Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Aripa Spitalului

1 2 3 Next »

/ echo

Ii era greu sa recunoasca acele cuvinte si ganduri si se simti eliberata cand Alex ii explica ceea ce penetra sufletul si gandul chiar in acel moment. Faptul ca inca mai exista o anumita conexiune intre ei care ii facea sa fie atenti la problemele celuilalt insemna ca nu devenisera cu adevarat straini. Ii placea sa se gandeasca ca in tot acel timp reusisera sa nu se departeze si ca oricat ar fi fost despartiti, tot ar mai fi stiut unul de altul.

Se tranti pe spate pe pat si se uita visatoare catre geam. Timpul trecuse atat de repede incat cerul incepuse sa prinda o nuanta din ce in ce mai deschisa ce se lumina cu fiecare secunda scursa. Probabil ca era in jur de patru dimineata, dar ea nu se simtea obosita, ci doar intrigata. Vroia sa afle mai multe despre fetele din padurea si incerca sa le rememoreze chipurile, gandindu-se ca va avea nevoie de imaginea lor proaspata in gand daca le va intalni vreodata in Marea Sala sau chiar pe coridor. Stia ca nu s-ar fi putut dus la ele sa spuna ca le vazuse in padure, dar avea nevoie sa afle cat mai multe depsre existenta acestora si de motivul pentru care se aventurasera atat de adanc in acel abis temut de toti locuitorii castelului chiar in timpul noptii.

'Sunt calma. Stii asta. Mereu am fost si mereu voi fi' raspunse ca intr-un vis inca privind cerul si putinele stele ce luminau slab bolta ce fremata la gandul unei noi zile.
Isi intoarse chipul spre el si realiza ca nu mintise. Obisnuia sa fie mereu calma, sa rezolve problemele analizandu-le mai inainte, dar cateodata se lasa si condusa de niste impulsuri infantile. Asa facuse si in acea noapte. Lasase curiozitatea s-o duca pe culmile mortii, iar acum nu putea face altceva decat sa-si umple mintea cu intrebari stupide a caror raspunsuri nu aveau sa fie aflate vreodata.

Ii zambi larg pentru ca se bucura atat de tare ca-l avea din nou alaturi. O intelegea perfect si spunea cuvintele cele mai potrivite la timpul corect. Avea nevoie cu disperare de cineva care sa-i spuna ca totul avea sa fie bine, iar Serena era plecata in vacanta. La inceput crezuse ca nu se va descurca fara prietena sa cea mai buna, dar perzenta lui Alex o linistea. Stia ca in acel moment avea pe cineva pe care putea conta si care o putea ajuta daca ar fi avut nevoie. Isi amintea perfect ca se putea baza pe el in orice situatie, iar acel lucru o facea sa-si doreasca, macar pentru cateva secunde, sa traiasca din nou.
Statuse in ultimele luni inchisa in castel intre peretii reci de piatra si privise absorbita de propria sa imaginatie la realitatea ce se infatisa in fata sa ca intr-un vis. Refuzase sa traisca in aceeasi lume cu ceilalti oameni si sa joace dupa regulile lor. Nu avea vise si idealuri comune cu societatea contemporana, iar modul in care aceasta gandea o nelinistea. Cum ar fi putut fi cineva multumit doar cu lucrurile pe care le avea? Cum de nu visa el la ceva mai bun? Toate acele interbari o tinueau treaza noapte de noapte.
Ii placea sa viseze si incerca cu disperare sa inteleaga lumea ce o inconjura si lucrurile dupa care cei din jurul sau alergau. Ar fi vrut sa fie si ea normala si sa gandeasca ca ei, dar ceva o oprea de fiecare data. Era ca si cum ar fi fost creata pentru ceva mai maret, un inteles ce nu era accesibil tuturor, iar ea trebuia sa-l gaseasca.

'Deschide geamul larg' ii spuse viperinului si se uita insistent catre fereastra. Avea nevoie sa simta racoarea noptii tarversandu-i pielea pentru ca era constineta ca acela era singurul mod in care ar fi putut sa se simta din nou vie.

Observase cat de repede isi terminase baiatul tigarea, dar nu vroia sa spuna ceva. Intelegea oarecum ca nici el nu era in apele sale si nu dorea cu niciun chip sa-l enerveze. Trebuia sa actioneze cu tact si sa-i fie alaturi pentru ca pana si cei mai buni luptatori aveau nevoie de cele mai multe ori de un sprijin.

'Desigur' zise in soapta, iar apoi se ridica in picioare. Se indrepta spre el si statu in fata lui fara a spune ceva. Sper sa-l auda pe viperin zicand macar un cuvant, iar apoi discutia sa curga de la sine. Nu vroia sa-l streseze cu intrebari, ci sa spuna el ce avea pe suflet. Se ruga, insa, ca el sa mai aibe inca incredere in ea.

In ultimul an se schimbasera multe, dar ea ramasese la fel. Era rece, distanta si destul de bipolara, dar era atenta la prietenii sai si ii sustinea in tot ceea ce faceau. Ar fi putut parea insensibila de cele mai multe ori cand raspundea folosindu-se de sarcasm si tonul sau ironic specific, dar in interiorul sufletului nutrea dragoste pentru toti cei apropiati de ea. Ii tinea aproape, ii certa cand greseau, ii rasplatea cand faceau ceva bine si ii iubea mai mult ca niciodata cand acestia erau raniti. Probabil suferea de acea boala in care incerca sa vindece pe toata lumea chiar daca subiectii in cauza nu sufereau cu adevarat de nimic. Ii placea sa trateze, sa bandajeze si sa iubeasca orice fiinta ar fi parut fi la ananghie, dar reusea mereu sa se opreasca la timp pentru a nu-i imbolnavi mai apoi de o boala noua ce nu tinea cu nimic de afectiunea lor anterioara.