Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Vacante in Vacante, concedii si afaceri
1 2 3 4 5 Next »
/ don't let the fear of falling keep you from flying

**Agnes Marie Lovel** · (This post was last modified: 28 Dec 2012, 19:28 by Agnes Marie Lovel.)

Agnes&Mark

And every moment I spend with you, is the most beautiful thing in my life.

.

Aparuse pe o straduta, in centrul orasului. Dupa cum ii scrisese Mark in ultima scrisoare, de acolo trebuia sa vada un pod asemanator celui din Londra Incuiatilor. Asemanator. Duse mana la frunte, tinand-o streasina la ochi, pentru a putea depista podul. Schita un zambet glorios cand il vazu. Perfect!
Parul blond-capsuniu ii atarna pe spate, stralucind sub razele ascutite ale soarelui. Ii placeau impletiturile. Nimic mai mult. Stia ca nu avea nevoie de mai mult decat ce avea pentru ca Mark sa o iubeasca. Chiar el ii spusese sa nu uite asta. Ca o va iubi. Agnes avea incredere in ea insasi si in Mark. Avea incredere in ei. In perechea aceea de oameni, care impartaseau aceleasi sentimente.
In acel timp ajunse la destinatie. Masinile nu prea goneau mancand asfaltul pe acolo. Oare de aceea ii propusese Mark fetei sa se intalneasca acolo? Era un loc linistit, frumos. Desi erau deja in octombrie, toamna nu se facuse simtita pe acolo. Agnes purta o rochie mov cu imprimeu floral, lunga pana la genunchi. Si nu ii era frig, nici cald. Ii era dor de Mark. Dar gandul ca-l va vedea, in sfarsit.. ameliora treaba. Rana se inchidea treptat, ramanand doar cu o cicatrice. Se sprijini cu coadele de marginea metalica a marginii podului, rupandu-si buza intre gandul ca poate Mark fusese oprit si nerabdarea pe care nu o mai suporta.

**Mark Wilson** · 01 Oct 2012, 10:05

Era toamnă.
Toamna atât de mult aşteptată. Cu toate ploile, culorile ruginii şi covoarele de frunze colorate. Începea şcoala, străzile erau aglomerate, copiii nu mai alergau pe afară, ci învăţau în casă. Începea să vină frigul, simţindu-se în briza răcoroasă.
Lui Mark nu-i plăceau lucrurile acestea nici cât unui şcolar. N-avea chef de toamnă, tânjind după căldurile Sudului, după soarele strălucitor tot timpul şi cerul limpede.
Se uită pe geamul trenului în care se aflau el şi amicii lui şi închise ochii, amintindu-şi acelaşi lucru pe care şi-l amintise de fiecare dată când o altă bombă îi spulbera în bucăţi regimentul.
Ochii căprui înnotau în lacrimi.
- Mark ! Hei, Wilson !
Mark deschise brusc ochii. Ryan îl scutura de un braţ, privindu-l amuzat. Trenul se oprise, iar compartimentul era aproape gol.
- Am ajuns, îi spuse Ryan şi îi aruncă bagajul în braţe.
Mark oftă şi îşi trecu o mână peste faţă, încercând să se dezmeticească.
O va vedea pe Agnes. Va sta cu ea pentru trei săptămâni.
Gândul acesta funcţionă ca un energizant, şi Mark se ridică repede, îşi înşfăcă valiza uşoară şi porni entuziasmat afară din tren.
Era pe un peron aproape pustiu, murdar şi cu nişte bănci din lemn putrezit, nevopsite. Însă Mark nu observă nimic din toate astea. Dădu colţul şi, după ce se asigură că nu-l vede niciun soldat încuiat, îşi scoase bagheta şi Dispăru.
Vântul îşi schimbă direcţia şi Mark simţi că ajunsese la destinaţie. Deschise ochii şi în faţa lui se întindea un pod liniştit. Mark zâmbi când simţi cum îl invadează amintirile.
Se apropie aproape alergând de pod, scăpând de bagaj printr-un simplu semn cu bagheta. Aproape ajunsese... O văzu.
Se opri brusc, simţind cum îi reînvie tot corpul. Creierul începea să funcţioneze din nou, iar, pentru prima oară, era conştient de bătăile inimii ce îi spărgeau pieptul. O privea pe Agnes din profil, şi simţi cum respiraţia i se acceleră. Simţi nevoia să o atingă, să o ţină în braţe, să vadă dacă e aievea.
Începu să alerge spre ea.

**Agnes Marie Lovel** · (This post was last modified: 21 Oct 2012, 14:10 by Agnes Marie Lovel.)

Se gandea doar la citate de-ale lui Shakespeare de cand Mark plecase. Citise carti dupa carti. Toate fiind romane de dragoste. Putea primi oare vreun premiu pentru asta?
Isi intoarse linistita capul, lasand vantul sa-i aranjeze parul. Poate ca.. exagera putin. Oamenii nu reactionau astfel cand cineva drag pleca. Mama ei nu reactionase astfel in lipsa tatalui ei.. dar exista si acel romantism aprins intre Agnes si Mark. Romantism care se stinse probabil in relatia parintilor ei, deoarece erau numia treaba, si nu mai aveau timp unul de celalalt. Era clara treaba.
Observa o silueta realizand miscarea membrelor inferioare. Cat de frumooos! Si ce era si mai frumos? Ce? Ceee? Era Mark. Agnes, zambi, topaind pe loc cateva clipe dupa care alerga spre el. Topaitul era ceva specific speciilor de Loveli. Dap.
Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta. Asta era toata magia lor. Tot ceea ce-i facea sa straluceasca. Sentimentul acela fratesc de a aimparti tot ce aveau cu celalalt.
"Ti-am spus ca va fi greu. Ma simteam ca in al doilea Razboi mondial, fara hrana, fara familie doar cu gandul de a te revedea candva."Ii sari la gat, incercand sa nu-l stranguleze. "A, a.. a fost frica. Frica venind in galop, si care a disparut pe varfuri."
Se retrase, privindu-i chipul. Ochii lui calmi. Verzi. Ii fusese dor de imaginea aceea. La un moment dat nu o mai putea reproduce in mintea sa. Aveau nevoie de o poza, cu siguranta.

**Mark Wilson** · 01 Oct 2012, 20:35

Uscat. Primul cuvânt care îi veni în minte lui Mark era uscat. Ochii ei erau uscaţi. Nu mai erau lacrimi. Era doar căprui, numai bucurie, numai dragoste şi frumuseţe. Doar toamnă, doar timp, doar ea.
Nu putea să-şi ia mâinile sau ochii de pe ea. Îi atingea pielea albă de pe braţe şi talia subţire, obrajii trandafirii şi părul de acea culoare neobişnuită. Era atât de frumoasă, şi în sfârşit, după atâta timp, era doar a lui ! Sufletul îi era invadat de o bucurie ce le întrecea pe toate, sentiment ce nu putea fii exprimat în cuvinte, pe care nu şi-l putuse imagina până în momentul în care îl simţea.
Nu putea să spună nimic. Se simţea ca un mut, pur şi simplu, cuvintele nu erau de ajuns. Îi venea să strige, să o ia în braţe, să zboare.
O sărută lung, parcă încercând să recupereze fiecare sărut pierdut de iarna trecută. Apoi, se depărtă de ea şi îi zâmbi larg.
- Eşti aici, fu tot de putu scoate. Repetă cuvintele de mai multe ori, mişcându-şi frenetic mâinile pe braţele ei, apoi în jos, oprindu-se pe talie. Era într-adevăr, şi lui Mark nu îi venea să creadă.
Uscat. Asta era. Sufletul lui era uscat. Sângerarea continuă se oprise, rana se vindecase ca şi cum n-ar fii fost niciodată. Era uscat, în sfârşit.

**Agnes Marie Lovel** · 01 Oct 2012, 21:11

Da. Era acolo cu el. Agnes pipai de mai multe fata lui Mark pentru a se asigura ca intr-adevar era acolo. Se si ciupi de brat. Merita. Mark merita. Nu-si putea imagina cum era acolo, unde statuse el atata timp, insa stia cum era.. fara el. Cu totul singura. Gandul ca Mark nu era liber o intrista. Gandul ca nu-l putea vizita oricand. Doar la permisii.
"Da, sunt! Suuunt!"ii canta ea. Era fericita. Entuziasmata. Nu se putea stapani. Mentinu sarutul chiar si dupa aceea. Stampiland fata lui Mark. Noroc de el ca Agnes nu prea folosea cosmetice. Nici macar luciuri.
"Ce faci? Ti-ai facut prieteni acolo? Ti-am dus dorul ataaat de mult."incepu ea in graba, gesticuland din maini."Sper ca nu te-ai certat cu vreun nebun, si nu esti ranit, nu? Voi sta cu tine toate aceste trei saptamani. Si voi fi foarte atenta.. iti voi acorda toata atentia mea, Mark."termina roscata, supsinand apoi "Meritam." Se simtea ca intr-o luna de miere sau ceva. Insa, nu-l intrebase pe Mark de planurile sale. Poate voia sa-si viziteze familia. Familia pe care nu o vazuse de un an intreg. Un an in care Agnes isi tocise mintea, inima.. sufletul. Fiind ingrijorata pentru Mark. "Dar ce tot spun? Mi-ai fi spus daca te-ai fi ranit.. asa-i?"Si totusi.. nu era prea sacaitoare? Adica, poate Mark se astepta la o iubita care sa nu se intereseze de atat de multe lucruri, evenimente si chestii. Probabil ii ajungea deja o mama.. ce mai avea nevoie de inca una?

**Mark Wilson** · 09 Oct 2012, 10:18

Mark râse de continua trăncăneală a fetei. Îi fusese atât de dor de ea, încât ar fii putut să-i asculte îngrijorările timp de zile întregi.
- Sunt bine, răspunse el, zâmbind. Am scăpat ieftin. Doar o coastă ruptă.
Imagini cu prietenii lui murind în faţa lui, grenade explodând şi copii morţi îi invadau minte. Nu, nu se putea gândi la asta acum. Acum era fericit.
- Totuşi, ai grijă cu îmbrăţişările, spuse Mark, alungându-şi gândurile rele.
Se întrebă dacă Agnes ştia de ce trebuiau să se întâlnească pe un pod aproape pustin din Anglia. Probabil că nu, n-avea cine să-i spună. Totuşi, speră să-i placă surpriza.
- Înainte să-ţi dezvălui planurile mele malefice, trebuie să-mi spui sincer : vrei să stai cu mine toate aceste trei săptămâni ? Nu te grăbi să răspunzi, pentru că nu poţi să dai înapoi.
Avea un zâmbet amuzat pe faţă şi, pentru câteva secunde, se întrebă ce-ar face dacă ea ar spune că nu vrea. Dar va vrea - se baza pe asta.

**Agnes Marie Lovel** · 14 Oct 2012, 12:52

Imbratisarile. Notat! Avea sa fie ceva mai atenta. Cel putin fata de Mark daca nu de ea si de cerintele sale. Mainile-i alunecara lin, ca o esarfa pe gatul curbat al unei femei delicate, oprindu-se in capat. Stranse mainile lui Mark, pipaind pielea aspra, lucrata. Isi musca buza inferioara, privirea devenindu-i banuitoare.
" Sigur ca da."raspunse ea nedumerita. Observa zambetul amuzat de pe chipul lui Mark si nu se putut abtine din a nu zambi si ea. Era molipsitor, stia asta. Tot ce tinea de Mark era molipsitor. Si dragostea pe care i-o impartasea era. De ce ? Nu stia.
" Da. Asta este raspunsul meu. Oricum nu voiam sa dau inapoi."zise roscata privindu-i maniuchiura baiatului. Ea nu era prea buna la multumiri sau la cadouri. Putea reactiona intr-un singur mod. In modul ei. Poate pentru unii era Doar atat ?, insa ea nu putea face mai mult de atat. Pentru Mark insa ar fi facut orice sa-l vada fericit. Desi de obicei fetele se lasau complimentate, imbratisate, trase de mana.. ea era opusul. Ea voia sa-l traga de mana pe Mark. Sa-i arate tot ce pierduse in toate acele luni.

**Mark Wilson** · 28 Dec 2012, 00:31

Mark oftă, odihnindu-şi mâinile pe talia fetei. Ştia că va răspunde asta. Agnes nu dădea înapoi de la nimic absolut.
Se aplecă uşor şi îşi lipi buzele de urechea fetei.
"Te voi duce cu mine, mica mea Agnes," îi şopti el uşor şi lin, ca un câtec. "Îţi voi arăta Ţara Minunilor şi o să mă pierd cu tine în ea."

Zâmbi uşor şi se îndreptă uşor, vrând să o privească în ochi.
"Trei săptămâni în casa mea din Wilminghton, împreună cu soarele şi oceanul nesfârşit."
Era nerăbdător. Voia să o ia acum în braţe şi să fugă cu ea acasă, să-i povestească zi şi noapte de copilăria lui, de efortul pe care îl depuse construindu-şi casa, de părinţii lui, de modul în care rămăsese orfan... voia să-i spună totul şi Agnes să fie fericită şi să râdă cu râsul ei angelic şi să-şi dea părul la o parte prin acel gest atât de specific încât fiecare minut în care se gândise la el duruse.

Avea să o facă fericită din nou, măcar pentru cele trei săptămâni de pauză.

**Agnes Marie Lovel** · (This post was last modified: 28 Dec 2012, 14:56 by Agnes Marie Lovel.)

La inceput, zilele de dupa plecarea lui Mark parura sa treaca nespus de greu. In timpul scurt cat fusese acolo se obisnuise sa fie cu el, sa discute cu el, sa manance cu el; La contactul buzelor lui calde cu urechea ei, o cuprinse o stare de euforie.
Mark semana cu Peter Pan. Era Peter Pan-ul ei. Avea o imaginatie atat de bogata, era o fire atat de spontana si dragastoasa. Ii cuprinse chipul cu mainile sale, micute, si ii privi ochii. Erau verzi, insa ii aminteau de mare, iar tenul sau bronzat era precum nisipul. Deja isi imagina casa, cum ei doi alergau pe plaja, cum ea gatea in bucataria lui; Se putea casatori deja, avea toate calitatile necesare. Si magie.
" De ce nu mergem? De ce stam inca pe loc?"intreba Agnes, pierduta in ochii baiatului. " Vreau sa ma pierd in peisajul din mintea ta, cel de acasa, cum m-am pirdut mai devreme in privirea ta. Sunt o visatoare pe langa faptul ca sunt nebuna.. " Isi lasa mainile sa alunece de pe fata, pe pieptul barbatului si-si cobori privirea in pamant. Era mai scunda decat, ceea ce era normal.

**Mark Wilson** · 28 Dec 2012, 19:48

Mark îi zâmbi şi se depărtă de ea. Nu era bine. Ura fiecare centimentru care se băga între el şi Agnes după acei mii de kilometrii ce îi despărţiseră atâta amar de vreme. Îi prinse mâna într-a lui şi cei doi Dispărură, lăsând podul pustiu în urmă.
Când Apărură în Wrightsville Beach, primul instinct a lui Mark fu să-şi pună mâna la ochi. Pentru că aici soarele era atât de strălucitor, chiar în mijlocul cerului, răspândind milioane şi milioane de raze ce hrăneau copacii impunători ce creşteau la terminarea plajei. Mark inspiră adânc şi simţi cum mirosul oceanului îi gâdilă nările.

În faţa lor, puţin mai departe era o casă mică, ce-i smulse un zâmbet de pe buze lui Mark. Casa în care copilărise nu era singura de acolo, fiindcă zona era foarte căutată. Însă casa lui stătea mai la o parte, mai izolată, la o distanţă considerabilă faţă de restul civilizaţiei. Asta îi plăcuse cel mai mult lui Mark tot timpul cât locuise aici.

"Bun venit acasă," îi spuse Mark lui Agnes, arătând printr-un gest larg nu numai către casă, ci şi către plajă şi ocean.

Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Vacante in Vacante, concedii si afaceri 1 2 3 4 5 Next » //  / don't let the fear of falling keep you from flying

Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Vacante in Vacante, concedii si afaceri
1 2 3 4 5 Next »
/ don't let the fear of falling keep you from flying