Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Vacante in Vacante, concedii si afaceri

« Previous 1 2 3 4 5

/ Cuvinte vechi

" - In urmatoarea excursie la munte cu familia mea, vii far discutii!" rase Ema. " O sa-ti placa escladarile!"
Tanara isi intoarse privirile spre cealalta parte a dealului si-si deschise gura usor, in semn de mirare.
Poate trecusera ani de cand nu mai vazuse asemea peisaj. Fiecare copac isi ocupa cu mandrie locul, inaltandu-si ramurile si parnd sa se laude cu culorile frunzelor sale. Poate erau zeci, sute sau mii de nuante de verde si maro, cu diverse puncte mici de culoare.
" - Padurea Umbrelor Verzi" murmura Emm, amintindu-si de o poveste din copilarie. " Ai citit-o vreodata?" intreba ea curioasa.
Soimeanca incepuse sa coboare usor dealul, uitandu-se cu atentie pe unde pasea. O incerca un sentiment ciudat, nou, de parca murea de nerabdare sa vada ce o atragea spre zona cu lumina filtrata a padurii. Se intoarse spre Tamara si ii zambi, ascultandu-i cu atentie raspunsul.

• Peisajul din fata ochilor sai era unul minunat, nu mai vazuse unul asa de foarte mult timp trecusera ani. Desi venea la bunica sa ea nu vazuse acel peisaj atati copaci care isi inaltau ramurile lor pline cu frunze in mii de nuante de verde. Acestia incepura sa se miste incet in bataia vantului aducand un aer atat de curat. Tamara il inspira dandu-si capul pe spate auzind intrebarea Emei "Ai citit-o vreodata?" intreba curioasa cu zambetul pe buze coborand putin privind mai atenta peisajul. Padurea Umbrelor Verzi auzise de acest nume dar nu o citise pana acum de obicei ea citea pentru scoala. Carti de vraji, Magie Neagra. Dar cand era mica mama sa Kayla ii citea din acea carte dar nu isi putea aduce aminte despre ce era vorba in acea carte. "Mama mea mi-o citea cand eram mica." zise aceasta cu nostalgie dupa vremea cand era un copil mic fara sa ii pese ca va face ceva gresit, fara responsabilitati. Ofta zambind trist.
  

Ema ii raspunse cu un zambet asemanator. In clipa aceea, fusese capabila sa citeasca in ochii Astropufei.
" - Si mie mi-e dor de acea perioada. Viata parea mult mai simplu atunci, nu?"
Soimeanca se opri la baza dealului si se uita in jur. Era aproape exact la fel cum isi imaginase cand era copila.
" - 'Luna rosie a apus, Soarele de mult s-a dus. Doar lumina ne-a ramas, intre umbre ratacita si urcata, imblanzita' " recita Ema primele versuri prezente in poveste. " Te incumeti sa mergem mai departe?" zambi ea iar.
Incerca sa-si reaminteasca intreaga strofa, dar pur si simplu nu putea.
Mintea ii zbura prin alte parti, distrasa de nuantele din jurul ei.

• O privea pe Ema cum incerca sa se apropie din ce in ce mai mult de acea padure care pur si simplu o fermeca dar o urma pentru ca o invitase afara sa se plimbe printr-o padure si au gasit una. Tamara incepu sa coboare incercand sa o ajunga din urma pe prietena sa de la Ochi-de-Soim nu prea stia sigur daca sa o ia in aceea directie, simtea ca o sa se intample ceva rau dar nu o simpla cazatura altceva mai rau. "Esti sigura?" intreba ingrijorata astropufa oprindu-se din coborat prinzand privirea confuza a Emei spunandu-i ca nu are de ce sa isi faca griji ca mai trecuse cu matusa sa prin acea zona si ca nu se intamplase nimic. Poate avea dreptate; poate ca era speriata ca o sa cada si o sa ajunga iar la bunica sa cu oase rupte si rani urate de tratat. Sentimentul ca avea sa se intample ceva rau nu disparu, cu greu incerca sa il ignore din mintea sa, dar parca se auzea din ce in ce mai tare ca nu o sa se intoarca defere din acea padure in care multi au intrat pentru ca i-au fermecat peisajul mirific. Nu se va intampla nimic. Isi spuse Keyanna in gand inchizand ochii concentrandu-se mai mult pe ce gandea.
  
  Dar imediat piciorul ii aluneca de pe o piatra, aceasta scoase un mic tipat infingandu-si degetele in pamant pentru ca nu gasise altceva de care sa se prinda. Ema isi intoarse capul speriata spunandu-i ca nu va pati nimic. Tamara isi dadu drumul coborand cu grija si cu atentie dealul reusit pentru cateva secunde sa alunge acel gand negru. Ajunsera la intrarea in padure, inima Tamarei incepu sa bata si mai tare respiratia sa oprindu-se cand auzi cateva crengi rupandu-se iar pomii sa se miste in bataia unui vant puternic. Animalele din acea padure incepura sa scoate sunete infioratoare. Ema isi puse mainile pe solduri aratand care padure foarte hotarata sa porneasca. Tamara pasi timida in padure privind in jurul sau la crengi sperand ca nimeni nu le urmareste. Cand o bufnit o facu sa tresara si sa tipe speriata, Ema se incrunta intreband-o daca se simte bine. "Nu am nimic." zise aceasta zambindu-i disparnad teama. Isi lua bagheta in mana pregatite sa atace daca cineva le va ataca. Oare Ema ma crede o nebuna acum? Se intreba.
  

Ema se intoarse si se pozitiona langa Tamara. Ii zambi bland si isi puse mana protector pe umarul ei.
" - Hei, si eu m-am simtit ciudat prima oara cand am venit aici" ii sopti Soimeanca.
Locul acela era fermecator si mistic din mai multe puncte de vedere.
In primul rand, erau feluritele nuante, desi puteai spune, cu greutate ce-i drept, ca predomina verdele jad. Apoi mai erau trunchiurile si crengile copacilor. Din cauza faptului ca padurea era deasa, multi crescusera in unghiuri ciudate, cu crengi ce se roteau printre bratele altor copaci, in lupta de a ajunge la lumina. Era pamantul jilav, dand padurii un parfum unic. Puteai simti asprimea si prospetimea aerului de munte, combinata cu cea a alunelor si a ghindelor, a ierbii proaspete, a florilor de salcam, destul de rare in aceasta zona, si a rasinii de brad.
Mai urmau povestile, caci padurea aceasta fusese considerata locul unde se intampla actiunea din 'Padurea Umbrelor Verzi'. Si mai era un singur lucru important. Candva, se gasisera artefacte ascunse in scorburile copacilor.
" - O sa vezi, va fi bine" sopti iar Ema.
Vroia sa-i arate prietenei ei minunatia acestei paduri. Trecuse atat de mult timp de cand nu mai pasise pe sub bolta acestor copaci.

• Intrara deja in padure, Ema tot continua sa fie fascinata de culorile frunzelor si de prospetimea aerului curat de munte, Tamara inca mai avea acel sentiment ca cineva totusi le urmareste si ca ceva rau avea sa se intample. Dar daca Ema spunea ca asa se simtea cand intrase si ea in padure trebuia sa le alunge din minte si sa se bucure de timpul cu prietena sa cea mai buna de la Ochi-de-Soim. Keyanna alerga dupa Ema care o luase inainte soptindu-i la ureche sa se intoarca pentru ca ei nu ii place. Chiar avuse si o viziune cand pasise in padure. Erau ele doua lipite de trunchiul unui copac si o persoana pe care nu o cunostea dar din privirea Emei parea ca o stie si ca nu si-ar mai dori sa-l vada vreodata. "Nu ai de ce sa iti faci griji." spuse aceasta cu zambetul pe buze chicotind.
  
  Tamara o urma inca speriata, cand tresari la auzul unor fosnete venite din copaci, Ema o asigura ca sunt doar niste animale care incearca sa le alunge din padurea unde locuiesc sau niste pasari care incearca sa isi ia zborul. Keyanna ofta usurata mergand incet. Cand isi auzi prietena tipand si strigand 'Ce cauti aici?' incepu sa alerge ajungand la ea punandu-si o mana pe umarul sau obosita. In fata sa se afla o persoana necunoscuta zambindu-le si privind-o mai mult pe Ema decat pe Tamara. Ca in viziunea sa se intampla totul. Parea un devorator al morti pentru ca pe bratul sau se afla semnul, Tamara tresari speriata scotandu-si bagheta tinand-o strans in mana daca era nevoie sa atace. Necunoscutul isi muta privirea pe Keyanna murmurandu-i ceva Emei pe care Tamara nu intelese fiind atenta la acea persoana.
  

Ziua asta era din ce in ce mai buna!
Ema isi inchise ochii si zambi. Inainta prin padure cu lejeritate, tresarind uneori, atunci cand un soarece se ratacea prin fata lor.
Mersese prea repede, caci Tamara ramasese in urma. Se opri, asteptand-o rabdatoare. Dar putine stia Ema atunci cand hotarase sa-si intoarca privirea spre sunetul de pocnet al unor crengi.
Stia acea silueta masiva. Stia mintea criminala din spatele acelui chip. Fata acelui om era deja parte din viata ei, desi Soimeanca nu si-a dorit asta. Candva, o bantuia acel chip, urmarind-o prin cosmare, in cel mai adanc nivel al inconstientei.
" - Buna ziua, domnisorica Snow" murmura Tom Porrin cu un zambet scarbos.
" - Ce cauti aici?" urla Ema la el, facand un pas mare in fata.
Abia se abtinu sa nu-i dea un pumn. Nu ca ar fi avut vreo remuscare, dar nu isi dorea sa atinga fata acelui netrebnic.
Era vag constienta de mana Keyannei pe umarul ei. Porrin nu raspunse, ranjind spre Tamara.
" - Acestea sunt indicii concrete la locul crimei ce, prin natura lor, nu se lasa colectate sau examinate. Cine ar colectiona iubire, furie, razbunare, frica...?" zambi Porrin, mutandu-si privirea spre Ema.
" - Acestea sunt lucruri pentru care suntem antrenati sa le cautam" termina Soimeanca citatul, cu vocea lipsita de inflexiuni.

• Tamara se uita putin la acel devorator dandu-si seama cine este, de atatea ori auzise numele lui prin ziare si pe la scoala de unii de la minister vorbind despre el. Dar niciodata nu avuse ocazia sa-l intalneasca, credea ca e doar un alt ciudat care se plictisea in casa lui. "Tu esti Porrin?" intreba Keyanna fara sa isi dea sema ca scoase acele cuvinte din gura sa. Devoratorul isi intoarse privirea de la Ema catre Tamara incepand sa rada si sa spuna ca da. Dupa murmura ceva de genul ca Ema isi aduse si prietena. Ce dorea de la soimeanca? Se distrau asa de bine pana acum. Dar isi putea dea sema de ce avea acel sentiment de teama si viziunea acea. Porrin inainta cu un pas scotand si bagheta afara, Keyanna se retrase cu un pas strangand bagheta in mana. "Si tu esti Tamara nu?" intreba acesta mutandu-si privirea pe astropufa. Aceasta isi putea da seama de ce se simtea urmarita in tot acest timp, stia cum si cum o cheama. "Da eu sunt." spuse cu raceala Keyanna privindu-l cu ura. Porrin se mai apropii cu un pas, dar Ema nu se misca din loc. Nu ii era frica de el? Nici macar nu incerca sa se apere? De ce nu isi scoase bagheta pana acum?
  

Ema isi intoarse usor capul si sopti in asa fel incat Tamara sa fie singura care o auzea.
" - Fa, te rog, Accio. Bagheta mea e acasa"
Se intoarse complet spre barbat. Mai mult din dorinta de a-l infrunta decat din cea de a-i distrage atentia.
" - Ce e?" intreba ea cu un ton ironic, lovind cu putere fiecare silaba. " Te-ai plictisit de mine si vrei sa-mi enervezi chiar toti prietenii? Nu e suficient cate ai facut?"
Singurul raspuns pe care Soimeanca fost un ras isteric. Ema isi dorea ca Porrin sa nu aduca in discutie alte standarde. Simtea o teama veche, la fel ca in noaptea in care aflase un adevar major. Devoratorul din fata ei era, pana la urma, nasul ei. O multumea faptul ca nu imparteau acelasi sange.
Emei ii era teama. Ii era teama ca daca Tamara afla, o s-o urasca. Dar se simtea prost si daca nu-i spunea. Era ca un fel de minciuna, nu?
Soimeanca isi schimba pozitia, facand un pas in fata si punandu-se complet in fata Keyannei.

• Tamara o asculta pe Ema folosind vraja Accio pentru a lua bagheta inapoi, aceasta o prinse bine in mana dandu-i inapoi Emei. Soimeanca o indrepta catre devorator amenintandu-l. Porrin incepu sa rada cu zgomot facand-o pe Keyanna sa tresara. Atunci incepu sa o ameninte pe soimeanca zicandu-i ca ii va spune un secret Tamarei ce o va face sa o urasca. Astropufa isi stranse buzele intr-o linie dreapata, aceasta persoana nu avea nici un drept sa spun cand va fi suparata Tamara pe Ema. Ii era prietena orice ar fi. Porrin incepu sa mearga in jurul celor doua fete nepasator ca ele erau doua si ca aveau baghetele pregatite. "Daca ti-as spune ca.." incepu devoratorul dar fu intrerupt de tipatul Emei care se rastea la el sa taca din gura sa nu mai spuna nici un cuvant dar Porrin incepu sa rada satisfacut ca o enervase pe Ema. Ii povesti cu un zambet malefic pe buze ca el ii era nas soimencei. Atunci intalni privirea prietenei sale cerandu-si scuse din priviri. "Nu gasesc nimic fascinant in asta." spuse aceasta chipul sau fiind inexpresiv, facu o vraja inchizandu-i gura lui Porrin dar nu functiona ajungad langa Tamara lipind-o de trunchiul unui copac. Inima incepu sa ii bata cu putere.