Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Portretelor

1 2 Next »

/ Funny Faces

Soimita o privea ciudat. Nu stia daca ceea ce spunea era adevarat, dar nici nu se obosea sa afle.

-Sugerezi sa plecam pur si simplu? o privi ea pe colega ei. Iti dai seama ca ceva e putred la mijloc, nu? Cine ar fi atat de idiot incat sa ne inchida aici, si sa lase usa "laaaaarg" deschisa? Eu tot mai cred ca este o capcana. Tot mai cred ca e o chichita aici pe undeva, termina soimita.

Inca o privea pe colega ei ciudat, insa aceasta nu avea nicio expresie pe fata. Se apropie si ea de usa, si trase incet de ea. Culmea. Incepea sa se deschida frumos, lin si cu scartaituri. Mina se stramba putin dupa care trase de ea mai tare. Aceasta se rupse din tatani, si Mina se apuca de ras. Se uita la soimita si astepta un raspuns din partea acesteia.

-Vezi? Clasic, manipulare mintală de cea mai joasă speţă, întări cu convingere şatena. O fi ceva putred, dar am luat tabloul posedat. Îi dăm foc şi gata.

Apoi, cu calm, lăsă mânerul uşii duble din mână şi ieşi pe coridor. Merse o vreme înainte, privind doar duşumeaua, apoi, după vreo douăzeci de metri, se opri, privind curioasă împrejur. Avusese două motive. Întâi, că ştia foarte bine că după parcurgerea distanţei mai sus menţionate, trebuia să se ivească posibilitatea unei schimbri de direcţie, pe când, pe unde mergea ea, pereţii continuau nestingheriţi să fie cât de compacţi şi întregi puteau ei.

Pe urmă, podelele din Hogwarts erau din piatră mată şi nu aveai nici o şansă să îţi vezi reflexia în ele. Privi în faţă. Un coridor nesfârşit. Privi în spate. Uşa Sălii Portretelor se vedea doar ca prin ceaţă. Forţându-şi la maxim autocontrolul, merse cu spatele până intră înapoi în cameră.

-Ăsta, spuse ea, cu o voce uşor spartă, nu mai e Hogwarts.

Mina ramasese impietrita la auzul concluziei colegei sale de la Ochi De Soim. Stia ea ca este ceva putred la mijloc. Stia ca ceva straniu si neinteles se petrecea aici, insa nu stia cu exactitate ce anume. Se uita lung la colega ei, in speranta ca aceasta avea vreo idee, insa nu gasi nimic pe chipul ei. Soimita se duse repede langa ea, si ii lua din maini tabloul. Il deschide incet si vazu ca nu mai era nicio urma de vreun desen. Nimic. Era gol. Panza era curata, si limpede ca la inceput. Trebuia doar sa aduci un pictor profesionist si te rezolva dansul. Insa ele nu aveau nevoie de un pictor pofesionist. Ele aveau nevoie de o persoana care ar putea sa la dea raspunsuri la intrebarile lor kilometrice si fara inteles pe care le aveau de pus.

Se apropie de usa si o atinse. Nimic. Se intoarse inapoi si se aseza pe primul fotoliu care ii iesi in cale, tragand-o si pe Colega ei dupa ea. Lua din nou panza tabloului si o deschise. De data aceasta ramasese fara glas. Pe partea interioara era scris cu vopsea rosie, sau poate era saange, un mesaj intr-o limba necunoscuta Minei. Ii arata soimitei de langa ea panza, in speranta ca aceasta cunostea o asemenea limba.

-Sunt Kana, concluzionă fata. Însă scrise invers. Şi n-au niciun sens...

Îşi permitea concuzia asta, având în vedere că japoneza era limba ei natală. Apoi privi din nou pânza. Ka fiecare zece caractere se repeta un simbol Kanji tradus prin cuvântul "linişte". Prima silabă din fiecare şir de zece avea acelaşi număr de linii. Fiecare ultimă silabă din serie se termina în "a". Silabele a treia şi a şasea erau scrise mai mic...

-E ritmic, simetric şi rimează. Pare a fi o poezie... Sau o vrajă... Pe de altă parte, algoritmul e prea complex pentru o formulă magică.... Dă-mi zece minute şi... poate reuşesc.

Apoi tresări.

-Evident! De jos în sus, de la stânga la dreapta şi cu caracterele rotite 90 de grade! Scrise-n stilul ăsta, sunt uşor de confundat. Cu condiţia să nu mă-nşel, acum are nişte logică.

În cinci minute, făcuse deja înconjurul camerei de vreo cincisprezece ori. La final, se lipi cu fruntea de un perete şi rămase aşa treizeci de secunde.

-A pierdut logica. N-am suficiente verbe... Ce rămâne...

Ce rămânea era varianta ca toată logica mesajului să fie geometrică. Era greu de crezut; magia şi matematica nu se avuseseră niciodată bine. Însă era singurul lucru care-i trecea prin cap şatenei la momentul acela.

-Sunt deschisă la sugestii, dar chiar acum, dacă ai baghetă, vreau o foaie, un creion şi-un set de geometrie.

Se lăsă din nou într-un fotoliu, dorindu-şi să fi avut cu ea pisica.

Soimita o asculta cu foarte mare atentie pe Sayoko. Isi scoase bagheta, dupa care facu o vraja si in momentele imediat urmatoare colega ei avea un creion, o foaie, si un set de geometrie. I le inmana, dupa care se aseza langa ea pe fotoliu. Fata incepu sa scrie si sa calculeze, in timp ce Mina o privea nedumerita. Niciodata nu fusese in relatii foarte bune cu matematica, si chiar nu dorea sa devine de acum. Ea si matematica era ca si cum ai incerca sa impaci capra cu varza, si dupa cum se vede, acest lucru nu este posibil.

-Mi-as dori sa fie aici ceva care sa ne dea un indiciu, dar sa nu ne explice totul. Nu stiu daca ai inteles, dar ceea ce vreau sa iti spun, nu se prea poate spune in cuvinte, si sa aiba si logica, rase ea.

De undeva din spatele camereu se auzi un pocnet mare. Parca cineva aruncase un obiect mare din lemn pe podea, de la o altitudine mai mare. Mina tresari pe moment, dupa care sari ca o pisica de pe fotoliu, cu bagheta in mana, bineinteles, si se indrepta spre locul de unde se auzise pocnetul.
-Lumos!
Varful baghetei se aprinse si spre surprinderea soimitei, acolo, in fata ei, era un cufar prafuit.

Prinsese toate zgomotele din jur, cu excepţia bufnetului.

-Nu e un mesaj. e un desen. Nişte dungi pe deasupra şi e un cod, spuse asiatica. Se scoate prin funcţii de trigonometrie şi ceva geometrie de gimnaziu...

Apoi observă şi ea cufărul.

-Ai vrut indiciu? Poftim. Deschide-l, dacă vrei să ştii ce e-năuntru. Nu cred că mă interesează. Totuşi nu-l deschide! se răzgândi ea, în nici zece secunde. Mai bine nu. E prea la fix...

Cam într-un sfert de oră avea un şir uriaş de numere pe hârtie, unele întregi, altele cu virgulă. Se gândi că ar trebui să se refere la cum erau numerotate caracterele în silabarele lor. Dar care? Katakana? Hiragana? Kanji? Era sigură că zerourile erau pauze, pentru că se repetau prea des, dar restul era o ceaţă. Apoi îşi dădu seama că nu era obligatoriu ca mesajul final să fie în japoneză. Adică, modelul apăruse când pânza era în mâinile Minei...

-Sunt prea multe numere ca să se refere la caractere japoneze. hotărî ea. Dar tot am nevoie de timp...

MIna se uita si ea pe foaia pe care prietena ei desenase de ceva timp. Chiar daca nu intelegea nimic, ea dorea sa o ajute, insa nu stia cum. Se intoarse pe calcaie si se apripoie de perete. Acolo, o parte din tapet era rupt. Mina puse mana pe el, si vazu ce se dezlipeste. Trase mai tare de el si vazu ca se desprinde foarte frumos. Puse si cealalta mana si zambi in sinea ei. Dupa ce desfacu tapetul gasi inauntru un pergament facut sul, si il lua, avand inainte grija sa vada daca este sau nu blestemat. Il lua incet cu grija si se apropie de Sayoko. Nu stia exact ce contine acel pergament insa in urmatoarele cateva momente afla. Era plin de cateva litere necunoscute iar in dreptul lor se afla traducerea. MIna ii inmana fetei pergamentul dupa care se aseza mai confortabil in fotoliu.

Rasufla usurata insa nu stia de ce era asa fericita. Se uita la prietena ei si ii zambi.

OOC: Mina, nu ştiu dacă-s eu proastă, dar parcă NO POWER PLAY era o regulă fixă. Nimeni nu îl face, nu "Accept de la cutărică. S-a schimbat regulamentul? Sincer! Sunt curioasă.
BIC:

"I-auzi..." gândi şatena. Ştiu imediat ce era acel lucru. Era cheia codului de pe pânză! Fiecare simbol se traducea printr-o literă. Avusese dreptate, atunci.. Nu era japoneză. Dar tot ce avea ea erau cifre şi nicidecum aceleaşi simboluri ca pe pergament. Se foi o vreme în fotoliu, privind foaia cu codurile, apoi pricepu: Ea avea numere. Aplicând nişte matematică pe fiecare desen, ajunsese la câte o ecuaţie, cu un rezultat număr natural. Fiecare număr natural corespundea unei fracţii scrise orizontal deasupra fiecărui simbol, care se traducea, la rândul lui, printr-o literă. În concluzie, caracterele stranii de pe pergament aveau doar rolul de a complica lucrurile. Sayoko începu să traducă repede totul.

OOC: Tu la ce te referi? Ca am scris eu acolo Power Play admis la Lisa McGuire?
BIC:

Fosta soimta era foarte atenta la ceea ce facea prietena ei. Nu intelegea nimic, asa ca o lasa in pace. Incepu sa se gandeasca la parintii ei. Oare erau in regula? Se mai ascundeau de Devoratorii? Mai avea acestia treaba cu ei? Ea spera din tot sufletul ca nu. In ultimul timp, i se intamplau tot felu de chestii cidate. De la chestia asta cu camera inchisa, si cu profesorul Dumbledore si inca vreo cateva lucruri, si acelea la fel de ciudate. Insa nu dorea sa lase aceste lucruri sa o afecteze. Trase aer puternic in piept, si isi trecu privirea prin camera. Pentru un moment i se apru ca vede din nou acea creatura ciudata, rosie care o tintuia cu privirea. Clipii repede, si imaginea ii disparuse. Se gandi sa nu ii spuna lui Sayoko despre acest lucru, deoarece nu dorea sa o intrerupa din lucrul pe care il facea. Asa ca tacu din gura si isi vazu de treaba ei.

OOC: Da. E regulă: NU AI VOIE, nu: ai voie dacă te lasă ăla cu care faci rp

BIC:

Între timp, ea terminase de tradus. Mesajul final de pe foaie era "Nodul gordian", respectiv denumirea soluţiilor simple la probleme complicate. Păi, încercase deja: deschisese uşa, iar asta o adusese în faţa unui hol infinit. Se ridică, privind atemtă foaia. Gândea mai bine din picioare. Luă de la capăt toate operaţiile şi traducerea, ceea ce luă mai bine de o oră. Se asigurase că erau corecte, ar fi putut paria pe viaţa ei. Şi-atunci? Care era nodul gordian?

-Avem o singură soluţie, spuse, în cele din urmă.

Pe măsură ce se gândea la asta, i se părea tot mai logic. Ai un hol în faţă, vrei să ieşi din cameră... Mergi pe hol, nimic mai simplu.

-Ştii, s-ar putea să mă înşel, dar mai bine iei şi cufărul, cine ştie dacă ne mai întoarcem aici?

Şi strecură în geantă pânza, hârtia şi trusa de geometrie, pentru ca, mai apoi, să se întoarcă frumuşel pe călcâie şi să iasă din nou pe uşă. Privi împrejur, surprinsă. De data asta, pereţii erau plini de tablouri într-o incredibilă varietate de teme, mărimi, culori şi forme, dar asiatica refuză să-şi mai pună întrebări.