Darkmark RPG Forum / Londra / Pestera lui Godric
1 2 3 4 Next »
/ change the voices in your head

**Mark Wilson** · 25 Sep 2012, 08:47

Mark fu atât de fericit să nu găsească sentimentele la care se aştepta întipărite pe faţa lui Agnes încât nu putu face nimic pentru câteva secunde. Ochii ei căprui îi împărtăşeau aceeaşi dragostea arzătoare pe care o văzuse cu câteva clipe în urmă.
O sărută aproape fără să-şi dea seama ce face, apoi o luă într-o îmbrăţişare de urs. Nimic nu mai avea importanţă acum. Era fericit, pentru că Agnes îl iubea.
- Nu, n-o să faci nimic, Agnes, spuse el, pe un ton care îi trăda făţiş fericirea. Merit, am ucis un om.
Se desprinse din îmbrăţişare şi îi privi ochii înlăcrimaţi. Era aşa de frumoasă !
Ea nu merita aşa ceva. Ea merita o viaţă lungă şi fericită. Ea n-ar trebui să aştepte după un bărbat ce fusese suficient de prost să se lase prins după ce omorâse un om. Merita mai mult. Gândul acela îl durea.
- Dar tu nu meriţi, spuse el. Tu meriţi să fii fericită. Nu te obligă nimeni să mă aştepţi.
Încă mai era fericit, dar o parte din fericire era ştirbită de faptul că ea ar putea să nu mai fie aici când el va veni din armată. Avea douăzeci de ani şi, în trei ani, spera să scape. Însă trei ani era o groază de timp. Puteau să-şi trimită scrisori, iar în permisiile lui, se puteau întâlni. Însă şi până la prima permisie, era sigur că nu se putea să fie mai puţin de un an.
Oftă resemnat şi o privi în ochi, aşteptându-i decizia.

**Agnes Marie Lovel** · (This post was last modified: 26 Sep 2012, 21:45 by Agnes Marie Lovel.)

Nu stia daca sa incalce cuvantul lui Mark, sau sa stea cuminte. Nu voia ca povestea lor sa fie una trista. Isi desprinse cu regret buzele de ale lui Mark, stergandu-si ochii, care acum erau aproape rosii. Mark parea fericit. De ce?
"Nu.. nu vreau sa sfarsim ca Romeo si Julieta."spuse ea, imbratisandu-l din nou. Nu-l putea parasi. Nici macar in timpul scolii nu si-ar fi putut lua gandul de la el. Era mult prea.. Mark. Mult prea potrivit pentru Agnes. Si daca se gandea putin, Mark si Agnes nu suna rau deloc. Ea nu voia sa moara. Nu voia sa-l piarda pe Mark, deoarece, pentru ea cam asta insemna moartea. Ori era un sentiment asemanator.
"Cum as mai putea fi fericita.. daca persoana la care tin atat de mult.. imi este luata?" intreba dezamagita, simtind un alt val de lacrimi venind. Nu se putea abtine. Era mult prea multa durere in sufletul ei acum. Nu si-l imaginase niciodata pe Mark plecand de langa ea. Nici fortat nici de buna voie. Se gandise la un juramant. Ea il iubea pe Mark. Si-ar fi dorit sa moara stiind ca unul din ei incalcase juramantul, decat sa moara de inima-rea, deoarece romantismul disparuse, iar relatia cazuse. Isi ridica fortat privirea."Te voi astepta."Trase cu ochiul spre barbatul in uniforma, sperand ca acesta sa il scuteasca pe Mark de pedeapsa.. pentru a nu-i fura tineretea, pentru a-l sti fericit alaturi de ea, de Agnes. Insa ce treaba avea el cu Mark? Nici macar nu-l cunostea. Nu-i era ruda ca sa-i faca un serviciu. Mark luase viata unui om, iar barbatul acela ii luase viata lui Agnes. Fiindca Mark.. insemna totul."Fiindca.." Ochii lui stralucitori. De ce era atat de calm? Intr-o situatie ca aceea.. multi isi pierdeau mintile. Ca si Agnes. In concluzie, era nebuna. Nu mai intalnise o astfel de fire la nimeni. Mark facea senzatie printre toate persoanele pe care Agnes le cunostea.
"...te iubesc!"

**Mark Wilson** · 27 Sep 2012, 08:37

Mark zâmbi, simţind că ceea ce spunea ea era adevărat. Oricât de ireal părea, simţea fiorii ce i-o confirmau. Agnea îl va aştepta pentru că îl iubea. Nu va renunţa niciodată la cuvintele astea. În fiecare zi, când ea nu va fii lângă el, îşi va aminti promisiunea pe care i-o făcuse.
- Şi eu te iubesc, Agnes, îi spuse, săruntând-o pe creştet. Să nu uiţi asta niciodată.
Îi şterse lacrimile cu degetele lui prea aspre pentru pielea fină a ei, apoi o privi şi îşi dădu seama că imaginea lui Agnes, cu ochii ei roşii şi strălucitor de plâns, cu mâinile în jurul taliei lui, îi va rămâne întipărită în minte pentru totdeauna. Din cauza mea plânge se gândi Mark. Niciodată n-ar fii trebuit să o rănesc aşa.
Lucrurile nu trebuiau să se întâmple aşa. Viziunea cu viitorul ei alături de Agnes se destrămase ca o bulă frumoasă de săpun. Nu era corect. N-ar fii trebuit să se întâmple aşa.
Simţi privirile cercetătoare ale micului vrăjitor în spatele lui şi Mark îi luă mâinile lui Agnes într-ale lui.
- O să ne scriem, o să te şi sun pe telefoanele alea ciudate. Timpul până la prima permisiea va zbura, o să vezi.
Nici el nu credea asta, dar, spunând-o îl făcea să se simtă mai încrezător, mai plin de speranţă.

**Agnes Marie Lovel** · 29 Sep 2012, 19:47

Da. Timpul.
Isi dorea ca fiecare moment cand Mark ii lua mainile intr-ale sale sau ii saruta crestetul sa dureze.. o vesnicie. Sa fie infinit. Sa nu se mai termine. Sa ramana asa. Poate nu cu lacrimi curgand pe obrajii ei, dar astfel. De nedespartit. Clepsidra magica ar fi fost o idee. Ar fi dat timpul inapoi pana la momentul in care Mark il ucise pe Rolgand Ross, acela, oprindu-l. Facand o vraja, o .. ceva!
Isi sprijini ureche de pieptul lui Mark. Auzea. Bataile inimii lui. Sunau normal, dar respiratia il trada. Deci era in viata. Nu era un vis, Mark chiar trebuia sa plece.
"Mark, tu meriti mai mult!"Ii spuse ea ridicandu-se pe varfuri. Fara rezultate, insa. Baiatul era prea inalt pentru a-l putea intrece doar ridicandu-se pe varfuri. Ii trebuia un scaunel, cel mai probabil.
"Abia astept!"incepu ea sarcastic, si inca stergandu-si ochii. Nu era o fana a scrisorilor. Insa acolo era vorba de Mark. Cu siguranta avea sa-i spuna multe si marunte despre ce face in timpul liber si.. nu, nu, nu. Cu siguranta voia doar sa stie ca ea era in singuranta si atat. Agnes nu avea sa umple toata foaia cu inimioare si saruturi. Astfel.. cuvantul si scrisoarea in sine si-ar fi pierdut farmecul. Te iubesc ar fi ajuns un cuvant ca Mi-e foame! Nu asa trebuia sa se intample. Orice s-ar fi intamplat, ea stia ca Mark nu o va uita. Avea sa astepte cu nerabdare prima permisie a lui Mark, pentru a-l putea revedea. Nu era foarte entuziasmata insa. Prefera sa-l stie peste tot. In Wilmington, in Pestera, poate prin Lil' Hangleton sau pe Diagon. Dar nu .. serviciul militar. Il saruta inca o data. Pentru ultima data. Pasional."Vor fi multe scrisori." Apoi printr-o imbratisare scurta, ii facu semn sa spre omuletul de langa ei.
" Voi fi bine."Nu putea spune cuvantul acela. Nu-l putea lasa sa plece. Nu-i putea ordona asta. Ceea ce spusese fusese de ajuns.

**Mark Wilson** · 30 Sep 2012, 19:27

Mark se desprinse din îmbrăţişarea lui Agnes cu un nod imens în gât. Îi zâmbi fetei şi se întoarse cu spatele.
Era cel mai greu lucru pe care-l făcuse Mark vreodată.
Acum că nu mai privea ochii căprui a lui Agnes, totul devenise rece. Dimineaţa nu mai avea niciun farmec, pereţii erau reci şi împăioenjeniţi, locul devenise melancolic, vechi de când lumea.
Paşii ce îl duceau spre omuleţul scund parcă erau făcuţi de altcineva. Mark dorea să se întoarcă spre Agnes, să fugă înapoi spre ea, să îi simtă braţele în jurul lui, fără să-i mai dea drumul vreodată. Fiecare celulă din corpul lui îi striga asta, însă picioarele continuau să se deplaseze singure, pas după pas.
Nu mai era niciun zgomot, nicio imagine, niciun sentiment. Singurul lucru de care Mark era conştient erau bătăile inimii lui Agnes din spatele lui, inima ei atât de veselă şi de sprintenă, care acum bătea chinuitor, ca o pasăre ce se zbate în cuşcă. Sau erau bătăile inimii lui ?
Ajunse lângă vrăjitorul scund şi o ură grozavă îl cuprinse pe Mark, trimiţându-i fiori pe şira spinării. El era cel care îl lua de lângă Agnes.
Vrăjitorul întinse braţul şi, cu aceleaşi mişcări executate mai mult de corp însuşi decât de minte, Mark îl apucă strâns.
Singura imagine care îi invada mintea în timp ce Mark simţea senzaţia specifică Dispariţiei, erau faţa brăzdată de lacrimi, cu ochii adânci şi căprui, pe fundalul bătăilor inimii pe care o lăsase la ea.

Darkmark RPG Forum / Londra / Pestera lui Godric 1 2 3 4 Next » //  / change the voices in your head

Darkmark RPG Forum / Londra / Pestera lui Godric
1 2 3 4 Next »
/ change the voices in your head