Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

« Previous 1 … 6 7 8 9 10 … 16 Next »

/ Cu totii vorbim.Dar lumea, ea ce ne spune?

Fulgera.Cerul era parca invaluit de toate durerile, suferintele si indiferenta cu care oamenii se tratau unii pe altii.Toate certurile se reflectau in bolta infinita a cerului, de neconceput. Pe aici, pe acolo, cate o pasare dadea ultimul tipat de groaza, inainte de o moarte cruda.
Insa el nu, el statea nemiscat, pierdut printre gandurile sale, uneori prea amare ca sa poata fi rostite...

'O viata nu este de ajuns ca sa vezi totul...
Nici eu nu am vazut, dar ma straduiesc sa vad insusi viata care razbate ca o scanteie din fiecare fiinta',
gandea el, neschimbandu-si pozitia.

Iubea acel loc, singur, la marginea unei pante abrupte, era o relaxare si tot odata o primejdie, pe care nimeni nu se incumeta sa o infrunte, asa ca aici era intr-adevar doar el cu fiinta lui, care de multe ori ii opusese rezistenta...

Parea ca gandeste: "Mie nu imi strica vremea starea, cum vi se intampla voua..."

Erau niste ganduri triste, dar inofensive.
In cele din urma, lupul alb, imens, cu ochii mari si vinovati,incepu sa se plimbe de colo-colo pana ajunse cu labuta pe marginea prapastiei. In ziua aceea nimic nu-l mai putea speria, era mult prea abatut pentru acest sentiment, asa ca nu dadu nici o importanta unei eventuale panici si se uita adanc in golul care se afla inaintea lui, ca o mare de cuvinte.Timp de minute in sir, se uita, patruns de magia prapastiei, dar in cele din urma se retrase, intelegand ca vazuse prin Ochii Lumii...

'Cu totii suntem marionetele timpului, care cad una dupa alta. Singura diferenta este ca unii sunt mai aproape de libertate si de elixirul vietii decat altii.'

Simtea ca ceva inauntrul lui se schimbase, ceva in el crescuse,acum era diferit, iar pe zi ce trece, va fi din ce in ce mai bun, ajungand poate sa faca puzzelul infinitului, sa se joace cu vantul, sa intuiasca soaptele sau sa schimbe priviri cu umbre razlete...

Nu mai suporta nici sa gandeasca. Incepu a merge pana la primii copaci, apoi o lua la goana, simtind vantul cum ii trece prin trup si ii loveste ranile inca deschise, care se formasera in timp.

Dar, continua netulburat...

OOC: Astept sugestii si pareri cat mai complete, deci daca ceva va place sau nu va place doar spuneti :-)

Mi se pare foarte ingenioasa povestea. Sincer. Ai incerca, din cate am inteles eu, sa transmiti sentimente omenesti prin animale, respectiv un lup. daca gresesc sorry corecteaza-ma.
O poveste trista, imi place, si deasemenea originala. Bravo!

Mersi mult de tot, imi place cum ai scris (si nu pentru ca ai scris de bine), ci pentru ca ai dat un raspuns complet
Da asa e , fiecare transmitem cate ceva, vorbim zi de zi, dar pamantul ?
La el cine e atent? Suntem atat de coplesiti de pobleme incat multe lucruri ne trec prin fata ochilor inainte de a le intelege...

Bineinteles ca incep si eu, Cryss.
Imi place tare mult cum exprimi emotiile personajului. Esti foarte priceputa ! 8->
Incep cu fragmentele care-mi plac :

Quote:'O viata nu este de ajuns ca sa vezi totul...

Asta . O stiu de undeva. Am avut ca un fel de deja-vu cand am citit.

Quote: Nu mai suporta nici sa gandeasca

Si mie mi se intampla

Quote: Dar, continua netulburat...

Emotionant sfarsitul

Neext 8->

Parea ca gandeste: "Mie nu imi strica vremea starea, cum vi se intampla voua..."
Erau niste ganduri triste, dar inofensive.
In cele din urma, lupul alb, imens, cu ochii mari si vinovati,incepu sa se plimbe de colo-colo pana ajunse cu labuta pe marginea prapastiei. In ziua aceea nimic nu-l mai putea speria, era mult prea abatut pentru acest sentiment, asa ca nu dadu nici o importanta unei eventuale panici si se uita adanc in golul care se afla inaintea lui, ca o mare de cuvinte.

imi place partea asta. Sa ghicesc, lupul e Kira?

Nu stiu daca se pot spune mai multe decat s-au spus deja, dar poate se pot spune altfel. Ma rog, te pricepi foarte bine la descriere. Eu nu am niciodata rabdarea de a scrie asa o chestie...

Foarte, foarte frumos si cam original
(cam original? This sounds wierd)
Te invit sa ne tratezi si pe noi cu un capitol urmator.

Mersi
Si sincer nici eu nu stiu daca este Kira sau nu...
Adica e pur si smplu un lup, am vrut sa fiu un lup deoarece este insemnul puterii si sigurantei.
Oriunde altundeva pe lumea asta tot un lup as fi !
Oricum multumesc

Imi place foarte mult. Te pricepi mult prea bine !

Si scuze ca nu scriu mai mult, nu mai am idei.

Este foarte fain
Te pricepi sa sti
Imi place cum alegi citatele,le pui exact unde trebe...imi place

Lupta

Simtea mirosul ierbii proaspete, vedea picaturile mari de roua care se asezasera cat timp el privise in golul imens, in prapastia ce o lasase inima lui in urma.
Acea prapastie se numea SUFLET..., sufletul lui....

Nimic nu-l mai putea readuce la viata, nici mancarea, nici macar o zi splendida de primavara, nici macar el insusi.
Nu se considera viu, dar era fericit. Stia ca ceea ce fusese greu lasase in urma, ca trecuse peste etapa in care ii era frica de ziua de maine, acum se simtea liber, se simtea liber sa alerge, sa vorbeasca in mii de culori, numai sa iasa din acea pictura cenusie care parea a fi viata lui. Vroia sa iasa dintre gratiile de fier care erau propria-i fiinta.

"Cea mai grea lupta este cu tine insuti.
Te afli in ambele tabere."

Acum simtea de parca lumea se invartea in jurul lui, de parca lumea a vrut sa vada cine este de fapt, a vrut sa-i arate prin suferinta, caci il iubea prea mult ca sa-l faca egoist prin fericire...
Era o zi de primavara atat de sugestiva, atat de trista si totusi se simtea fericit...

"O viata-n care fericirea sa aiba-ntotdeauna ceva din nostalgia si inocenta primaverii..."

Nu-si mai putea tarai corpul, iar greutatea gandurilor il facea sa para slab, asa ca se opri sub un copac imens, impunator si totusi, fara nici macar o pata de verdeata !!!
'Copacul inimii !', isi dadu el seama.
Un copac, a carui fiinta fusese candva un om, un copac care acum isi avea caile adanc infipte in pamant, un copac al carui singura speranta era sa ajute...
Lupul se uita hotarat si cauta miezul problemei, dar nu gasi decat:

"Singurul secret in viata este sa nu iti fie teama.Niciodata sa nu iti zie frica de ce vei deveni."

Cand termina de meditat la aceste ganduri, Copacul Inimii isi facu loc in golul din sufletul lui si incalzi spatiul spunand : "Cand nu mai aveam nimic de pierdut, am primit totul. Cand am incercat a fi cine eram, m-am gasit pe mine insami..."

Chibzuit, se aseza pe radacinile copacului si incepu al zgaria, aratand cate palme primise el de la viata...

Foarte sentimental
Imi place si repet inca de 100 de ori daca vreai...ai talent
Imi place ideea si titplul e potrivit
Lupta.lupta cu sufletul
e chiar fain