Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Sala Armurilor

« Previous 1 2

/ Calatorie in oceanul trecutului(Concurs RPG)

Mary nu isi dorea sa auda acea intrebare.Era fericita ca Hermione se simtea bine si nu mai era nevoita sa stea in aripa spitalului si nu isi dorea sa o dezamageasca.Cercetasa privi pentru cateva secunde luciul lacului.Ar fi vrut ca ceva sa se intampla, iar raspunsul pe care trebuia sa i-l ofere prietenei sale sa fie amanat.Clipele se scurgea, iar tacerea devenea din ce in ce mai apasatoare.Niciuna dintre fete nu indraznea sa spuna nimic, pana cand Hermione o trase usor de brat pe Mary, spunandu-i:
"Mary, ce ti-a spus?Nu putem pleca, nu-i asa?"
"Off... mi-a spus..." Mary nu mai putu sa continue, ci izbucni in lacrimi.In clipa urmatoare insa se sterse rapid cu batista si continua cu glasul hotarat, plina de speranta:
"Eu m-am saturat! Mi-a spus ca trebuie sa avem rabdare si ca in curand ne vom intoarce, dar eu nu stiu ce inseamna pentru el "in curand"... zile? luni? ani? Nu au gasit medalionul, parca a intrat in pamant.Si tocmai acum... "
Hermione o asculta fara sa spuna niciun cuvant.Sper sa primeasca o veste buna, insa vorbele prietenei sale nu o descurajara.Simtea ca nu va mai trece mult timp si se vor intoarce acasa.

Intre timp cativa viperini din anul II se asezasera foarte aproape de fete si pareau ca asculta discutia lor.Acest lucru o infurie pe Mary, care hotari sa intre in castel pentru a gasi un loc in care sa discute linistite.II propuse colegei sale sa mearga in Sala Armurilor, locul de la care pornisera pana la urma toate acele necazuri.Pornira cu pasi repezi spre acel loc de refugiu, trecand printre zeci de grupuri galagioase de elevi.Razele soarelui invadau culoarele si luminau chipurile vesele ale copiilor.Intreg castelul era invaluit intr-o aura binefacatoare, iar toti parea sa simta apropierea vacantei, desi N.O.V-urile erau foarte aproape, examene pentru care Mary nu avusese prea mult timp sa se pregateasca.Sperase sa se intoarca inainte de inceperea lor, insa daca lucrurile ar fi stat in continoare asa, ar fi trebuit sa se descurce doar cu acele cunostinte la examene.

In cateva minute ajunsera in fata Salii Armurilor.Usa neagra, scluptata in lemn, era intredeschisa, iar prin ea se rasfrangeau razele calde ale soarelui, intrate pe gemulete mici ale salii.Fetele se apropiara de usa si incercara sa intre, insa auzira un glas ce rasuna in interiorul salii.Putin lipsi pentru ca Hermione sa scoata un tipat de uimire deoarece realizase ca cel care vorbea era chiar Snape, iar in mana tinea un medalion argintiu, ce stralucea in lumina soarelui.Hermione ii sopti prietenei sale, sprijinindu-se de usa, care la cea mai mica miscare ar fi scartait:
"Uite-te! E Snape... si are in mana... mesalionul.Medalionul nostru, Mary!"
Cercetasa privi si ea si reusi sa distinga un obiect mic, stralucitor, pe care il vazuse si Hermione.Pentru o secunda, razele soarelui nu il mai luminara, iar Mary intelese ca acela era medalionul cautat de ele.
"Ce facem?" intreba in soapta Hermione, pentru ca Snape si Lily sa nu le auda.
"Asteptam"ii raspunse Mary, care inca incerca sa inteleaga daca este un vis sau chiar sunt la un pas de a recupera medalionul, cheia spre vechia lor viata.
"Asculta... " ii zise Hermione, incercand sa desluseasca soaptele celor 2 indragostiti.

"E asa de frumos, Sev! De unde il ai?"
"A fost a unui stramos al meu, iar acum este al meu.Se numeste Medalionul Visatorilor si te poate purta intr-o lume de basm."
"Ca a noasra... " ii sopti Lily, apoi il saruta pe obraz.
"Are puteri magice, Lily! Am stiut mereu ca este asa.Si el a stiut, de aceea l-a furat."
"Ce vrei sa spui? Nu inteleg... Cine l-a furat?"
Glasul lui Snape deveni grav si orice urma de blandete disparu:
"Dumbledore.Am cautat medalionul de cand am ajuns in scoala aceasta si aproape ca imi pierdusem speranta pana cand a aparut cineva sau mai bine zis au aparut doua persoane care il cautau.Stiam de la tatal meu ca la implinirea a cinci sute de ani de la faurirea medalionului se va intampla un lucru extraordinar, insa nu imi inchipuiam ca acel moment va fi o poarta spre trecut.Acum mai bine de o saptamana a sosit acel moment si o data cu el si doua fiinte din viitor."
Lily il ascultase in tacera, insa il privea ingrozita.Nu intelegea tot ce ii spunea si ii se parea ca pur si simplu fabuleaza, insa tonul vocii lui aratau altceva.
"Trebuie sa inchidem acea poarta, Lily.Nimeni nu trebuie sa se intoarce in trecut."
"Noi? De ce eu? Ce legatura am eu?"
"Aceasta poarta invizibila spre acea zi in care se implinea 500 de ani de la faurirea medalionului se poate inchide doar printr-un legamant intre posesorul medalionului si o alta persoana.Eu nu am niciun prieten adevarat, doar pe tine te am.Doar tu poti sa ma ajuti.Da-mi mana!"

Dupa acel moment, Mary si Hermione nu mai auzisera nimic in afara de cateva soapte neintelese spuse de Snape.O lumina inunda sala, iar apoi fetele il vazura pe Snape, care lua medalionul si il atarna de gatul unei armuri, locul in care ramasese timp de mai bine de trei zeci de ani.
"Daca au reusit sa suprime puterea medalionului de ce noi am ajuns in trecut?" o intreba incet Hermione pe Mary.
"Pentru ca Lily s-a casatorit cu James, pentru ca nu l-a iubit pe Snape, iar legamantul dintre ei s-a rupt si o data cu el, s-a redeschis acea poarta invizibila spre oceanul trecutului."

Hermione statea nemiscata.Nici un musc nu i se misca si nici nu respira.Stia ce s-ar putea intampla cu fetele acum...cand poarta spre lumea lor s-a inchis.Nu mai aveau mult timp.Nu stia cum sa explice sau cum sa ii spuna lui Mary asa ca prefera sa taca.
Nu stia daca sa intre sau sa plece impreuna cu Mary spre alt loc din castel,insa orice decizie ar fi luat muschii nu o mai ascultau.
"Hermione,ce s-a intamplat?"auzi vocea lui Mary undeva departe.Inca era prinsa in gandurile sale,dar raspunse cu voce tremuranda:
"Daca nu ne intoarcem repede,nu stiu ce se va intampla cu noi."
"Nimic.Stiu la ce te gandesti,dar totusi daca poarta se deschide pana ne nastem noi nu cred ca timpul de va afecta fizic in vreun fel."spuse Mary nesigura.

"Deci sa recapitulamumbledore ti-a spus ca inca nu au gasit medalionul,Snape insa l-a gasit si a inchis poarta prin care noi am fi putut ajunge in timpul nostru.Lucrurile ar putea merge mai rau de atat?"spuse Hermione putin mai tare.
Erau in Camera Necesitatii,stand pe niste fotolii foarte confortabile cu mii de carti despre timp in spate.
"Calmeaza-te,Hermione!Nu tu erai cea mai optimista dintre noi?Vom gasi o solutie!Sper..."spuse Mary incet.
"Ne va lua saptamani pana vom gasi ceva concret prin aceste carti.Nu exista vreo....."spuse Hermione,dar se opri cand auzi o bataie in usa.
"Ce ciudat!Nimeni nu poate deschide aceasta camera daca este cineva in ea."spuse Mary in soapte.
Hermione se duse si deschise usa grea de lemn.Dincolo de usa erau McGonagall si Dumbledore.Hermione si Mary rasuflara usurate.
"Avem vesti!"spuse Hermione nerabdatoare.
"Si noi!"spuse Dumbledore la fel de nerabdator."Incepeti voi!"
"Snape a gasit medalionul si impreuna cu Lily a inchis poarta catre lumea nostra."spuse Mary.
"Noi am descoperit o vraja care v-ar putea duce de unde veniti.Dar trebuie sa va doriti asta mai presus de orice."spuse McGonagall.
"Mai punem la indoiala?"intreba Mary ironica.
"Exista insa o problema....Este si o vraja si o potiune.Potiunea trebuie facuta intr-un ceaun de argint pur.Vraja o vom face eu,doamna McGonagall si domnul de Istoria Magiei.Ceaunul este pazit de o creatura ciudata si feroce...trebuie sa aveti curaj nemaivazut,nervi de otel,vointa de nastavilit si o dorinta arzatoare de al lua."spuse Dumbledore hotarat.
"De ce am impresia ca suntem intr-o carte de aventura cu printi,printese si balauri?"intreba Hermione ironic.Deja devenea nervoasa.
"Nu vor fi probleme cu vointa dorinta si nervii,dar curajul."spuse Mary.
"Curajul se naste din frica.Daca va doriti cu adevarat il veti lua."spuse Dumbledore bland.
"Deci unde este aceasta camera?"intreba Hermione hotarata.
"La subsol se afla un tunel necunoscut care se deschide doar printr-o vraja facuta de mine.Va voi deschide poarta,iar voi va veti duce.Ceaunul nu se poate lua cu vraja de chemare,trebuie sa luptati pentru el."le explica Dumbledore.
Fetele iesira impreuna cu cei doi profesori din Camera Necesitatii si se dusera la subsol.Stiau ca daca esueaza in aceasta posibila ultima misiune ar putea muri.

Ajunsi la subsol, Dumbledore rosti o vraja intr-o limba necunoscuta fetelor.Indata poarta se deschise, iar in fata lor aparu un tunel intunecat.Fetele privira tematoare acel imens mormant prin care trebuiau sa treaca pentru a ajunge la ceaun.Si, pe langa asta, trebuiau si sa se lupte cu o creatura necunoscuta.Mary era in anul V, iar Hermione doar in anul II... erau prea tinere pentru a muri si vrajile pe care le stiau nu erau indeajuns de puternice.

"Veti reusi! Stiu asta! " le spuse McGonagall, tinandu-si mana pe umarul nepoatei sale.
Mary o privi pe prietena sa timp de cateva secunde.Nu mai aveau nevoie de vorbe, intelesera amandoua ceea ce simteau si erau mai hotarate ca niciodata sa recupereze ceaunul magic in care urmau sa prepare potiunea.
"Vom aduce ceaunul sau vom muri incercand." spuse Mary hotarata.Nu ii mai era teama de moarte.Oricum viata lor nu ar fi avut sens in acel trecut si daca aceea era ultima sansa, nu aveau voie sa o iroseasca.
Cercetasa o lua de mana pe Hermione si pornira amandoua prin tunel, fara a privi inapoi, gandindu-se doar la ce se va intampla in urmatoarele zeci de minute.

Lumos! soptira ambele fete, iar indata tunelul se lumina.Acea rasfrangere a razelor ce porneau din baghete nu le aduse insa mai multa siguranta, ci le ingrozi.Pe pereti erau urme rosiatice, iar Hermione nu putu sa nu se intreba daca era sange.Pe margine, dare de apa, curgeau in sensul in care mergeau fetele, iar mirosul de aer inchis, imbacsit nu le lasa sa respire.Acolo razele rosiatice ale soarelui nu ajunsesera niciodata, iar adierea vantului nu improspatase atmosfera.La un moment dat Mary scoase un tipat stins, i se paruse ca a vazut un craniu, insa apoi intelese ca fusese doar iluzie optica.In acel lugubru mormant orice ar fi fost posibil, iar orice mic zgomot le determina pe fete sa isi inclesteze mai tare degetele pe baghete si sa asculte atent, asteptand aparitia monstruasei creaturi.De la o vreme, linistea devenise apasatoare, iar cercetasei i se parea ca aude zgomote, care in realitate le avea doar in mintea sa.Tacerea si suspansul erau aproape de nesuportat, iar tunelul parea mai lung decat se asteptasera.

Trecuse zece minute de cand mergeau luminate doar le baghetele magice, insa li se parea ca au trecut ore intregi lipsite de orice miscare.Daca la inceput vorbisera in soapta, acum amandoua mergeau tacute, una langa alta, intrebandu-se daca nu sunt urmarite sau daca peste cativa pasi se vor lovi de acel montru necunoscut.In departara zarira o luminita si grabira pasul pentru a afla ce se ascundea in acel loc.In timp ce se apropiau luminita se marea, iar in scurt timp zarira conturul unui ceaun.Lumina de la distanta, iar fetele se intrebau daca stralucirea lui vine din exterior sau chiar el produce aceastea argintie lumina.

Il gasisera in sfarsit, iar la un pas de salvarea lor.Mary incerca sa rosteasca Accio!, insa Hermione ii aminti de ce le spusese Dumbledore.Astfel, fetele ramasera nemiscate, asteptand sa se intample ceva.Nu stiau ce insemna acel ceva, insa nu indrazneau sa se apropie de ceaunul de argint, sa paseasca in sanctuarul in care era pastrat acesta.
"Mary...."
Cercetasa, auzind glasul stins al prietenei sale, se intoarse spre ea.Chipul cuprins de spaima al prietenei sale o izbi.Hermione o privea fara sa mai poata rosti niciun cuvant, apoi dintr-o data se schimba si hotarata rosti:
Locomotor Mortis!
Atunci Mary intelese ce se petrece si se intoarse.In spatele ei se afla o creatura cam de doi metri.Capul imens amintea de un lup, insa pe spate avea pene cenusii.Aripile ii lipseau, insa labele sale erau imense, cu ghiare lungi, puternice, capabile oricand sa sfasie.Din cauza vrajii lui Hermione, creatura nu isi mai putea misca picioarele, insa Mary stia ca nu va dura prea mult.Asa se si intampla, fetele nu avura timp sa ia ceanul caci vraja isi pierdu efectul, iar monstrul se indrepta spre ele furios.
"Petrificus Totalus!" striga Mary, insa vraja era mult prea slaba pentru a invinge acea creatura.
"Petrificus Totalus!" "Petrificus Totalus!" strigara amandoua , iar 2 jeturi de lumina il lovira pe monstru, care ramase nemiscat, cu ochii iesiti din orbite, la un pas de ale ucide cu ghiarele sale pe fete.

Hermione era disperata.Nu stia ce sa faca.Vraja lor fusese destul de puternica incat sa il pietrifice pentru cateva secunde,dar nu fusesera destule pentru a putea lua ceaunul si a iesi de acolo.Hermione incepu sa tremure in timp ce se uita la monstru.Deodata observa ca avea un fel de membrana pe ochi,asta insemnand ca este orb.Asta era sansa lor...poate singura.Hermione stia ca acesta este o slabiciune,dar nu le putea ajuta prea mult.Orice miscare brusca le-ar fi putut condamna la moarte.

Hermione se uita la Mary si mima incet:"Este orb!",iar Mary intelese.Si ea stia ca trebuiau sa faca miscari lente si mici.Desi se simtea oarecum fericita nu rasufla usurata.Nu stia cat de mult le-ar putea ajuta acel defect al monstrului.
Dar Hermione nu avea de gand sa gandeasca asa,dorea sa profite de acel defect la maxim si stia exact cum.Isi potrivi bagheta cu grija in timp ce se uita la monstru cu respiratia intre-taiata.Observa ca acesta nu facu nici o miscare ingrijoratoare.
Desi isi scosese bagheta nu stia ce sa faca.Nu cunostea acel monstru...desi parca il mai vazuse undeva.Parca mai vazuse undeva acele pene atat de fine si matasoase incat parca reflectau lumina provocata de ceaun.Amintirea o lovi brusc,poate prea brusc pentru ca zambi de fericire si scoase un tipat scurt.Asta fu pentru monstru semnalul de inceput asemenea jucatorilor de fotbal care isi incep jocul la fluierul de inceput.
Fata stia ca a gresit,dar stia si ce trebuie sa faca.Curajul ii pierii brusc atunci cand creatura urla,iar sangele ii ingheta.Nu se putea misca,nu putea respira.

Creauta incepu sa dea din labe in toate pertile,dar mult mai sus decat nivelul fetelor.Acestea alergara si se unira.
"Ce ai facut,Hermione?"intreba Mary speriata.
"Stai linistita.Avem avantaje:in primul rand este orb...nu ne poate vedea,dar ne poate simti si auzi.In al doilea rand am citit despre el...de fapt bunica mi-a spus odata despre el...punctul slab este coada.Are ceva in ea care il tine in viata...daca scapam de ea,scapam de monstru.Intrebare este:cum ajungem la coada,cand este atat de agitat?"ii explica Hermione putin rezervata.Nu dorea sa ii ofere sperante prea mari,cand nici ea nu credea in reusita lor.
"Am putea folosi...Incendio!"spuse Mary incet.
"Hm....nu stiu ce sa zic.Asta nu ne va afecta in vreun fel?"intreba Hermione nesigura.
"Nu stiu!Nu am mai folosit pana acum vraja asta!"spuse Mary incet cu privirea in pamant.
"Totusi...putem incerca.Sper sa dea rezultate,dar..."spuse Hermione nesigura."Fa-o tu ca esti mai mare!"
Mary se ridica si isi scoase bagheta,apoi o indrepta spre coada monstrului.Spuse incet dar sigur:"Incendio!"Un jet de flacari iesira din varful baghetei fetei,dar trecura la un milimetru deasupra cozii creautrii.Mary mai incerca o data dar si de data asta rata.Coada monstrului nu statea locului.
Hermione se feri in ultima clipa de laba monstrului.Isi potrivi bagheta si cu o hotarare de fier a urlat:"Incendio!".Un jet de flacari iesi din varful baghetei fetei si si indrepta sper coada monstrului,retezand-o.Monstrul scoase un urel,apoi cazu fara suflare.Hermione rasufla usurata si cazu in genunchi.Ii dadura lacrimile de durere.In timpul vraji,flarile ii arsesera mana pana la cot.Durerea era insuportabil,iar durerea de cap provocata de urletele fiarei o faceau sa se simta mult mai rau.
Cu toate astea se ridica si impreuna cu Mary scoasera ceaunul de acolo.Ajunse la suprafata,Hermione cazu in bratele bunicii ei.Nu mai putea suporta durere.Dumbledore se apropie de ele si spuse:
"Va felicit!Sunteti uimitoare!Eu si ceilalti profesori vom face potiunea.Mary ne va asista,iar tu vei ramane in Aripa Spitalului."
"Nu!Dati-mi un calmant,bandaati mana si voi veni si eu.Nu am trecut prin toate astea ca acum sa nu particip la pregatire."spuse Hermione furioasa.
"Dar,Hermione...."incepu Mary.
"Am zis ca nu raman in spital."
"Bine,dar trebuie sa ajungi acolo,ca sa te bandajam."spuse McGonagall bland.
De data aceasta Hermione nu protesta.In timp ce mergea se gandea la reusita lor.Fericirea era atat de mare incat nu mai simtea durerea.Era fericita ca in sfarsit se poate intoarce acasa.Dar totusi cand se gandea la plecare simtea cum i se strange inima.Nu ar fi trebuit sa fie mai fericita de atat?Ce o retinea sa plece,sau sa fie fericita?

Mary, Hermione si cei doi profesori ajunsera in Aripa Spitalului pentru ca Hermione sa primeasca ingrijirile necesare.Arsura era, din pacate, destul de serioasa, insa astropufa nu accepta sa ramana acolo pentru mai multe ingrijiri.Curajul si determinarea fetei erau cu adevarat demne de un cercetas.Daca nu ar fi stiut ca prietena sa nu este in aceeasi casa, Mary ar fi jurat ca este o cercetasa neinfricata.Pana la urma datorita ei reusisera sa aduca ceaunul din argint si acum era doar o chestiune de timp pana se puteau intoarce la vechea lor viata.

Chipul lui Hermione nu radia acea bucurie extraordinara ci mai degraba incerca sa ascunda un sentiment ciudat.
"Te simti mai bine?" o intreba Mary in timp ce mergeau spre biroul lui Dumbledore, unde ii astepta si profesorul de Istorie.
Hermione nu ii raspunse.'Probabil nu m-a auzit' isi spuse Mary, iar apoi repeta intrebarea.De aceasta daca colega sa o auzi si se trezi din gandurile sale.
"Da, cred ca da.Nu ma mai doare asa de rau.Imi va trece..."
Mary ar fi vrut sa o intrebe de ce nu se bucura ca sunt la un pas de reusita sau de ce lasa aceasta impresie, insa renuntase.Nu dorea sa ii mai puna intrebari si se multumi cu tacerea care plutea in aer.

In fata biroului lui Dumbledore, McGongall si directorul scolii le lasa putin timp singure deoarece profesorul de Istorie a Magiei inca nu sosise si fara el nu puteau incepe sa prepare potiunea.
"Iti dai seama? Peste putin timp vom fi acasa! " spuse Mary vesela.Chiar atunci un glas rasuna pe culoarul din fata biroului.
"Mary!Ce faci?"
Era Sirius, unul dintre Cercetasii din grupul lui James si un nou prieten al fetei.In momentul il care il vazu, Mary isi aminti de toate persoanele pe care le-a cunoascut acolo si pe care nu le va mai vedea niciodata.Ce va spune Lily cand va observa ca a plecat fara sa isi ia ramas bun?Ce vor spune James, Lupin si acest baiat cu parul cret, care alerga spre ele, cand va observa ca locul ei de la masa Cercetasilor este gol?
'Trebuie sa imi iau rams bun de la toti' isi spuse Mary, insa nu mai avu timp sa isi termine gandul deoarece Sirius aparu langa ele si le saluta calduros.
"Nu te-am mai vazut prin scoala.Unde ai disparut?Mi-am facut griji pentru tine, nici Lily nu stia nimic.Cum era sa imi imaginez ca tu ai o intrevedere cu Dumbledore?" spuse pe un ton glumet Sirius, intrebandu-se poate ce puteau avea de discutat cu directorul doua eleve noi.
"Stii, Sirius, eu nu mai pot ramane la Hogwarts.Familia mea... se muta.... din nou." Cercetasei nu ii placea sa minta si pentru o clipa ar fi vrut sa ii spuna adevarul, insa nu i se paru un lucru intelept.
"Imi pare atat de rau... Nici nu stii... Mary, da-mi adresa ta, iti voi scrie in fiecare saptamana.Poate ne vedem la vara, in vacanta, desi nu cred ca familia mea frecventeaza aceleasi locuri cu a ta." Sirius o privi trist, de parca acel ar fi fost momentul unei despartiri dintre doi buni prieteni.Cercetasa nu se astepta la o astfel de reactie, insa, emotionata il cuprinse in brate si ii spuse aproape plangand:
"Nu stiu adresa... N-ai intelege daca... Nu mai conteaza, oricum nu te voi uita niciodata nici pe tine, nici pe prietenii tai."

Acel moment emotionant fu intrerupt de apritia celor trei profesori, iar Mary fu nevoit sa se desparta de Sirius, fara a ii oferi nicio explicatie pentru vorbele ei.
"Sa mergem.Nu avem timp de pierdut." le spuse cu glasul bland Dumbledore,urcand pe scara ce ducea spre biroul lui, urmat de McGonagall, profesorul de Istorie a Magiei, Hermione, iar la sfarsit Mary, care inca il mai privea pe Sirius, indepartandu-se pe coridor.

Hermione se uita in jos.Oare potiunea va reusi,se vor putea intoarce?Hermione nu putea spera la mai mult de atat.Nu isi dorea nimic mai mult decat sa se intoarca acasa,in prezentul sau adevarat de unde apartinea.Dar oare chiar va functiona potiunea?Daca nu va functiona ce se va intampla cu ele?Vor ramane prinse pentru totdeauna acolo?Intr-un fel Hermionei i-ar fi convenit sa ramana acolo...dar dorina de a se intoarce era mult prea mare.

Ajunsera in birou.McGonagall le ordonase fetelor sa stea pe scaun pana faceau ei potiunea si pregateau toate cele necesare.Hermione tremura,iar Mary avea lacrimi in ochi de fericire.Se uita la cei trei profesori care faceu pregatirile pentru potiune.Parca dansau.Hermione se uita atenta,din profunzime,analizandu-le fiecare gest,fiecare miscare,fiecare vorba.Uneori se gandea ca ar putea fi pictorita daca avea talent la desen,dar cu toate astea avea un talent in observa totul diferit atunci cand dorea.

Fetele statura pe scaun aproape 6 ore.Hermione simtea ca daca se ridica se va rupe de la misloc si de la umeri.Ii trecuse orice tremurat,acum asteptarea devenind incomoda.Observa ca si Mary gandea la fel.'Oare mai dureaza mult?Simt ca ma dezmembrez.'gandea Hermione indicnata.
"Gata!"spuse McGonagall tare.
Hermione si Mary tresarira.In timp ce profesorii faceau potiunea,se lasase o liniste apasatoare.Fetele nu credeau ca profesorii vor vorbi prea curand,de aici venind cauza tresariri lor.
"Trebuie sa veniti in aceste cercuri!"spuse Dumbledore in timp ce trasa doua cercuri cu un praf rosu.
Fetele se ridicara inset.Hermione ii tremura genunchii,dar reusi sa stea dreapta.McGonagall se duse la ea si o imbratisa.Nu mai erau loc de cuvinte,faptele parca strigau asurzindu-i pe toti.
Incet,dar sigur fetele se asezara in acele cercuri la indicatia profesorului de istorie.
"Deci...in locul unde stati este ora 12.Va veti invarti un sfert de cerc pana la ora 3,apoi veti bea trei guri din potiune."adauga profesorul de istorie.
Fetele facura intocmai.Descoperira ca potiunea avea un parfum minunat si un gust extraordinar.'Cel putin plecarea nu va fi o agonie.'gandea Hermione.
"Asa..acum intoarceti-va inca un sfert de carc pana la ora 6.Apoi veti bea trei guri de potiune.Apoi intorceti-va inca un sfert de ceas pana la ora 9.Beti trei guri de potiune!Acum mai mergeti un sfert de ceas pana la 12,apoi beti ultimele trei guri de potiune.Acum ati facut tot ceasul."explica profesorul de istorie.
Fetele observara ca in urma lor se formasera orele ceasului.In sfarsit puteau pleca.Isi dadura seama ca acel ceas este poarta lor catre prezent.
"Acum stati in cerc si spuneti anul de unde ati plecat si locul de unde ati plecat."explica pentru ultima data profesorul de istorie.
"Anul 2009,Sala Armurilor!"spusera fetele in cor.
O lumina rosie pleca din urma cercului si le acopri pe fete.Acestea inchisera ochii si simtira un fel de presiune asupra lor.Nu puteau respira,nu puteau gandi.Hermionei ii se paru ca totul durase o eternitate,dar intr-un final aterizara violent pe podeaua Salii Armurii.Fetele deschisera ochii neincrezatoare.Oare chiar erau inapoi acasa?

OOC: Sucuze pentru intarziere, dar am fost plecata in tabara.

BIC:
Cele doua fete se privira pentru cateva secunde.Niciuna nu avea curaj sa rosteasca vreun cuvant sau sa se ridice de pe podeau unde aterizasera cu putin timp in urma.Privind in jur, Mary observa armurile inundate de aceleasi rasfrangeri rosiatice ale soarelui.Acea imaginie i se parea atat de cunoscuta Cercetasei, incat se ridica brusc si se arunca la o micuta fereastra pe care se revarsau ultimele raze ale soarelui.De acolo privise cu ceva timp in urma, iar peisajul i se aprea familiar.Totul parca se petrecuse cu o zi inainte.

"Ne-am intors, Hermione, ne-am intors!" exclama Cercetasa pregatita sa se arunce in bratele prietenei sale, insa aceasta era deja in picioare si privea medalionul de la gatul armurii.Acel medalion care le cauzase atatea probleme, care le facuse sa traiasca experiente extraordinare se afla in acelasi loc, pregatit sa fie descoperit de alti ochi curiosi ai unor elevi de la Hogwarts.

"Ar trebui sa mergem, nu?" ii sopti Mary colegei sale, vazand ca aceasta inca mai priveste medalionul, concentrata asupra stralucirii acestuia.
"Asteapta..." raspunse Hermione, apropiindu-se de fereastra, pierduta parca printre ganduri.
Cercetasa intelese in acel moment ca nu era atat de usor pe cat ar fi crezut.Acea reintoarcere in prezent reprezenta si o renuntare.In celalalt timp isi facuse prieteni. Sirius poate inca mai astepta sa ii dea noua ei adresa, iar Lily se intreba cum de a disparut brusc fara a isi lua "la revedere" de la ea.
In mintea Cercetasei apreau brusc imagini din scurta perioada petrecuta in oceanul trecutului, insa dispareau rapid, fiind inlocuite de alte si alte franturi de amintiri.In acea liniste totala, Mary auzea doar un sunet indescriptibil, sunetul amintirilor care se invarteau captive in mintea ei.

Hermione se apropie cu pasi mici de fereastra.Privea in gol gandindu-se la toate aventurile lor petrecute in acel trecut.Navigasera fara voia lor deasupra acelui imens ocean al trecutului.Hermione trecu in revista totul.Minciuna lui Snape care o dusese pe Hermione in Aripa Spitalului.Pasiunea facuta pentru Snape.Pasiunea facuta pentru acel monstruos vampir care aproape ca o omorase pe fata.Declaratia lui Lily si a lui Snape din padure.Si ultima amintire fu cea cu Lily,prima eleva care le intampinase si le iubise cu adevarat.
Hermione se gandea ce facea Lily acum.Probabil ca le cauta.Probabil ca McGonagall le spusese ca plecasera.Probabil ca acum era suparata pe ele pentru ca nu isi luasera "la revedere".

Hermione admira apusul.Vedea in discul rosu al soarelui toate intamplarile.Vedea in acel disc ochii rosii ai acelui monstru.Vedea in disc privirea rece si dura a bunicii ei in prima lor zi.Vedea apoi privirea ingrijorata cand Hermione era pe patul de spital.
O lacrima i se scurse fetei,dar o sterse repede.Aceea fu ultima lacrima varsata pentru acel trecut.
Fata se intoarse la Mary si ii spuse:
"Da!Ne-am intors oficial.Ma intreb daca ne-a simtit cineva lipsa."
"Hai sa vedem!"spuse Mary incet.
Fetele iesira precaute din Sala.Zgomotul elevilor le izbi fara mila.Fusesera prea cufundate in ganduri ca sa mai auda glasurile colegilor.Si totusi.Cand plecasera era pauza.Acum era pauza.Hermione putea jura ca pustiul din anul 1 care statea in coltul holului fusese acolo si data trecuta.Hermione isi dadu seama ca nu trecusera decat cateva minute sau chiar statuse timpul.
"Mary,nu cred ca ne-a simtit cineva lipsa."adauga vesela.
"De ce?"intreba Mary nedumerita.
"Pentru nu au trecut decat cateva minute."
Mary privi neincrezatoare,dar apoi expresia i se schimba aproband spusele fetei.Si ea observase acest lucru.

Fetele se luara de mana,zambira si se indreptara catre scari.Coborara incet indepartandu-se pentru ultima data de Sala unde a inceput totul.Cand ajunsera jos mai privira o data catre usa mare de lemn,zambira din nou si plecara fiecare catre Camera de Zi,lasand amintirile acelea in urma lor.