Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout
« Previous 1 2 3 4 5 … 16 Next »
/ Dulce-amăruie

**Aileen Denvers** · 14 Aug 2011, 22:20

E al doilea forum, momentan, unde postez mini-ficul asta. Pe primul forum asa se numeste (poveste mai lunga), short story! Va avea zece parti/capitole. Suntem obligati sa nu depasim acela zece parti si sa nu avem mai mult de 60 de randuri pentru fiecare next (TimesNewRoman, 12 - Word). Oricum, fiecare capitol al meu are o pagina in Word, deci banuiesc ca aveti ce sa cititi. Sper sa va placa, mie-mi place ce-a iesit. Voi pune cate un capitol pe saptamana. Daca se aduna comentarii/pareri voi posta doua capitole pe saptamana. Momentan, am rezerve, dar cu cat sunt mai multe pareri cu atat sunt mai determinat sa scriu mai repede. Genuri: slice of life, drama, romance! Have fun!

Puteam să le aud, pentru că totul se petrecea în mintea mea. Deși erau două voci, nu erau reale. Puteam să le aud cum îmi repetau aceleași cuvinte și propoziții cât mai încurcate. Mă amețeau, dar încă mă țineam pe picioare. Frica și dezamăgirea stăteau în același colț cu speranța și dorința, deși fiecare sentiment avea o destinație diferită în universul meu nemărginit. În schimb, sufletul meu nu simțea nimic și mintea nu auzea nicio voce cunoscută sau străină. Nu găseam cuvântul potrivit. Era prea distrus, de parcă mici cubulețe înlocuiau un întreg. Imaginea era terifiantă și cu greu țineam durerea insuportabilă la distanță. Pur și simplu, nu mai voiam să sufăr, nu din nou. În ciuda acestor sentimente și gânduri, cele două scrisori stăteau pe măsuța din fața canapelei pe care se mai afla și laptopul. Doar mă uitam la cele două plicuri de culoare albastră și cu un mic desen în colțul din dreapta. Primul, pe care trebuia să-l expediez de mult timp, era desfăcut. Foaia subțire, colorată și ușor parfumată era în fața mea. Lacrimile curgeau, iar eu nu puteam să le controlez.

Paris, 24 iulie 2006

Scumpul și unicul meu prieten,

Am găsit, în sfârșit, starea și momentul pentru a-ți scrie. Mii de scuze pentru parfumul impregnat, dar știi cât sunt de obișnuită cu micul și inocentul obicei. Nu sunt eu vinovată, dar îmi place să-l tachinez. Îți scriu din rafinatul și inconfundabilul oraș, Paris. Un adevărat colț parcă rupt din Edenul îndepărtat de pământul nostru, oriunde ar fi. O mică escapadă, câteva zile departe de școală, casă și stresul de la micul job pe care mi l-am luat de nevoie, nu de placere. Știai asta, bineînțeles. Au trecut doar două zile, iar eu sunt și mai entuziasmată. Am fost la cumpărături, ne-am plimbat prin centrul orașului și am vizitat Turnul Eiffel. Prima zi am petrecut-o la hotel, iar spre seară am luat cina la un restaurant din apropiere, foarte drăgut. De când îmi doream o escapadă doar cu el. Să-i povestesc, să-l sărut și să stau în brațele lui protectoare. Cele mai frumoase clipe și de neuitat sunt cele petrecute cu el. Îți mai aduci aminte orele pe care le pierdeam împreună de fiecare dată când aveam timp liber? Uitam de toți și de toate, profitam de minutele libere și discutam fără să ne mai oprim. Mi-e dor de tine, abia aștept să te revăd. Încă nu am cumpărat suveniruri, pentru că nu știu ce să aleg. Poate îmi dai vreo idee, mi-ar fi tare utilă, să știi. Trebuie să închei, pentru că am o întâlnire importantă și peste câteva minute o să fiu nevoită să zbor din dormitor. O să-ți mai scriu, dar aștept cu nerăbdare a ta scrisoare pierdută în cutiile poștale din România.

P.S: Mai ții minte întrebarea pe care mi-ai pus-o cândva? Dacă ai avea puterea să schimbi ceva, care ar fi primul lucru pe care l-ai face? Și mai ții minte răspunsul pe care ți l-am dat atunci? Să termin liceul, să intru la facultate și să mă căsătoresc cu persoana pe care o voi iubi toată viața. Acum ți-ai amintit? Șmecherule, ai grijă de tine și să nu te accidentezi mai rău decât mine la antrenamente.

Pe curând, adorabila și zăpăcita ta prietenă.

**Bell Evans** · 14 Aug 2011, 22:28

Foarte frumos Love

Ai un stil aparte de a descrie unele sentimente, si faci ca lucrurile simple sa para mult mai sofisticate - nu stiu daca e cel mai potrivit cuvant - si mai interesante; iar prima parte mi s'a parut geniala. Abia astept sa iti citesc urmatorul capitol > Happywide

<

**Aileen Denvers** · 14 Aug 2011, 22:36

de fapt, prima parte este prologul. Abia urmatoarea parte o sa fie primul capitol. Multumesc pentru comentariu. Ma bucur ca ti-a placut > Happywide

<

**Bell Evans** · 14 Aug 2011, 22:42

^Mi'am dat seama ca e prologul; dar a fost absolut geniala inlantuirea aceea de sentimente. Inca o data, felicitari ^_^

**Melisse Y. Carter** · 15 Aug 2011, 16:13

Deci pur si simplu ador modul in care scrii Love

Si nu stiu cum sa incep Thinking

Mereu admir scriitorii care lasa in mister numele protagonistei/protagonistului Love

si...imi place scrisoarea si... si...astept cu nerabdare capitolul 1 ! Love

**Aileen Denvers** · 16 Aug 2011, 11:27

Multumesc, Melisse. Ma bucur ca-ti place > Happywide

<
Capitolul 1 il voi posta maine sau joi seara Kiss

**Melisse Y. Carter** · 16 Aug 2011, 11:39

Posteaza-l te rog maine ca sa il pot citi si eu ca joi seara plec Love

**Aileen Denvers** · 17 Aug 2011, 23:09

Capitolul 1: Şi dacă „mâine” n-ar mai veni?

- Când cineva îţi pune o întrebare la care nu doreşti să răspunzi, zâmbeşte fals şi întreabă: „De ce vrei să ştii asta?”
Amintirile erau adevărate bucăţi colorate dintr-un imens puzzle. Plin de culori, forme şi ocupând o întreagă planşă de carton. Nu rosteam cuvinte, pentru că buzele mele nu se mişcau. Nu voiau să permită vocii mele să răspundă. Imaginile apăreau în faţa ochilor mei, dar eram singura care le putea vedea. Nu aveam un răspuns pentru această întrebare. De fapt, nu eram sigură dacă să răspund sau nu. Preferam să nu mă grăbesc şi să ezit cât pot de mult. Să mai aştept, dar oare pentru ce? Meritau? Nu, deoarece după atâtea dezamăgiri pentru mine toţi oamenii erau la fel: cu mai multe feţe, care ştiu să se apropie de sufletul tău dacă vor ceva anume, care aşteaptă cu nerăbdare să te strivească şi să-şi bată joc de sentimentele tale, iar după aceea să te ignore, să te scoată definitiv din universul lor. Aşa erau, iar eu nu puteam să uit răul imens pe care mi l-au făcut în trecut.
Lacrimile nu mai existau. Pur şi simplu, nu mai aveau dreptul să curgă. Mă protejam singură, pentru că doar aşa mă simţeam în siguranţă. Ştiam că am pierdut acel „ceva” care mă făcea să zâmbesc. Şi acum îmi amintesc, totul fiind foarte clar în mintea mea. Era universul nemărginit al fiinţei mele, acel univers în care-mi pierdeam existenţa. Unul special, unic şi în acelaşi timp, misterios. Amintirile cumplite făceau parte din trecutul meu, deci nu erau doar simple iluzii, aşa cum speram să fie. O durere care a pătruns în interiorul inimii mele. Parcă era un drog creat special pentru a mă distruge din prima clipă. Şi atunci o parte din mine s-a desprins de acel întreg care mă reprezenta. Nu mai puteam să fiu la fel, pentru că nu merita nimeni să-mi mai cunoască acea latură sensibilă. Ar fi fost mai plăcut, simplu dacă nu aş fi comis acea greşeală, tocmai acea greşeală pe care nu o mai pot repara.
Miau, miau. Sunetul pe care-l scotea mâţa m-a trezit instantaneu, deşi mă trezisem de aproape douăzeci de minute. Îmi plăcea să stau în pat, să dorm cât mai mult, dacă este posibil. Când am deschis ochii şi am realizat dezastrul care este în cameră, am ştiut imediat că mama o să apară în următoarele minute, o să mă trezească forţat şi o să-mi facă observaţie. Perdeaua semi-transparentă era trasă, nepermiţându-le razelor să-mi invadeze teritoriul. Nu-mi plăcea întunericul, dar nici nu suportam să-mi vină soarele în ochii, mai ales dimineaţa. Biroul era ocupat, ca de obicei, cu hârtii, accesorii de birou şi multe, multe caiete, plus laptop-ul care stătea aproape de monitorul lcd şi de tastatură. Fotoliul de lângă şifonierul semi-deschis era plin de haine şifonate, purtate sau pe care urma să le port. Praful de pe televizor se observa de la o distanţă de doi, trei metri, poate chiar şi mai mult. Se vedea că abia m-am întors acasă.
- Teodora-Anastasia, dacă nu-ţi faci curat în următoarele minute, nu răspund de gesturile mele! se auzi vocea mamei încă dinainte de a intra în cameră, instinctiv întorcându-mă pe partea cealaltă, pentru că nu mă trezeam când voia ea.
- Da, cum spui tu.
- Acum te trezeşti, te schimbi şi-ţi faci curat înainte să cobori.
- Ştii foarte bine că nu am să fac asta, îi spun punându-mi perna pe cap şi ascunzându-mă cât mai mult.
- Te aştept jos, pentru că avem un musafir foarte, foarte important.
- Nu-mi pasă. Fă ce vrei, dar nu conta pe mine.
- Mihai ne vizitează, a spus înainte să iasă din cameră. Ai lipsit şase ani din ţară. Multe s-au întâmplat de atunci. Nu crezi că ar trebui să laşi totul în urmă? mă întreabă, dar nu-i răspund; nu voiam să-i răspund; nu mai aveam nicio legătură cu el, deci nu mă interesa absolut deloc; voiam să plec, din nou..

**Heather M. Ambrose** · 18 Aug 2011, 16:38

Imi place

mult de toottt Heart

Doar ca se putea si umpic mai lung Thinking

Oricum, astept next`ul > Happywide

<

**Aileen Denvers** · 18 Aug 2011, 19:37

Pai este lung, pentru mine. Cum am explicat in primul post, pe funny avem voie maxim 60 de randuri, iar ale mele nu depasesc o pagina in Word, cu TimesNewRoman, marime 12. Nu pot sa modific, ca sa para aici mai lung, pentru ca as strica povestea si nu ar mai avea farmec. Ma bucur ca-ti place > Happywide

<

Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout « Previous 1 2 3 4 5 … 16 Next » //  / Dulce-amăruie

Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout
« Previous 1 2 3 4 5 … 16 Next »
/ Dulce-amăruie