Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Portretelor

1 2 Next »

/ Funny Faces

JUST ME AND SAYOKO



Sambata.Ora 18:00.Mina statea tavalita in patul ei alaturi de motanelul ei Tom.Acesta torcea fericit stand in bratele stapanei lui.Mina privea fericita peisajul de afara.Plictisita cum era se gandi sa dea cateva ture prin castel.Se ridica usor din pat,il puse pe Tom deoparte si se imbraca obisnuit.Isi aranja buclele si lua bagheta din roaba.
-Pentru orice eventualitate!ii spuse ea lui Tom care o privea cu ochii lui amri si verzi.
Mieuna scurt dupa care se cuibarii la locul lui.Soimita iesi din dormitor si cobori in Camera de zi a Ochilor de Soim.Una dintre colegele ei striga dupa ea:
-Hei Mina!Unde mergi?
Mina ii facu un semn cu mana afara si fata dadu din cap.In timp ce cobora din Turnul Ochilor de Soim,soimita se gandea pe unde sa "bantuie".Acum se afla pe coridor.Multi dintre elevii de la Hogwarts stateau si povesteau.Mina ii saluta pe colegi si prietenii ei si merse ai departe.Holbandu-se pe geam nu vazu pe unde merge si se baga intr-o fata.Cazura amandoua pe jos.
-Imi pare atat de rau!bangui soimta.
Ii intinse mana.
-Buna!Eu sunt Mina Potter!De la Ochi de Soimi!

Nu se lăsă ajutată. Se ridică fări efort, îşi dădu jos vesta de blugi care se udase la impactul cu o mică baltă despre care nu dorea să facă speculaţii, o îndesă în geanta a cărei curea stătea pe umărul drept, ea atârnând totuşi în partea stângă şi făcu semn din cap că nu e nicio problemă. Căută în lungul holului pata portocaliu-maronie care-i reprezzenta pisica, înainte să-şi dea seama că aceasta i se cocoţase iar pe umăr. Era una dintre singurele dăţi când Şoimencei îi trecea prin cap că ditai pisica pe umărul ei ar putea să arate caraghios, dar nu conta. Pufni scurt în încercarea de a alunga un fir scurt de păr de.al pisicii care-o gâdila, apoi se uită la fata de care se lovise.

Dându-şi abia atunci seama că aceasta i se adresase o a doua oară şi considerând nepoliticos să îi ceară să repete ceea ce spusese, se strădui să-şi aducă aminte propoziţia care-i intrase pe o ureche şi ieşise pe cealaltă, dar nu reuşi.

"În fine" îşi spuse, "Trebuie să-şi fi spus numele şi Casa. Dar dacă e în aceeaşi casă cu mine şi nu pot folosi altă formulă decât să repet numele, o să sune ciudat. Dacă e în altă casă nu pot spune "Idem", c-aş minţi..."

În final, decise să-ţi spună doar numele.

-Sayoko.

-Ah!Buna Sayoko!ii zambi soimita.
Mina o mai vazuse pe fata aceasta undeva,dar nu mai stia unde.Era foarte posibil sa ii fi vazut sortarea.:Hmm!"isi spuse ea.Era suta la suta sigura ca fata era de la aceeasi casa cu ea,dar nu ii spuse nimic.

Soimita se uita la pisica aceea mare care statea cocotata pe umarul lui Sayoko.I se parea un lucru ciudat.Nu mai vazuse pe nimeni la Hogearts care sa poarte pisica intr-un mod asa ciudat.Arata intr-un fel caraghios.Stiind ca este foarte nepoliticos sa ii spuna noii sale colege asa ceva ,soimita se decise sa taca din gura.Un lucru bun avand in vedere cat de guraliva era Mina cateodata.

Eh,acum ce sa-i faci,fiecare cu defectele sale.Soimita intinse mana ca sa o mangaie pe pisica,dar aceasta se pare ca nu dorea sa fie alintata si se muta pe umarul celalt.Mina isi tarse repede mana si isi aranja roba.Se uita in ochii lui Sayoko dupa care ii spuse pe un ton usor amuzat:

-Se pare ca pisicii tale nu ii prea place compania mea.

-Nu îi place nici compania propriei propriei fiinţe când mănâncă o broască de la corul şcolii, replică Sayoko, ironică, căutând ceva anume la fata din faţa ei asupra căreia să se oprească.

Şi găsi.

-Îmi place coafura ta, admise ea încet, cu jumătate de gură, sprijinindu-se de peretele de piatră rece, moment în care pisica, simţind că se află pe teren înclinat, sări, ateizând fără zgomot.

O luă înainte pe coridor, deplasându-se cu graţie şi fără nici cel mai mic efort printre picioarele elevilor care se grăbeau fiecare undeva. Coti lejer cu prima ocazie şi dispăru, semn că voia să scape de broasca din gât... la propriu.

-Probabil te ţin din treabă, îşi dădu şatena cu părerea.

OOC: Am fost neserioasă X_X Scuzeee

ooc: De ce ? ca mie imi place

bic:

Soimita privi cu mare atentie tot turul pisicii si zambi in gandul sau.Se intoarse spre Sayoko si ii raspunse la intrebare.

-Nu,nu ma ti din treaba,pentru ca nu am nicio treaba.Daca ma gandesc mai bine ,poate eu te tin pe tine,zambi strengar soimita.Si uite,se pare ca fac si rime.
Mina se apuca de ras.

"Mi se pare o persoana foarte de treaba!"isi zise ea."Sper sa ne imprietenim!".

Dar Mina nici nu stia ce avea sa se intample cu ele doua.Habar nu avea prin ce peripetii or sa treaca ,ce lucruri nemaivazute o sa intalneasca.Asa este destinul,nu ai ce sa ii faci.

-Ah,si multumesc pentru compliment ,rosi soimita punandu-si ochii in pamant.Mie imi plac ochii tai,ridica aceasta privirea.
Si chiar era adevarat.Minei chiar ii placeau ochii fetei foarte mult.Si-ar fi dorit sa ii aibe si ea la fel d frumosi,dar toata lumea spunea ca ochii ei erau minunati.Zambi in sinea ei. .

OOC: Dacă în "fata făcu la fel" fata e Sayoko, te rog să nu mai faci Powerplay (adică să-mi controlezi personajul)
BIC:

Şatena îi adresă Minei o încercare de zâmbet.

"Ochii spun multe." gândi. "Prea multe. Trebuie să ai grijă ce sentimente laşi să se oglindească în ei."

-Nu mă reţii decât de la o plimbare fără scop pe coridor, răspunse, pe un ton care transmitea clar că aceea fusese o metodă de ultim moment pentru a scăpa din turn, unde era surprinzător de multă gălăgie în raport cu numărul redus de elevi ai Casei. Nu mă grăbesc decât cât mai departe de locul unde sunt. În plus, "Când te grăbeşti, ocoleşte." spun înţelepţii.

Îi veni să îşi ardă o palmă. Era perfect conştientă de faptul că înţelesul proverbului era total difeit şi aproape că nu se potrivea deloc. Se felicită ironic pentru încercarea definitiv eşuată de a lungi conversaţia, lucru care nu-i stătea deloc în caracter

Soimita zambi la auzirea rasunsului fetei.

-Hei,nu ai dori sa facem o plimbare prin imprejurimi?Nici eu nu prea am ce face ,si decat sa merg in dormitor si sa pierd vremea mai bine dau un tur al castelului.Esti de accord?

Mina avea dreptate.Chiar nu avea ce sa faca si slava Domnului ca gasi pe cineva care isi putea petrece timpul cu ea.Totii colegii ei erau ocupati cu temele.Numai ea nu avea,pentru ca si le facea mereu exact dupa ce i le preda profesorul."Eh,ce sa ii faci,mama m-a invatat!"rase ea.

Se uita din nou la Sayoko asteptandu-i raspunsul.Spera din toata inima ca fata sa nu aibe vreo problema de rezolvat sau ceva.Chiar dorea sa se plimbe putin cu ea si sa povesteasca.Pe scurt,dorea sa se imprieteneasca..

Fata de origine niponă rumegă puţin ideea. "Nu ştiu..." îşi spuse, apoi pufni. Nu trebuia să-nceapă cu ceea ce nu ştia, ci cu ceea ce ştia. Ca la algebră. Şi ştia că se plictiseşte îngrozitor. Ştia că rămăsese fără foi de desen ţi până primea altele speciale de la părinţi trebuia să suspende această activitate. Ştia şi că Okuni plecase, şi că nu voia cu niciun chip să se ducă înapoi în turn. Şi mai ştia că ziua aia arăta atât de bine încât un fapt absolut sigur era acela că niciun elev nu ar fi reuşit să intre în bucluc, nici măcar dacă viaţa lui ar fi depins de asta.

Îşi ridică puţin cureaua poşetei - impropriu spus poşetă. Era o borsetuţă cu bretea dintr-o ţesătură atât de rară încât puteai să vezi ce se afla înăuntru - şi aprobă scurt.

-Ce-ar putea merge prost?

Mina ii zambi prieteneste fetei si pornira la drum.Coridoarele erau foarte intunecoase.Se pare ca toate lumanarile au fost stinse de viscolul de afara.Soimita isi trase putin de roba in jos ,dupa care isi aranja buclele.
Isi trecu privirea pe geam si observa mai multe siluete care se apropiau repede de castel.Din cauza intunericului nu le putu desluzii,dar se gandea ca sunt doar niste elevi.

In timp ce mergeau amandoua si discutau ca intre doua prietene ,Minei ii sari in ochi o usa foarte mare si masiva.Parca era poleita cu aur,asa de stralucitoare era.O privi un moment pe Sayoko dar nu astepta niciun raspuns de la aceasta.Puse mana pe clanta si vazu ca usa este zavorata.

-Alohomora!zise soimita ,tinand bine de bagheta.

Usa se deschise atunci si Mina puse din nou mana pe clanta.Se mai uita o data la Sayoko si apasa pe clanta.Usa se deschise cu un scartait si fetele intrara inuntru.

-Doar o opinie de om cu experienţă, începu Şoimeanca, ironică. O uşă încuiată e încuiată din motivele serioase şi deseori de largă circulaţie ale celui care are cheia.

Poate că ar fi trebuit să-şi ţină gura, totuşi. La urma urmei, intrase fără s-o împingă cineva... Ăsta era unul dintre motive. Al doilea era forfota care se iscase în momentul în care ea începuse să vorbească. O mulţime de voci, fiecare şuşotind altceva, dar toate la fel de indignate. Dar dacă ar fi fost cineva acolo, chiar şi în bezna aia, ar fi trebuit să distingă contururile uşor mai întunecate ale corpului persoanei în cauză, dar ea nu vedea decât umbrele şi mai negre decât întunericul ale unor rame grele pe pereţi.

-E cineva aici? întrebă ea, ceea ce i se păru ciudat, pentru că ar fi putut face vraja Lumos.

Dar toate se-ntâmplă cu un scop. Iar scopul acestei întrebări fusese ca o voce să-i răspundă, eliminând orice îndoială atunci când, odată cu sunetul strident, Sayoko putu să jure că rama pe care o fixa cu privirea se mişcase foarte puţin.

-Închide uşa şi mai vorbim!

Da. Camera portretelor.