Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Vacante in Vacante, concedii si afaceri
« Previous 1 2 3 4 5
/ Childhood's

**Scarlett Soul** · 02 Feb 2011, 13:51

"Ar putea cineva ? Nimeni nu poate si nimeni nu va putea vreodata, dar fiecare pas in fata pe care -l fac, fiecare palma care ma intoarce cu spatele e un nou drum, o noua confuzie a identitatii mele.", i-am raspuns eu, asteptand sa treaca un anumit timp inainte de a continua :
"Nu exista viata fara ezitari, fara rupturi sau prapastii asa cum nu exista om fara sentimente, asa cum nu exista pasari fara dorinta de a zbura, sau lumina fara intuneric. Asa nu exist nici eu fara dorinte, fara vise pe care sa vreau sa le implinesc. As vrea sa pot spune ca stiu cine sunt si ca stiu ce vreau, dar nu pot, asa cum nu pot spune ca voi reusi sa-mi realizez visul, ca voi fi destul de buna ca sa ajung unde vreau sa ajung. Doar sper ... si traiesc zi de zi cu o farama in plus din ceea ce sunt."am incheiat eu, privind-o drept in ochi si vazand cum toate zidurile sunt daramate, in afara de unul - Ea insasi.

Zidul meu are o poveste. A fost creat inca din 1996 si inca supravieste, iar asta pentru ca zilnic ii adaug cate o caramida, pentru ca zilnic conturez si reconturez poarta zavorata prin care recunosc, nu au intrat multi, dar cei care au intrat nu vor mai iesi niciodata. Lumea mea este precum cea de afara. Reala, frumoasa, dar plina cu vise, cu trairi si cu prezent. De fiecare data cand vantul ma palmuieste dur peste obraz ma pierd in trecut si de fiecare data zidul Fiintei mele ma readuce la prezent si-mi aminteste ca am o viata de trait si nu e lunga, e doar o viata in care nu m-am afirmat cu nimic. In care traiesc de dragul de a trai, dar ce am facut eu mai exact sa merit asta ?
Nimic, mi-a fost doar data o viata si atunci nu am ce sa fac trebuie sa o urmez indiferent cat de sus sau cat de jos ma va purta.

"Stii cineva m-a pus sa scriu o compunere despre mine.", am inceput eu, vazand ca Layla se stramba crezand ca aveam sa spun ceva similar cu ceea ce-mi istorisise ea.
"Am spus ca este simplu. Am inceput sa-mi insir ocupatiile, sporturile si prietenii, iar apoi doar le-am legat, precum o propozitie infinita si slaba. Apoi am luat foaia si am pus-o deoparte, dupa care m-am gandit putin. Nu mi-a venit nici o idee, asa ca am hotarat sa fac o plimbare in locul meu obisnuit, singurul care ma putea intelege. Leaganul se misca rapid, purtandu-ma spre cer, iar apoi brusc spre pamant. Era o trecere rapinda intre cele doua lumi.Melodia imi spunea ceva lent, in ciuda rapiditatii leaganului. Si era ciudat, dar desi frigul ma patrundea cu putere simteam ca vroiam sa raman acolo pe vecii, in adapostul unui singur leagan de copii. Nu-mi pasa cine ma privea sau ce spunea despre mine, eu doar fredonam in melodia in gand si visam la un viitor fara limite, la o munca grea, dar pe care as fi facut-o cu placere. Apoi peste exact o ora am mers spre casa, luminata parca cu o mie de raspunsuri despre ceea ce aveam sa scriu."
"Si ce ai scris ?", ma intrerupse Layla, cu un aer ganditor, care nu ma deranja deloc.
"Am rupt foaia inceputa si am scris ceva total noncomforminst. Am scris o poveste despre o camera pustie. Nimic nu era pe pereti sau jur, doar eu golita de amintiri, de stiinta, de tot. Stateam si priveam in jur, simtind raceala din aer care invada spatiul vast prin crapatura din geam. Era ciobita aproape in intregime, dar lucrul ciudat era ca in ciuda faptului ca era ranita, nu se destrama si rafuza sa lase camera dezgolita total. Aripile imi erau rupte si libertatea la fel, dar inima mea traia si putea sa zboare mai sus decat orice aripa. Vorbeam singura, dar nu eram nebuna. Doar explicam enigmele unei lumi prea tinere si murinde. Zambetul imi aparu timid, dar nu eram feicita. Lacrimile imi brazdau fata, dar nu eram trista. Mainile imi stateau inerte in jurul corpului, dar nu erau moarte. Eram si sunt doar o cale de mijloc, calea aceea pe care o urasc atat de mult. Iti amintesti cat iti ziceam asta. Uite ... de aceea o urasc, pentru ca ma reprezinta ! "

Am terminat tot ceea ce aveam de spus si doar atunci am reusit sa o privesc iar in ochi, desi totul era adevarat, doar ca ... era prea adevarat.

**Scarlett Soul** · 04 Feb 2011, 11:56

"Nadajduiesc ca voi reusi. Voi lupta zi de zi pentru asta, clipa de clipa nu uit unde sunt acum si cate trepte mai trebuie sa sar ca sa pot macar privi usa. Habar nu am cum arata locul unde visez sa ajung, dar imi este de ajuns sa vreau, iar mai apoi ... sa reusesc." am soptit eu slab, dandu-mi seama ca o buna bucata din noapte trecuse si o buna bucata din ea eu doar soptisem, parca fara sa am curajul sa rostesc ceva mai tare, de teama ca sa nu trezesc pe cineva, dar pe cine puteam sa trezesc ? Numai noaptea.

"Simt nevoia de zbor, precum o pasare nou - nascuta din culcusul ei. Vreau sa vad lumea, sa trec prin toate crengile rupte si sa ma lupt cu tradatorii, cu niste fiinte puse prea sus ca sa le pot riposta ceva direct, dar prea neinteresate ca sa afle ca un mic ghem de pene poate pacali un vultur maiastru. Vreau sa simt gloria si agonia ei deopotriva. Nu va fi usor, dar nici rau n-o sa-mi fie. ", am spus eu pentru prima dat cu voce tare, parca prinzand un curaj nebanuit.

Apoi m-am oprit pentru cateva minute, contepland peisajul. Luna se inalta regina asupra palatului sau imbalsamat cu intuneric si taina, sedea mandra acolo pe tronul norilor negrii, fara sa plece ochii la sclavi ca noi, la libere pasari sau la ea insasi. Nu avea nici o grija, insa avea mai multe decat imi puteam inchipui atunci si totusi niciodata nimeni nu o ajuta, nimeni nu o ingrijea sau o schimba pentru o clipa in timpul noptii. Ea doar astatea acolo singura si agonizanta, ca un strajer al noptii fidel.

"La a cata treapta ai ajuns si cate mai ai pana ca usa sa se deschida ?

O usa fara broasca si cheie .... Iti amintesti ?", am intrebat-o, oftand in cele din urma. Cuvintele acelea-mi erau dragi, desi nu exprimau decat durere, exilare si patima, caci pe o astfel de usa nimeni nu reusea sa intre, doar cei intr-adevar pregatiti de luna si soare.

**Layla Wong** · 05 Feb 2011, 23:50

"-La a cata treapta am ajuns? Pfff..." am pufnit eu usor incercand sa nu izbucnesc intr-un ras isteric."-Ce intrebare buna." am spus eu pe sub mustata incercand sa nu ma uit la ea pentru ca atunci observa imediat motivul pentru care puteam sa pornesc un ras amar.
Nu i-am raspuns imediat asa ca m-am ridicat de pe jos si m-am uitat la ingerul facut de mine.
"-Parca e un pic defect.Daca te uiti bine ingerul meu nici nu are aripi cu ce sa zboare."am spus eu mai mult in semn de gluma , dar nu puteam sa o pacalesc numai asa.
Ingerul meu sedea la pamant dorind sa zboare departe , dar daca nu are cu ce? Ceea ce vedeam eu avea o forma ciudat deformata . Parca aripile era sterse si rupte , iar aura divina nu aparea deloc. Se zice ca atunci cand te uiti in oglinda in functie de cum e sufletul tau te vezi si tu , dar asta nu inseamna ca la fel cum te vezi in oglinda te vad si altii. Ce vad eu in ingerul meu este ceva diferit...Si Cryss se uita la ingerul meu , insa ea nu zicea nimic.
Eu vedeam doar o forma care semana mai mult cu un demon fara coarne si fara coada. Aripile erau sfasiate in razboi si puritatea a disparut. Pentru o clipa m-am speriat de imaginea adusa in mintea mea si imediat mi-am luat ochii de pe ingerul meu.

Cerul era intunecat , dar luminat de milioane de punctulete micute pe care eu le numeam "suflet de om".Fiecare stea este una din noi.Cand se stinge una si moare ii trebuie poate sute de ani pana se reface o stea din acelasi praf cosmic.Cum poate cerul sa fie atat de fascinant? Uneori imi doream sa ma catar pe o stea si sa calatoresc prin Univers. Acolo sus totul pare al naibi de perfect. Universul chiar si in aceasta clipa priveste planetele lui ca pe niste copii. Dar ar vrea o mama sa isi faca rau copiilor? Nu. Atunci de ce Creatorul izbucneste razboaie cu mii de morti. Se zice ca Dumnezeu pe toti ne vrea inapoi. Dar de ce ar vrea el un suflet gol ca al meu?
Incepeam sa visez cu ochii deschisi si sa ma pierd total in ea. Mintea mea zbura deaspura realitatii depasind cu mult maturitatea si aventurandu-se din nou in lumea copilariei.
"-Nu ai raspuns la intrebarea mea..." zise Cryss intrerupandu-ma din starea mea de contemplatie.
Ii sopteam cuvinte mute intre timp ce ma uitam la ea si probabil si ea asta facea.Ma intrerupt din himera inainte sa ma aventurez si mai tare in ea. Daca faceam asta , daca continuam sa ma plib pe acel drum nesfarsit probabil ma pierdeam de tot fara ca sa mai gasesc prea curand drumul de intoarcere. Daca se intampla asta combinam lumea reala cu lumea de vis. Ceea ce insemna ca traiam o lumea de vis intr-o lume reala.
"La a cata treapta ai ajuns si cate mai ai pana ca usa sa se deschida ?" , imi rasuna din nou si din noua intrebarea.
"-Ar trebui sa stiu cate trepte exista ca sa pot sa imi dau seama cate am urcat si de la ce inaltime am cazut inapoi spre treapta unu.Si cate trepte ar trebui sa merg sa deschid usa aceea unde se afla probabil fericirea mea. Defapt nu e fericire , ar fi doar un vis implinit."

**Scarlett Soul** · 13 Feb 2011, 00:56

"Treptele acelea sunt un infinit culori si lemne degradate, niciodata nu va ajunge cineva la usa aceea. Poarta fara broasca si cheie, mana care ma va calauzi pentru prima data, sufletul care ma va alina si nu ma voi mai simti atat de singura si cu mine insami. ... In toata viata asta conteaza doar cine este cel mai aproape de reusita. "

Ma pierdeam in lumea mea de basm, singura in care nu ma putea atinge nici vantul, nici cerul, nici oamenii. Adoram sa privesc si sa vad totul amplificat in mii de culori si sunete, dar lumea mea nu era una perfecta si nu avea sa fie niciodata. Era doar un mic colt de rai infasurat in matase neagra. Uneori ploua si furtunile ma strangeau atat de tare de corset incat simteam ca ma sufoc, dar nu incercam sa le indepartez, doar le strangeam si mai mult in brate.Alteori credeam ca se ivise o raza de soare, dar ma ardeam ... foarte tare.

"Ingerul tau traiseste. Ingerul tau trebuie sa gasesca o cale, doar ca trebuie sa stii ceea ce vrei sa faci si unde vrei sa ajungi cu asta. Nu poti ramane aici, pur si simplu.Simt ca ma ingrozeste faptul ca ingerul tau este inca legat cu lanturi de pamantul acesta tare, unde nici soarele nu trece si nici oamenii."
Nu ma trezisem din visare, dar cumva simteam nevoia sa comunic cu ingerul ei. Era atat de fragila, atat de frumoasa in interiorul ei incat imi era teama ca cineva avea sa-i fure acest lucru, asa cum anii fura inocenta unui copil, asa cum lumea ne naste si ne ia viata, ranjind grosolan.

"Nu stiu la ce treapta sunt, insa stiu sigur ca fiecare noua alegere ma duce inapoi la prima treapta, dar mereu la alta, parca fiecare dintre ele ar fi prima si ultima. E ca o cale fara intoarcere. Stii ... viata este arta de a desena fara radiera. Punct si de la capat."

Layla ma privi. Ochii verzi ii scanteiara straniu si privirea i se ingusta, tradand dorinta a ceva nou, ceva nou si corect, insa apoi isi pleca capul, parca spunandu-mi ca nu tinea de ea, ca unele drumuri trebuie incepute de o persoana straina fiintei ei. Precum mama care iti desena mereu cand erai mica inceputul unei litere, precum prietenii de care invatai sa devii independenta, precum bautura de care invatai sa te feresti, precum tigarile pe care le utilizai doar foarte rar, toate fiind noi inceputuri si in acelasi timp sfarsituri.
"Hmmm ... ingerul meu.", am rostit eu primul cuvant referitor intr-adevar la mine, de atata timp.

"Ingerul meu nu este intr-o stare mai buna ca al tau, insa a invatat sa nu mai simta ranile trupesti si desi corpul moarte incet, nu e atat de dureros. Cea mai mare durere este sufletul si intotdeauna el ne invie si ne omoara.Nu mai simt doar ceea ce vreau sa simt, doar ca vreau sa simt prea multe, din simplul motiv ca ceea ce este adevarat ma raneste. Ingerul meu isi reface aripile, dar atat de incet si sunt inca atat de fragile, sunt inca atat de murinde si urate, nepotrivindu-se aproape deloc corpului grotesc al ingerului gri ce dainuieste acolo, cu capul sufocat in perne, zambind si jelindu-si soarta indecisa. Aproape ca nu respira si nu traieste, doar reactioneaza la cererile mintii de a zambi. Se simte apoape bine in pielea lui, dar nu deajuns, caci nu are nimic, dar nadajduieste ca va avea, caci altfel viata ar muri fara un sens, fara o linie pe care sa o continue, doar pierzandu-se in zare. Ingerul meu e pe o stanca, tinand strans in brate perna patata cu sange, dar nu stie daca sa sara sau nu in ceea ce oamenii numesc risc. Ar vrea din toata inima sa sara si sa-si lase lumea fara culoare in urma, insa de fiecare data cand incearca se intreaba daca va fi destul de puternic ca sa iasa la suprafata. "

Ingerul meu isi stranse cu putere la piept perna rosie si se opri, simtind cu vantu-i adie pletele si patrunde in el, dezbracandu-l de orice haina si aratandu-i goliciunea. Ezita un singur moment , simtind ca sub piciorul lui nu mai era nimic, nici vant, nici pietre, nici viata. Sarise.

**Layla Wong** · 15 Feb 2011, 21:46

Ingeri.Multa lume vorbeste despre ingerii protectori sau ingerii cazuti din cer care se afla pe Pamant sau au tradat Raiul acela pentru ceva mai extravagant.Ingeri.Acele fiinte divine care deseori ne privesc zambind de pe un nor pufos si acele fiinte in alb care dispar odata cu vantul si cine stie cand vor aparea din nou.
"-Ingerul meu isi culegea pene atunci cand credea ca avea un zbor perfect."m-am amuzat eu cu un zambet subtil pe fata. Desii ceea ce ziceam dadea dovada mai mult a esec sau a ceva neindeplinit , eram cu zambetul pe buze. Nu stiam exact de ce zambeam , dar cert era ca eram fericita cu viata mea si chiar si cu mine.
"-Fiecare dintre noi este ingerul cuiva."am spus eu in cele in din urma cu un aer romantic indreptandu-mi privirea spre cer.
In cateva secunde am devenit spectatorul unui spectacol de teatru unde personajele eram eu si toata lumea din jurul meu. Era o opera melo-dramatica combinat cu multa comedie si pe putin la fel de multa actiune. Pana la urma toate acestea rezultau o biografie perfecta a unui personaj pricipal din aceasta poveste , dar secundar dintr-o intreaga opera artistica.
"-Noi oamenii suntem niste fiinte capabile de orice."am spus eu increzatoare punandu-mi mana pe umarul rece a lui Cryss.
"-Noi puteam sa facem tot ce ne sta in puteri , si uneori chiar ne putem intrece limitele...Ca sa poti sa incalci regulile mai intai trebuie sa le cunosti.Acum vine intrebarea oricui , de ce sunt eu in stare'?"
Ma uitam drept in ochii ei patrunzatori care deja ardeau de o curiozitate nestapanita.Parca era o un leu tinut de mult timp in cusca care acuma simtea indeplin puterea de a evada.Din ochii eu s-au scurs multe picaturi de cerneala care se asternau incet pe o hartie incercand sa formeze o poveste , dar nu reusea sa formeze decat bucatele din basm.Dar acum , acum era momentul sa arate ca nu numai cu cerneala neagra se poate plange , ci si cu cerneala colorata.In sfarsit , simteam eu ca ea poate sa reuseasca tot ceea ce si-a propus sa faca mai departe.
Mi-am luat incet privirea de la ea pasind mai departe in zapada imaculata.Odata cu lumina se lasa si frigul cumplit.Obrajii incepeau sa mi se inroseasca din ce in ce mai tare si simteam cu degetele mele isi pierd existenta.Puteam sa ma intorc si sa fug pana inauntru , dar ceva ma tinea pe loc. Nu doream sa ma indrept spre alta directie decat 'drept inainte pana vezi cu ochii.' Deseori cand eram nervoasa sau doar melancolica doream sa ma duc la gara si sa ma urc in tren si sa plec...Sa plec undeva fara sa stiu unde si sa cobor la o statie pe care eu credeam ca imi este potrivita.Sa cobor intr-un loc necunoscut pe care mi-as dori sa o cunosc. Si acuma era la fel. Nu eram nervoasa si nici melancolica , dar as fi vrut din tot sufletul sa plec si sa las in urma tot macar pentru cateva ore.
"-O sa te schimbi."am spus eu sec aderandu-ma spre Crystal.'Poate mai mult sau poate si mai mult.Dar poate deloc.'am gandit eu fara sa ma poate auzii cercetasa de langa mine.
De multe ori o priveam si faceam antiteza dintre copila care a fost odata si adolescenta care a devenit.La orice ma gandeam imi aparea un zambet pe fata.Diferenta dintre ele doua este imensa , dar totusi au ceva in comun.Ceva ce s-a pastrat de cand am cunoscut-o si ceva care niciodata nu o se ii se poata lua , dar poate disparea daca asa vrea ea.Lucrlul comun este ambitia , curajul si increderea.Nu as putea sa spun exact ce numai e la fel sau ce s-a schimbat de a lungul anilor , insa e evident ca exista diferente.M-a facut sa zambesc din prima clipa si la fel se intampla si acuma. Si acuma zambesc , si ea imi zambeste mie , dar va veni si momentul in care amandoua vom zambi doar la amintiri.
Acest lucru m-a facut ca sa intristez dintr-odata.
'Cum as putea sa ma despart de persoanele dragi si de locurile pe care alta data minteam ca vor si ale mele.'
Era cumplit de greu sa te gandesti la toate acestea.Si nici nu imi doream sa imi stric starea de euforie din cauza asta.
'Acum traiesc in prezent!'am gandit eu stergandu-mi lacrima invizibila care imi umezea ochii.

**Scarlett Soul** · 20 Feb 2011, 19:39

Era penibil sa plang, dar nu ma puteam abtine. Nici o lacrima nu se zarea pe tenul meu bronzat, dar sufletul imi era scaldat de multa vreme in astfel de amintiri si vise notorii. Staim ca odata aveam sa ne despartim si ... de viecare data imi spuneam :
'Ma voi gandi maine la asta, nu acum.' iar de obicei gandul disparea si nu mai revenenea sa hartuiasca.
Poate daca te asezai si priveai ca un spectator scena ti se parea pustiita de acea fata, care incerca sa refuze ca timpul era scurt si despartierea era mai aproape decat primul ei gand. Si gandurile o hartuiau mereu. Spectatorul avea sa fie impresionat de masca solida pe care era in stare sa o duca o faptura atat de mica si atat de fragila in propriul sau suflet, dar cine-i vedea sufeltul ? Nimeni, nu, nimeni nu o facea si se vedea ca daca o va face cineva, va fi fie dezamait, fie ingrozit de melancolia ce flutura pe acolo, ca un voal alb cu titlul : "As vrea sa ma predau in orice clipa, dar stiu ca as muri. Imi raman doua obtinuni : Lupt sau mor !"

[center]Nu deschide usa pentru ca-mi vei gasi sufletul ![/center]

[right]Aici nu e nimic, doar cioburile au ramas.[/right]

Lacrimile imi suroiau pe obraji, trecandu-mi peste buze si dandu-mi o senzatie incomoda, dar nu-mi pasa ... din nou. Pana mea sedea lenes pe geam, incercand parca sa scape de piedica invizibila ce ma tinea in acea camera. Era adorabila, ziua ,dar noaptea se transforma in locul meu de jale.
"Sufletul meu nu are scapare. Daca vei deschide usa nu o sa-l mai vezi niciodata sezand in spatele usii aceleia grea, veche si strajer aal inimii mele incatusate. Layla. Mi-e frica sa scap dintre acesti pereti de un roz sters, o fericire blestemata si niste perdele cu care imi prind visele ce se sufoca printre multele gaurele albe ale materialului. Nimic nu este frumos in ea. Pentru ca sunt eu acolo !" am terminat eu, simtind ca lacrimile virtuale imi inundau obrajii. As fi plans, dar cu ce folos, nici o lacrima nu mi-ar fi implinit visul ... nici un gand nu mi-ar fi adus altceva decat deznadajduire.
"Vreau sa zbor, dar nu pot, caci nu m-am nascut cu aripi si nimeni nu vrea sa mi le imprumute. Vreau sa nu mai invat tot ce mi se pune in fata, ca niste copii condamnati la moarte ce ne face scoala, dar nu pot, caci daca nu o fac nu ajung niciunde ... dar sa inveti limbi care sunt disparute si prea putin vorbite, sa fii ca toti ceilalti si sa induri sa spui aceleasi lucruri nesigure despre o istorie aproximativa ? Uneori chiar ma intreb cine sunt eu, de ma las asa purtata de valul numit 'Copia celorlalti' !!!" am urmat eu sirul de ganduri ce se incolacise de mine ca de un sarpe veninos.
"Am devenit o fiinta ce nu se poate stapani, din care focul dorintei da pe afara, un suflet pierdut in captusala de la asternut !"

Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Vacante in Vacante, concedii si afaceri « Previous 1 2 3 4 5 //  / Childhood's

Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Vacante in Vacante, concedii si afaceri
« Previous 1 2 3 4 5
/ Childhood's