Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout
« Previous 1 2 3 4 5 6 … 16 Next »
/ Culoarea Ochilor

**Lylith Anne Campbell** · (This post was last modified: 17 Jun 2011, 14:35 by Lylith Anne Campbell.)

Deci pentru inceput o sa gasiti greseli de ortografie( foarte multe...tastatura are ceva cu mn deci chiar nu ma suporta Finna

) si altceva este sigurul fic pe care il scruiu l-am scris si daca voi mai scrie unul habar n-am deci enjoy Happywide

1.

Ploua.Furtuna se intetea pe masura ce ea se apropia cu pasi rapizi si apasati.Lumanarea din ceara alba de albine licarea pe masa din bucatarie, dar fulgerele o faceau sa para inutila.

-De ce?E singura mea fica Tom, singura.

Lacrimile mamei curgeau pe lemnul vechi, hranind uscaciunea din el.

-Taci, te rog, doar taci.

Pentru prima oara in viata simt tristete in glasul tatalui meu si pentru prima oara ii vad fata alba ca varul si ochii lipeziti de lacrimi. E o priveliste trista.

Linistea cuprinse camera lasand doar simfonia grava a furtunii sa rasune prin peretii subtiri din lemn.

Cu siguranta era genul de faptura care stia cum sa-si faca intrarea, clanta nici macar nu se miscase doar usa s-a deschis larg la puternica bataie a vantului.Statea acolo, in prag, lumina fulgerelor ii contura silueta dreapta si intunecata, vantul ii zbura pelerine iar frunzele dansau in jurul ei

Si-a introdus pas dupa pas corpul in incapere, rochia ii era neagra lunga acoperita de o pelerine de aceiasi culoare intunecata cu o gluga imensa care ii acoperea atent trasaturile fetei.M-a cerut pe mine.Sangele imi inghetase-n vene cand tata m-a impins de umar in fata.Doua licariri albastre sa-u atintit asupra mea si-a miscat de cateva ori capul in sus si in jos examinandu-mi fiecare particica a corpului dupa care si-a ridicat mana scheletica, alba cu degete prea lungi si unghii ascutite negre.In palma avea 4 monezi de aur.Atat valorez eu pt familia mea, 4 monezi de aur?Deodata ma simt o marfa vanduta ieftin, mult prea ieftin.

Mama m-a stras puternic in brate izbucnind in plans, puteam simti lacrimile ei udandu-mi umarul, dar stiam ca nu se compara cu ploaia prin care o sa calatoresc cine stie cate mile.Tata ma mangaiase incet pe crestet zambindu-mi sec, un zambet care vroia sa spuna: “du-te, totul o sa fie bine” sau poate doar ceva ce nu poate spune cu cuvinte. Desii ma vadu-se la o vrajitoare din cauza careia probabil voi ajunge arsa pe rug eram sigura ca ma iubeste mai mult decat orice, amandoi ma iubesc mai mult decat orice.

Vrajitoarea ma stranse puternic de incheietura mainii dreapta tragandu-ma dupa ea spre prag, iar in cealata mana mama imi lasase un vechi lantisor din aur alb.

“Imi va fid or de ea” doar la atat ma pot gandi in timp ce inaitez mai mult trasa ca un caine de lanturi prin furtuna. Se simtea raceala lui octombrie prin picaturile de ploaie reci care imi inghetasera si maduva-n oase.

“Adormi usor, viseaza-n noapte
Cu noaptea vei zbura mult mai departe.
Intr-o pajiste verde, umbrita de pomi
Intr-o mare albastra te legeni usor
Iar in bratele mele as vrea ca sa adormi
Leganata de ingeri, sarutata de om
In bratele mele acum tu adormi”

Nici macar vechiul cantec de leagan nu ma incalzeste, cum ma incalzea cand mi-l canta mama la miezul noptii sa adorm.Nu credeam ca o sa simt vre-odata lipsa caldurii unui semineu vechi sau lipsa unei lumanari aproape stinsa pe masa din bucatarie.

Corpul femeii se oprise brusc in fata unei pesteri intunecate, doar fulgerele mai strapungeau vag negriciunea dinauntrul ei.

-Mai poti? ramase neclintita la fel ca un stalp in ploaie, doar glasul ii se auzea din spatele pelerinei.

Vroiam asa de mult sa ,a opresc, sa ma incalzesc macar cu un chibrite, dar totusi raspunsul meu a fost un “da” inghitit si sters de vant. S-a intors, licarindu-I sub pelerine aceiasi ochi albastri, in timp ce fulgerele ii conturau silueta. M-a strans brusc de mana si m-a tras in pestera. In mine se inchegau doua sentimete atat de opuse unul de altul, simteam frica a ce urma, dar totusi bucuria de a scapa de ploaie si de frig.

Peretii pesterii erau umezi iar mirosul de mucegai si mortaciune si simtea in aerul care-l respiram. Sigur ceva animal isi are aici cuibul , iar probabil noi vom fi urmatoarea prada.

-Nu te manca nimeni. desii scopul era sa ma calmeze nu reusise, acum ma gandeam ca am o cititoare de minti la 4 pasi distanta.

In mijlocul pesterii erau adunate o gramajoara de lemne umede imposibil de aprins, dar la un suflu de a iei luasera foc toate luminand pesterea. Matele mi s-au intors cand in dreapta mea erau oseminte si halci de carne putrezita, m-am dat in spate cativa pasi urmarita de cateva musculite care probalil prinsesera mirosul de carne vie si proaspata.

Eram fata-n fata cu vrajitoarea, punctele albastre sclipitoare lipseau, toata fata ii era umbrita de gluga, doar rochia neagra legata cu un corset se observa acum clar in lumina galbuie. Isi scoase usor gluga din cap sub privirea atenta si curioasa a ochilor mei, avea parul lung galbui si stralucitor, gene lungi intunecate si purta cei mai albastri ochi pe care ii vazusem.

-Semn al apei. raspunse ea holbarilor mele incontrolabile. Vei invata cand vom ajunge, nu mai avem mult pana in Wynermolt , dar mai intai ne oprim la un han in cel mai apropiat sat.

Wynermolt era cel mai cunoscut oras nordic, cunoscut din aspecte rele, se pare ca este pamantul pe care se aduna fiecare suflet de vrajitoare, oamenii se tem sa puna piciorul pe acel meleag, defapt ocoloesc tot tinutul de nord al comitatului.

**Fleur Delacour** · 17 Jun 2011, 10:40

Imi place foarte mult,e bine pentru inceput Wink

.

Quote:“Adormi usor, viseaza-n noapte
Cu noaptea vei zbura mult mai departe.
Intr-o pajiste verde, umbrita de pomi
Intr-o mare albastra te legeni usor
Iar in bratele mele as vrea ca sa adormi
Leganata de ingeri, sarutata de om
In bratele mele acum tu adormi”

Iubesc versurile astea Love

,tu le-ai compus?

**Lylith Anne Campbell** · 17 Jun 2011, 10:45

mda...si sa stii ca duc un razboi rimele...deci chiar nu pot sa le gasesc..e enervant Finna

**Ginny Anne Alden** · 17 Jun 2011, 11:28

Am ramas profund uimta Love

Nu am vazut nici o greseala ortografica,sau daca sunt,inseamna ca sunt eu pea adormita ca sa le vad Finna

Primul capitol este aboslut genial Love

m-ai captivat complet Love

Si acele versuri Love

phoaai

Deci deabea il astept pe al doilea Love

spor la scris > Happywide

<
Kiss'u! Kiss

**Lylith Anne Campbell** · (This post was last modified: 18 Jun 2011, 15:40 by Lylith Anne Campbell.)

2. Camera din capatul holului

Adormisem privind dansul umbrelor create pe peretii pesterii. A fost un somn scurt intunecat si lipsit de vise.

Lumina razelor soarelui ma trezisera, se dovedea a fi o dimineata placuta, dar luna septembrie inghite caldura razelor soarelui lasandu-le doar lumina galbuie si orbitoare. Focul se stinse in urma lui ramanand doar cenusa, mirosul ramase la fel de toxic, dar narile mele s-au obisnuit peste noapte cu mirosul mucegauilui si a putreziciunii. Vrajitoarea statea in gura pesterii rezemata de peretele drept al grotei si umbrita de frunzele ramase pe copaci.

Ma ridicasem sprijinadu-ma pe maini incercand sa imi mentin oarecare echilibru. Aflata in capul oaselol m-am indreptat spre iesire oprindu-ma intr-un drept cu vrajitoarea. Pelerina ii lipsea corpul fiind acoperit de rochia lunga neagra mazgalita de noroi la varfuri si legata strans cu un corset la brau de aceias culoare. Avea mainile dezvelite, culoarea pieli fiind alba si doar cate o raza de lumina schimband-o in albastru pal.

-Urasc soarele. si-a intors privrea spre mine schitand un zambet scurt usor fals. Esti gata?

Am dat din cap in semn de ”da”, si-a acoperit trupul cu pelerina lunga inca umeda dupa ploaia de aseara si a pasit in lumina puternica a soarelui. Desii era o scurtatura pe deal ea a ales drumul cel mai lung care ducea prin Padurea Wake, o padure deasa invadata de brazi care marcheaza racoarea nordului. Drumul inconjura dealul iar la iesire se afla un mic sat numit Leola, un sat parasit de oamenii care obinuiau sa traiasaca pe acolo, unii spun ca e gol, altii ca e bantuit si mai sunt cei care inca cred ca mai exista viata pe acel pamant. Eu, sincer chiar nu stiu ce sa cred, dar nici nu ma macina gandul deoarece se pare ca voi afla in curand.

Padurea era frumoasa, colorata in culorile tomnatice iar poteca era acoperita de frunzele ruginii care se desprinsera de pe crengile uscate ale pomilor. Desii privelistea era calma si placuta parca o privire ma urmareau din cele mai intunecate colturi ale padurii, iar cu coada ochilor capturam umbre negre care dispareau rapid.

-De asta nu am vrut sa traversez padurea noaptea, desii ar fi fost un exercitiu minunat.iarasi imi citeste gandurile, chiar devine enervant sa nu mai vorbim de straniu.

-Puteam traversa dealul. i-am raspuns eu lasandu-mi vocea cat mai inceata.

S-a oprit brusc si si-a intors privirea albastra spre mine

-Deci poti vorbi. La cat de tacuta ai fost am crezut ca esti muta. Dealul? Traverseaza-l daca vrei.

Eu chiar vroiam sa traversez dealul, padurea e prea infricosatoare iar drumul e mult prea lung, dar totusi am inaitat drept in fata lasand vrajitoarea in urma.

Iesirea din padure parea o poarta imensa cu pereti din crengi atat de dese incat nici macar un strop de apa nu putea sa treaca dinclo. Imediat dupa ce am iesit ne-a intampinat un semn mare din lemn vechi insemnat de ploaie cu marginile verzi pline de mucegai. Prin toate ranile lasate de timp se distingeau cu greu cuvintele „Bun venit in Leola! Sedere Placuta”. Strazile erau inguste si norioase, locuintele de lemn aratau la fel ca si semnul de bun venit vechi si putrezite. Era pustiu nici macar in noroi nu se observa urma de pantof sau roti, doar noroi negru si adanc pana la glezne.

Vrajitoarea se oprise in fata unui han vechi de la capatul strazii. Lemnul era vechi si negru ars in unele locuri, iar literele deasupra usii sateau sa cada. Un „a” cu susul in jos un „b” la care ii se vedea doar urma in lemn, totul parea imposibil de citit.

-Hanul Boltimore. raspunse vrajitoarea incercarilor mele banale.

Deschisesem usa larg lasand sunetul scartaitului sa se piarda in aer, interiorul era o combinatie intre rosu aprins si negrul lemnului. Vrajitoarea se indreptase spre receptie, iar eu ii urmam pasii analizand decoratiunile hanului. Totul era rustic si vechi cu un miros de praf si mucegai. Inca e zi afara nu inteleg de ce ne oprim aici. La clinchetul unui clopotel aparuse receptionerul, un om batran cu barba lunga, alba si ochelari de care atarnaul niste lanturi fine la margini.

-Cu ce te pot ajuta, Miranda?

E pentru prima data cand aud numele persoanei cu care calatoresc de o zi, dar totusi el de unde il stie?

-Camera 18. i-a raspuns scurt vrajitoarea.

Un zambet viclean ii se adunase pe fata in timp ce ma privea.

-Cum o cheama pe domnisoara?

-Aria, 14 ani. Da odata chile !

Nu vroia ca barbatul sa spuna mai multe decat trebuie, oare ce se afla in camera 18?. Receptionerul scoase doua chei dintre care una mi-o daruise mie. Era mare si neagra fara nici o pancarda cu numar pe cand a vrajitoarei era mica argitie si numaru 10 era legat de ea.

-Ce e in camera 18? curiozitatea s-ar putea sa ma omoare si stiu asta.

-Vei vedea. vocea ii era rece lipsita de tonalitate ceea ce alimenta dorinta de a intra.

Nerabdarea ma rodea pe dinautru, as fi instrare sa intru in acea camera chiar daca viata mea ar fi pretul, nu cred in cuvintele „prea multa curiozitate strica”.

Stateam in capul unui hol lung acoperit cu tapet vechi de o culoare maronie innegrit la margini. Pe amandoi peretii erau insirate randuri de usi cu numerele cioplite in lemn, mergeam pe langa ele citind numaru fiecareia: 5, 7, 825. Nu stiam ca dupa 7 urmeaza 825, probabil cineva s-a jucat cu un cutit. Ne-am oprint in fata unei usi de la capatul holului, era batuta in peretele din fata iar in laturi nu erau decat peretii acoperiti de tapetul maroniu. Pe tot lemnul se observau semne fara sens, doar doua cuvinte am putut citi, si acelea fiind o avertizare „Nu intra!”.

-Ei bine, ai cheia.Noapte buna!

Se intoarse traversand holul ingust pana la prima usa de pe peretele stang, usa numarul 10. Acum ramasesem singura, doar eu o cheie si o usa. Cheia se potrivea cu usa, dar eu nu stiu daca voi fi bine venita in peisaj.

**Ginny Anne Alden** · 18 Jun 2011, 15:53

Deci imi place Love

descrii foarte bine,ceea ce mie imi lispeste cu desavarsire,amplu,corect gramtical Love

Si un continut foarte bun Love

ador acest capitol Love

si vad ca iti place sa ti cititorul in suspans Finna

Deabea astept urmatorul capitol Love

Spor la scris > Happywide

<
Kiss-u! Kiss

**Lylith Anne Campbell** · 18 Jun 2011, 16:00

neh...fac la greseli gramaticale :-j imi plac ft mult litere asa ca le mananc cam mult Happywide

**Ginny Anne Alden** · 18 Jun 2011, 16:37

Heh las' ca litere mananc si eu la greu Finna

Asa ca nu esti singura Finna

**Jennifer L. Campbell** · 18 Jun 2011, 22:14

Deci..scuzati`ma ca am intraziat..dar niciodata nu e prea tarziu > Happywide

<
Lylith, este absolut SUPERB ce ai scris> Happywide

< ador fic`ul.
Poate mai ai vreo greseala pe ici pe colo dar e din cauza tastaturii Finna

) astept next`ul> Happywide

<
Esti uimitoare !! Kiss

**Lylith Anne Campbell** · (This post was last modified: 19 Jun 2011, 21:04 by Lylith Anne Campbell.)

ms ms....si dam am greseli...duc razboi cu tastatura Finna

adik mai exact cu tot calculatorul Finna

Am invartit cheia in broasca pana ce am auzit clinchetul dorit. Am impins usa cu mana lasad-o sa se deschida larg. Se pare ca pana acum am avut norocul sa ma imbat in mirosuri cat mai dubioase, dar de aceasta data din incapere se simtea un parfum cu esenta dulce. Peretii erau intr-o stare perfecta doar vantul mai ridica perdelele albe ale geamului. Camera era parca vopsita in sange, lemn de culoare visinie inchisa, covor rosu, tapet rosu doar patul era o combinatie de alb cu rosu tipator. In stanga era asezat un dulap urias in care se reflecta perfect patul, defapt toata camera era icarcata cu oglnizi de toate dimensiunile. In afara de reflectia patului care se vedea in orice oglinda a camerei nu observam nimic ciudat in legatura cu acea incapere, parea primitoare si confortabila. Am inchis usa in urma mea pasind spre geamul larg deschis, cineva putea sa se strecoare pe el , nu inteleg de ce l-au lasat deschis. Privelistea era compusa din padure in departare si acoperisurile deprimante ale orasului care se intandea pana sub geam. Desii imaginea era mohorata si dadea o senzatie de neliniste, totul era artistic, cel putin destul de artistic incat sa scot carnetelul meu cu schite si sa imortalizez privelistea.

Plimbam creionul cu atentie pa hartie dand nastere acoperisurilor de diferite forme, unele integi , altele lipsa majoritatea aveau schelet din lemn cu cateva tigle lipsa. Drumurile se strecurau printre ele, se roteau si pana la urma toate duceau la aceiasi destinatie: intrarea.

Soarele incepea sa se ascunda dupa copacii desi ai padurii, apunea incet lasand noaptea sa ia in stapanire orasul. Schita mea era finisata, dar frumusetea apusului m-a inlantuit in fata geamului cateva minute. Culoarea rosiatica patrundea in camera, pacat ca decorul o acoperea facand-o invizibila, doar cerul accepta sa fie pictat in intregime. Am inchis geamul tragandu-l in jos, acum perdele atarnau perfect peste el la fel ca o cortina translucida. Ma trantisem pe asternuturile moi ale patului, simteam cum ma scufundam intr-un nor parfumat fara sa ma inec.

O rasuflare rece imi ingheata obrajii, iar narile imi erau infundate de acel parfum scump care acum inlocuia oxigenul. Intr-o fractiune de secunda mi-am deschis ochii, dar in jurul meu totul era negru. Mi-am ridicat mana in fata fetei cautand sursa respiratiei, dar nu mai simteam nimic, doar parfumul persista inundandu-mi plamanii. Am asteptat ca privrea-mi sa invinga in cele din urma intunericul si asteptarea mea a dat roade. Prin intunecime puteam distinge doar oglinzile, dar nu erau aceleasi, camera nu mai era aceiasi, relfexia din ele nu mai era aceiasi. Vedeam limpede o camera veche, cu tapetul rupt iar uriasul pat area urme de arsura. Era camera la care ma asteptam defapt, dar nu e real, reflexia nu e reala. In intuneric doar oglinzile sclipeau, luceau precum luna pe cer aratand aceiasi incapere ranita de timp. Ma simteam intr-un vid nevoita sa privesc acelasi tablou mazgalit din unghiuri diferite. Continuam sa-mi repet in minte faptul ca e un vis tot mai intens la fiecare incercare care nu dadea rezultate. Am renuntat la incercarile banale, mi-am inchis ochii incercand sa ma relaxez.

-Ce alegi?

Mi-am deschis brusc ochii la auzul vocii unei femei, o vocea soptita cu cu mai multe ecouri pierzandu-se in urma ei. Eram in fata a doua oglinzi mari cu doua femei care defapt erau una si aceiasi, doar ca intr-o oglina era frumoasa tanara, ingrijita la fel ca si contextul in care se afla iar in cealalta avea un zambet viclean ochii sclipitori si fata roasa de timp. Nu am stat sa ma gandesc, normal ca oglina cu femeia cea frumoasa e alegera buna. Mi-am intins mana incet pana ce degetul mijlociu atingea oglinda, fata i se schimbase brusc zambind larg dezvlindusi dintii mizerabil iar ochii ii sclipeau puternic desii soarele lipsea. M-a apucat rapid de mana tragandu-ma sprea ea. Totul se intamplase prea repede, dar totusi si pentru acea clipita am simtit racoarea maninii ei si ghiarele care mi se imfipse in mana. Partea buna e ca sunt din nou in camera normala, din nou acel rosu obositor, din nou aceleasi oglinzi care se pare ca vor devenii noua mea fobie. Geamul era inchis si perdele negre. Nu mai vreau sa aflu nimic, chiar nu ma intereseaza de ce sunt negre, vreau doar sa ies de aici. Am alergat spre usa tragand tare de clanta, dar usa statea acolo nemiscata. Am incerat din nou, dar acelasi rezultat inutil. Disperata am dat cu piciorul, nimc. Nu puteam sa ies! Am alergat la geam stergandu-mi sudoarea provocata de teama de pe frunte. Speram sa gasec in spatele perdelei privelistea acoperisurilor care acum parea la fel ca o metropola roz, dar prin geam nu se vedea nimc mai mult decat negru nesfarsit. Am incercat sa ridic geamul, dar era imposibil, am incercat sa-l sparg, dar sticla era de nepatruns. M-am asezat pe pat incercand sa gandesc, creierul meu era mult prea sufocat de disperare si teama pentru a mai putea procesa ceva util.

Dupa cel putin 20 de minute m-a lovit, erau oglinzile. Oglinzile reflectau camera distrusa, iar alegerea trebuia sa o fac tot intre doua oglinzi. Prima idee a fost de a le distruge, dar m-am oprit inainte de-a imi manjii mana cu sange. Mi-am luat caietul de schite desenand camera din fiecare unghi, incercand sa-mi amintesc exact fiecare detaliu, fiecare textura. Probabil chiar si un cui lipsa sau pus in loc gresit ar putea insemna esec total. Trageam rapid linile pe foaie netezind cu degetul urmele prea accentuate de creion. Am asejat fiecare desen in fata oglinzii potrivite, asteptand sa se intample ceva, orice, dar nimic. Din nou imi fortam creierul sa gandeasca plimbandu-ma cu pasi rapizi prin camera. Toate simturile mele ma impingeau spre distrugere, dar nu, trebuia sa gandesc logic, inteligent. Reflectam tot ce mi se intamplase, poate am gresit ceva... am gresit alegerea. Mama intotdeauna imi spunea ca aparentele inseala, sa nu judec o carte dupa coperta. Cum puteam sa fiu asa de oarba? Chiar si vrajitoarea se potriveste spuselor lui mama, dupa acea gluga imensa umbroasa se ascundea un par balai si doi ochi albastri, iar camera este defapt veche si mizerabila. Este cea mai simpla incercare, am avut atatea indicii si totusi am dat gres. Era asa de evident, ar fi fost imposibil ca aceasta camera sa fie in stare perfecta si localul sta sa se prabuseasca. Pot sa scap de aici, trebuie doar sa aduc camera la forma initiala. Am inceput sa trag tapetul jos, sa daram mobila doar patul nu am avut cu ce sa-l distrug. Langa picioarele mele statea intinsa o cutie, am ridicat-o iar in interiorul ei se afla iasca ( pt ce care nu stiu iasca este o planta folosita in evul mediu pt aprinderea focul) si un chibrite. Se pare ca cineva de sus ma iubeste. Am aprins iasca dand foc patului. Priveam dansul flacarilor dandu-ma tot mai in spate pana cand m-am lovit de oglinda dulapului. Mi-am intors corpul privindu-mi reflexia in oglinda care se schimba incet in silueta unei femei, acea femeie cu pielea arsa si distrusa de timp. Imi intinse mana zambind, avea zambetul cald si primitor, am apucat-o de inchietura trecandu-mi corpul prin oglinda. Ma aflam intr-o camera veche care aproape se prabusea, doar geamul era acelasi, cu perdele plutitoare si aceiasi priveliste pe care am capturat-o in carnetelul meu de schite. Nu credeam ca ma voi simti asa de bine intr-o camera pe jumatate arsa, dar ceva era la fel: parfumul. Desii pentru oricine altcineva ar fi fost un parfum minunat, pe mine sa sufoca, imi invada plamanii lasandu-ma fara aer. Am alergat spre usa iesid din camera. Stateam razemata de ea privind holul ingust si tragand puternic in plamni aerul mucegait, era un miros divin.

Jos, la parter, la o masa statea vrajitoarea privindu-ma cum cobor scarile. Nici nu vreau sa imi imaginez parul ciufulit, fata rosie si rochia pe jumatate rupta.

-Cum ai dormit? m-a intrebat cu un zambet larg pe buze.

Cu siguranta stie ca nu am luat decizia buna, dar se pare ca nu o deranjeaza. As fi putut sa ma revoltez si sa-i povestesc faptul ca nu am dormit toata noaptea, dar am ales sa raspund mai inteligent:

-Pe langa cosmaruri sa spunem ca am inteles ce mi-a spus mama de atata timp. si i-am aruncat acelasi zambet larg, numai ca in cazul meu a fost scurt si fals.

Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout « Previous 1 2 3 4 5 6 … 16 Next » //  / Culoarea Ochilor

Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout
« Previous 1 2 3 4 5 6 … 16 Next »
/ Culoarea Ochilor