?"intreba rece Mary.
"Noi...ar trebui...sa plecam.Inca...avem un medalion de gasit."interveni Hermione.
Era tulburata.Oare de ce se simti atat de ciudat in timpul convorbirii dintre Mary si Snape.De ce o deranjau raspunsurile ironice si reci ale lui Mary?Nu intelegea....si nu indrasnea sa o intrebe pe Mary.Oare asta era dragoste?Hermione nu mai fusese niciodata indragostita...oare Snape era prima ei dragoste?Stia ca este imposibil.Teoretic vorbind Snape este cu aproape 40 de ani mai mare decat Hermione si pana si in acest trecut era mai mare.Oare destinul hotarase ca Hermione sa se indragosteasca de profesorul ei de Potiuni cand acesta era elev?Hermione isi scutura capul incercand sa alunge acele ganduri si acele intrebari.'Este ridicol...Nu pot fi indragostita de Snape.Trebuie sa fiu nebuna.'gandea Hermione.
"S-a intamplat ceva?"intreba Mary vazandu-si prietena cufundata in ganduri.
"Nu...De ce s-ar intampla ceva?"spuse Hermione,desi stia ca nu se pricepea la minciuni.
"Nimic..Doar te vedeam ganditoare."spuse Mary banuitoare.
"Ma gandeam la probabilitatea ca medalionul sa se afla in acea incapere."spuse Hermione.Daca langa ea s-ar fi aflat bunica ei,asa cum o cunostea Hermione,si-ar fi dat seama ca minte dupa cuvantul pompos pe care il folosise.Cand mintea se ascundea in spatele acelor cuvinte.Din fericire langa ea se afla Mary.

Fetele incercau sa gaseasca acel tablou de care le spusese Snape.Intr-un final il gasirea,iar dupa ce batura de trei ori in el si spusese cuvantul magic,tabloul se dadu la o parte aratandu-le culoarul.Hermione incepea sa creada ca medalionul chiar s-ar putea sa fie acolo.
Fetele pasira sigure in culoar.Dupa ce facure 10 pasi tabloul se dadu inapoi lasandu-le pe fete in bezna.Isi aprinsera baghetele si isi continuara drumul.Intr-un final ajunsera la o usa.O deschisera,iar cand intrara inauntru le cazura baghetele si ramasesera cu gurile deschise.
Camera era plina de aur si pietre pritoase,coroane cu diferite inscriptii,baghete de aur sau argint,cufere de tot felul pline cu diferite bogatii.Hermione stia ca Dumbledore are cateva bogatii,dar nu atat de multe.
In mijloc domina medlionul atarnat de gatul bustului lui Viperin,fondatorul casei Viperinilor.Mary ridica bagheta incercand sa il cheme,dar Hermione o opri.
"Nu poate fi adus prin magie,ai uitat?Trebuie sa il luam cu mana!"
"Cum crezi ca putem trece prin aceste bogatii?"intreba Mary,dar nu primi raspuns deoarece Hermione porni spre medalion.Fiind micuta reusi sa se strecoare pana la madilon luandu-l si aducandu-l la Mary.
"Asa."spuse Hermione zambind.
"Bun...acum ar trebui sa il atingem amanoua."spuse Mary.
Hermione il puse pe podea,apoi il atinse impreuna cu Mary.Fetele simtira o pulsatie care le arunca pe podea.Hermione se lovi la cap lesinand.
Se trezi jumatate de ora mai tarziu pe un pat de spital alaturi de McGonagall,Dumbledore si Mary.Incerca sa se ridice,dar McGonagall o opri.
"Ce s-a intamplat?"intreba Hermione in soapta.Avea o durere groaznica de cap.
"Medalionul ne-a aruncat si tu te-ai lovit la cap si ai lesinat."explica Mar cu voce tremuranda.
Hermione se uita urat la Mary cand pomeni de medalion,iar fata observa si spuse:
"Stiu totul!M-am speriat asa ca m-am dusa la doamna profesoara.M-a intrebat cum am ajuns acolo si i-am explicat tot."
"Totul?Chiar totul?"intreba Hermione cu ochii plini de speranta.
Spera ca Mary nu ii spusese ca ea va fii viitoarea ei nepoata.
"Totul!"spuse Mary lasand privirea in jos.
Hermionei i se umplura ochii de lacrimi dar reusi sa si le stapaneasca.

Hermione si Mary intrara impreuna in Marea Sala pentru a lua cina.Mai trecuse o zi in care ele ramasesera prinse acolo.Nu numai ca medalionul nu le trimisese inapoi,dar aflasera si Dumbledore si McGonagall povestea lor.
Se despartira pentru a se asezara la mese lor.In treacat privirea Hermionei ii cazu asupra lui Snape.Observa ca si acesta se uita la ea.

"Noapte buna,Mary!Sper ca maine sa gasim ceva."spuse Hermione,dupa cina.
"Noapte buna,Hermione!Si eu sper asta."spuse Mary,apoi fetele se despartira indreptandu-se spre dormitor.

Noapte care urma acelei prime incercari de a descoperi medalionul aduse cu ea ore intregi de nesomn pentru Mary, secunde care pareau o eternitatate in intunericul din dormitorul Cercetasilor si ganduri, ganduri dintre cele mai ciudate: franturi din vechea ei viata, zambete, flori, raza de soare, impreuna cu nori grei de praf, care intunecau toate amintirile fericite.Mary se simtea pentru prima data captiva intr-o viata care nu ii apartinea, intr-un univers pe care nu il dorea al ei si la care nu putea sa accepte sa se conformeze.Intrebari fara niciun raspuns ii trecea prin minte, iar ganduri negre se profilau pe cerul viitorului.Nu stia ce ii rezerva viitorul si ce mistere va fi nevoita sa mai descopere, totul era incetosat, imbracat intr-o mantie groasa de fum negru, in care fata abia mai putea respira.Ceasul ticaia mai tare ca niciodata, insa la perioade din ce in ce mai lungi.Uneori fetei i se parea ca timpul s-a oprit, insa un nou ticait ii amintea ca inca mai este in viata, chiar daca ea nu mai credea ca ceea ce traieste se mai numeste viata.Era o farsa, o farsa a sortii, in care cazusera Mary si prietena sa, iar acum timpul parea ca rade privindu-le cum incearca sa evadeze dintr-o inchisoare invizibila, in care paznicii sunt mult prea vigilenti pentru a fi pacaliti.

In zorii zilei, Mary se trezi mai obosita ca niciodata.Orele de nesomn nu erau de vina, ci incordarea si teama care o bantuia din momentul in care ajunsesera din neant in Sala Mare a castelului.In camera nu mai era decat Lily;celelalte fete plecasera deja la micul-dejun.
"Asteptam sa te trezesti, Mary!"ii spuse Cercetasa, incercand sa isi ascunda lacrimile, dar Mary observase acest lucru.Nu se mai chinui insa sa o intrebe ce s-a intamplat pentru ca stia deja ca are legatura cu Severus, iar in acel moment chiar credea ca problema ei este mult mai importanta decat o mica cearta intre prieteni.
"Esti bine, Mary? Nu te-am vazut ieri dupa-amiaza.Unde ai fost?" o intreba Lily dupa cateva minute de tacere.Mary nu dorea ca noua sa colega sa afle ce se intamplase asa ca ii spuse ca se plimbase cu Hermione prin curtea castelului, iar apoi se pregati rapid si cobori in Sala Mare pentru a lua micul-dejun.

La masa Astropufilor o zari imediat pe Hermione, care la randul ei recunoscu chipul prietenei sale prin multime si alerga imediat spre ea.Ii facu semn sa se departeze putin de Lily, apoi ii inmana un bilet, spunandu-i:
"L-am primit de la un elev mai mare.Dumbledore vrea sa vorbeasca cu noi, trebuie sa mergem."
Auzind aceste lucruri, Mary o urma pe Hermione, hotarata sa renunte in acea dimineaza la micul-dejun in favoarea unei potentiale intoarceri.Ajunsera repede in fata biroului lui Dumbledore, dupa ce spusesera o parola, care in alte circumstante ar fi amuzat-o pe Cercetasa: "caramele cu picatele".In timp ce fetele nu se hotarau care dintre ele sa deschida usa, in pragul ei aparu chiar directorul scolii, care, zambitor, le pofti inautru.Mary mai fusese de cateva ori in acel birou, insa acum i se parea putin schimbat, desi pasarea Phoenix se afla tot la locul ei si parea destul fericita deoarece renascuse doar de cateva luni, fapt pe care i-l explica Dumbledore Cercetasei, vazand ca aceasta priveste pasarea foarte atent.

Fetele nu se simteau atat de confortabil in biroul directorului, mai ales ca stiau ca Dumbledore stie acum tot adevarul.Sperau insa sa gaseasca o solutie salvatoare si de aceea il priveau atente, abia respirand, in timp ce inimile batea cu putere in piepturi.
"Imediat vom vorbi si despre subiectul care ne intereseaza pe toti, insa trebuie sa mai vina cineva" le explica directorul, iar in clipa urmatoare usa se deschise, iar in prag aparu profesoara McGonagall.Indata ce pasi in birou ii atinti privirea asupra nepoatei sale, care abia isi mai stapanea lacrimile.Niciuna dintre ele nu rosti niciun cuvant, insa in aer plutea o emotie tulburatoare.

Cateva clipe tacerea se asternu in incapere, insa Dumbledore lua cuvantul si, cu un glas bland, le spuse fetelor:
"Va voi spune povestea unui medalion magic, ale carui puteri sunt mult mai mari decat cele pe care le stiam pana acum.Acest madalion a fost denumit pentru mult timp Medalionul Visatorilor si se credea ca te poate purta intr-o lume de basm, insa cu mai bine de o suta de ani in urma un vrajitor l-a furat si a aruncat un blestem asupra lui.Astfel, acesta putea trimite oameni in alte lumi, insa niciodata nu s-a stiut ca poate sa ii trimita in trecut, intr-un timp ales de posesorul lui.Pentru a impiedica aruncarea altor bleseme asupra lui, Medalionul Visatorilor a fost ascuns in castel, iar eu am fost singurul care am stiut unde se afla.Da, spun "am fost" pentru ca acum medalionul a disparut, cineva l-a gasit si l-a luat.Se afla ascuns undeva pe langa lac, locul precis nu are importanta si nu stiam ca cineva mai stie despre existenta lui.Vrajitorul necunoscut care a blestemat medalionul este cel care a fixat data in care ati ajuns voi la Hogwarts.Probabil pentru el avea o insemnatatea foarte mare.Cu ajutorul lui ati fi putut sa va intoarceti la vietile voastre, insa asa..."
Fetele ascultara in tacere cuvintele directorului, insa sfarsitul le infiora.Hermione privi cu lacrimi in ochi spre bunica sa, in timp ce Mary izbucni in lacrimi, se ridica de pe scaun si se indrepta spre usa cu gandul de a pleca.Hermione insa o prinse din urmna si o opri.
"Astepta... Poate mai este o solutie." ii zise aceasta, iar tonul ei bland o linisti pe Cercetasa, care ii spuse in soapta:
"Nu mai vreau... Hermy... Vreau sa ma intorc in viata mea."

Hermione stia cat de mult isi dorea Mary sa se intoarca acasa.Si ea isi dorea la fel de mult.Isi dorea sa o vada pe sora ei,care acum probabil radea vesela cu vreo Cercetasa sau cu vreun Cercetas.Lacrimile fetei se scursera nestingherite pe obraz,nemaiascultand de vointa fetei de a le opri.O stranse mai tare pe Mary,apoi spuse soptind:
"Stiu...Si eu imi doresc sa ma intorc in realitatea de care apartinem de fapt.Sa ne intoarcem in realitatea unde existam.Nu-ti dai seama?Noi nici macar nu ne-am nascut.Noi suntem niste fantome ale viitorului,niste prizoniere ale unui medalion de negasit,niste intruse ale acestui trecut."
Spunand acestea dadu drumul mainii prietenei sale,dar aceasta nu mai parasi sala.
"Trebuie sa mai existe o cale!"spuse Mary cu hotarare in glas.
"Exista...dar este imposibil de realizat!"spuse Dumbledore zambind cu subinteles.
"Daca pentru imposibilul a devenit posibil prin faptul ca ne-am intors in trecut,atunci inseamna ca nimic nu e imposibil."spuse Hermione la fel de hotarata.
Hotararea insa ii scazu cand se intoarse la bunica sa...avea lacrimi in ochi si isi tinea privirea in jos.Oare credea ca ea este nepoata ei...sau credea ca este vreo farsa de-a Viperinilor,asa cum crezuse la inceput?

Hermione se plimba pe pod.Mereu ii placuse sa admire lacul de pe pod.Simtea ca asa si-ar putea limpezii gandurile.Mii de ganduri si intrebari i se invarteau in gand.Uneori o sufocau,alteori ii dadeau o senzatie de greutate.In fata i se ridica cea mai sacra dintre amintiri:era impreuna cu bunica ei in gradina incercad sa invete noi vraji.Radeau cu pofta si erau fericite.Pentru Hermione acea amintire era cea mai vesela si stia ca va dainui mereu in mintea ei.Insa acea amintire fu acoperita de un nor atat de negru incat nu il putea patrunde,nu putea vedea ce se intampla dincolo de el.Asta o facu sa planga.Plangea amarnic,dar in tacere.Acel plans ii lasa un gust groaznic in gura...era un plins datorat unei suferinte profunde si stia ca nu avea cum sa il opreasca indiferent cata vointa avea ea.
Hermionei tot nu ii venea sa ceada ca ele chiar erau acolo.Parca fusesera vandute de timp pentru cativa ani.Atat valorau ele.De ce destinul le hotarase o asemenea soarta.
NU,asta nu e hotararea luata de destin este farsa sa.Au fost pacalite si acum timpul radea cu pofta si nu ii pasa de suferinta lor.Uneori credea ca pana si timpul le juca feste...parca se oprea si pornea parca facandu-le in ciuda.

Hermione intra in clasa incet.Ora de Transfigurare nu fusese niciodata atat de grea ca acum.Poate pentru ca acum increderea bunicii ei era mai slaba,sau poate ideile ei nebune o faceau sa creada asta.Totusi se aseza pe scaun si astepta.Din fericire si Mary avea aceeasi ora asa ca se aseza langa ea.
Hermione nu avea stare...se tot foia in scaun.
"Calmeaza-te!Totul va fi bine!"spuse Mary incercand sa o calmeze.
"Bine,dar..."incepu Hermione,dar Mary i-o taie repede:
"Niciun dar!Gata hai....calmeaza-te."
Ora trecu repede fara incidente.Hermione raspunde de cateva ori,deasemenea si Mary.
Dupa aceasta ora...fetele se mai intalneau in Sala Mare la pranz.

Astropufa mergea grabita spre baie.Se murdarise de cerneala si trebuia sa se spele urgent ca sa nu se pateze pe mana sau haine.Mergea cu privirea in jos astfel ca nu observa tanarul care mergea.Inevitabilul se intampla.Hermione intra in el,ciudat insa fata fu cea care cazu.Cand ridica privirea inima i se opri si ramase fara rasuflare.
"Scuza-ma!Nu te-am vazut!"spuse tanarul cu o voce melodioasa,parca a unui print din vechime.
"Eu trebuie sa imi cer scuze!"spuse Hermione politicoasa si gratioasa,in timp ce se ridica.
"Te-ai murdarit de cerneala.O poti scoate cu putin diluant,sau alcool."spuse tanarul incet.
Hermione era fermecata de acel tanar.Era inalt si musculos.Era foarte palid,rece,iar buzele erau de un rosu sangeriu.De sub buzele osur intredeschise ieseau doi varfuri ale unor colti.In plus i se vedea dantura perfecta,ascutita si alba.Hermione stia ce ar putea fi acel baiat,stia ca asta ar putea fi ultima ei clipa de viata,dar dupa privirea blanda a tanarului isi dadu seama ca se inselase.
"Eu trebuie sa plec.Am ora de Transfigurare,iar profesora este putin mai stricta,m-ar putea pedepsi."spuse tanarul,apoi,cu o gratie minunata,se indeparta de fata.
Abia dupa cateca secunde,fata isi amintii sa respire.Intra in baie incercand sa curete cerneala,dar in zadar.

Hermione era in Sala Mare,luandu-si masa de pranz.Era imbujorata,si avea o privire pierduta.Deodata observa ca Mary intra si ei in Sala.
Se ridica de la masa si se indrepta spre ea.Parca plutea.Mary,observand ce se intampla o intreba:
"Ce s-a intamplat?"
"Nimic...."spuse Hermione,ochii sclipindu-i mai ceva ca lumina soarelui ridicandu-se din orizont.

Cercetasa o privi pe Hermione zambind, iar apoi, amintindu-si brusc ca trebuie sa ii spuna un lucru foarte important, o trase putin mai departe de un grup galagios de Ochi-de-Soim:
"N-o sa-ti vina sa crezi cu cine am vorbit acum cateva minute." Hermione o privi mirata, intrebandu-se poate despre cine vorbea prietena sa.Fara a mai prelungi suspansul, Mary ii explica faptul ca discutase cu Snape chiar inainte de a ajunge in Sala Mare a castelului.Auzind numele Viperinului, chipul Astropufei ramase neschimbat, de parca ceva se schimbase in sufletul sau, iar in acele momente Severus ii era indiferent si redevenise in mintea sa profesorul drastic de Potiuni.

Mary reincepu dupa cateva secunde de tacere sa ii istoriseasca prietenei sale intalnirea cu Snape.Cercetasa il intrebase de ce le-a mintit, trimitandu-le intr-un loc in care nu au gasit medalionul, insa Viperinul ii raspunsese rece:"Credeam ca este acolo.Se pare ca m-am inselat, acela era doar o copie."Raspunsul lui o determinase pe Mary sa creada ca Severus le-a mintit dintr-un motiv ascuns, pe care isi dorea sa il afle mult mai repede.Fata avea impresia ciudata ca Snape este intr-un fel sau altul amestecat in povestea aceea si ca el era singurul care le putea ajuta.O idee absolut nebuneasca avand in vedere ca un Viperin ca el nu ar fi ajutat niciodata o Cercetasa.

Chiar in momentul in care Hermione incerca sa afle mai multe detalii legate de conversatia dintre Mary si Snape, Sirius se apropie de ele si le spuse razand:
"Ce complotati voi aici, fetelor?"
"Uh... nimic.Ce-ti veni?"ii raspunse Cercetasa, incercand sa para cat mai linistita, desi era clar ca nu era deloc asa.
"Mary, nu vi la masa?In ultimul timp nu prea te-am mai vazut, parca ai fi disparut."
'De-as disparea odata de aici...' isi spuse in gand Mary, apoi se desparti de prietena sa si se intdrepta spre masa Cercetasilor pentru a lua pranzul.Spre surprinderea ei, observa sa Lily lipsea, iar James parea mai trist ca oricand.Nu manca si nu mai radea cu prietenii sai,parea ca viseaza, iar glasurile care il strigau il trezeau din cand in cand din acea stare.
Privind spre masa Viperinilor, Mary observa ca nici Severus nu venise la pranz, iar acest fapt nu parea sa fie tocmai o coincidenta.'Poate s-a impacat cu Lily' isi spuse Mary incercand sa rada la glumele lui Sirius, desi abia le auzea, gandindu-se la alte probleme mult mai grave.

La sfarsitul cinei, Mary si Hermione se dusera la masa profesorilor pentru a vorbi cu Dumbledore, insa nici de aceasta data nu primira un raspuns faborabil ci aceeasi rugaminte de a avea rabdare si as pastra calmul, lucru din ce in ce mai greu de indeplinit deoarece trecusera multe zile de la momentul in care ajunsesera acolo, iar ideea infricosatoare ca nu se vor mai intoarce niciodata isi facea simtita prezenta.

Hermione devenea tot mai nerabdatore.Se saturase sa inoate in oceanul trecutului fara sa ajunga la mal.Din cand in cand mai gasea o portiune de uscat care o inveselea,ca apoi sa se arunce din nou in lunga calatorie.Aceste portiuni de uscat erau persoanele cu care se intalnea si care o faceau sa rada sau uneori o nota buna.Stia ca daca era in prezent acele note luate i-ar fi adus niste puncte frumusele si niste sanse in plus in competitia dintre case.
Afland ca Dumbledore nu descoperise nimic o descuraja si mai mult pe Hermione.Oare cat de greu era sa calatoresti in timp?Amintindu-si de orele incuiate de fizica pe care fusese nevoita sa le faca,si care intr-un final iincepusera sa ii placa,isi dadu seama ca acea calatorie in timp era imposibila.
'Imposibila pentru Incuiati,nu si pentru vrajitori.'isi spuse Hermione putin amuzata.

Iesi impreuna cu Mary din Sala Mare.Mai trecuse o zi...parca mai repede decat ar fi trebuit.Era dezamagita si deznadajduita,dar inca mai spera sa se intoarca inapoi acasa.
"Noapte buna,Mary!Sper ca maine sa avem mai mult succes!"spuse Hermione zambind.
"Noapte buna!Si eu sper sa avem mai mult succes."spuse Mary zambind scurt.
Hermione porni pe hol spre Camera de Zi a Astropufilor.Pe drum se intalni cu acel tanar peste care daduse in graba ei de a ajunge la baie.
"Hey...ai reusit sa iti scoti cerneala de pe mana?"intreba acesta zambind.Coltii ii ieseau in evidenta,dar Hermione se prefacu ca nu ii vede.
"Ooo da.Putina apa si magie pot face minuni."spuse fata zambind.
Tanarul nu mai adauga nimic.Trecu pe langa Hermione la fel de repede ca si cum ar fi plutit.Hermionei nu i se paru ciudat,avand in vedere presupunerile pe care le avea.
"Asteapta!Nu ai vrea sa facem o plimbare pe malul lacului?"se trezi Hermione ca intreaba.
"Esti sigura ca vrei sa vii cu mine?Nu sunt genul de baiat care merge la intalniri."spuse tanarul incet.
"Vreau sa iti pun unele intrebari."spuse Hermione,afisand o expresie rugatoare si inocenta.Uneori era maestra in fermecarea baietilor.
"Bine!Merg!Dar nu iti stiu numele..."spuse tanarul apropiindu-se de Hermione.
"Hermione!Tu te numesti...."
"Vlad.Sunt din Transilvania,Romania."spuse acesta apucand-o pe Hermione de mijloc.
Fata ii simtea mirosul dulce si pielea rece.Ochii rosi parca ardeau dincolo de cornee.Stia ca tanarul era vampir.Se pare ca soarta dorea sa ii ia viata.Mereu isi dorise sa intalneasca un vampir si sa traiasca in umbra mortii pentru totdeauna.Mereu isi dorise sa devina sotia unui vampir pentru totdeauna.
"Si eu sunt din Romania.Tatal meu este englez."spuse Hermione fermecata.

Jumatate de ora mai tarziu se plimba cu Vlad pe malul lacului.Hermione fusese prea fermecata de el ca sa isi dea seama ca avea pieptul gol.Camasa subtire pe care o purta era descheiata.Incepura sa vorbeasca despre nemurire.Hermione isi dadu seama de oportunitate.
"Stii...mereu mi-am dorit sa scap de viata mea prea perfecta,de acest trecut care nu imi apartine,de orice....Sa devin ce esti tu.Un vanator al noptii,sa traiesc in umbra mortii pentru totdeauna."spuse Hermione incet.
"Nu stii ce vorbesti."spuse Vlad zambind.
"Ba da.Stiu."spuse Hermione zambind.
Mai vorbisera putin.Vlad incerca sa o convinga sa nu mai creada acele cuvint,dar ea avea o vointa de fier.
Deodata Vlad se opri si ii spuse:
"Te iubesc!Am sa iti ofer viata si dragostea vesnica.Puterea asupra furtunii si a fiarelor pamantului.Vino si fi prietena mea iubitoare pentru totdeauna."
"Da,vreau!"spuse Hermione hotarata.
Vlad se apleca peste gatul ei.Isi infipse coltii in gatul ei.Desi durerea era aproape insuportabila Hermione nu scoase niciun sunet.Simtea cum isi pierde puterea.Simtea cum sangele ii paraseste trupul.
Deodata totul se termina.Vlad ii dadu drumul,iar Hermione cazu in genunchi.Avea o privire inflacarata si zambea.Vlad se lasa in genunchi.Se taie cu unghia pe piept,atat cat sa ii dea sangele.O indemna pe Hermione sa il bea,iar fata asta facu.Stia ca numai asa putea deveni ceea ce era el.
Vlad se simtea foarte bine.In timp ce o imbratisa pe Hermione,auzi o voce stridenta in spatele lui.Cand se intoarse observa ca era Mary.Hermione se ridica si o intreba:
"Ce cauti aici?"
"Ce cauti tu aici?Ce-ai facut Hermione?!"intreba Mary dezamagita.
Cand Hermione se intoarse spre Vlad,observa ca nu mai era acolo.Deodata incepu sa simta ciudat.Ii spuse lui Mary ca trebuie sa ajunga la bunica lor.
"Nu poti merge asa!Esti plna de sange pe haine,la gat si...in gura?"spuse Mary uimita.
"Da....."spuse Hermione apoi lesina.
Se trezi o ora mai tarziu in aripa spitalului.Respira greu,aceasta fiind mai de graba un suierat.Erafoarte palida,la fel ca un cadavru.Nu mai era murdara de sange,dadu-si seama ca fusese curata.Purta o camasa de noapte alba putin cam mare de ea.Fiind atat de palida si imbracata in alb,aproape ca se confunda cu perna si asternutul.Langa pat se afla Mary si McGonagall.
Mary avea fata scaldata in lacrimi.

Cand vazu ca Hermione a deschis ochii, Mary se arunca sa o imbratiseze, insa fata era mult prea slabita si scoase un sunet jalnic.
"O... scuza-ma!Esti bine?Mi-am facut griji?Ce a fost in capul tau?" o intreba Cercetasa in timp ce McGonagall o privea cu ochii blanzi, fericita ca si-a revenit.
Hermione era derutata, nu isi mai amintea tot ce se intamplase.Imagini ii revenea in memorie, iar apoi dispareau brusc.Il vedea pe Vlad cu sangele ei pe buze, zambetul lui, iar apoi chipul lui Mary si vocea ei.Auzi un tipat de disperare, insa nu realiza al cui fusese.
"Hermione! Hermione!" glasul lui Mary o trezi din valtoarea de aminitiri.Astropufa o privi indurereata pe colega sa, iar apoi pe bunica ei.O intrebare ii macina sufletul, insa nu avea curajul sa o pronunte de teama sa nu afle un adevar dureros.Incerca de cateva ori sa articuleze un cuvant, insa renunta, prea obosita pentru a mai spune ceva.

Dupa cateva secunde de liniste, Hermione, cu o voce tremuranda, intreba stins:
"S...Sunt... vampir?"
Mary o privi rapid pe McGonagall, iar apoi pe colega sa.Incercand sa o linisteasca, ea ii spuse:
"Nu... doar cateva secunde si ar fi fost prea tarziu, dar ai avut noroc."
Hermione rasufla usurata.Oboseala incepea sa dispara datorita acelei vesti extraordinare.Nu se transformase.Era inca un om, iar acel vampir nu reusise sa ii faca niciun rau.
"Daca nu erai tu, Mary..."
"Nu... daca nu era doamna profesoara, bunica ta... Ea te-a salvat.Eu doar te-am gasit..."
Hermione isi intoarse privirea catre bunica sa.Nu ii venea sa creada ca cea datorita careia este inca un om estea chiar bunica sa.Totul parea ireal.McGonagall se apropie de ea si pentru prima oara ii vorbi:
"Stai linistita, totul va fi bine.Maine vei fi in stare perfecta, insa trebuie sa iei timp de 3 luni, in fiecare zi, o potiune.Vampirul te-a muscat, insa nu a reusit sa te transforme.Stai linistita, draga mea!"
Apoi, McGonagall o saruta pe frunte si ii aranja cearceaful alb care o acoperea.
"Bunico..." ii spuse incet Hermione, bucuroasa ca McGonagall se poarta atat de frumos cu ea, desi nu o cunoaste prea bine.

Dupa cateva miunute, Hermione si Mary ramsera singure in camera.McGonagall plecase sa il anunte pe Dumbledore ca totul este bine.
"El unde este?Ce s-a intamplat cu Vlad?"
Mary o privi ciudat pe fata.De ce o mai intreba de el?Doar nu o interesa de soarta acelui... vampir.Lui Mary nu ii placusera niciodata vampirii si nu putea intelege cum de cazuse Hermione in capcana lui Vlad.
"E foarte bine, acolo unde este.Dupa fapta pe care a facut-o, ar trebui exmatriculat si chiar asta se va intampla.A vrut sa fuga, insa l-am oprit.Acum este sub efectul blestemului Imperio!"
"Cine l-a prins?" intreba Hermione curioasa.
Mary privi in jos.Nu era mandra da fapta sa.Nu si-ar fi dorit sa foloseasca niciodata un blestem de neiertat si nu stia cum de avusese efect asupra vamipurului.Mary ii raspunse cu o voce stinsa:
"... Eu... Acum se joaca in nisip cu niste lopatele."
In realitate, Mary nu stia ce facea in acel moment vampirul, stia doar ca profesorii au avut grija de el si ca ultimul lucru pe care ea il fortase sa il faca era sa se joace in nisip.

"De ce ai facut asta, Hermy? De ce l-ai lasat sa te muste? De ce? Stii cate griji mi-am facut pentru tine.Am crezut ca te-am pierdut..." ii spuse plangand Mary.Raspunsul insa intarzie sa apara.Hermione o privea in tacere fara sa stie ce sa raspunda, pana cand se hotari in final sa ii vorbeasca.

"Vrei sa stii de ce am facut asta?De ce am ales sa devin un vampir?Da...a fost vointa mea.El a incercat sa ma faca sa renunt,insa eu eram hotarata.Am ales sa devin ca el deoarece..."spuse Hermione cu o voce gatuita.O lacrima i se scurse.Nu prea putea respira,iar plansul ii ingreuna si mai tare situatia."Niciodata nu am suportat faptul ca am pierdut atatea in viata.Fratele meu a fost muscat de un varcolac,am dezamagit-o pe bunica intrand la Astropufi.Am facut prea multe necazuri tuturor.Niciodata nu am fost ca sora mea.Plina de viata...sociabila.Eu eram fata care se imbolnavea mereu...fata care era cufundata in carti,fata care nu vorbea niciodata cu straini.Desi pare ca ma inteleg cu sora mea,uneori ma evita.Singura persoana care ma iubeste si pe care am dezamagit-o este...bunica mea."
"Si ai ales sa te transformi doar pentru asta?Ce crede bunica ta acum...nu crezi ca ai dezamagit-o mai mult?"intreba Mary,desi isi dadu seama ca fusese o greseala.
"Ba da...."spuse Hermione.Apoi isi atintise privirea in tavan si planse cu lacrimi amare.
McGonagall ascultase toate vorbele fetei.Stia de ea.Dumbledore ii aratase viitorul.O lacrima i se scurse pe obraz,dar nu intra.Stia ca fata avea nevoie sa se descarce.

"Mary,ne vom intoarce!"spuse Hermione vesela.Inca era slabita,dar respira mult mai bine si incepuse sa se impujoreze.
"Stiu!Nu crezi ca ar trebui sa vorbim cu Dumbledore?"
"Ba da!Du-te tu si vorbeste cu el!Eu...sunt inca slabita!"spuse Hermione incet.
"Nu te parasesc!"spuse Mary putin cam tare.
"Sssstt...du-te!Crezi ca ne vom intoarce repede daca stam sa ne plangem de mila?Nu voi muri jumatate de ora,o ora pana te vei intoarce."spuse Hermione taios.
Mary iesi pe usa grea pentru a vorbi cu Dumbledore.

Hermione dormea linistita.Deodata imaginea unor ochi ii aparu pe fundalul negru al ploapelor.Se trezi brusc,ca dintr-un cosmar.Isi dadu seama ca nu e singura.In incapere,rezemat de peretele din fata patului statea...Vlad.Hermione nu se temea de el.
"Ce cauti aici?Ai putea fi prins.Am inteles ca te vor exmatricula."spuse Hermione in soapta.
"Imi vor face mai mult decat o simpla exmatriculare."spuse Vlad in timp ce se apropie de pat.
Asezandu-se pe pat se apropie de gatul fetei.Trebuia sa termine ce a inceput.Isi dadu seama ca fata nu opune rezistenta,ci ca i se daruieste cu buna stiinta.Infigandu-si coltii in gaurelele facute acum cateva ore incepu sa o sleiasca de puteri pe Hermione.
Fata stia ca ajutoarele ei erau in mijlocul discutiei sa ca nu avea cum sa o mai ajute.Asa ca se lasa usoara in mainele lui Vlad,iar acesta isi infipse coltii mai adanc.Hermione se uita spre usa.Cu ultimele puteri vazu ca aceasta se deschide intrand in incapere Dumbledore,McGonagall,Snape si Mary.
Fata simti deodata ca se prabuseste la pamant.Cazu cu zgomot dar nu simti nimic.Abia respira,aceasta fiind mai mult un suierat slab.Simtii cum Snape,desi un copil,o ridica de jos si o pune pe un pat alaturat.
"Mary.....nu...te...mai....stradui..........!Ai...avut dreptate...am dezamagit pe toata lumea!Imi...pare....rau!"spuse fata cu ultimele puteri,apoi inchise ochii.
"NU...NU TE LAS SA MORI!ALTFEL NU VOI MAI AVEA NEPOATA!"tipa McGonagall.
Totul se intampla in cateva secunde.Hermione nu auzi si nu vazu nimic,dar simtii totul.

Trecura 3 zile de la ultimul incident.Hermione se trezise cu cateva ore inainte de cina,cu un mare gol in stomac.Simtii nevoia sa manance,asa ca insista sa coboare in Sala Mare.Fu fericita sa auda galagia copiilor,sa vada masa profesorilor unde se dicuta aprins o problema necunoscuta fetei.Fu fericita sa manance dupa atatea zile.
Termina repede.Se intalni cu Mary si mersesera pe malul lacului.Se asezara pe iarba proaspata.
"Ce ti-a spus Dumbledore....."incepu Hermione,dar auzi un geamat de frustrare in poienita din padure.Fetele se indreptara intra-acolo.Se asezara in asa fel incat sa nu fie observate dar sa vada ce se intampla.Ii observara pe Lily si pe Snape.Lily parea nervoasa,iar Snape parea ca isi da duhul.
"Cum vrei sa cred ca ma placi,daca tu iei in brate toate fetele muscate de vampiri din scoala."spuse Lily nervoasa.
Hermione stia ca era vorba despre ea,asa ca,fara sa vrea,rosi.
"Lily,imi pare rau!Incercam sa dau doar o mana de ajutor.Nu am vrut sa te ranesc."spuse Snape pe un ton mieros in timp ce se apropia de ea.
"Nu...."spuse Lily,dar nu isi duse idea pana la capat.
"Imi pare rau!"spuse Snape incet.
Lily il imbratisa pe Snape si spuse:
"Te voi iubi mereu!Pana in ultima mea zi!"
"Si eu te voi iubi pana in ultima mea zi!"adauga si Snape incet.
Hermione si Mary ramasesera cu gura cascata.Nu se asteptasera la asa ceva.Brusc simtisera ca invadasera un moment intim.Plecara incet de acolo,fara sa faca zgomot.
"Iti vine sa crezi?"intreba Mary incet.
"Da...era evident ca se iubesc.Nu stiam insa ca atat de mult."spuse Hermione cu subinteles."Deci,ce ti-a spus Dumbledore despre plecarea noatra de aici?"adauga Hermione cu speranta ca va primi un raspuns bun.