Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului / Hambarul bufnitelor

« Previous 1 2 3 Next »

/ Dorinte mute

Sangele imi ingheta in vene in timp ce ascultam cuvintele Ramonei.
" - Este si asta o posibilitate..." m-am incruntat usor. " Dar la ce ar avea nevoie Ministerul de cele trei Talismane? Ce ar putea face cu ele? Nu e ca si cum nu ar detine controlul lumii noastre"
Simteam nevoia sa aflu. Faptul ca nu stiam si ca nu imi dadeam seama ce vor, ma facea sa ma simt inutila.
" - De unde au aparut oamenii este mic copil pe langa ce vrea Ministrul Magiei..." am zambit vag. " Nu conteaza... Trebuie sa anticipam orice miscare ce ar deteriora societatea"
Artemait aparu pe umarul meu, mandra ca isi indeplinise misiunea.
" - Am nevoie de tine, Art. Poti sa verifici ce evadari au fost in ultimul timp?"
Tipa cu dispret, dar se indrepta spre fereastra.
" - Multumesc, esti cea mai buna"
Imi era teama sa-mi eliberez gandul cu voce tare.
" - Daca este din nou o criza? Devoratorii pot sa o acopere lejer, au experienta ultimei dati."

Auzind unde a ajuns pana la urma conversatia lor, m-am gandit sa ma arat. Nu prea era frumos sa spionezi
-Evadari au fost destule, cel putin in ultimele patru saptamani. Oh, Ema, scuze! am zis, zarindu-i privirea. Eu doar... v-am auzot vorbind si... nu conteaza, am incheiat. In fine, ziceam ca tocmai ieri a ajuns raportul evadarilor la Minister. Sunt destule, in numar de cel putin 12 sau 13.
Ramona m-a privit piezis:
-Tu de unde stii asta?
Mi-am dat ochii [este cap:
-Tata lucreaza la Minister.

" - Prea multe evadari intr-o singura luna. Multumesc!" i-am zambit sincer Lissei, dar apoi m-am strambat.
" - Te rog sa ma ierti daca ma voi preface ca nu stiu de aceste evadari cand vine Artemait. Bufnita asta este foarte... orgolioasa"
Am zambit ispasitor. Poate ca acum aveam sa facem ceva. Poate ca intr-un fel sau altul, puteam ajuta societatea vrajitoreasca.
" - Pur si simplu, prea multe evadari" am repetat ideea, la tanc, caci bufnita mea se intoarse... fara ceva. " Nimic?" am intrebat-o surprinsa.
Isi scutura capul si se bosumfla.
" - Asta explica multe... Multumesc mult, Art! Mi-ai fost de mare ajutor. Revenind... Se pare ca Ministerul nu a anuntat aceste evadari. Poate ca sunt nebuna, dar cred ca e ceva putred la conducerea sa..."

„-Culmea este ca nimeni nu da semne ca isi da seama de ce se intampla la minister!” zise Ramona uitandu-se la Lissa care se apropia de ele.
„-Probabil le este frica sa vorbeasca!” adauga Ema.
„-Nu stiu ce sa zic, tata mi-a spus ca este agitatie la Minister!” continua Lissa care era acum langa cele doua fete.
Cerul invadat de norii reci de toamna aducea un vant puternic care scutura culcusurile calde ale bufnitelor. Acestea incepura sa scoata tot felul de croncaneli care le incarcau auzul fetelor.
„-Ei bine, ministerul controleaza Profetul asa ca nu ne putem mira ca nu se aude nimic despre asta!” tipa Ramona printre croncanelile pasarilor."Cat despre evadari, sunt sigura ca toti sunt Devoratori"
Ramona isi asculta ultimele cuvinte, Devoratori. Fintele astea o inspaimantau cumplit, iar acum erau libere, in randul celorlati oamenii, fara ca acestia sa banuiasca ceva.
Acum, Devoratori, stiau ce sa faca ca sa nu fie descoperiti, trecutul fiindu-le calauza.

" - E mult prea dificil... Prea complex... Dar totu, toate piesele se potrivesc" am zis eu ganditor. "Nu vad altceva decat implicarea unor Devoratori..."
Mi se uscase gatul. Nu puteam - nu doream - sa-mi imaginez viitorul. Era precum o dorinta existenta, dar la care speri sa nu se indeplineasca. Speri ca mintea ta o va arunca in subconstient, in liniste deplina. Un fel de... dorinta muta.
" - Chiar trebuie sa gasim piatra aia..."

Cuvintele Emei erau atât de clare, pe cât erau de adevãrate. Trebuia sã gaseasca Piatra, erau obligate sã o gãsim. Dorința ca Piatra sã nu ajungã in mâinile reci ale Devoratorilor, dorința de a bloca planul Devoratorilor era actiunea ce le obliga sa gãseasca piatra.
Fiecare fata era afundata in propriile sale ganduri, in propriile sale inchipuiri legate de unde se putea afla Piatra. Desi erau atat de diferite, fetele stateau una in fata celeilalte si se gandeau la aceeasi obiect.
Acest talisman putea fi oriunde. Padurea era atat de mare si de incalcita, si nu aveau nici un indiciu, decat ziarele vechii.

„-Dar cum arata aceasta piatra?” intreba Ramona.

Ramona era sange-mal, asa ca se intampla foarte des sa intalneasca lucruri necunoscute.

" - A aparut acum cativa ani o poza intr-un ziar. O poza veche, e adevarat, dar de folos. Este destul de mica, suficient cat sa intre intr-un inel precum cele purtate de inaltele doamne ale societatii. Arata destul de comun, dar este mult mai lucioasa decat o piatra obisnuita de rau. Si in plus, are o crapatura."
Vedeam poza ingalbenita din ziar de parca ar fi fost ieri.
" - Pacat ca nu avem ceva, un lucru ce miroase ca aceasta... Ar fi fost mult mai usor pentru Ariadne... Si Toothless... Sunt sigura ca ne vor ajuta"

„-Probabil ca piatra miroase ca Potter!” exclama Ramona.„Doar el a fost ultimul sau stapan! Nu?”

Ramona se uiata ganditoare la Ema si Lissa care aveau expresiile fetei la fel de ganditoare ca si ale Ramonei.
Era amuzant sa vezi un grup de fete atat de tacut si ganditor. Era chiar foarte ciudat, unde erau toate bafele, toate ideile „marete” si toate glumele pe care obisnuia sa le spuna o fata? Faptul ca nu se comportau ca si celelalte fete, le unea aici, in acest hambar plin de pene si puf.

Atmosfera de suspans dainuia in camera, ca si mirosul de zahar dintr-un magazin de dulciuri. Intrebarea ce le tinea atat de tacute, aproape ca tipa in capul fiecareia. Cum puteau gasi piatra mai usor?

„-Credeti ca Dumbledore ne-ar putea da cateva amanunte sau indici despre piatra?” intreba Ramona gandindu-se la tabloul din camera directorului.

" - Merita o incercare. Eu una, am incredere in Dumbledore. Adica, a fost unul dintre Marii Vrajitori ai Vremii. Daca el ne-ar minti, si nu cred asta, atunci nu mai avem nicio speranta."
Va trebui sa-l pacalim pe Flich. Va trebui sa ghicim parola garguiului. Va trebui sa asteptam ca directorul sa nu fie in birou si nici plecat pentru scurt timp. Timp. Asta ne lipsea intr-un fel.
" - Ce n-as da sa am o Clepsidra" am chicotit, dezmortind putin atmosfera 'inchisa'.
Daca ne unim fortele, reusim. Stiam asta si credeam in tot. Credeam in Ramona si credeam in Lissa la fel de mult cum credeam si in familia mea. Credeam in ele mai mult decat credeam in mine insami. Trebuie sa reusim!

Clepsidra, clepsidra. Aceste cuvinte ticaiau ca si un ceas in capul Ramonei. Probabil si in capul Emei si al Liessei, dar asta era mai greu de aflat.
„-O clepsidra?” intreba Ramona mirata.
In timp ce Ramona rostea aceste cuvinte, o bufnita mare si cenusie se asezase pe pervazul geamului. Pasarea croncani ceva, furioasa, apoi isi ridica aripile cat o sticla de cinci litri, si se avanta direct in capul Cercetasei.
Ramona cazu in fund, speriata. Era atat de cuprinsa de gandurile sale, incat nu observa ca o bufnita era acolo. Fata ridica mainile si scoase cu putere bufnita cenusie, din capul sau. O stranse bine in mainile sale reci, apoi o aseza intr-un culcus de-al pasarilor.
„-La ce fel de clepsidra te refereai?” intreba Ramona, cand se intoarse, destul de ciufulita.