Darkmark RPG Forum / King's Cross / Expresul de Hogwarts

« Previous 1 2 3 Next »

/ First Year

• Fosta cercetasa isi privi fratele, dupa care se ridica usor de pe bancheta; iesi pe coridorul aglomerat, incercand sa o zareasca pe doamna cu caruciorul de mancare. Ii promisese de atat de multe ori ca ii va lua toate dulciurile posibile atunci cand va veni in primul an, incat nici nu mai pomenise de el. Se dusese direct spre ea, inainte ca varstnica femeie sa ajunga macar in dreptul compartimentului lor.
  "-De toate" chicoti ea, cand aceasta o intreba ce doreste.
  
  Se intoarse cu bratele incarcate de felurite dulciuri; Nate o privi cu ochii mari, si o ajuta sa se aseze.
  "-Luati ce vreti" murmura Bell, insfacand o broscuta de ciocolata.
  Fratele sau o pupa usor pe obraz, iar tanara zambi.
  "-Doar ti'am promis" chicoti ea, impingandu'l in gluma.
  

Melisse se servi cu o bomboana din aceea care avea gusturi alambicate: niciodata nu ii putea retine numele. Si, pe langa asta, avea curajul necesar.
Apoi medita putin, dupa ce se servi din bomboane, si intreba fosta cercetasa:
- Bell, cum de te intorci la Hogwarts?
Se simti putin stanjenita imediat dupa ce puse intrebarea, insa asta era curiozitatea: nu aveai ce-i face.

Mai lua o broscuta de ciocolata fix inainte ca Bell sa ii raspunda.

• Fosta cercetasa zambi; cu siguranta, nu stiau toti noile vesti. Poate ar fi trebuit sa astepte pana cand ajungeau la castel; dar hotari ca nu avea niciun rost sa mai tina secretul.
  "-Ma intorc ca profesoara de Transfigurare" raspunse ea, linistita.
  Soc pe chipurile tuturor; cele trei o privira pret de cateva clipe mirate. Nate insa zambi relaxat.
  "-Voi avea profesoara propria sora; ce poate fi mai bun de atat?!" chicoti el.
  Bell ii dadu un ghiont, razand.
  "-Crede'ma ca nu vei avea niciun avantaj daca nu inveti" chicoti ea.
  
  Atmosfera din compartiment incepuse sa se destinga din nou.
  "-Dar Arwen?!" intreba Ema, dupa un timp.
  Nate ofta zgomotos.
  "-A plecat cu Lucas..in Germania" spuse el, incet.
  Bell zambi trist; avea sa le simta lipsa amandurora.
  "-Deci nu vom mai avea nici profesor de Potiuni" afirma Heather, incet.
  

\

- Vai, ce bine! rasuflase fericita Melisse.
Bell era foarte de treaba si sa o aiba pe ea ca profesoara ar fi fost genial.

Cand auzise de plecarea in Germania, isi aduse aminte de timpul cand era copil si se plimba pe drumurile din Berlin, atat de bine cunoscute!
Ea traise in Germania pana in anul II, cand se muta cu adevarata sa familie. Prea lunga povestea pentru a fi explicata aici, totusi.

Deodata, Melisse tusi. Spera sa nu aiba vreo gripa de inceput de an.

Ema cauta in rucsac. Scoase o cutiuta mica cu dropsuri mentolate si i-o inmana Melissei.
" - Ajuta gatul si previne raceala" ii zambi ea, multumindu-i in minte mamei sale, cea cre venise cu ideea pastilutelor.
Incerca sa-si imagineze cum era in Germania. Din cine stie ce motiv, vedea campii intinse de verdeata, cu munti inzapeziti in departare. Spera ca doamni profesoare Arwen sa-i placa acolo. Deja ii era dor de ea.
Ii parea rau ca pierdea doi profesori, dar se bucura ca Bell avea sa o invete Transfigurare.
" - Cine credeti ca va lua postul pentru Potiuni?" intreba Ema deodata. " Am inteles ca sunt mai multi candidati"

OC: Scuze, am o tastatura mai ciudata si s-a sters o parte din mesaj. Am editat.

Nate isi privi sora, asteptand. Insa Bell ezita sa raspunda.
"-Nu s'a hotarat inca" murmura ea, incet.
Ceva era in neregula cu vocea ei; insa avea sa afle mai tarziu.
"-Lucas nu a lasat un inlocuitor, chiar daca a plecat in timpul anului scolar. Dar pana la urma, tot directorii vor hotari" continua Bell, la fel de incet.
Ceva o facea sa se simta nelinistita; reiesea usor din modul in care vorbea. Se straduia sa ascunda tremuratul vocii, dar nu putea sa'si insele propriul frate.

"-Esti in regula?" o intreba el in soapta cand Ema o intreba ceva pe Heather, iar Mellise fu si ea atenta.
"-Da; cred" ii raspunse ea, la fel de incet.
Voia sa ajunga mai repede la castel. Simtea cum trenul se misca din ce in ce mai incet. Dar mai mult ca sigur era doar senzatia lui de nerabdare si neliniste in acelasi timp.

• Era constienta ca se daduse de gol in fata lui Nate; insa asta nu consta intr'o problema prea importanta. Obisnuia sa ii spuna fratelui sau tot ce considera a fi mai important. Dar in acelasi timp stia ca nu trebuia sa il ingrijoreze fara prea multe motive intemeiate.
  "-Abia astept sa ajungem" spuse ea, cu o voce limpede.
  Observa rapid ca tremuratul disparuse; totul tinea de increderea in sine. Cele trei se intoarsera din nou spre ei, cu o urma de zambet pe chip.
  "-Totul bine?" intreba Ema, in gluma.
  
  Nate chicoti, iar Bell dadu din cap in semn de da.
  "-Sa speram ca va fi bun urmatorul profesor de Potiuni" remarca ea.
  Baiatul o privi cu o urma de teama intiparita pe chip; probabil avea emotii.
  "-Cu siguranta ca va fi bun!" insista el, putin dezamagit. "Desi l'as fi preferat pe Lucas" continua tanarul.
  

Asteptarea parea sa nu se mai termine. Iar rabdarea sa ajunsese de mult la sfarsit. Incepuse sa intreaca orice limite, pentru ca i se parea ca merge de ore bune. Si in ciuda faptului ca avea o companie placuta, isi dorea cu ardoare ca drumul sa se termine o data.
"-Mai dureaza mult?" mormai el, privindu'si sora.
Bell ridica usor din umeri si zambi.
"-Si eu eram la fel de nerabdatoare" chicoti ea, trecandu'si o mana prin suvitele lungi si castanii. Semanau destul de bine la fizic, dar la caracter erau in celelalte extreme.

Nate era tipul de baiat energic, care voia mereu ceva nou de facut; se plictisea foarte repede si singurul lucru care il atragea era Vajthat'ul. Nu se satura niciodata de el, chiar daca jucase toata copilaria cu Rose in curtea din spatele casei. Bell nu incalecase niciodata pe o matura. Ea era mereu arbitru.

• Se ridica usor de pe bancheta si se aseza pe locul liber ramas langa geam; trase incet perdeaua si se lasa furata de peisajul de afara. Parasisera campiile intinse si acum se apropiau repede de domeniile castelului. Stia asta pentru ca sirurile de copaci si ceata care se lasase peste tren erau cele mai cunoscute semne.
  "-Nu mai e mult" anunta ea, cu o urma de zambet in glas.
  In sfarsit avea sa soseasca clipa mult asteptata.
  
  Se ridica inca o data si isi privi colegii de drum.
  "-Ar trebui sa ne schimbam" remarca ea.
  Nate incepu sa rada, iar cele patru il privira.
  "-..si tu ar trebui sa iesi afara" continua Bell, privindu'l cu repros.
  Baiatul continua sa rada si iesi pe hol; dupa cateva minute se intoarse si el, privindu'le pe cele patru.
  "-Randul meu acum!" spuse el, cu mandrie.
  

Isi trase la randul sau roba neagra, simpla, peste pantalonii negri si tricoul albastru. Spera sa fie in regula. Bell ii arunca o privire linistitoare, iar tanarul se aseza din nou pe bancheta din compartiment.
Simtea cum bataile inimii ii sporesc cu fiecare secunda care trecea. Asteptarea devenea insuportabila.
"-Inca putin!" anunta Ema, vioaie.
Mellise avea un zambet arborat pe chip, iar Bell isi aranja cu grija lucrurile in cufar. Heather si Ema discutau in soapta, iar el batea absent din picior.

Un boboc baga capul pe usa, facandu'i pe toti sa tresara; parea la fel de emotionat ca si el, doar ca isi ascundea mai bine trairile.
"-Chiar asa arat si eu?!" mormai Nate, dandu'si ochii peste cap.
Bell incepu sa rada.